François René de Chateaubriand, născut la 4 septembrie 1768, la Saint-Malo (Franţa), a fost autor şi diplomat francez, unul dintre primii scriitori romantici ai ţării sale. El a fost figura literară preeminentă în Franţa la începutul secolului al XIX-lea, menţionează site-ul www.britannica.com.

Cel mai mic copil al unui nobil excentric, Chateaubriand şi-a petrecut vacanţele şcolare în mare parte cu sora sa la moşia familiei de la Combourg, cu castelul său medieval pe jumătate părăsit, aşezat în păduri vechi de stejari şi păduri sălbatice. După ce a abandonat şcoala, a devenit, în cele din urmă, ofiţer de cavalerie.

La începutul Revoluţiei Franceze, a refuzat să se alăture regaliştilor şi a navigat, în aprilie 1791, către Statele Unite, un sejur memorabil - în principal pentru călătoriile sale cu comercianţii de blănuri şi pentru cunoştinţele sale directe cu indienii din regiunea din jurul Cascadelor Niagara.

După ce a aflat despre fuga lui Ludovic al XVI-lea în iunie 1791, Chateaubriand a simţit că are obligaţii faţă de monarhie şi s-a întors în Franţa. Nemaiavând bani, s-a căsătorit cu moştenitoarea unei averi, o tânără de 17 ani, şi a dus-o la Paris. A părăsit-o, apoi s-a alăturat Armatei Regaliste. Rănit la asediul lui Thionville, a fost eliberat.

A plecat în Anglia în mai 1793. Adeseori sărac, s-a întreţinut făcând traduceri şi predând. La Londra şi-a început "Essai sur les révolutions" (1797; "Eseu despre revoluţii"), un studiu emoţionant al istoriei lumii în care a făcut paralele între revoluţiile antice şi cele moderne în contextul revoltelor recente ale Franţei.

În 1800, Chateaubriand s-a întors la Paris, unde a lucrat ca jurnalist independent şi a continuat să-şi scrie cărţile. Un fragment dintr-o epopee neterminată a apărut sub denumirea "Atala" (1801), în care a combinat simplitatea unei idile clasice cu frumuseţile mai tulburi ale romantismului. Amplasat într-un mediu american primitiv, romanul redă povestea unei tinere creştine care a făcut jurământul de a rămâne virgină, dar care se îndrăgosteşte de un indian Natchez. Sfâşiată sufleteşte de lupta dintre dragoste şi religie, ea s-a otrăvit pentru a nu-şi încălca jurământul. Cadrul luxuriant din Louisiana şi povestea pasională sunt surprinse într-un stil de proză bogat şi armonios, care oferă multe pasaje descriptive frumoase, mai aminteşte site-ul www.britannica.com.

La scurt timp după moartea mamei sale, în 1798, Chateaubriand a găsit "împăcarea" conflictului dintre religie şi raţionalism şi a revenit la creştinismul tradiţional. Tratatul său, care lăuda creştinismul - "Le Génie du christianisme"/"Geniul creştinismului" (1802) - a avut de câştigat atât faţă de regalişti, cât şi faţă de Napoleon Bonaparte, care tocmai în acel moment încheia un concordat cu papalitatea şi restaura romano-catolicismul ca religie de stat în Franţa.

În această lucrare, Chateaubriand a încercat să reabiliteze creştinismul faţă de atacurile aduse asupra lui în timpul Iluminismului, subliniind capacitatea acestuia de a hrăni şi stimula cultura, arhitectura, arta şi literatura europeană de-a lungul secolelor. Teologia lui Chateaubriand a fost fost percepută drept slabă, iar apologetica sa - ilogică, dar afirmarea superiorităţii morale a creştinismului pe baza atractivităţii sale poetice şi artistice s-a dovedit o sursă inepuizabilă pentru scriitorii romantici. Aprecierea reînnoită a arhitecturii gotice declanşată de carte este cel mai elocvent exemplu în acest sens.

Napoleon l-a răsplătit pe Chateaubriand pentru tratatul său, numindu-l prim-secretar al ambasadei de la Roma în 1803. Dar în 1804, când Napoleon a uimit Franţa cu procesul inechitabil şi execuţia grăbită a ducelui d'Enghien sub un pretext slab de conspiraţie, Chateaubriand a demisionat în semn de protest.

Cea mai importantă dintre cărţile pe care le-a publicat în anii următori este romanul "René" (publicat pentru prima dată separat în 1805), care spune povestea unei surori care alege să intre într-o mănăstire decât să cedeze pasiunii pentru fratele ei. În această lucrare autobiografică - uşor voalată, Chateaubriand a început moda romantică pentru eroii melancolici şi obosiţi de lume, care suferă de dorinţe vagi şi nesatisfăcute, în stilul care ulterior a devenit cunoscut sub numele "mal du siecle" ("boala epocii").

Pe baza lucrării "Les Martyrs" (1809) - o epopee în proză despre martirii creştini timpurii din Roma - şi "Itinéraire de Paris a Jérusalem" (1811) - o relatare a călătoriilor sale recente prin Marea Mediterană -, Chateaubriand a fost ales în Academia Franceză în 1811, precizează site-ul www.britannica.com.

Odată cu restaurarea monarhiei Bourbon în 1814, speranţele lui Chateaubriand la o carieră politică au reînviat. În 1815 a fost numit viconte şi membru al Casei Semenilor. Stilul său de viaţă extravagant i-a provocat, în cele din urmă, dificultăţi financiare şi şi-a găsit singura bucurie în legătura cu doamna Récamier, care i-a luminat restul vieţii. El a început "Mémoires d'outre-tombe"/ "Memoriile sale din dincolo de mormânt" (1849-1850), scrise pentru publicare postumă.

Aceste memorii, pe care Chateaubriand a început să le scrie încă din 1810, sunt mai mult o istorie a gândurilor şi a senzaţiilor sale, dar şi o naraţiune convenţională a vieţii sale (din copilărie până la bătrâneţe). Tabloul viu pe care îl desenează, în scrierile sale - despre istoria contemporană franceză, despre spiritul epocii romantice şi despre călătoriile lui Chateaubriand - este completat de multe pasaje în care autorul povesteşte aprecierea sa continuă faţă de femei, sensibilitatea lui faţă de natură şi tendinţa spre melancolie. Memoriile lui Chateaubriand s-au dovedit a fi cea mai durabilă lucrare a lui.

După şase luni ca ambasador la Berlin în 1821, Chateaubriand a devenit ambasador la Londra în 1822. El a reprezentat Franţa la Congresul de la Verona în 1822 şi a servit ca ministru al afacerilor externe sub premierul ultra-regalist Joseph, contele de Villčle, până în 1824. În această calitate, el a adus Franţa în războiul cu Spania în 1823, pentru a-l restabili pe regele Bourbon al acestei ţări, Ferdinand al VII-lea. Campania a fost un succes, dar costul ei ridicat a diminuat prestigiul câştigat de Chateaubriand. Şi-a petrecut restul vieţii în mod privat, cu excepţia unui an ca ambasador la Roma (1828-1829), mai notează site-ul www.britannica.com. AGERPRES/(Documentare - Suzana Cristache Drăgan, editor: Marina Bădulescu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.britannica.com