Primul preşedinte de culoare al Africii de Sud (1994-1999) şi luptător neobosit pentru drepturile omului, democraţie şi libertate, Nelson Rolihlahla Mandela, s-a născut la 18 iulie 1918, în clanul Madiba din satul Mvezo, regiunea Eastern Cape, Africa de Sud, potrivit https://www.sahistory.org.za/.

Nelson Rolihlahla Mandela a fost fiul lui Nonqaphi Nosekeni şi al lui Henry Mgadla Mandela, lider şi consilier şef al conducătorului suprem al regatului Thembu şi membru al clanului Madiba. Numele iniţial al lui Mandela a fost Rolihlahla, care înseamnă literal "a trage de ramura unui copac" sau, în mod colocvial, "făcător de probleme". Nelson a fost numele dat de către profesorul alb al şcolii misionare, pe când avea vârsta de şapte ani. El a mai fost cunoscut sub numele de Dalibunga, numele său de circumcizie, precum şi Madiba, numele de clan. Tatăl său, Mgadla, a fost unul dintre nepoţii lui Ngubengcuka, un rege al regatului Thembu şi lider al clanului Madiba.

Foto: (c) sahistory.org.za 

Mgadla Mandela, în conformitate cu structurile tradiţionale de conducere, a fost şef al districtului Mvezo. Mgadla a fost un tradiţionalist, iar Nonqaphi era cea de-a treia sa soţie. El a fost implicat într-o dispută minoră cu magistratul alb local şi a refuzat să se prezinte în faţa acestuia, în urma unei citaţii, deoarece nu credea că problema intră în competenţa guvernului colonial. Drept urmare, Mgadla a fost acuzat de insubordonare, iar autorităţile coloniale l-au deposedat de statutul de căpetenie, de pământul şi vitele pe care le deţinea, la 1 octombrie 1926, fără nicio consultare cu şeful suprem, Sampu Jongilizwe. Familia Mandela a fost astfel nevoită să se mute în Qunu, un mic sat din Eastern Cape. Mgadla Mandela era cunoscut a fi un consilier apropiat şi de încredere al vărului său, şeful suprem Jongintaba Dalindyebo, pe care Mgadla l-a recomandat pentru această funcţie în 1928. Un alt factor în alegerea lui Jongintaba a fost faptul că moştenitorul ales, Sabata Dalindyebo, era prea tânăr să domnească ca lider suprem. În 1930, la moartea tatălui său, Mandela i-a fost încredinţat lui Jongintaba.

În 1934, la 16 ani, Mandela a mers la şcoala de iniţiere pentru ceremonia tradiţională "ulwaluko", în urma căreia băieţii tineri deveneau bărbaţi. În acelaşi an, s-a înscris la Clarkebury Boarding Institute, o şcoală în stil occidental, şi mai târziu, în 1937, s-a mutat la Colegiul Healdtown din Fort Beaufort. Şi-a început studiile în vederea obţinerii licenţei la Universitatea din Fort Hare, dar în urma participării la un protest studenţesc, a fost exmatriculat. Nu s-a mai întors la şcoală.

În 1941, a ajuns în Johannesburg şi s-a înscris la Universitatea Africa de Sud pentru a-şi continua studiile, prin corespondenţă. A absolvit în 1943. Între timp, s-a înscris la Universitatea din Witwatersrand pentru a-şi lua licenţa în drept. A părăsit universitatea în 1952, fără a absolvi. Şi-a reluat studiile, după închiderea sa în 1962. Abia în 1989, în ultimele luni de închisoare, Nelson Mandela a obţinut licenţa în drept prin Universitatea Africa de Sud, notează site-ul oficial al Fundaţiei "Nelson Mandela", https://www.nelsonmandela.org/.

Mandela a văzut educaţia ca parte-cheie a luptei împotriva sistemului de apartheid, spunând deseori că "educaţia este cea mai puternică armă pe care o poţi folosi pentru a schimba lumea".

În Johannesburg s-a implicat în politica anti-colonialistă şi a devenit membru al formaţiunii politice Congresul Naţional African (1944). A fost unul dintre întemeietorii Ligii Tinerilor, alături de un grup de tineri intelectuali, precum Walter Sisulu, Oliver Tambo, Anton Lembede şi Ashley Mda. A alcătuit un program politic ce prevedea: egalitatea în drepturi a tuturor oamenilor, reprezentarea directă în Parlament, revizuirea dreptului de proprietate (în acel moment persoanele de culoare nu aveau dreptul să deţină proprietăţi funciare), accesul la educaţie şi cultură în mod liber, fără discriminări rasiale, conform https://www.nelsonmandela.org/.

Lupta cu autorităţile a început în 1948, când Partidul Naţional, reprezentantul albilor şi al promovării politicii de apartheid, a câştigat alegerile generale. În noile împrejurări, la conferinţa anuală a Congresului Naţional African din decembrie 1949, a fost adoptat un Program de acţiune al Ligii Tinerilor, persoanele de culoare fiind îndrumate să se angajeze în acţiuni în masă, ce presupuneau neascultare civilă, greve, boicoturi şi alte forme de rezistenţă non-violentă.

În 1952, Nelson Mandela a fost ales drept şef naţional al campaniei de împotrivire, avându-l pe Maulvi Cachalia drept adjunct, potrivit https://www.sahistory.org.za/ şi https://www.nelsonmandela.org/. Autorităţile au dispus arestarea sa şi a apropiaţilor săi. Mandela a primit o sentinţă de privare de libertate cu suspendare, a fost declarat persona non-grata în Johannesburg, timp de şase luni. În ciuda restricţiei, Mandela şi-a continuat activitatea de avocat alături de Oliver Tambo, reprezentând în instanţă persoanele de culoare nedreptăţite de legea apartheidului. Mandela a fost arestat de mai multe ori, pentru ca în 1956 să fie judecat pentru înaltă trădare, iar Congresul Naţional African a fost scos în afara legii. La începutul anului 1961, acuzaţiile îndreptate împotriva lui Nelson Mandela au fost retrase, procesul fiind închis.

În acelaşi an, autorităţile şi-au îndreptat atenţia către votarea noii Constituţii, în care politica de apartheid era oficializată ca politică de stat. În acest context, Nelson Mandela a adoptat o poziţie extremă, îndemnând populaţia de culoare, printr-o serie de discursuri, la grevă generală. Răspunsul autorităţilor a fost unul extrem de dur: mobilizarea armatei şi declararea stării de urgenţă. În acelaşi an, liderii africanilor de culoare în frunte cu Nelson Mandela au hotărât formarea unei grupări radicale de luptă contra guvernului. Legile apartheidului deveniseră tot mai dure, persoanele de culoare erau bătute pe stradă şi maltratate, fără ca poliţia să intervină.

Mandela şi-a continuat lupta şi pe plan extern. La 11 ianuarie 1962, folosind numele de David Motsamayi, Mandela a părăsit în secret Africa de Sud. A călătorit prin Africa şi a vizitat Anglia pentru a obţine sprijin pentru lupta armată. A primit pregătire militară în Maroc şi Etiopia şi s-a întors în Africa de Sud în iulie 1962. A fost arestat într-un baraj rutier al poliţiei pe 5 august, în timp ce se întorcea din KwaZulu-Natal, unde îl informase pe şeful Congresului Naţional African, Albert Luthuli, despre călătoria sa. El a fost acuzat de părăsirea ţării fără permis şi de incitarea lucrătorilor la grevă. A fost condamnat la cinci ani de închisoare, pe care a început să-i execute la închisoarea locală din Pretoria. La 27 mai 1963 a fost transferat pe Insula Robben din largul Cape Town. Condamnat pe viaţă la 12 iunie 1964, a fost eliberat, după 27 de ani grei de închisoare, la 11 februarie 1990, potrivit https://www.nelsonmandela.org/.

În 1991, la un an după eliberarea sa, cu prilejul primei Conferinţe a Congresului Naţional African desfăşurată pe teritoriul Africii de Sud, Nelson Mandela a fost ales preşedinte, iar Oliver Tambo a fost însărcinat să organizeze alegeri generale. În acest context, a condus negocierile cu preşedintele ţării, Frederik Willem de Klerk (1989-1994), pentru abolirea politicii opresive a apartheidului şi organizarea de alegeri universale.

Anul 1993 i-a adus recunoaşterea internaţională fiindu-i acordat Premiul Nobel pentru Pace, alături de preşedintele Africii de Sud, Frederik Willem de Klerk. A primit, de-a lungul timpului, peste 250 de distincţii şi medalii, între care şi primul Premiu Saharov pentru libertatea de gândire al Uniunii Europene decernat în 1988 (alături de Anatoli Marcenko), potrivit https://www.europarl.europa.eu/.

Nelson Mandela a fost ales preşedinte al Africii de Sud, în 1994, prin vot universal, într-un scrutin larg reprezentativ şi cu participare multirasială. A depus jurământul, la 10 mai 1994, devenind primul preşedinte de culoare al Africii de Sud. Guvernarea liderului sud-african s-a axat pe dezmembrarea moştenirii apartheidului, prin combaterea rasismului instituţionalizat şi a inegalităţii şi promovarea reconcilierii rasiale. De asemenea, a format o comisie pentru cercetarea abuzurilor împotriva drepturilor omului. A introdus politici menite să încurajeze reforma agrară, extinderea serviciilor de sănătate publică şi combaterea sărăciei.

Nelson Mandela a fost preşedinte al Congresului Naţional African din 1991 până în 1997. În 1996 a ratificat o nouă constituţie a statului sud-african. În 1999 s-a retras de pe scena politică, concentrându-se pe activităţi caritative în combaterea sărăciei şi a epidemiei HIV/SIDA. În 2003, a organizat primul dintr-o serie de concerte mondiale în cadrul campaniei sale anti-SIDA, numită 46664, după vechiul număr purtat în închisoare. În 2004, a creat Fundaţia "Nelson Mandela", Fondul "Nelson Mandela pentru copilărie" şi Fundaţia "Mandela Rhodes" prin intermediul cărora şi-a continuat activitatea umanitară.

În 2009, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a proclamat ziua de 18 iulie Ziua internaţională Nelson Mandela.

A fost căsătorit, între 1944-1958, cu Evelyn Mase, o asistentă medicală. Au avut doi fii, Madiba Thembekile "Thembi" şi Makgatho, şi două fete, ambele purtând numele Makaziwe. Între 1958 şi 1996 a fost căsătorit cu Winnie Madikizela, cu care a avut două fete, Zenani şi Zindziswa. La 18 iulie 1998, s-a căsătorit cu Graca Machel, care i-a devenit cea de-a treia soţie. Graca Machel a fost ministru al educaţiei şi culturii în Mozambique (1975-1989) şi a făcut parte din numeroase organizaţii umanitare, luptând pentru drepturile femeilor şi copiilor, potrivit https://www.sahistory.org.za/.

La începutul lunii ianuarie 2011, Mandela a fost internat la Spitalul Milpark cu dificultăţi respiratorii acute, dar s-a întors acasă pe 28 ianuarie. Mandela s-a mutat, apoi, la casa lui din Qunu, în Eastern Cape. La 27 martie, acelaşi an, Google şi Centrul de memorie "Nelson Mandela" au lansat Arhiva multimedia Nelson Mandela, care digitalizează fotografii, înregistrări şi documente legate de Mandela şi le pune la dispoziţie online.

Nelson Mandela a încetat din viaţă la 5 decembrie 2013, la Johannesburg. La ceremonia memorială oficială organizată la 10 decembrie 2013, pe stadionul FNB din Johannesburg, au venit să-i aducă un ultim omagiu aproximativ 100 de şefi de state, de guvern şi lideri politici importanţi, alături de prieteni şi membri ai familiei, dar şi peste 60.000 de simpli cetăţeni. La 15 decembrie 2013, după zece zile de doliu naţional, fostul preşedinte a fost înmormântat în satul Qunu. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea; editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Andreea Preda)

Sursa foto: Nelson Mandela Foundation/Facebook