O PERSONALITATE PE ZI: Arhiepiscopul şi omul politic cipriot Macarie al III-lea
Arhiepiscopul Ciprului Macarie (Mihail Christodolou Mouskos) s-a născut la 13 august 1913, în satul Panayia, din districtul Paphos. A devenit novice la Mănăstirea Kykko la vârsta de 13 ani, a fost trimis apoi de mănăstire la Gimnaziul Panciprian, din Nicosia. În 1942 a absolvit Teologia la Universitatea din Atena. A urmat, de asemenea, doi ani la Facultatea de Drept a aceleiaşi universităţi.
În 1938, a primit o bursă de la Consiliul Mondial al Bisericilor pentru continuarea studiilor teologice la Universitatea din Boston. În 1948, pe când era încă student la Boston, a fost ales episcop de Kitium.
În octombrie 1950, Macarie a fost ales Arhiepiscop al Ciprului. Alegerile i-au dat statutul de Etnarh, adică liderul naţional al poporului grec din Cipru.
Arhiepiscopul Macarie a fost ales preşedinte la 13 decembrie 1959, după ce a primit 66,29% din numărul total de voturi. A preluat funcţiile oficiale de preşedinte în 16 august 1960, când Cipru a fost proclamat Republică independentă. Înainte de această dată, Cipru a fost colonie britanică timp de 82 de ani. În 1959 au fost semnate Acordurile Londra - Zurich, care acordau independenţa insulei. În timpul stăpânirii coloniale, arhiepiscopul Macarie a dus o puternică campanie pentru eliberarea insulei. Pentru aceasta, arhiepiscopul cipriot a efectuat vizite în multe state pentru a face cunoscută guvernelor şi popoarelor cauza ţării sale.
În februarie 1954, arhiepiscopul Macarie a vizitat Atena şi a convins guvernul grec să avanseze problema Ciprului în faţa Naţiunilor Unite. În timp ce se afla la Atena, el a pus bazele organizării rezistenţei naţionale a insulei şi, ca urmare, a fost înfiinţată EOKA, "Organizaţia naţională a luptătorilor din Cipru".
Grecia a înaintat o petiţie Naţiunilor Unite, la 20 august 1954, prin care solicita aplicarea principiului autodeterminării poporului Cipru. După aceea, guvernul colonial al Ciprului a aplicat legile anti-sediţie în scopul de a preveni sau suprima demonstraţiile pentru libertate; dar arhiepiscopul Macarie i-a sfidat şi a continuat să ceară autodeterminarea pentru Cipru.
În octombrie 1955, Macarie a început întâlniri cu guvernatorul Ciprului, Sir John Harding (mai târziu Lord Harding de Petherton), cu care a discutat despre viitorul insulei. Discuţiile, care au continuat până în martie 1956, nu au dus la un acord. În consecinţă, arhiepiscopul cipriot a fost exilat în Seychelles, în Oceanul Indian, la 9 martie 1956.
La 28 martie 1957, arhiepiscopul Macarie a fost eliberat din exil cu condiţia să nu se întoarcă în Cipru. A mers la Atena, unde i s-a făcut o primire triumfătoare.
În următorii doi ani, a participat la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, unde a fost discutată chestiunea Ciprului şi a muncit din greu pentru a obţine libertatea poporului său.
În februarie 1959, a fost invitat de guvernul britanic la Londra pentru discuţii despre viitorul Ciprului. Discuţiile au avut ca rezultat semnarea Acordului de la Londra, ca o continuare a Acordului de la Zurich, care fusese semnat de guvernele Marii Britanii, Greciei şi Turciei. Conform acestor acorduri, Cipru ar fi trebuit declarată republică independentă. Arhiepiscopul Macarie a fost atunci liber să se întoarcă în Cipru.
Pe tot parcursul anului 1959 a avut discuţii cu guvernul britanic cu privire la punerea în aplicare a Acordurilor de la Zurich şi de la Londra.

John F. Kennedy şi arhiepiscopul Ciprului Macarie
Sursa foto: www.artifacts.archives.gov
În ianuarie 1960, arhiepiscopul Macarie a participat la o conferinţă la Londra, formată din cinci partide, care s-a concentrat în principal pe amploarea bazelor ce urmau să fie cedate Marii Britanii în temeiul acordurilor. Discuţiile s-au blocat în impas, dar au fost reluate mai târziu în Cipru şi s-au încheiat în iulie 1960.
Între timp, arhiepiscopul Macarie a fost ales primul preşedinte al Republicii la 13 decembrie 1959 şi a fost instalat oficial la 16 august 1960, ziua proclamării Republicii Cipru.
În martie 1961, Cipru a fost admisă parte a Commonwealth-ului, iar arhiepiscopul Macarie a reprezentat Insula la Conferinţa prim-miniştrilor Commonwealth-ului. În septembrie 1961 a participat la Conferinţa şefilor de stat ai ţărilor nealiniate de la Belgrad.
În septembrie 1962, a participat la Conferinţa prim-miniştrilor din Commonwealth, care a avut loc la Londra. De asemenea, a reprezentat Cipru la Conferinţa prim-miniştrilor Commonwealth-ului de la Lagos, Nigeria (ianuarie 1966), la Londra (ianuarie 1969), la Singapore (ianuarie 1971) şi la Londra (iunie, 1977).
Lucrând pentru enosis (unirea) cu Grecia, liderul grec cipriot Macarie a acceptat independenţa cipriotă, în 1959, ca un compromis. Arhiepiscopul ortodox al Ciprului a fost ales de trei ori preşedinte şi a supravieţuit la patru tentative de asasinat, a urmat depunerea temporară printr-o lovitură de stat în 1974 şi invazia turcă. A murit la Nicosia, în 3 august 1977. (surse: https://www.greece.org; https://jfk.artifacts.archives.gov) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Liviu Tatu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: www.regisautographs.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
15 octombrie - Ziua națională a comerțului electronic
În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua națională a comerțului electronic, instituită prin Legea 144/2020, cu scopul informării și conștientizării cu privire la existența acestui tip de comerț. Senatul, în calitate de primă cameră sesizată, la 5 mai 2020, și Camera Deputaților, ca for decizional, la 30 iunie 2020, au adoptat propunerea le
15 octombrie - Ziua Părinților de Îngeri
În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua Părinților de Îngeri, o zi în care sunt comemorați copiii decedați în timpul sarcinii, la naștere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, potrivit https://www.cdep.ro/. Un proiect de le
Cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival (15-18 octombrie)
În intervalul 15-18 octombrie 2026, este programată cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival, la Cinema Astra din Brașov, potrivit draculafilm.ro. Evenimentul este dedicat în exclusivitate producțiilor cinematografice horror, SF, thriller, fantasy și supranaturale. În program sunt inclu
Consiliul European de toamnă din 15-16 octombrie 2026
Consiliul European de toamnă se reunește în zilele de 15 și 16 octombrie, la Bruxelles, pentru a lua în discuție competitivitatea, Ucraina, securitatea și apărarea europeană, migrația, extinderea UE etc. Bugetul pe termen lung al UE se va afla în centrul dezbaterilor, mai ales în condițiile propunerii recente a președinției irlandeze a Uniunii de a re
15 octombrie - Ziua internațională a femeilor din mediul rural (ONU)
La 15 octombrie este sărbătorită, sub auspiciile Națiunilor Unite, Ziua internațională a femeilor din mediul rural pentru a aduce în atenția publică rolul femeilor din comunitățile rurale în asigurarea bunăstării familiilor lor, a dezvoltării economiei rurale, dar și a comunității rurale în ansamblul său, potrivit
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 15 octombrie
Ortodoxe Sf. Magdalena de la Mălainița; Sf. Sfințit Mc. Lucian, preotul din Antiohia Greco-catolice Sf. pr. m. Lucian din Antiohia; Sf. Tereza de Avila Romano-catolice Sf. Tereza din Avila, fc. înv. Sfânta Magdalena (Măndălina) s-a născut &
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 15 octombrie
Este a 288-a zi a anului 2026. Au mai rămas 77 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 30 m și apune la 18 h 33 m. Luna răsare la 12 h 43 m și apune la 20 h 52 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 175 de ani de la înființarea agenției de presă Reuters (14 octombrie)
Agenția de presă Reuters este o agenție internațională de știri care, după fuziunea din 2008 cu Thomson Corporation, poartă denumirea de Thomson Reuters. Gigantul media, fondat în 1851 la Londra (14 octombrie), de către un emigrant german, fost funcționar bancar, Paul Julius Reuter, transmite în prezent știri în 12 limbi, conform
FRAGMENT DE ISTORIE: Prima ediție a cărții pentru copii 'Winnie-the-Pooh', de A.A. Milne (14 octombrie 1926)
Scriitorul britanic A.A. Milne (1882-1956) își construia o carieră de eseist, dramaturg și umorist pentru revista 'Punch'. Scrisese chiar și un roman polițist, 'The Red House Mystery' (care, întâmplător, avea să rămână singura sa lucrare din acest gen), notează https://www.baum
PERSONALITATEA ZILEI: Lia Manțoc, scenografă
Lia Manțoc, scenografă și designer de costume, s-a născut la 14 octombrie 1951, la Caracal. A debutat cu spectacolul 'Cum vă place' de William Shakespeare, regia Beate Fredanov și Lurențiu Azimioară, la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale din București (1975). La acest prim spectacol, scenografia era împ
SĂRBĂTORI ORTODOXE: Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași (14 octombrie)
În fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Ortodoxă de pretutindeni prăznuiește pe Sfânta Cuvioasa Maică Parascheva. În chip deosebit, ea este cinstită în Moldova, întrucât de sute de ani moaștele ei se găsesc la Iași, unde se desfășoară un mare pelerinaj în această perioadă. * * * Anul acesta, în dimineața
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 14 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Parascheva de la Iași; Sf. Mc. Nazarie, Ghervasie, Protasie și Chelsie Greco-catolice Sf. m. Nazarie, Ghervasie, Protasie și Celsie; Sf. cuv. ep. Cosma al Maiumei Romano-catolice Ss. Calist I, pp. m.; Parascheva, pustnică Sf&a
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 14 octombrie
Este a 287-a zi a anului 2026. Au mai rămas 78 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 29 m și apune la 18 h 33 m. Luna răsare la 11 h 42 m și apune la 20 h 07 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Muzicianul Paul Simon împlinește 85 de ani (13 octombrie)
Muzicianul Paul Frederic Simon este recunoscut pe plan internațional atât pentru succesul avut alături de Art Garfunkel, cât și pentru cariera solo. De-a lungul celor peste șase decenii de activitate, a câștigat 16 premii Grammy și a fost inclus de două ori în Rock and Roll Hall of Fame, arată www.pau
Consiliul Afaceri Generale al UE: CFM și statul de drept în Ungaria, pe agendă (13 octombrie 2026)
Consiliul Afaceri Generale al Uniunii Europene se reunește la 13 octombrie, la Luxemburg, pentru a discuta, între altele despre Cadrul Financiar Multianual (CFM), statul de drept în Ungaria sau scutul european pentru democrație. De asemenea, miniștrii afacerilor europene ai statelor membre vor pregăti, în cadrul reuniunii, Consiliul European de toamnă, info













