O PERSONALITATE PE ZI: Liderul politic şi militar Simon Bolivar
Figură emblematică a mişcărilor de independenţă din America de Sud, supranumit "Eliberatorul" ("El Libertador"), Simon Bolivar s-a născut la 24 iulie 1783 în Caracas, Venezuela, într-o familie aristocrată de descendenţă spaniolă, potrivit archivodellibertador.gob.ve.
A rămas orfan de ambii părinţi, iar în adolescenţă, a plecat să studieze în Spania, aşa cum obişnuiau să facă tinerii de vârsta lui proveniţi din familii înstărite. Între 1802 şi 1803, Simon Bolivar a studiat la Madrid, unde a intrat în contact cu filosofia iluministă. A citit şi şi-a însuşit principiile expuse de gânditori precum John Locke, Rousseau, Voltaire şi Montesquieu.
S-a căsătorit cu Maria Teresa Rodriguez de Toro, căsnicia lor încheindu-se brusc şi tragic, după numai un an, atunci când Maria Teresa a murit din cauza febrei galbene.
Între 1803 şi 1805, Simon Bolivar a călătorit în Europa, în mintea sa înfiripându-se un ideal pe care avea să-l urmeze cu convingere până la finalul vieţii: eliberarea Americii Latine de sub stăpânirea spaniolă.
În 1807, s-a întors în Venezuela, implicându-se în primele rânduri ale luptei împotriva colonialismului spaniol.
Pe fondul invaziei lui Napoleon în Spania, lupta coloniilor din America de Sud pentru independenţa lor politică a fost impulsionată, profitând de slăbirea armatelor Imperiului Spaniol. Bolivar s-a implicat atât pe frontul politic, cât şi pe cel militar.
În 1810, a luptat ca ofiţer în Războiul pentru Independenţa Venezuelei (Guerra de Independencia de Venezuela, 18110-1823) împotriva Imperiului Spaniol. Cinci ani mai târziu, după ce spaniolii au cucerit Noua Granadă, Simon Bolivar s-a retras în Haiti. Aici l-a cunoscut pe Alexandre Petion, lider al mişcării de independenţă locale. Cu sprijinul acestuia, Bolivar s-a întors în Venezuela, unde a proclamat A Treia Republică, în 1817.
După numai doi ani, a plecat la lupta pentru eliberarea Noii Granada. A urmat un lung şir de victorii remarcabile pe câmpul de luptă. În 1819, a fost eliberată Granada, în 1821 Venezuela şi Panama. Au urmat Ecuador, în 1822, Peru în 1824 şi Bolivia, în 1825.
Venezuela, Granada, Ecuador şi Panama s-au unit în ceea ce a rămas în istorie sub denumirea de Columbia Mare (Gran Colombia). Simon Bolivar a fost preşedintele acestei ţări, precum şi al statelor Peru şi Bolivia.
În ciuda eforturilor sale de a forma o imensă alianţă a popoarelor din America Latină, asemănătoare unei federaţii, tendinţele generale au fost separatiste şi secesioniste. Columbia Mare a început să se destrame. Treptat, Bolivar şi-a pierdut influenţa şi funcţiile, demisionând din funcţia de preşedinte al Columbiei Mari, pe care a deţinut-o din februarie 1819 până în aprilie 1830.
A murit la scurt timp, în ziua de 17 decembrie 1830, la Santa Marta de pe teritoriul actualei Columbia, sărac, deziluzionat şi exilat din Venezuela natală. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: www.thefamouspeople.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
15 octombrie - Ziua națională a comerțului electronic
În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua națională a comerțului electronic, instituită prin Legea 144/2020, cu scopul informării și conștientizării cu privire la existența acestui tip de comerț. Senatul, în calitate de primă cameră sesizată, la 5 mai 2020, și Camera Deputaților, ca for decizional, la 30 iunie 2020, au adoptat propunerea le
15 octombrie - Ziua Părinților de Îngeri
În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua Părinților de Îngeri, o zi în care sunt comemorați copiii decedați în timpul sarcinii, la naștere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, potrivit https://www.cdep.ro/. Un proiect de le
Cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival (15-18 octombrie)
În intervalul 15-18 octombrie 2026, este programată cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival, la Cinema Astra din Brașov, potrivit draculafilm.ro. Evenimentul este dedicat în exclusivitate producțiilor cinematografice horror, SF, thriller, fantasy și supranaturale. În program sunt inclu
Consiliul European de toamnă din 15-16 octombrie 2026
Consiliul European de toamnă se reunește în zilele de 15 și 16 octombrie, la Bruxelles, pentru a lua în discuție competitivitatea, Ucraina, securitatea și apărarea europeană, migrația, extinderea UE etc. Bugetul pe termen lung al UE se va afla în centrul dezbaterilor, mai ales în condițiile propunerii recente a președinției irlandeze a Uniunii de a re
15 octombrie - Ziua internațională a femeilor din mediul rural (ONU)
La 15 octombrie este sărbătorită, sub auspiciile Națiunilor Unite, Ziua internațională a femeilor din mediul rural pentru a aduce în atenția publică rolul femeilor din comunitățile rurale în asigurarea bunăstării familiilor lor, a dezvoltării economiei rurale, dar și a comunității rurale în ansamblul său, potrivit
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 15 octombrie
Ortodoxe Sf. Magdalena de la Mălainița; Sf. Sfințit Mc. Lucian, preotul din Antiohia Greco-catolice Sf. pr. m. Lucian din Antiohia; Sf. Tereza de Avila Romano-catolice Sf. Tereza din Avila, fc. înv. Sfânta Magdalena (Măndălina) s-a născut &
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 15 octombrie
Este a 288-a zi a anului 2026. Au mai rămas 77 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 30 m și apune la 18 h 33 m. Luna răsare la 12 h 43 m și apune la 20 h 52 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 175 de ani de la înființarea agenției de presă Reuters (14 octombrie)
Agenția de presă Reuters este o agenție internațională de știri care, după fuziunea din 2008 cu Thomson Corporation, poartă denumirea de Thomson Reuters. Gigantul media, fondat în 1851 la Londra (14 octombrie), de către un emigrant german, fost funcționar bancar, Paul Julius Reuter, transmite în prezent știri în 12 limbi, conform
FRAGMENT DE ISTORIE: Prima ediție a cărții pentru copii 'Winnie-the-Pooh', de A.A. Milne (14 octombrie 1926)
Scriitorul britanic A.A. Milne (1882-1956) își construia o carieră de eseist, dramaturg și umorist pentru revista 'Punch'. Scrisese chiar și un roman polițist, 'The Red House Mystery' (care, întâmplător, avea să rămână singura sa lucrare din acest gen), notează https://www.baum
PERSONALITATEA ZILEI: Lia Manțoc, scenografă
Lia Manțoc, scenografă și designer de costume, s-a născut la 14 octombrie 1951, la Caracal. A debutat cu spectacolul 'Cum vă place' de William Shakespeare, regia Beate Fredanov și Lurențiu Azimioară, la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale din București (1975). La acest prim spectacol, scenografia era împ
SĂRBĂTORI ORTODOXE: Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași (14 octombrie)
În fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Ortodoxă de pretutindeni prăznuiește pe Sfânta Cuvioasa Maică Parascheva. În chip deosebit, ea este cinstită în Moldova, întrucât de sute de ani moaștele ei se găsesc la Iași, unde se desfășoară un mare pelerinaj în această perioadă. * * * Anul acesta, în dimineața
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 14 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Parascheva de la Iași; Sf. Mc. Nazarie, Ghervasie, Protasie și Chelsie Greco-catolice Sf. m. Nazarie, Ghervasie, Protasie și Celsie; Sf. cuv. ep. Cosma al Maiumei Romano-catolice Ss. Calist I, pp. m.; Parascheva, pustnică Sf&a
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 14 octombrie
Este a 287-a zi a anului 2026. Au mai rămas 78 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 29 m și apune la 18 h 33 m. Luna răsare la 11 h 42 m și apune la 20 h 07 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Muzicianul Paul Simon împlinește 85 de ani (13 octombrie)
Muzicianul Paul Frederic Simon este recunoscut pe plan internațional atât pentru succesul avut alături de Art Garfunkel, cât și pentru cariera solo. De-a lungul celor peste șase decenii de activitate, a câștigat 16 premii Grammy și a fost inclus de două ori în Rock and Roll Hall of Fame, arată www.pau
Consiliul Afaceri Generale al UE: CFM și statul de drept în Ungaria, pe agendă (13 octombrie 2026)
Consiliul Afaceri Generale al Uniunii Europene se reunește la 13 octombrie, la Luxemburg, pentru a discuta, între altele despre Cadrul Financiar Multianual (CFM), statul de drept în Ungaria sau scutul european pentru democrație. De asemenea, miniștrii afacerilor europene ai statelor membre vor pregăti, în cadrul reuniunii, Consiliul European de toamnă, info













