În istoria raliurilor câteva echipe s-au bucurat de un succes constant printr-o dominaţie de netăgăduit a probelor de viteză. Scuderia Lancia a impresionat, de departe, fiind una dintre cele mai competitive echipe din campionatele mondiale de raliuri. Prin titlurile câştigate de-a lungul anilor 1970, 1980 şi 1990, cu patru modele diferite de maşini, Lancia s-a impus în competiţiile de top ale acestui sport.

Debutul aproape secret al celor de la Lancia în motorsport a fost în anul 1971, cu prilejul spectacolului auto dedicat de la Torino, deşi firma italiană de design Bertone a prezentat un model concept la acelaşi eveniment cu 12 ani înainte, potrivit https://www.motortrend.com.

În anul 1969, compania Fiat a preluat controlul Lancia, existând un interes major în ce priveşte Ferrari. Cesare Fiorio, fost pilot de competiţie al Fiat şi câştigător al campionatului GT în 1961, a preluat în 1963 managementul celor de la compania Lancia şi a înfiinţat departamentul de competiţie denumit HF Squadra Corse, care avea să devină una dintre echipele de succes ale campionatelor mondiale de raliu. Iniţial, diriguitorii Lancia nu şi-au îndreptat privirile spre motorsport, Cesare Fiorio fiind cel care a schimbat această perspectivă, începând să lucreze alături de colectivul dedicat la prepararea anumitor modele Lancia Flavia, care au participat la etape locale de raliu, încununate de victorii. Anul 1965 avea să însemne amplificarea activităţii dedicate motorsportului Lancia, fiind angajaţi ingineri talentaţi pentru îmbunătăţirea maşinilor. Rezultatul avea să se vadă în 1967, când pilotul Ove Andersson a câştigat raliul Spaniei, iar Sandro Munari competiţia Tour de Corse, organizată în insula natală a lui Napoleon.

Prin mutarea în 1969 la fabricile Lancia, echipa devenea în mod oficial departamentul de motorsport al companiei italiene. Acel an a adus şi prima încununare cu titlul european în campionatul de raliu, a suedezului Harry Kallstrom, supranumit ''Sputnik'', la volanul modelului Lancia Fulvia 1.6 HF. Lancia a depăşit constructori precum Audi, Alpine, Ford, Porsche, conform https://rememberroad.com/. În anul 1972, Sandro Munari a câştigat raliul Monte Carlo, iar echipa avea să câştige în acel an campionatul la constructori, pentru ca anul următor Munari să se impună drept campion în campionatul european de raliuri. Cesare Fiorio a continuat demersurile de transformare a Lancia într-o forţă competitivă a raliului european. Debutul dezvoltării modelului Stratos şi colaborarea tehnică cu cei de la Ferrari în privinţa îmbunătăţirii motoarelor avea să aducă Lancia, trei ani la rând (1974, 1975, 1976), titlul la constructori în campionatul mondial de raliuri, Sandro Munari câştigând în 1974 raliul San Remo. Stratos a fost un succes extraordinar. Modelul a fost proiectat de Marcello Gandini de la Bertone şi echipat cu un motor 2.4 litri de provenienţă Ferrari V6 de 280 de cai putere (montat atât pe versiunea Stradale cât şi pe cea Corsa). În anul 1975 a primit spoiler în spate pentru o mai bună aderenţă în viraje, alături de tracţiunea spate specifică modelului, în acelaşi an începând colaborarea de sponsorizare cu firma aeronautică Alitalia. Stratos a reuşit 18 victorii în campionatul mondial de raliuri şi cele trei campionate mondiale la constructori, rămânând în istoria competiţiei drept una dintre cele mai apreciate modele din istorie, menţionează sursa https://www.carthrottle.com/.
Campionatul mondial de raliuri (WRC) intra în anii 1980 într-o nouă etapă de referinţă. Modele cu tracţiune pe spate, precum Ford Escort, Fiat 131 şi Lancia Stratos părăseau scena lăsând culoarul de curse pentru cele echipate cu tracţiune integrală, marcând astfel începutul erei Grupei B. În cadrul acestei grupe de competiţii au concurat unele dintre cele mai spectaculoase modele, unele dintre acestea aveau şi peste 500 de cai putere, iar potrivit unor surse din domeniu unele modele puteau ajunge de la 0 la 96 de kilometri pe oră în doar 2.3 secunde, potrivit https://www.wrc.com. Omologarea competiţională de către federaţia internaţională (FIA) a sistemului de tracţiune integrală pentru maşinile de competiţii a fost introdusă încă din 1979, însă pentru mulţi constructori fusese prea costisitor de implementat şi nu prezenta interes competitiv un astfel de sistem. În 1992, cei de la Audi aveau să introducă noul lor sistem de tracţiune integrală Quattro, care avea să se bucure de un real succes în competiţiile de raliu. Lancia a răspuns cu modelul Lancia 037, construit special pentru Grupa B, introdus în 1982 cu prilejul etapei de raliu mondial Costa Smeralda. Modelul a avut anumite probleme la cutia de viteze, motorul producea 265 de cai putere, ajungând cu anumite îmbunătăţiri la 300 de cai putere. Anul 1982 a fost unul de teste şi căutări pentru formula competitivă ideală a modelului. Cu Walter Rohrl şi Markku Alen în sezonul 1983, cu prilejul raliului de la Monte Carlo, unde Rohrl a câştigat, iar Allen a încheiat al doilea, se anunţa un an competiţional promiţător pentru Lancia. Pilotul Walter Rohrl participa doar la anumite etape de raliu pe care le selecta, dar chiar şi astfel în acel an Lancia a câştigat titlul mondial, devansând Audi Quattro la constructori cu două puncte la general. Acesta a fost ultimul an competiţional în care o maşină cu tracţiune pe spate câştiga titlul mondial la constructori în WRC.

În 1984, Lancia a introdus în cursă un model revizuit 037, echipat cu un motor care producea 325 de cai putere, însă nu a fost suficient de competitiv să se impună, chiar dacă a câştigat raliul Corsicii cu Markku Alen. Modelul Lancia 037 a beneficiat şi de sprijinul tehnic al Abarth din cadrul Grupului Fiat şi de implicarea studioului de design Pininfarina, indică https://www.motortrend.com. În competiţiile regionale a câştigat curse în anii 1983-1985, însă anul 1985 avea să fie unul teribil pentru Lancia. În raliul Corsicii, pilotul Attillio Bettega a pierdut controlul bolidului şi s-a lovit de un copac de pe marginea pistei, pierzându-şi viaţa pe loc. Per ansamblu, 037 a fost un model reuşit care şi-a dovedit capacităţile, câştigând campionatul la constructori chiar în faţa rivalului Audi Quattro cu al său sistem îmbunătăţit de tracţiune integrală. În acelaşi an, Rohrl avea să părăsească Lancia pentru Audi, în ciuda pasiunii sale pentru maşina italiană. ''Cu 037, am reuşit cei mai frumoşi ani de raliu ai vieţii mele'', spunea pilotul pentru cotidianul german Welt, ''însă mi-am dat seama că nu pot câştiga fără tracţiune integrală'', potrivit https://www.hagerty.com/.

În acelaşi an 1985, mecanicii au început lucrul la dezvoltarea modelului Delta S4, care însemna trecerea echipei de curse a Lancia la sistemul de tracţiune integrală. Cu prilejul raliului Monte Carlo, Lancia se impunea ocupând locul 1 prin modelul 037 pilotat de Henri Toivonen, pe şasiul 202, iar pe locul secund s-a plasat coechipierul său Markku Alen, la volanul modelului construit pe şasiul 207. Delta S4 era echipat cu un motor supraalimentat care putea produce până la 600 de cai putere raportaţi la greutatea totală a maşinii de 980 de kilograme, ceea ce-i conferea acceleraţie şi manevrabilitate uimitoare, conform https://www.carthrottle.com/. Lancia Delta S4 a fost unul dintre modelele care au interpretat cel mai bine cerinţele competiţionale ale Grupei B. În 1986, Toivonen a câştigat raliul Monte Carlo, chiar dacă a fost implicat într-o coliziune. Acel an avea să fie unul delicat pentru constructorul din Torino, la etapa din Corsica, Henri Toivonen şi Sergio Cresto au murit într-un accident în timp ce se aflau chiar în fruntea cursei. Echipa a continuat, totuşi, să găsească forţa de a participa la celelalte etape competiţionale, iar Markkhu Alen a câştigat etapele din Sanremo şi din Statele Unite, însă Peugeot s-a impus la constructori şi la piloţi în acel an, iar Lancia pe locul secund.

Lansată în 1979, cu un proiect de design semnat de Giorgetto Giugiaro, Lancia Delta a fost realizată ca o maşină de serie de stradă pe o platformă cu tracţiune faţă, suspensii MacPherson şi un motor Fiat care dezvolta 84 de cai putere. În 1986, Lancia a lansat modelul Delta HF 4WD, destinat competiţiilor de raliu de campionat mondial. Echipat cu un motor 2.0 ''Lampredi'', în patru cilindri şi cu o putere dezvoltată de 163 de cai putere, modelul avea să fie ulterior îmbunătăţit pentru omologări destinate Clasei de Grupă A pentru sezonul 1987. Inginerii au depus o muncă extraordinară implementând diferenţialul spate Torsen, tehnologie împrumutată din Formula 1, potrivit https://www.classicandsportscar.com şi https://www.motortrend.com. A câştigat sezonul la Grupa A şi la Grupa N şi începeau astfel anii frumoşi ai dominaţiei Lancia în competiţiile mondiale de raliu. Pentru sezonul competiţional 1988, modelul a fost modificat în Lancia Delta HF Integrale, aducându-se îmbunătăţiri motorului care dezvolta 182 de cai putere, iar Lancia a câştigat titlul campionatul mondial. Anul următor, 1989, Delta HF Integrale 16v se impune în campionatul mondial, cu al treilea titlu consecutiv, urmat de alte campionate mondiale în sezoanele 1991 şi 1992. Spre sfârşitul anului 1991, Lancia a lansat ceea ce avea să fie modelul Delta HF Integrale "Evoluzione", cu un nou sistem de evacuare, frâne mai mari, suspensie modificată şi multe alte modificări. Parte a echipei italiene de curse Jolly Club, după ce Lancia a oprit secţiunea de fabrică dedicată maşinilor de curse, modelul Delta HF Integrale Evo a câştigat titlul mondial WRC, al şaselea consecutiv şi ultimul din istoria producătorului italian. Ultimul model din seria Integrale a fost Delta HF Integrale Evoluzione II, care a beneficiat de multe modificări, printre care 212 cai putere, un nou management al motorului cu senzori de detonaţie, injecţie multipunct de carburant, dar şi multe alte schimbări ceea ce aveau să facă din această maşină una dintre cele mai râvnite din lume, scrie portalul specializat https://www.motortrend.com. Ultima victorie competiţională a fost înregistrată în 1992, pe teren propriu, cu prilejul etapei mondiale de raliu de la Sanremo, pilotul Andrea Aghini marcând ultima victorie pentru consacratul model Delta Integrale. Producţia Delta Integrale a încetat în anul 1994, iar facilităţile dedicate din Maggiora au fost utilizate ulterior de grupul Fiat pentru producerea unui model al companiei, Barchetta, conform https://rallycars.com.

Din 1987 până în 1992, nicio echipă din campionatul mondial de raliuri nu a putut schimba dominaţia Lancia. În istoria campionatului mondial de raliuri, Lancia rămâne unul dintre constructorii consacraţi, titlurile acumulate aducându-i renumele de ''regina raliului mondial''. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Roxana Losneanu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.motortrend.com