În după-amiaza a zilei de 17 septembrie 1923, aproape toată populaţia din Berkeley începuse să simtă vânturile calde şi uscate, puternice, cunoscute sub numele vânturile "Diablo", care băteau dinspre nord-est. Ceea ce nu ştia nimeni era că flăcările unui foc de iarbă, deasupra dealului din Wildcat Canyon, creştea rapid, îndreptându-se spre dealurile din nordul oraşului Berkeley.

Condus de vânturile fierbinţi şi uscate, focul s-a extins rapid în cartierele rezidenţiale de nord-est ale oraşului, arzând la sud şi la vest până în centrul oraşului. Când s-a aflat, lângă rezervorul Berryman, focul avea o lăţime de o aproximativ 800 de metri. Un nor de fum gros, negru, s-a revărsat peste deal. Incendiul s-a întins în josul pârâului Codornices şi a cuprins cartierul Northside, care se întindea de la pârâu până la marginea de nord a campusului Berkeley de pe Hearst Avenue, potrivit site-ului berkeleyplaques.org.

În timp ce focul răbufnea, casele acoperite cu şindrilă au explodat literalmente în flăcări. Micul contingent de pompieri din Berkeley a fost forţat să-şi abandoneze în mod repetat poziţiile, pe măsură ce focul propulsat de rafale puternice de vânt avansa rapid. Întregul oraş părea să fie ameninţat. Dar exact când flăcările au ajuns în cartierul comercial de pe Shattuck Avenue la vest şi campusul universitar la sud, vântul şi-a inversat direcţia şi focul a fost suflat înapoi, arzând totul în calea sa. În doar câteva ore, zeci de case şi zeci de blocuri au ars la nord de campusul Universităţii din California şi la est de Shattuck Avenue.

Cealaltă margine a incendiului a fost combătută de pompieri în timp ce avansa spre centrul oraşului Berkeley, de-a lungul laturii de est a Shattuck Avenue, la nord de Universitatea Avenue. Departamentul de pompieri din Berkeley şi companiile de maşini de pompieri din alte oraşe, precum Oakland, Alameda, Emeryville, Piedmont, Richmond şi Hayward, inclusiv unele din San Francisco care au traversat golful cu feribotul, s-au luptat cu flăcările pentru a salva oraşul. Abia după-amiază târziu, când vântul a fost încetinit de briza rece şi umedă, pompierii au reuşit să ţină focul sub control, potrivit site-ului sfmuseum.org. La est de părţile dezvoltate ale oraşului şi de campusul universitar, focul a continuat să ardă prin dealurile uscate şi în canioane până în noapte.

Pompierii profesionişti au fost ajutaţi de mulţi voluntari, inclusiv sute de studenţi de la Universitatea din California. Alte sute de oameni au ajutat la evacuarea populaţiei, la salvarea bunurilor şi la paza zonelor arse după incendiu. Deşi nu s-au pierdut vieţi umane, mii de rezidenţi din Berkeley au rămas fără adăpost, inclusiv peste 1.000 de studenţi - aproximativ 10% din totalul studenţilor universităţii.

Partea de nord-vest al campusului Universităţii din California, la vremea respectivă un teren mare folosit pentru atletism şi exerciţii militare, a devenit un loc de adunare pentru refugiaţi şi pentru bunurile salvate. Primăria din Berkeley, Şcoala Washington şi National Guard Armory de pe Addison Street au fost transformate în centre de ajutor şi adăposturi temporare.

Când locuitorii din North Berkeley s-au întors, imaginea oraşului era de coşmar - trunchiuri carbonizate de copaci, coşuri de fum căzute pe fundaţii goale ale fostelor clădiri. Filmările pentru ştiri despre incendiul devastato,r care a distrus o mare parte a oraşului Berkeley, prezentau case şi blocuri de apartamente cuprinse în totalitate de flăcări şi oameni care încearcă să salveze bunuri, menşionează site-ul www.imdb.com.

Bilanţul total al distrugerilor a fost de aproximativ 640 de structuri, inclusiv 584 de case din cartierele construite la nord de campusul Universităţii din California. Pierderea totală a fost estimată la 10.000.000 de dolari de către National Board of Fire Underwriters. În mod miraculos, nimeni nu a murit, dar 4.000 de oameni au rămas fără adăpost, potrivit site-ului berkeleyplaques.org.

Cauza exactă a incendiului devastator nu a fost stabilită niciodată. O mare parte din contribuţia oraşului Berkeley la istoria arhitecturii rezidenţiale americane a fost redusă la scrum, menţionează site-ul alumni.berkeley.edu. Ulterior, casele au fost construite cu materiale rezistent la foc şi acoperişuri din ţiglă de lut, creând o delimitare în designul locuinţelor, care marchează calea incendiului din 1923, şi în prezent. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Marina Bădulescu, editor online: Andreea Preda)

Sursa fotografiilor: sfchronicle.com