SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 11 iunie
Ortodoxe
Sf. Ap. Bartolomeu şi Barnaba; Sf. Ier. Luca, arhiepiscopul Crimeei
Duminica întâi după Rusalii
Greco-catolice
Duminica 1 dR. Sf. ap. Bartolomeu şi Barnaba
Romano-catolice
Duminica a 10-a de peste an
Ss. Barnaba, ap.; Ioan de Facundo, pr.; Fer. Iolanda, călug.
Sfinţii Apostoli Bartolomeu şi Barnaba sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox în ziua de 11 iunie.
Sfântul Bartolomeu, unul dintre cei doisprezece apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos, este pomenit în Evangheliile sinoptice (primele trei evanghelii din Noul Testament după Matei, Marcu şi Luca) şi în Faptele Apostolilor. Prăznuirea lui de către Biserică se face în 11 iunie, împreună cu Sfântul Apostol Barnaba, şi în 25 august, când se sărbătoreşte Aducerea sfintelor sale moaşte.
După Cincizecime, Sfântul Apostol Bartolomeu a mers împreună cu Sfântul Apostol Filip în Siria şi în Asia de Sus, pentru propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu. În aceste ţinuturi, umblând uneori împreună, alteori despărţiţi prin cetăţi şi apoi iarăşi întâlnindu-se, întorceau pe mulţi oameni către Dumnezeu.
"Ei au trecut prin toate cetăţile Lidiei şi ale Misiei, binevestindu-le dreapta credinţă, şi suferind multă mâhnire şi scârbă de la cei necredincioşi, fiind bătuţi, închişi prin temniţe şi loviţi cu pietre. Dar, cu toate acele ispite şi bătăi, păzindu-se vii, cu darul lui Dumnezeu, se sârguiau spre ostenelile ce le erau înainte întru bună-vestirea lui Hristos". (Vieţile Sfinţilor)
În Hierapolis, cei doi sfinţi apostoli au fost crucificaţi cu capul în jos. Au fost daţi jos de pe cruce în timpul unui mare cutremur, care i-a înspăimântat pe prigonitori. Sfântul Filip şi-a dat însă sufletul în mâinile lui Hristos, pe când voiau să-l dea jos de pe lemn.
Sfântul Bartolomeu a suferit moarte martirică în Armenia, unde a reuşit să aducă la credinţa creştină locuitorii mai multor cetăţi.
Creştinii i-au îngropat trupul, dar pentru minunile care se întâmplau lângă sfintele moaşte, păgânii au aruncat sicriul său în mare. Sicriul a ajuns în insula Lipara, unde a fost înmormântat într-o biserică. De aici, moaştele sale au fost trimise la Roma.
Sfântul Barnaba s-a născut în insula Cipru. A fost unul dintre cei 70 de ucenici ai Mântuitorului. Îl cunoştea din tinereţe pe Saul din Tars (mai târziu Sfântul Apostol Pavel), studiind amândoi la şcoala lui Gamaliel, conducătorul uneia din principalele şcoli rabinice ale vremii (din partida fariseilor) şi membru al Sinedriului.
După convertirea Sfântului Pavel, Sfântul Barnaba este cel care a dat mărturie despre fostul prigonitor, în faţa celorlalţi apostoli şi a creştinilor.
Sfântul Barnaba a fost martirizat în insula Cipru, fiind ucis cu pietre, şi a fost înmormântat de către Sfântul Marcu.
* Sfântul Ierarh Luca, arhiepiscopul Crimeei, s-a născut în anul 1877, într-o familie nobiliară. Valentin Voino-Iaseneţki, numele său de mirean, a primit o educaţie deosebită. Înclinând mai întâi spre pictură, dorinţa de a-şi ajuta semenii l-a făcut însă să se înscrie la Facultatea de Medicină din Kiev.
În anul 1904, în timpul războiului ruso-japonez, va servi ca medic chirurg, în serviciul Crucii Roşii, adică fără salariu.
În 1917, Valentin se stabileşte împreună cu familia, soţia şi cei patru copii, în oraşul Taşkent, unde primeşte postul de medic-şef al spitalului din localitate. După moartea timpurie a soţiei sale, Ana, va rămâne singur cu cei patru copii.
A fost hirotonit preot în anul 1921 şi în scurt timp a primit numele monahal Luca. În anul 1923, părintele Luca ajunge episcop al regiunii Taşkent.
După hirotonia întru arhiereu, a fost arestat şi a început pătimirea Sfântului Luca, ce a însemnat mulţi ani de pribegie şi suferinţe în închisorile sovietice.
Sfântul Ierarh Luca a primit acceptul de a opera în spitalele de prin închisori, pentru faptul că era un bun chirurg.
În anul 1946, după terminarea perioadei de detenţie, datorită meritelor deosebite în studiul medicinei, cât şi pentru lucrarea "Eseu despre chirurgia infecţiilor septice", Sfântul Luca va primi Premiul Stalin. A împărţit banii din premiu orfanilor de război.
Tot în 1946, Sfântul Luca este numit arhiepiscop de Simferopol şi Crimeea şi în această calitate se va osteni neîncetat să reînvie credinţa şi viaţa duhovnicească. Predicile lui erau ascultate de multă lume. Nu s-a temut niciodată să condamne atitudinea regimului ateu.
Sfântul Luca al Crimeei va adormi în Domnul în data de 11 iunie 1961. A fost canonizat în anul 1966, în ziua de 18 martie, sfintele lui moaşte fiind aşezate în Catedrala Sfânta Treime, din Simferopol, Ucraina. (surse: vol. "Vieţile Sfinţilor", www.crestinortodox.ro) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Ruxandra Bratu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
4 aprilie - Ziua internațională pentru conștientizarea pericolului reprezentat de minele antipersonal (ONU)
La 4 aprilie este marcată Ziua internațională pentru conștientizarea pericolului reprezentat de minele antipersonal. Ziua a fost instituită de Organizația Națiunilor Unite la 8 decembrie 2005, în urma adoptării Rezoluției 60/97, potrivit www.un.org. În acest an, ziua este marcată î
4 aprilie - Ziua Academiei Române
Ziua Academiei Române este marcată în fiecare an, la 4 aprilie, dată la care, în anul 2000, a fost instituită celebrarea acestei zile de prezidiul instituției, cu prilejul ''Zilei Porților Deschise''. Instituția, înființată la 1/13 aprilie 1866, ca ''Societate Literară Română'', și-a început a
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 4 aprilie
Ortodoxe Sf. Cuv. Iosif Imnograful, Gheorghe din Maleon și Zosima Greco-catolice Sâmbăta lui Lazăr. Sf. cuv. Teodul și Agatopod; Sf. cuv. Gheorghe din Maleon și Iosif Imnograful Romano-catolice Sâmbăta Sfântă Sf. Isidor, ep. înv.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 4 aprilie
Este a 94-a zi a anului 2026. Au mai rămas 271 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 52 m și apune la 19 h 47 m. Luna răsare la 22 h 42 m și apune la 07 h 26 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Fostul internațional de fotbal Cesare Maldini
Fostul mare internațional Cesare Maldini s-a născut la 5 februarie 1932, în Trieste (Italia), potrivit https://www.acmilan.com. Încă de la o vârstă fragedă, pe străzile și terenurile din cartierul Servola ale orașului natal, și-a manifestat pasiunea pentru fotbal, jucând ore &icir
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Târgul de Florii de la Muzeul Național al Țăranului Român debutează vineri, 3 aprilie. Ouă încondeiate, icoane, obiecte din lemn și ceramică, țesături, jucării, podoabe și multe alte creații vor fi expuse în cadrul Târgului organizat în curtea Muzeului de la Șosea, conform unui comunicat al Muzeului. Dumin
DOCUMENTAR: Actorul american Eddie Murphy împlinește 65 de ani (3 aprilie)
Recunoscut pentru stilul său guraliv în interpretarea personajelor care i-au marcat cariera pe marele ecran dar și pentru umorul caracteristic cu care și-a bucurat fanii, Eddie Murphy este unul dintre numele importante ale comediei americane. Și-a adus un aport important în revitalizarea show-ului ''Saturday Night Live'', difuzat de
3 aprilie - Ziua Jandarmeriei Române
Ziua Jandarmeriei Române este marcată în fiecare an la 3 aprilie, reprezentând data la care, în anul 1850, a fost semnat actul de înființare a jandarmeriei 'Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi', de către domnul Moldovei, Grigore Alexandru Ghica (1849-1853), potrivit site-ului oficial al Jandarmeriei Rom&ac
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 3 aprilie
Ortodoxe Sf. Cuv. Nichita Mărturisitorul și Ilirie Greco-catolice Sf. cuv. Nichita Mărturisitorul Romano-catolice Vinerea Sfântă (Pătimirea și moartea Domnului) (post și ab.) Ss. Alois Scrosoppi, pr.; Sixt I, pp. Sfântul Cuvios Nichi
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 3 aprilie
Este a 93-a zi a anului 2026. Au mai rămas 272 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 53 m și apune la 19 h 45 m. Luna răsare la 21 h 34 m și apune la 07 h 04 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
2 aprilie - Ziua internațională a cărții pentru copii
Ziua internațională a cărții pentru copii este marcată anual pe 2 aprilie, zi ce reprezintă data nașterii renumitului scriitor Hans Christian Andersen. Ziua își propune să le insufle copiilor dragostea pentru lectură și îndreptarea atenției spre cărți și citit, scrie site-ul
2 aprilie - Ziua internațională de conștientizare a autismului (ONU)
Ziua internațională de conștientizare a autismului este marcată în fiecare an la 2 aprilie, în vederea creșterii gradului de conștientizare cu privire la Tulburarea de Spectru Autist (TSA) și pentru a evidenția necesitatea de a contribui la îmbunătățirea calității vieții persoanelor cu autism, astfel încât acestea să poată duce o viață împ
2 aprilie - Ziua Instituției Prefectului
Ziua Instituției Prefectului este sărbătorită în fiecare an la 2 aprilie, începând cu 2019, marcând data la care, în anul 1864, a fost instituită, prin lege, noțiunea de 'prefect'. Această zi a fost fost instituită prin Legea 348/2018. Propunerea legislativă, inițiată de nouă deputați și senatori, a fost respinsă de Senat,
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 2 aprilie
Ortodoxe Sf. Cuv. Tit, făcătorul de minuni; Sf. Mc. Amfian și Edesie Greco-catolice Sf. cuv. Tit, făcătorul de minuni Romano-catolice Joia Sfântă (Cina Domnului) Sf. Francisc de Paola, pustnic Sfântul Cuvios Tit este pomenit
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 2 aprilie
Este a 92-a zi a anului 2026. Au mai rămas 273 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 55 m și apune la 19 h 44 m. Luna răsare la 20 h 26 m și apune la 06 h 45 m. Lună Plină la 05 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)












