20 iulie - Ziua mondială a şahului (ONU)
În fiecare an, jocul de şah este aniversat la data de 20 iulie, ca urmare a rezoluţiei adoptate de Adunarea Generală a ONU la 13 decembrie 2019. Rezoluţia a fost propusă de mai multe ţări, între care Armenia, Bangladesh, Camerun, China, Cuba, Rusia, India şi Liban.
Conform Rezoluţiei 74/22, şahul permite "consolidarea educaţiei, a egalităţii de gen şi promovarea femeilor şi fetelor, precum şi cea a incluziunii, a toleranţei, înţelegerii şi respectului reciproc", conform portalului www.un.org. ONU "invită toate statele membre, organisme ale Naţiunilor Unite şi alte organizaţii internaţionale şi regionale, sectorul privat şi societatea civilă, inclusiv ONG-uri, persoane fizice... să sărbătorească Ziua Mondială a Şahului", se arată în textul rezoluţiei.
Ziua Mondială a Şahului a fost marcată la data de 20 iulie încă din 1966, fiind instituită de Federaţia Internaţională a Jocului de Şah (FIDE), la propunerea UNESCO, potrivit https://www.fide.com. Data de 20 iulie reprezintă ziua în care FIDE a luat fiinţă, în anul 1924.
Cu prilejul zilei mondiale a şahului, jucători de şah, oficiali ONU şi guvernamentali, reprezentanţi ai mediului academic şi ai societăţii civile îşi dau întâlnire pentru a juca şah, dar şi pentru a discuta despre viitorul acestui joc şi despre cum îi poate ajuta pe oameni să-şi dezvolte gândirea analitică, atenţia şi creativitatea.
La primul congres al FIDE, desfăşurat în 1914 la Paris, printre delegaţii care au aprobat constituirea acestui for internaţional s-a aflat şi tânărul român Ion Gudju, pe atunci proaspăt locotenent, doctorand în chimie la Sorbona şi maestru de şah entuziast. Cu ocazia aniversării semicentenarului FIDE, în anul 1954, Ion Gudju a fost declarat "decan fondator" al FIDE, România numărându-se astfel printre ţările fondatoare ale Federaţiei Internaţionale a Jocului de Şah.
Federaţia Română de Şah a luat fiinţă în 1915, primul preşedinte fiind scriitorul Mihail Sadoveanu. În România, Campionatul Naţional de Şah a debutat în anul 1926, la Sibiu. Primele trei ediţii au fost dominate de Alexandru Tyroler (1891-1973), pentru ca în 1930 titlul de campion naţional să îi revină lui Janos Balogh. Competiţia s-a ţinut cu regularitate, anual, începând cu 1946. Campionatul Naţional de Şah destinat femeilor a debutat în 1936, la Bucureşti, cu victoria Rodicăi Manolescu.
În perioada 6-15 mai 2023, Turneul Superbet Chess Classic Romania 2023, prima etapă a circuitului Grand Chess Tour 2023, a avut loc la Grand Bucharest Hotel, fiind dotat cu premii totale de 350.000 de dolari. Competiţia a fost câştigată de americanul Fabiano Caruana, numărul şapte mondial. Caruana a remizat cu Richard Rapport, unul dintre reprezentanţii României, în runda a noua şi ultima. Celălalt reprezentant al României, Bogdan Deac, a fost învins de campionul mondial, chinezul Ding Liren.
La 30 aprilie 2023, marele maestru chinez Ding Liren a intrat în posesia titlului de campion mondial la şah, după ce a reuşit să-l învingă pe rusul Ian Nepomniaşci în întâlnirea desfăşurată la Astana (Kazahstan). Cei doi finalişti s-au aflat la egalitate de puncte (7-7) după cele 14 partide clasice din cadrul acestui duel pentru titlul mondial, organizat sub egida FIDE.
În vârstă de 30 de ani, Ding Liren este primul şahist chinez care ajunge campion mondial la masculin. El preia coroana de la norvegianul Magnus Carlsen, care a decis să nu îşi mai apere titlul în acest an.
Şahul, considerat şi "sportul minţii", poate fi definit ca fiind o competiţie între alb şi negru, care se bat utilizând strategii şi făcând apel la iniţiativă. E un ''război'' pe 64 de pătrate cu 32 piese (16 negre şi 16 albe), unde cel mai abil strateg dintre cei doi adversari învinge. Scopul este imobilizarea regelui, cea mai importantă piesă a adversarului.
Şahul este unul dintre cele mai vechi jocuri inventate. Descoperirile arheologice, printre care se numără piese de şah din piatră sau fildeş, precum şi diverse picturi murale atestă prezenţa jocului de şah încă din antichitate, potrivit sahclubmihailmarin.ro.
Primul joc cu reguli asemănătoare şahului a fost jocul indian chaturanga, apărut în jurul anului 570 e.n. Acesta se desfăşura între patru adversari, având piese asemănătoare şahului, dar dispuse diferit.
După 590 e.n, şahul a pătruns în Persia, sub denumirea de şatrandj. Sub această formă a ajuns şi în Europa, fiind răspândit de popoarele arabe din nordul Africii. De-a lungul istoriei sale, şahul a continuat să se dezvolte, fiind stabilite şi îmbunătăţite principii de tactică şi strategie, teorii despre deschideri şi finaluri, precum şi diferite stiluri de joc.
Johann Wolfgang von Goethe, cel mai important reprezentant al clasicismului german, definea acest sport ca fiind "piatra de încercare a inteligenţei".
Potrivit ONU, aproximativ 70% din populaţia adultă din ţări precum Germania, India, Marea Britanie, Rusia, SUA a jucat şah cel puţin o dată în viaţă. Un număr de 605 milioane de adulţi practică şahul în mod constant, arată www.un.org. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Liviu Tatu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
15 octombrie - Ziua națională a comerțului electronic
În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua națională a comerțului electronic, instituită prin Legea 144/2020, cu scopul informării și conștientizării cu privire la existența acestui tip de comerț. Senatul, în calitate de primă cameră sesizată, la 5 mai 2020, și Camera Deputaților, ca for decizional, la 30 iunie 2020, au adoptat propunerea le
15 octombrie - Ziua Părinților de Îngeri
În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua Părinților de Îngeri, o zi în care sunt comemorați copiii decedați în timpul sarcinii, la naștere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, potrivit https://www.cdep.ro/. Un proiect de le
Cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival (15-18 octombrie)
În intervalul 15-18 octombrie 2026, este programată cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival, la Cinema Astra din Brașov, potrivit draculafilm.ro. Evenimentul este dedicat în exclusivitate producțiilor cinematografice horror, SF, thriller, fantasy și supranaturale. În program sunt inclu
Consiliul European de toamnă din 15-16 octombrie 2026
Consiliul European de toamnă se reunește în zilele de 15 și 16 octombrie, la Bruxelles, pentru a lua în discuție competitivitatea, Ucraina, securitatea și apărarea europeană, migrația, extinderea UE etc. Bugetul pe termen lung al UE se va afla în centrul dezbaterilor, mai ales în condițiile propunerii recente a președinției irlandeze a Uniunii de a re
15 octombrie - Ziua internațională a femeilor din mediul rural (ONU)
La 15 octombrie este sărbătorită, sub auspiciile Națiunilor Unite, Ziua internațională a femeilor din mediul rural pentru a aduce în atenția publică rolul femeilor din comunitățile rurale în asigurarea bunăstării familiilor lor, a dezvoltării economiei rurale, dar și a comunității rurale în ansamblul său, potrivit
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 15 octombrie
Ortodoxe Sf. Magdalena de la Mălainița; Sf. Sfințit Mc. Lucian, preotul din Antiohia Greco-catolice Sf. pr. m. Lucian din Antiohia; Sf. Tereza de Avila Romano-catolice Sf. Tereza din Avila, fc. înv. Sfânta Magdalena (Măndălina) s-a născut &
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 15 octombrie
Este a 288-a zi a anului 2026. Au mai rămas 77 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 30 m și apune la 18 h 33 m. Luna răsare la 12 h 43 m și apune la 20 h 52 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 175 de ani de la înființarea agenției de presă Reuters (14 octombrie)
Agenția de presă Reuters este o agenție internațională de știri care, după fuziunea din 2008 cu Thomson Corporation, poartă denumirea de Thomson Reuters. Gigantul media, fondat în 1851 la Londra (14 octombrie), de către un emigrant german, fost funcționar bancar, Paul Julius Reuter, transmite în prezent știri în 12 limbi, conform
FRAGMENT DE ISTORIE: Prima ediție a cărții pentru copii 'Winnie-the-Pooh', de A.A. Milne (14 octombrie 1926)
Scriitorul britanic A.A. Milne (1882-1956) își construia o carieră de eseist, dramaturg și umorist pentru revista 'Punch'. Scrisese chiar și un roman polițist, 'The Red House Mystery' (care, întâmplător, avea să rămână singura sa lucrare din acest gen), notează https://www.baum
PERSONALITATEA ZILEI: Lia Manțoc, scenografă
Lia Manțoc, scenografă și designer de costume, s-a născut la 14 octombrie 1951, la Caracal. A debutat cu spectacolul 'Cum vă place' de William Shakespeare, regia Beate Fredanov și Lurențiu Azimioară, la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale din București (1975). La acest prim spectacol, scenografia era împ
SĂRBĂTORI ORTODOXE: Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași (14 octombrie)
În fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Ortodoxă de pretutindeni prăznuiește pe Sfânta Cuvioasa Maică Parascheva. În chip deosebit, ea este cinstită în Moldova, întrucât de sute de ani moaștele ei se găsesc la Iași, unde se desfășoară un mare pelerinaj în această perioadă. * * * Anul acesta, în dimineața
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 14 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Parascheva de la Iași; Sf. Mc. Nazarie, Ghervasie, Protasie și Chelsie Greco-catolice Sf. m. Nazarie, Ghervasie, Protasie și Celsie; Sf. cuv. ep. Cosma al Maiumei Romano-catolice Ss. Calist I, pp. m.; Parascheva, pustnică Sf&a
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 14 octombrie
Este a 287-a zi a anului 2026. Au mai rămas 78 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 29 m și apune la 18 h 33 m. Luna răsare la 11 h 42 m și apune la 20 h 07 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Muzicianul Paul Simon împlinește 85 de ani (13 octombrie)
Muzicianul Paul Frederic Simon este recunoscut pe plan internațional atât pentru succesul avut alături de Art Garfunkel, cât și pentru cariera solo. De-a lungul celor peste șase decenii de activitate, a câștigat 16 premii Grammy și a fost inclus de două ori în Rock and Roll Hall of Fame, arată www.pau
Consiliul Afaceri Generale al UE: CFM și statul de drept în Ungaria, pe agendă (13 octombrie 2026)
Consiliul Afaceri Generale al Uniunii Europene se reunește la 13 octombrie, la Luxemburg, pentru a discuta, între altele despre Cadrul Financiar Multianual (CFM), statul de drept în Ungaria sau scutul european pentru democrație. De asemenea, miniștrii afacerilor europene ai statelor membre vor pregăti, în cadrul reuniunii, Consiliul European de toamnă, info













