La 21 iunie, ora 17 şi 58 de minute (ora oficială a României), are loc solstiţiul de vară, când din punct de vedere astronomic începe anotimpul vara. Prima zi de vară este ziua în care ne bucurăm cel mai mult timp de Soare pe parcursul unei zile. După momentul solstiţiului de vară, durata zilei iluminate de Soare începe să scadă, iar cea a nopţii să crească, timp de şase luni, până la 21 decembrie, momentul solstiţiului de iarnă. În emisfera sudică a Pământului, fenomenul se derulează în sens invers, potrivit www.astro-urseanu.ro.

Denumirea de solstiţiu este dată de faptul că, la data respectivă, are loc schimbarea gradientului mişcării Soarelui în raport cu declinaţiile acestuia. Crepusculul are durata maximă din an, iar la latitudinile ridicate crepusculul se prelungeşte toată noaptea, locuitorii regiunilor respective fiind martorii frumoaselor "nopţi albe", potrivit sursei citate.

Solstiţiul reprezintă cele două momente ale anului când Soarele se află la cea mai mare sau la cea mai mică înălţime faţă de Ecuator. Pământul execută atât o mişcare anuală de revoluţie în jurul Soarelui, cât şi o mişcare diurnă de rotaţie în jurul axei polilor tereştri. Axa polilor Pământului nu este constant perpendiculară pe planul orbitei Pământului. Datorită acestui fenomen, cele două emisfere terestre sunt iluminate de Soare inegal în decurs de un an, fapt ce generează la latitudinile medii inegalitatea zilelor şi a nopţilor, precum şi succesiunea anotimpurilor.

Denumirea de solstiţiu din latinescul "solstitium" înseamnă "soare nemişcat" şi se produc două astfel de fenomene anual: în jurul datei de 21 iunie (cunoscut în mod obişnuit ca solstiţiul de vară, prima zi de vară şi cea mai lungă zi a anului) şi 21 decembrie (cunoscut în mod obişnuit ca solstiţiul de iarnă, prima zi de iarnă şi cea mai scurtă zi, iluminată de Soare, a anului). Pe de altă parte, un echinocţiu - derivat din latinescul "aequinoctium", de la aequus (egal) şi nox (noaptea) - este de obicei considerat ca momentul în care Soarele se află deasupra Ecuatorului, iar acest fenomen apare de două ori în fiecare an: în jurul datei de 20 martie (denumit echinocţiul de primăvară, deoarece marchează începutul primăverii în majoritatea culturilor) şi 23 septembrie (numit echinocţiul de toamnă, marcând începutul toamnei).

Tradiţia şi superstiţiile privind solstiţiul de vară au rădăcini străvechi, fiindcă cea mai lungă zi (iluminată de Soare) a anului a fost considerată punct de balanţă, de răscruce, de schimbare, o zi a absolutului, înscrisă sub semnul focului, care este simbolul soarelui.

Atotputernicia soarelui de la solstiţiu se celebrează, la români, prin focurile de Sânziene, aprinse pe locul cel mai ridicat. Încinşi cu brâuri de pelin, oamenii se rotesc în jurul focului, apoi aruncă aceste brâuri ca să ardă odată cu toate posibilele necazuri care ar fi să vină. Din cele mai vechi timpuri, solstiţiul de vară a constituit un mare prilej de bucurie şi sărbătoare, fiind legat de momentul strângerii recoltei. La început, serbarea coincidea cu data solstiţiului, adică 21 iunie. Mai târziu, ceremonialul fiind considerat de către biserică drept păgân, a fost mutat pe 24 iunie - ziua dedicată Sfântului Ioan Botezătorul.

În timp, Noaptea de Sânziene - cum este denumită în folclorul românesc - a devenit o serbare populară, cu caracter tradiţional, ce se desfăşoară diferit în funcţie de ţara respectivă şi chiar de regiunea respectivă. Pentru ţărani, această zi este foarte importantă pentru prognoza vremii. În credinţa populară, se crede că, dacă plouă de Sf. Ioan Botezătorul (Sânziene) sau după, este de rău augur deoarece următoarele 40 de zile va ploua neîncetat, deci recolta de grâu, alune de pădure şi salată va fi distrusă, potrivit etnologului Ion Ghinoiu, în volumul "Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român" (2000). AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Ruxandra Bratu, editor online: Alexandru Cojocaru)