8 septembrie - Ziua petrolistului
La 8 septembrie 2023 este marcată Ziua petrolistului.
Această zi este organizată sub patronajul Sfintei Maria, protectoare a petroliştilor (personalul din industria petrolului), a celor care lucrează în activităţi de foraj, de extracţie, în prelucrarea şi în cercetarea petrolului. Ziua este aniversată din 1990 din iniţiativa Federaţiei Sindicatelor Libere şi Independente Petrom.
Exploatarea petrolului în România a cunoscut o istorie îndelungată, primele atestări ale industriei datând din secolul al doilea, potrivit Asociaţiei Române a Companiilor de Explorare şi Producţie Petrolieră, www.ropepca.ro.

Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI/Arhiva istorică AGERPRES
În 1856, la Ploieşti, a fost pusă în funcţiune prima rafinărie la nivel mondial - Rafinăria Mehedinţeanu. Municipiul Ploieşti reuneşte cele mai importante rafinării din ţară, precum şi instalaţii de prelucrare a materialelor chimice şi plastice. Rafinăria Petrobrazi SA este una dintre cele mai importante unităţi de producţie şi distribuţie a ţiţeiului din România. Regăsim, deopotrivă, rafinăriile Petrotel Lukoil Ploieşti şi Rompetrol Vega Ploieşti. Rompetrol Petromidia Năvodari este cea mai mare rafinărie din România şi una dintre cele mai importante din sud-estul Europei, conform https://energy-center.ro/, (având capacitate de producţie de 4,8 milioane de tone pe an). Rafinăria Vega Ploieşti este cea mai veche rafinărie funcţională din România (1905). La 18 noiembrie 1905, lucrările de construcţie ale rafinăriei au fost finalizate şi au fost demarate probele tehnologice pentru punerea în funcţiune a instalaţiilor. În anul 1908, inginerul Lazăr Edeleanu a dezvoltat un procedeu experimental care avea să fie brevetat ulterior la nivel naţional, în Statele Unite (1909) şi în Austro-Ungaria (1910), pentru ca ulterior să fie aplicat şi în Franţa (la Rouen). În anii Primului Război Mondial, rafinăria avea o capacitate de 508.166 de tone, potrivit https://cciph.ro/ şi https://www.cjph.ro/.
Bucureşti a fost primul oraş din lume iluminat cu petrol lampant, fiind folosite 1.000 de lămpi cu gaz pe străzile capitalei. În ceea ce priveşte iluminatul public, Capitala a fost urmată de Iaşi, în 1858, de Craiova, în 1859, şi de Ploieşti, în 1860. Producţia de 275 de tone de ţiţei a fost obţinută în 18 localităţi din judeţele Prahova, Dâmboviţa, Buzău şi Bacău, ea ajungând la peste 3.000 de tone în 1862, când funcţionau 58 de unităţi dedicate prelucrării ţiţeiului. În 1894, România avea 87 de rafinării, dintre care 45 erau situate în Prahova.
România a fost prima ţară din lume care a exportat benzină, în anul 1900, potrivit www.fppg.ro.
Dezvoltarea rapidă a industriei petroliere a generat înfiinţarea unor instituţii de profil pentru pregătirea personalului calificat. Astfel, în 1904, a fost fondată, la Câmpina, o şcoală pentru maiştri de foraj şi de rafinărie, iar în anul 1908, au fost deschise, la Ploieşti, atelierele Concordia pentru repararea şi fabricarea de utilaje petroliere.
În 1937, invenţiile şi premierele româneşti ale industriei de prelucrare a petrolului atrăgeau atenţia pe mapamond şi aveau să confirme implementarea lor în istoria exploatărilor petroliere. Una dintre aceste realizări aparţine societăţii "Creditul Minier": în 1934, la Chiţorani (judeţul Prahova), s-a atins adâncimea de 3.300 metri, a doua din lume, după recordul de adâncime de 3.458 de metri înregistrat în California (SUA).
Până în anul 1957 au fost create institute de cercetare şi proiectare pentru prospectarea, forajul, extracţia, transportul şi prelucrarea petrolului şi a gazelor, dar şi a echipamentelor respective, un asftel de demers fiind "Institutul de Petrol şi Gaze", înfiinţat în 1948 la Bucureşti, care şi-a continuat activitatea în Ploieşti.
În 1957, cu prilejul sărbătoririi centenarului industriei petroliere, s-a decis construirea, la Ploieşti, a unui muzeu al petrolului, înfiinţat prin Hotărârea Consiliului de Miniştri, nr. 134 din 16 septembrie 1959, potrivit www.ropepca.ro. La 8 octombrie 1961, a fost inaugurat Muzeul Naţional al Petrolului din Ploieşti, care prezintă documentaţie tehnică de profil, machete, fotografii, utilaje-exponate, unelte şi aparatură folosite în foraj-extracţie şi în industria de prelucrare a petrolului etc. Muzeul face parte din Reţeaua Naţională a Muzeelor din România, afiliată la Reţeaua Muzeelor Europene şi, alături de alte muzee de profil din Europa, aparţine Reţelei Muzeelor Petroliere Europene.
În anul 1999, rafinăria Vega din Ploieşti a făcut subiectul unui proces de privatizare şi a fost cumpărată de compania Rompetrol, care a declanşat mai multe investiţii pentru retehnologizare. Vega Ploieşti este unic producător naţional de bitumuri, asigură circa 17% din necesarul de bitum la nivel naţional. Au fost realizate investiţii pentru diferite instalaţii pentru creşterea capacităţii de producţie: instalaţia de Hexan in 2011, instalaţia de Distilare in Vid în 2013 sau noua instalaţie de recuperare a vaporilor in 2019, conform https://energy-center.ro/.
Rafinăria Petrobrazi Ploieşti are o capacitate totală de procesare a ţiţeiului de 4,5 milioane de tone pe an, conform www.bvb.ro. Este a doua cea mai mare rafinărie din România, iar în ultimii ani multe dintre instalaţiile sale au trecut ărin ample procese de înlocuire şi modernizare pentru respectarea celor mai recente standarde în domeniu.
Unitatea de rafinare Petrotel Ploieşti a fost înfiinţată în 1904, iar la 12 iunie 1998 a intrat în componenţa Grupului ''LUKOIL'', devenind Petrotel Lukoil Ploieşti. Au fost realizate lucrări de modernizare, după preluarea de către grupul Lukoil, şi în semestrul II 2004, capacitatea instalată de producţie este de 2,4 milioane tone ţiţei pe an, conform portalului oficial https://petrotel.lukoil.com/. În incinta rafinăriei, a fost inaugurat, împreună cu Arhivele Naţionale ale României, în anul 2015 un muzeu care găzduieşte documente şi obiecte valoroase din perioadele de dezvoltare ale rafinăriei, indică sursa citată anterior.
Petromidia Năvodari este cea mai mare rafinărie din România şi una dintre cele mai mari din sud-estul Europei, la nivelul anului 2020 rafinăria Petromidia Năvodari a procesat peste 4,8 milioane de tone de materii prime, rezultând 1,16 milioane de tone de benzină şi peste 2,6 milioane de tone de motorină şi combustibil special de aviaţie, conform https://www.kmginternational.com/. Este operaţională din 1979 şi a trecut prin multiple lucrări de extindere şi modernizare de la punerea în funcţiune până în prezent, conform portalului specializat https://www.nsenergybusiness.com/. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Horia Plugaru, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
15 octombrie - Ziua națională a comerțului electronic
În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua națională a comerțului electronic, instituită prin Legea 144/2020, cu scopul informării și conștientizării cu privire la existența acestui tip de comerț. Senatul, în calitate de primă cameră sesizată, la 5 mai 2020, și Camera Deputaților, ca for decizional, la 30 iunie 2020, au adoptat propunerea le
15 octombrie - Ziua Părinților de Îngeri
În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua Părinților de Îngeri, o zi în care sunt comemorați copiii decedați în timpul sarcinii, la naștere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, potrivit https://www.cdep.ro/. Un proiect de le
Cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival (15-18 octombrie)
În intervalul 15-18 octombrie 2026, este programată cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival, la Cinema Astra din Brașov, potrivit draculafilm.ro. Evenimentul este dedicat în exclusivitate producțiilor cinematografice horror, SF, thriller, fantasy și supranaturale. În program sunt inclu
Consiliul European de toamnă din 15-16 octombrie 2026
Consiliul European de toamnă se reunește în zilele de 15 și 16 octombrie, la Bruxelles, pentru a lua în discuție competitivitatea, Ucraina, securitatea și apărarea europeană, migrația, extinderea UE etc. Bugetul pe termen lung al UE se va afla în centrul dezbaterilor, mai ales în condițiile propunerii recente a președinției irlandeze a Uniunii de a re
15 octombrie - Ziua internațională a femeilor din mediul rural (ONU)
La 15 octombrie este sărbătorită, sub auspiciile Națiunilor Unite, Ziua internațională a femeilor din mediul rural pentru a aduce în atenția publică rolul femeilor din comunitățile rurale în asigurarea bunăstării familiilor lor, a dezvoltării economiei rurale, dar și a comunității rurale în ansamblul său, potrivit
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 15 octombrie
Ortodoxe Sf. Magdalena de la Mălainița; Sf. Sfințit Mc. Lucian, preotul din Antiohia Greco-catolice Sf. pr. m. Lucian din Antiohia; Sf. Tereza de Avila Romano-catolice Sf. Tereza din Avila, fc. înv. Sfânta Magdalena (Măndălina) s-a născut &
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 15 octombrie
Este a 288-a zi a anului 2026. Au mai rămas 77 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 30 m și apune la 18 h 33 m. Luna răsare la 12 h 43 m și apune la 20 h 52 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 175 de ani de la înființarea agenției de presă Reuters (14 octombrie)
Agenția de presă Reuters este o agenție internațională de știri care, după fuziunea din 2008 cu Thomson Corporation, poartă denumirea de Thomson Reuters. Gigantul media, fondat în 1851 la Londra (14 octombrie), de către un emigrant german, fost funcționar bancar, Paul Julius Reuter, transmite în prezent știri în 12 limbi, conform
FRAGMENT DE ISTORIE: Prima ediție a cărții pentru copii 'Winnie-the-Pooh', de A.A. Milne (14 octombrie 1926)
Scriitorul britanic A.A. Milne (1882-1956) își construia o carieră de eseist, dramaturg și umorist pentru revista 'Punch'. Scrisese chiar și un roman polițist, 'The Red House Mystery' (care, întâmplător, avea să rămână singura sa lucrare din acest gen), notează https://www.baum
PERSONALITATEA ZILEI: Lia Manțoc, scenografă
Lia Manțoc, scenografă și designer de costume, s-a născut la 14 octombrie 1951, la Caracal. A debutat cu spectacolul 'Cum vă place' de William Shakespeare, regia Beate Fredanov și Lurențiu Azimioară, la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale din București (1975). La acest prim spectacol, scenografia era împ
SĂRBĂTORI ORTODOXE: Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași (14 octombrie)
În fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Ortodoxă de pretutindeni prăznuiește pe Sfânta Cuvioasa Maică Parascheva. În chip deosebit, ea este cinstită în Moldova, întrucât de sute de ani moaștele ei se găsesc la Iași, unde se desfășoară un mare pelerinaj în această perioadă. * * * Anul acesta, în dimineața
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 14 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Parascheva de la Iași; Sf. Mc. Nazarie, Ghervasie, Protasie și Chelsie Greco-catolice Sf. m. Nazarie, Ghervasie, Protasie și Celsie; Sf. cuv. ep. Cosma al Maiumei Romano-catolice Ss. Calist I, pp. m.; Parascheva, pustnică Sf&a
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 14 octombrie
Este a 287-a zi a anului 2026. Au mai rămas 78 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 29 m și apune la 18 h 33 m. Luna răsare la 11 h 42 m și apune la 20 h 07 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Muzicianul Paul Simon împlinește 85 de ani (13 octombrie)
Muzicianul Paul Frederic Simon este recunoscut pe plan internațional atât pentru succesul avut alături de Art Garfunkel, cât și pentru cariera solo. De-a lungul celor peste șase decenii de activitate, a câștigat 16 premii Grammy și a fost inclus de două ori în Rock and Roll Hall of Fame, arată www.pau
Consiliul Afaceri Generale al UE: CFM și statul de drept în Ungaria, pe agendă (13 octombrie 2026)
Consiliul Afaceri Generale al Uniunii Europene se reunește la 13 octombrie, la Luxemburg, pentru a discuta, între altele despre Cadrul Financiar Multianual (CFM), statul de drept în Ungaria sau scutul european pentru democrație. De asemenea, miniștrii afacerilor europene ai statelor membre vor pregăti, în cadrul reuniunii, Consiliul European de toamnă, info













