Parcul Naţional Marele Canion ("Grand Canyon National Park") a fost înscris, în 1979, în lista Patrimoniului Cultural Mondial UNESCO, potrivit paginii de internet a organizaţiei, http://whc.unesco.org.

Marele Canion se regăseşte aproape integral ca parte a Parcului Naţional, unul din primele parcuri naţionale create în Statele Unite ale Americii.

Modelat de fluviul Colorado, Marele Canion (aproape 1,5 kilometri adâncime) este cel mai spectaculos defileu din lume. Situat în statul american Arizona, Marele Canion traversează Parcul Naţional Grand Canyon. Straturile sale orizontale reconstituie istoria geologică a două miliarde de ani. Există şi urme preistorice ale adaptării umane la un mediu deosebit de dur, notează sursa citată.

Marele Canion se numără printre cele mai mari şi spectaculoase imagini geologice ale pământului. Imensitatea sa este uluitoare, iar dovezile despre istoria pământului sunt nepreţuite. Cheile adânci de 1,5 kilometri, respectiv 0,9 mile, variază în lăţime de la 500 metri până la 30 km (0,3 mile până la 18,6 mile). Canionul s-a format pe parcursul a şase milioane de ani de activitate geologică şi eroziune de către fluviul Colorado pe scoarţa terestră ridicată. Straturile orizontale expuse în canion reconstituie istoria geologică de peste două miliarde de ani şi reprezintă cele patru ere geologice majore.

Cunoscut pe scară largă pentru frumuseţea sa naturală excepţională, Marele Canion este considerat unul dintre cele mai de impact peisaje vizuale din lume, cu o topografie vastă, multicolorată, labirintică. Minunile pitoreşti din limitele parcului includ platouri înalte, câmpii, deşerturi, păduri, conuri de cenuşă, fluxuri de lavă, pâraie, cascade şi unul dintre marile râuri de apă limpede din America.

În limitele parcului, înregistrarea geologică acoperă toate cele patru ere ale istoriei evolutive a pământului, de la Precambrian până la Cenozoic. Porţiunile precambriene şi paleozoice ale acestei înregistrări sunt deosebit de bine expuse în pereţii canionului şi includ un ansamblu bogat de fosile. Numeroase peşteri adăpostesc fosile şi rămăşiţe de animale care extind înregistrarea paleontologică până în Pleistocen.

Marele Canion este un exemplu excepţional de medii biologice la diferite altitudini, care au evoluat pe măsură ce râul a săpat mai adânc, înfăţişând cinci dintre cele şapte zone de viaţă ale Americii de Nord în interiorul pereţilor canionului. Speciile de floră şi faună se suprapun în multe dintre zone şi se găsesc în întregul canion.

Topografia diversă a parcului a dus la ecosisteme la fel de diverse. Cele cinci zone de viaţă din canion sunt reprezentate într-o zonă geografică remarcabil de mică. Parcul Naţional Grand Canyon este un refugiu ecologic, cu rămăşiţe relativ netulburate ale ecosistemelor în scădere (cum ar fi pădurea boreală şi comunităţile riverane de deşert) şi numeroase specii de plante şi animale endemice, rare sau pe cale de dispariţie.

Pe o suprafaţă de aproape 500.000 de hectare, proprietatea Parcului Naţional este suficient de mare pentru a asigura protecţia tuturor valorilor geologice şi geomorfologice pentru care a fost înscrisă în patrimoniul UNESCO. Valorile pitoreşti sunt, de asemenea, bine protejate, deşi acestea pot fi afectate semnificativ de poluarea aerului care provine din afara graniţelor parcului. Liniştea naturală, o componentă importantă a experienţei vizitatorilor, este afectată de survolările aeronavelor şi de alte sunete provocate de oameni în unele părţi ale proprietăţii. În timp ce numărul de vizitatori poate fi considerat ridicat, impactul poluant este concentrat în partea relativ mică a proprietăţii care este dezvoltată.

Starea naturală hidrologică şi ecologică a fluviului Colorado şi a zonelor riverane asociate lui au fost modificate şi deteriorate de la construirea în amonte a barajului Glen Canyon, finalizat în 1963. Se lucrează în continuare pentru modificarea debitelor de la barajul Glen Canyon pentru a promova refacerea suplimentară a habitatelor din apropierea ţărmului şi a condiţiilor resurselor.

Totodată, exploatarea uraniului a avut loc în afara graniţelor parcului şi este guvernată de o decizie administrativă din 2011 care limitează dezvoltarea la drepturile valabile existente şi impune un moratoriu asupra noilor activităţi miniere. Orice dezvoltare viitoare va trebui să fie permisă şi gestionată cu atenţie prin cele mai bune practici de management pentru a asigura protecţia valorii universale excepţionale a proprietăţii.

Speciile non-indigene, de la plante la peşti la mamifere mari, cum ar fi zimbri şi elani, reprezintă, de asemenea, o provocare. O populaţie de zimbri aflată în creştere, în special, devine o ameninţare potenţial importantă pentru proprietatea Parcului Naţional.

Pe baza modelelor climatice regionale, Marele Canion va deveni un loc şi mai cald şi mai uscat în viitor. Se preconizează că nivelurile de precipitaţii vor scădea odată cu temperaturile mai calde extinzând sezonul uscat şi reducând stratul de zăpadă. Pierderea umidităţii şi a stratului de zăpadă poate duce la o creştere a activităţii incendiilor de vegetaţie. Creşterea incendiilor de vegetaţie eliberează cantităţi mari de gaze cu efect de seră care măresc producţia de dioxid de carbon în atmosferă. Poluarea aerului poate rezulta şi din creşterea temperaturii. Schimbările climatice pot cauza modele neregulate de precipitaţii care au potenţialul de a creşte probabilitatea inundaţiilor. Ca rezultat, aceste evenimente extreme pot duce la alunecări de pietre şi stricăciuni în urma ploilor abundente. În prezent, administraţia parcul monitorizează resursele de apă şi calitatea aerului.

Marele Canion este una dintre cele mai celebre şi vizitate atracţii turistice de pe continentul nord-american. AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, editor: Suzana Cristache Drăgan, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.britannica.com