TEATRU ŞI FILME ROMÂNEŞTI: ''Ultima haltă în paradis'' (2002)
Piesa de teatru "Ultima haltă în paradis" de Valentin Nicolau, regizată de Alexandru Tocilescu, a fost montată, într-o adaptare pentru televiziune, în 2002.
"Am spus întotdeauna că pe mine nu mă interesează nici măcar acele texte premiate la concursuri dacă nu-mi trezesc pofta de a le transforma în spectacole. Afirm asta cu autoritatea morală a regizorului din a cărui spectacologie o jumătate dintre titluri sunt româneşti. (...) Am citit textul lui Valentin Nicolau în volum şi mi s-a părut că e foarte bine scris. (...) Sunt personaje vii, pitoreşti, care aduc viaţa pe scenă. (...) Am lăsat larg deschisă poarta spre improvizaţii, tocmai de dragul firescului, ca să evităm premeditarea, lucrul contrafăcut. Este mai bine şi pentru ritm, pentru tensiunea spectacolului", declara regizorul Alexandru Tocilescu, potrivit site-ului http://www.tvr.ro/.
Autorul Valentin Nicolau spunea: "În teatru, important este ca tot ceea ce se întâmplă pe scenă să fie posibil şi în viaţa reală. Dacă ficţiunea capătă puterea realităţii depăşind-o prin artă, spectatorul este convins. Va fi marcat, ca şi cum ar fi trăit o experienţă de viaţă remarcabilă", conform site-ului său, http://www.valentinnicolau.ro/.
Criticul Doina Papp nota că piesa este "o originală aducere a mitului lui Don Juan pe cheiul Dâmboviţei, unde acesta ia numele lui Mitică şi câte ceva din obiceiurile locului, iar personajul neaoş, legendar şi el, are o frumoasă deschidere filozofică", menţionează acelaşi site.
Sursa foto: teatru.tvr.ro
"E metafora unui sfârşit obosit, fiindcă Mitică trăieşte aici amintirea gloriei sale, dar şi a unui alt început, prin transferarea cu stoicism a experienţelor sale unui viitor posibil discipol. Acest Sganarel original, care-l însoţeşte aici pe Don Juan-Mitică, e un Ionel oarecare, dornic să deprindă tehnica de cuceritor a maestrului şi ceva din reţeta succeselor lui. Ritualul iniţierii în dragoste devine astfel o emoţionantă lecţie despre şi pentru viaţă, pe care bătrânul i-o transmite tânărului odată cu neobişnuita sa energie vitală. Dincolo de inedita portretizare a celor doi, pendularea între comic şi tragic e o miză importantă a textului. Umorul şi veselia cu care Mitică şi Ionel trăiesc în imaginaţie pasionante aventuri amoroase au în permanenţă umbrele unei tragice amăgiri. Dar dacă viaţa e o plăcută amăgire, moartea care-i dă târcoale bătrânului Don Juan e cumplit de reală", nota Doina Papp, conform site-ului http://www.valentinnicolau.ro/.
Sursa foto: teatru.tvr.ro
Regizorul Alexandru Tocilescu mai spunea că "paradoxal, tocmai contrastul dintre Florin Piersic şi George Ivaşcu este acela care generează o armonie de tip special, aş zice chiar spectaculoasă; să le vezi feţele, una lângă alta, e ucigător!", notează site-ul https://www.cinemagia.ro/.
Sursa foto: teatru.tvr.ro
Din distribuţia acestei montări pentru televiziune făceau parte actorii Florin Piersic, Mariana Dănescu, Florina Cercel, George Ivaşcu, Luminiţa Erga, Mirela Oprişor, Oana Tatu, Georgiana Purcaru, Luminiţa Roşu, precizează site-ul http://www.tvr.ro/.
Sursa foto: teatru.tvr.ro
Spectacolul a fost prezentat în cadrul Festivalului Naţional de Teatru "I.L. Caragiale", ediţia a XIII-a, 2003, în cadrul secţiunii Teatru TV şi a fost nominalizat la premiile UNITER pentru teatru TV, ediţia 2003.
În 2022, piesa a fost pusă în scenă la Teatrul "Aureliu Manea" din Turda, în regia lui Andrei Mihalache.
"Ultima oprire în staţia iubirii şi o încercare de a da mai departe secretele unui Don Juan aflat pe patul de spital către un Ionel lipsit de experienţă. 'Dansul dragostei este ca o partidă de şah', spune personajul lui Mitică", potrivit site-ului https://teatrulaureliumaneaturda.ro/.
Sursa foto: teatrulmateivisniec.ro
Regizorul Andrei Mihalache afirma: "Greu de stabilit ce este dragostea: artă, meserie sau război?... Sau toate trei la un loc?... Orice ar fi, necesită disciplină, talent şi putere de muncă. Dacă vorbim despre 'arta războiului', de ce n-ar exista şi ARTA IUBIRII?", precizează site-ul https://teatrulaureliumaneaturda.ro/.
Din distribuţia spectacolului de la teatrul din Turda fac parte actorii: Marian Negrescu, Cătălin Grigoraş, Dorina Nemeş, Alexandra Duşa, Maria Salcă, Raluca Eremei-Bîrza, Graţiela Bădescu, Doina Şoproni, Miky Paicu, Valentin Oncu.
Piesa regizată de Andrei Mihalache a fost prezentată şi pe scena Teatrului "Matei Vişniec" din Suceava.
***
Foto: (c) LUCIAN TUDOSE/AGERPRES FOTO
Valentin Nicolau (n. 22 iunie 1960 - m. 13 ianuarie 2015) a fost scriitor şi dramaturg, fost preşedinte al Televiziunii Române şi fondatorul Editurii Nemira. Primele cărţi pentru copii au fost scrise în anii '90: "Bronto, un dinozaur încă mic", "Bronto, un dinozaur neastâmpărat", urmate în 2008 de "Zina Benzina". A publicat mai multe volume de teatru: "Dacă aş fi un înger", "Ultimul împărat", "Poveşti din al nouălea cer", "Păstrează copia şi nu uita originalul". Piesele sale de teatru au fost montate pe scenele Teatrului Naţional Bucureşti , Teatrului de Nord Satu Mare, Teatrului "Nottara", conform site-ului https://www.teatrulmateivisniec.ro/.AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Ruxandra Bratu, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto din deschidere: TVR Internaţional/Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Actorul Paul Newman
Actorul Paul Newman s-a născut la 26 ianuarie 1925, la Shaker Heights, Ohio, SUA. A urmat studii la 'Shaker Heights School' iar apoi la Kenyon College, în Gambier, Ohio. Ulterior s-a înscris în Marina militară a SUA. A revenit la Kenyon College, unde și-a luat licența în științe economice (1949). A studiat actoria la Universitat
FRAGMENT DE ISTORIE: 30 de ani de la lansarea postului de televiziune BBC World (26 ianuarie)
În ziua de 16 ianuarie 1995, a început să emită postul de televiziune BBC World. Din anul 2008 până în 2023, denumirea acestuia a fost BBC World News, iar în prezent este BBC News, potrivit bbc.com. Proprietate a BBC Global News Ltd., o filială a BBC Studios, BBC News difuzează buletine de știri, docu
26 ianuarie - Ziua internațională a energiei curate (ONU)
Ziua internațională a energiei curate, marcată pe 26 ianuarie, a fost declarată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite (rezoluția A/77/327) ca un apel pentru conștientizare și pentru o mobilizare a acțiunilor pentru o tranziție justă și incluzivă la energie curată în beneficiul oamenilor și al planetei. 26 ianuarie este, de asemenea, data înființă
CITATUL ZILEI
'Tinerii trebuie să fie avertizați în privința cultului unei așa-zise ordini care nu răspunde în fața rațiunii, dar mai ales în privința conceptului de disciplină, care este deseori prezentată drept scop în sine, nefiind niciun moment adusă în discuție întrebarea cu privire la scopul sau finalitatea acestei discipline. Iar fetișizarea
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 26 ianuarie
Ortodoxe Sf. Ier. Iosif cel Milostiv, mitropolitul Moldovei; Sf. Cuv. Xenofont, Maria, Arcadie și Ioan Duminica a 32-a după Rusalii Greco-catolice Duminica 32 dR. Sf. cuv. Xenofon și familia sa Romano-catolice Duminica a 3-a de peste an Ss. Timotei și Tit, ep.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 26 ianuarie
Este a 26-a zi a anului 2025. Au mai rămas 339 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 40 m și apune la 17 h 17 m. Luna răsare la 05 h 37 m și apune la 13 h 37 m. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Roxana Losneanu)
DOCUMENTAR: 10 ani de la moartea cântărețului Demis Roussos (25 ianuarie)
Demis Roussos, pe numele real Artemios Ventouris Roussos, s-a născut la 15 iunie 1946, în Alexandria, Egipt, având tată grec și mamă egipteană de origine italiană, potrivit imdb.com. Pasionat de mic de muzică, a fost fascinat de ritmurile arabe, pentru ca la vârsta de zece ani să descopere jazz-ul și să &i
CITATUL ZILEI
'Cunoaștem de asemenea legile de bază care guvernează chimia și biologia. În principiu, ar fi trebuit să fim deci capabili de a determina modul în care lucrează creierul. Dar ecuațiile care guvernează creierul au aproape cu siguranță un caracter haotic, astfel că o mică schimbare în starea inițială poate duce la un rezultat foarte diferit. Așadar, &icir
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 25 ianuarie
Ortodoxe Sf. Ier. Grigorie Teologul, arhiepiscopul Constantinopolului; Sf. Ier. Bretanion, episcopul Tomisului Greco-catolice Sf. aep. Grigore din Nazianz; Sf. m. Bretanion al Tomisului Romano-catolice Convertirea Sf. Paul, ap.; Sf. Bretanion, ep. de Tomis
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 25 ianuarie
Este a 25-a zi a anului 2025. Au mai rămas 340 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 41 m și apune la 17 h 15 m. Luna răsare la 04 h 33 m și apune la 12 h 47 m. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Roxana Losneanu)
PERSONALITATEA ZILEI: Actorul Grigore Vasiliu Birlic
Unul dintre cei mai mari actori români de comedie, interpret strălucit al unor personaje din piesele lui Caragiale, Grigore Vasiliu Birlic a impresionat publicul și criticii teatrali prin creațiile sale actoricești complexe, având capacitatea de a trece foarte ușor de la un rol din registrul tragic la un rol din registrul comic și invers, se menționează pe site-u
DESTINAȚII DE WEEKEND: Sfârșit de săptămână în București și în țară
* Micro-expoziția 'Unirea Principatelor Române în creația pictorului Eugen Ispir (1909-1974)', dedicată evenimentului istoric din 24 ianuarie 1859, va fi accesibilă publicului, din 24 ianuarie, la sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) de pe Calea Victoriei. Micro-expoziția va putea fi vizitată, până pe 20 febru
24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române
Ziua Unirii Principatelor Române este sărbătorită, în fiecare an, la 24 ianuarie. În 1859, în ziua de 24 ianuarie/5 februarie, Alexandru Ioan Cuza era ales, în unanimitate, domn al Țării Românești, după ce fusese ales domn al Moldovei la 5/17 ianuarie 1859, ceea ce a reprezentat, în fapt, unirea celor două principate românești
CITATUL ZILEI
'Cine nu poate vedea nici ceea ce se află în fața ochilor săi și nu are nicio dorință de a produce o schimbare a bazei sociale, aceluia nu-i mai rămâne nimic altceva de spus decât ceea ce spunea și Wotan-ul lui Richard Wagner: 'Știi ce vrea Wotan? Sfârșitul.' De pe treapta socială pe care se află el, un astfel de om nu-și poate dori dec&ac
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 24 ianuarie
Ortodoxe Sf. Cuv. Xenia din Roma; Sf. Xenia din Petersburg (Tedeum) Greco-catolice Sf. cuv. Xenia; Sf. Francisc de Sales Romano-catolice Sf. Francisc de Sales, ep. înv. Sfânta Cuvioasă Xenia este pomenită de Biserica Ortodoxă în ziua