La 18 septembrie 1793, primul preşedinte al Statelor Unite, George Washington (1789-1797), a pus piatra de temelie a Capitoliului, în colţul de sud-est al fundaţiei, pentru a marca astfel clădirea cea mai importantă din punct de vedere simbolic şi mai impresionantă din punct de vedere arhitectural a naţiunii. Evenimentul a fost însoţit de muzică, tobe şi confetti colorate, iar spectatorii au aplaudat de la aproximativ o milă şi jumătate distanţă. Festivităţile au continuat până la lăsarea întunericului, cu un grătar de sărbătoare şi alte activităţi. Momentul a marcat importanţa acestui loc special şi ceea ce reprezintă pentru poporul american de atunci şi de astăzi - designul acestei clădiri avându-şi rădăcinile într-un ideal vechi de secole, se arată pe site-ul https://www.visitthecapitol.gov/.

Capitoliul găzduieşte Congresul SUA - Camera Reprezentanţilor şi Senatul. Concursul pentru proiectarea sa a fost câştigat de dr. William Thornton (1759-1828), un arhitect amator talentat, care a studiat medicina, dar rareori a practicat ca medic. El a amplasat o rotondă centrală cu o cupolă de mică adâncime între clădirile Senatului (nord) şi Camerei Reprezentanţilor (sud).

Construcţia a evoluat sub o succesiune de arhitecţi, printre care Stephen Hallet (1755-1825), George Hadfield (1795-1798) şi James Hoban (1798-1802), arhitectul Casei Albe, care a finalizat aripa Senatului în 1800. Benjamin Henry Latrobe (1764-1820) a fost angajat în 1803; până în 1811 renovase aripa Senatului şi completase aripa Camerei Reprezentanţilor. În 1814, trupele britanice au incendiat Capitoliul, Casa Albă şi alte clădiri din district. Din fericire, o ploaie a împiedicat distrugerea completă a Capitoliului, iar în anul următor, Latrobe a început reconstrucţia şi reproiectarea acestuia. Charles Bulfinch (1763-1844), strălucitul arhitect din Boston care i-a succedat lui Latrobe în 1818, a finalizat clădirea în 1826 cu doar mici modificări ale planului interior al lui Latrobe.

Sursa foto: wtop.com 

Deşi Capitoliul a fost considerat finalizat în 1826, până în 1850 nevoia de a mări clădirea a devenit evidentă în urma creşterii teritoriale a naţiunii. Numărul de state din uniune s-a dublat din 1793, iar pe măsură ce naţiunea a crescut, la fel a crescut şi Congresul său. În loc de 30 de senatori, acum erau 62, iar Camera crescuse de la 69 de reprezentanţi la 233. Cu un Congres care se extindea rapid, era evident că clădirea era prea mică, conform aceluiaşi site.

Sursa foto: ourpresidents.tumblr.com 

În 1850, senatorul Jefferson Davis a prezentat un proiect de lege pentru obţinerea unui credit în vederea extinderii Capitoliului. Preşedintele Millard Fillmore (al 13-lea şef al statului, 1850-1853) l-a ales pe arhitectul Thomas U. Walter (1804-1887) pentru a adăuga aripi mai mari în nordul şi sudul clădirii, care să conţină noi camere pentru comisiile legislative. Pe măsură ce lucrările au progresat, Walter a proiectat şi o nouă cupolă din fontă, pentru a se potrivi mai bine clădirii mărite. Până în 1868, clădirea a fost finalizată, terenul fiind mărit ulterior.

Sursa foto: museum.gwu.edu 

Pe măsură ce naţiunea şi implicit guvernul său au continuat să crească, era nevoie şi de mai mult spaţiu. În 1897, Biblioteca Congresului s-a mutat din Capitoliu în propria clădire. În secolul al XX-lea, au fost construite clădiri separate pentru noi birouri şi săli. Curtea Supremă s-a mutat în propria clădire în 1935. Complexul Capitoliului de astăzi include Capitoliul, şase clădiri majore ale Camerei şi Senatului, trei clădiri ale Bibliotecii Congresului, clădirea Curţii Supreme, Grădina Botanică a SUA şi alte diverse spaţii. Între 1958-1962, faţa centrală de est a Capitoliului a fost extinsă, fiind adăugate 90 de camere noi.

Sursa foto: cbsnews.com 

Foto: (c)  A AronSchwartzliujie/XINHUA 

Capitoliul este un reper al arhitecturii neoclasice, cu unele designuri derivate din Grecia şi Roma antice. În interior există picturi monumentale, sculpturi şi alte lucrări de artă plastică, ele descriind diferite perioade din istoria americană. Inima Capitoliului este Rotonda, o sală circulară cu diametrul de 96 de picioare (aprox. 30 de metri), acoperită de cupola interioară a Capitoliului. În centrul domului, la 180 de picioare (aprox. 55 de metri) deasupra podelei, este o frescă masivă pictată de artistul italian Constantino Brumidi (1805-1880). Această pictură murală, intitulată "Apoteoza lui George Washington", constă dintr-un portret al primului preşedinte al naţiunii flancat de figurile alegorice ale Libertăţii/Autorităţii şi Victoriei/Faimei. Totul este înconjurat de fecioarele reprezentând primele 13 colonii. Lor li se alătură şase grupuri de figuri care înfăţişează Războiul, Ştiinţa, Marina, Comerţul, Mecanica şi Agricultura; în aceste scene, zeii şi zeiţele mitologice interacţionează cu personaje istorice. De asemenea, Brumidi a proiectat şi a început să picteze friza din partea de sus a pereţilor Rotondei, înfăţişând evenimente din istoria Americii. Sala Statuară Naţională a fost iniţial sala Camerei Reprezentanţilor, dar în 1864, aceasta a fost dedicată expunerii statuilor. Fiecare stat american a fost invitat să contribuie cu două statui ale unor personalităţi de importanţă istorică. Astăzi există o sută de statui în această colecţie. Vechea sală a Curţii Supreme a fost restaurată la aspectul ei din secolul al XIX-lea. Cripta, aflată sub Rotondă, deţine statuile dăruite de cele 13 state iniţiale. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea; editor: Marina Bădulescu, editor online: Andreea Preda)

Sursa foto: senate.gov