Echipa masculină de volei Rapid Bucureşti a scris istorie pentru sportul românesc, câştigând de trei ori Cupa Campionilor Europeni în 1961, 1963 şi 1965, potrivit volumului "Istoria Sportului în România, Date cronologice", scris de Nicolae Postolache (Editura Profexim, Bucureşti, 1995).

Club puternic, cu numeroase trofee de campioană naţională în vitrină, Rapid a reuşit meciuri memorabile în competiţiile europene de volei datorită unei puternice întreceri interne în care se confrunta sistematic cu celelalte formaţii bucureştene, CCA ("Steaua") şi "Dinamo". Cu o echipă în formare, "feroviarii" au reuşit să se impună în campionatul intern la volei în 1956. Era doar începutul formării "marelui Rapid".

Echipele Rapid Bucureşti şi Galatasaray Istanbul, în cadrul optimilor de finală ale Cupei Campionilor Europeni la volei masculin, Bucureşti, 27 februarie 1963.

Foto: (c) ARMAND ROSENTHAL /Arhiva istorică AGERPRES

De altfel, în cea mai prolifică perioadă a voleiului românesc, în general, şi a clubului alb-vişiniu, în particular, Rapid a obţinut 12 trofee de campioană naţională, mai întâi în 1939 şi apoi, după al Doilea Război Mondial, în 1949, 1950, 1955, 1956, 1959, 1960, 1961, 1962, 1963, 1965 şi 1966, notează volumul "România în lumea sportului" (Editura pentru tineret şi sport, Editis, Bucureşti, 1995). În plus, nu mai puţin de şapte finale de Cupa Campionilor Europeni a disputat echipa masculină de volei a Rapidului, câştigând trei (1961, 1963, 1965) şi pierzând patru dintre acestea (1960, 1962, 1966, 1967), menţionează https://csrapid.ro.

"Epoca de aur" a formaţiei din Grant a început în 1958, odată cu maturizarea tinerelor talente: Horaţiu Nicolau, Davila Plocon, Nicolae Răducanu, Ion Crivăţ, Gheorghe Ferariu şi Aurel Drăgan. Sfârşitul anilor '50 aduce în prim-plan o echipă care va deveni faimoasă nu numai în voleiul masculin românesc, ci şi în Europa. O generaţie de excepţie, sub bagheta unor antrenori remarcabili, "magul" Gică Petrescu, "Roco" Roman şi, apoi Jean Ponova, echipă care va primi ulterior, pe merit, numele de "Marele Rapid". Veniseră atunci în Giuleşti tineri valoroşi precum Aurel Drăgan, Davila Plocon, Vasile Pavel, Nicolae Mincev, etc. Numărul voleibaliştilor de excepţie a crescut pe parcursul a opt ani de dominaţie netă, printre aceştia aflându-se Mihai Grigorovici, Radu Costinescu, Gheorghe Ferariu, Gheorghe Corbeanu, Mihai Coste, Aurel Ardelea şi alţii. Nicio altă echipă nu-i putea sta în faţă acestui "superteam" al voleiului românesc de club.

Pe plan intern, Rapid cucereşte cinci trofee de campioană consecutive, în 1959, 1960, 1961, 1962, 1963.

Impactul cel mai mare a fost, însă, pe plan european. În prima ediţie a Cupei Campionilor Europeni, disputată în sezonul 1959-1960, Rapid ajunge până în finală, unde pierde la setaveraj contra sovieticilor de la ŢSKA Moscova. În 1961, giuleştenii reuşesc să cucerească în premieră trofeul pus în joc de federaţia poloneză, care donase o cupă pentru cea mai tare competiţie intercluburi din Europa, iniţiată la propunerea României. Donatorii promiseseră că dacă va exista o echipă care se va impune de trei ori, atunci trofeul va poposi definitiv în vitrina câştigătoarei. În acea ediţie, Rapid a reuşit două victorii în finală în faţa celor de la ŢSKA Moscova: 3-1 la Bucureşti, în sala Floreasca, şi 3-2 în deplasare. Din echipa care a ridicat trofeul deasupra capului au făcut parte Horaţiu Nicolau, Aurel Drăgan, Davila Plocon, Vasile Pavel, Mihai Grigorovici, Gheorghe Ferariu, Nicolae Răducanu, Radu Constantinescu, Gabriel Udişteanu şi Constantin Timirgazin. Antrenorul echipei era Gheorghe Petrescu.

Echipele Rapid Bucureşti şi Dinamo Bucureşti, în finala Cupei Campionilor Europeni la volei masculin, desfăşurată la Pavilionul Expoziţiei (ROMEXPO), Bucureşti, 19 mai 1966.

Foto: (c) VASILE MOLDOVAN /Arhiva istorică AGERPRES

Coincidenţă sau nu, în 1962, finala a avut aceleaşi protagoniste, Rapid şi ŢSKA Moscova. Echilibrul a dominat şi de această dată dubla manşă, giuleştenii câştigând acasă cu 3-2, dar pierzând în deplasare cu 1-3.

Un an mai târziu, cele două formaţii s-au înfruntat din nou în finală, Rapid reuşind să se impună în ambele manşe, cu 3-0 şi 3-1. Jucătorii din Giuleşti ajunseseră la maturitate, iar asta le dădea extrem de multă încredere.

În 1964, cele două echipe care dominaseră începutul întrecerii continentale au luat o pauză, întrucât niciuna dintre cele două combatante nu s-a înscris în competiţie. 1964 era anul primului turneu olimpic de volei şi cele două echipe constituiau baza pentru reprezentativele ţărilor lor. Uniunea Sovietică a câştigat medalia de aur, în timp ce România a încheiat turneul olimpic pe poziţia a patra, la ediţia de la Tokio, după Cehoslovacia şi ţara gazdă, Japonia.

Rapid Bucureşti şi ŢSKA Moscova şi-au luat revanşa un an mai târziu şi s-au aliniat la startul celei mai tari competiţii intercluburi din Europa. În dreptul fiecăreia erau câte două cupe câştigate şi cine se impunea avea dreptul să o păstreze definitiv. Surpriza a venit atunci când s-a efectuat tragerea la sorţi, cele două protagoniste ale ediţiilor precedente fiind repartizate pe aceeaşi parte de tablou. Românii şi ruşii s-au întâlnit în sferturile de finală, iar giuleştenii au venit de la Moscova cu un preţios set câştigat, 3-1, în timp ce în sala Floreasca s-au impus cu un categoric 3-0.

Chiar dacă au trecut de ŢSKA Moscova, drumul rapidiştilor spre al treilea trofeu continental nu a fost deloc uşor. În semifinale, giuleştenii s-au confruntat cu est-germanii de la SC Leipzig, echipă care se impuse în această competiţie în 1964, într-o finală cu o echipa iugoslavă Mladost din Zagreb. Rapid a câştigat meciul tur cu 3-0, dar a cedat returul cu 0-3, prezenţa în ultimul act fiind obţinută la punctaveraj.

În finală a jucat cu formaţia bulgară Minior Pernik. Fiecare dintre cele două echipe au câştigat acasă cu acelaşi scor, 3-1, iar regulamentul prevedea atunci disputarea unui al treilea meci pe teren neutru. Pe 13 iunie 1965, la Bruxelles, într-un joc-maraton în care Nicolau, Plocon, Drăgan, Ferariu, Grigorovici, Bărbuţă, Pavel, Costinescu, Ardelea şi ceilalţi rapidişti au fost conduşi cu 2-1, campionii României au reuşit să întoarcă partida şi să se impună cu 3-2. Astfel, Rapid Bucureşti s-a întors acasă cu mult râvnita cupă, care se poate vedea şi astăzi în vitrina clubului din Giuleşti.

"Marele Rapid" a ajuns în finală şi în 1966, şi în 1967, unde a dat peste rivalii de la Dinamo Bucureşti. Aceştia i-au învins pe giuleşteni de fiecare dată în cele două finale disputate cu un record absolut de spectatori: 12.000 la Pavilionul Expoziţiei (Romexpo) din Bucureşti. Cele două finale ale CCE disputate de echipe româneşti au rămas unice în istoria competiţiei continentale numărul 1 a cluburilor. Dinamo, cu "stelele" sale numite Corbeanu, Derzei, Ganciu, Cozonici, Târlici, Stoian, Schreiber, Smerecinsci, Dobre şi Manu, ajunsese şi ea la apogeu.

Voleibaliştii giuleşteni ajunseseră aproape de finalul carierei. Bilanţul lor va rămâne unic în istoria alb-vişinie. Ultimul trofeu de campioni a fost cucerit în 1966, iar de atunci nicio altă formulă rapidistă nu a mai triumfat în întrecerea internă.

Din postura de antrenor, fostul mare jucător, Aurel Drăgan, a încercat în anii '70 să readucă strălucirea trecută a "marelui Rapid", dar cea mai bună performanţă a fost clasarea pe poziţia a doua în 1972, an în care antrenorul a trebuit să intre şi în teren. Gloria, însă, nu a mai revenit niciodată!

Cupa Campionilor Europeni (CCE) la volei a debutat în 1960, după un model deja existent la fotbal. Apăruse în urma unei sugestii a unicului cotidian de specialitate din ţara noastră, "Sportul popular", în numărul din 16 ianuarie 1958. Sugestia a fost preluată de generalul-medic Petre Dumitrescu, preşedinte al Federaţiei Române de Volei şi mulţi ani vicepreşedinte al forului internaţional, care, în şedinţa de constituire a federaţiei, la 23 ianuarie 1958, obţine mandat să propună federaţiei internaţionale organizarea competiţiei, propunere acceptată la nivel european.

La acea vreme competiţia era deschisă echipelor care câştigau titlul naţional. Până în 1980, la masculin, CCE a fost dominată de formaţiile din estul Europei, în special cele din URSS, ale cărei reprezentante s-au impus în opt ediţii (ŢSKA Moscova în şase). Şi România a jucat un rol important în acele două decenii, Rapid (trei trofee) şi Dinamo (două) transformând finalele din 1966 şi 1967 într-o competiţie pur românească. Dinamo Bucureşti a mai câştigat un trofeu al CCE în sezonul 1980/1981, într-o finală tot cu ŢSKA Moscova. În deceniul şapte, Dinamo (trei) şi Steaua (două) au mai jucat cel puţin câte o finală. AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: C.S. RAPID Bucuresti/facebook.com

***Explicaţie foto din deschidere: Echipa de volei masculin din anii 60 (triplă câştigătoare a Cupei Campionilor): Ferariu, Costinescu, Pavel, Plocon, Nicolau, Grigorovici, Ardelea, Bărbuţă, Drăgan, Ponova (antrenor).