Congresul Europei, cunoscut şi sub denumirea de Congresul de la Haga, a avut loc în zilele de 7-11 mai 1948, având ca scop coordonarea diverselor variante de unificare a statelor europene după cel de-Al Doilea Război Mondial. Dominant a fost curentul exprimat în direcţia ideii unei Europe federale de state. Au participat delegaţii din ţări vest-europene, dar şi politicieni anti-comunişti din ţări est-europene. Până la Congresul de la Haga, toate dezbaterile constitutive despre o eventuală comunitate europeană au luat forma unor conferinţe interguvernamentale, desfăşurate cu uşile închise şi nefinalizate cu concluzii publice. Congresul de la Haga reprezintă, din acest punct de vedere, prima platformă publică de dezbatere privind viitoarea construcţie europeană, se arată pe site-ul https://op.europa.eu/.

Dintre personalităţile politice, intelectuale sau universitare participante la evenimentul european, îi amintim pe fostul premier britanic, Winston Churchill, preşedintele Uniunii Paneuropene, austriacul Richard Nikolaus de Coudenhove-Kalergi, fostul premier francez, Édouard Daladier, premierul italian în exerciţiu, Alcide De Gasperi, fostul preşedinte al Confederaţiei Elveţiene, Pilet Golaz, primarul oraşului Köln, Konrad Adenauer, fostul membru al Comitetului Francez de Eliberare Naţională, Jean Monnet, fostul ministru al Aerului din România, Nicolae Caranfil, fostul ministru român de externe, Grigore Gafencu, sociologul şi politologul francez, Raymond Aron, scriitorul elveţian, Denis de Rougemont, filosoful britanic, Bertrand Russel etc.

După cel de-Al Doilea Război Mondial, în Europa de Vest au apărut diverse mişcări care militau activ în favoarea ideii de unitate europeană, însă fragmentarea lor a avut tendinţa de a slăbi cauza pe care încercau să o apere. De unde şi decizia de a înfiinţa, în noiembrie 1947, Comisia Internaţională a Mişcărilor pentru Unitatea Europeană, ce a cuprins principalele mişcări, cu excepţia Uniunii Parlamentare Europene (EPU) care, pentru o perioadă, a refuzat să se alăture Comisiei, conform https://www.cvce.eu/.

Această Comisie, care avea sediul la Londra şi un birou la Paris, a luat decizia imediată de a organiza o adunare majoră în sprijinul unei Europe unite, sub forma Congresului de la Haga, din mai 1948. Deputatul catolic olandez, Pieter Kerstens, vicepreşedinte al ILEC (Independent League for European Cooperation), a fost numit preşedinte al Comisiei de organizare. Timp de şase luni, toate eforturile au fost concentrate pe pregătirea evenimentului.

Congresul s-a deschis cu un discurs al Prinţesei Juliana a Ţărilor de Jos şi un discurs susţinut de fostul prim-ministru britanic, Winston Churchill, care a şi prezidat reuniunea. Evenimentul a fost acoperit de circa 250 de jurnalişti, fapt care i-a conferit o amploare mediatică fără precedent. Congresul, ale cărui principale obiective au fost crearea unui corp de opinie publică în sprijinul unităţii europene şi propunerea de soluţii practice statelor participante. Lucrările Congresului au fost distribuite, pe parcursul celor trei zile, între Comisia politică, Comisia economică şi socială şi Comisia culturală, notează site-ul Biroului de publicaţii al UE, https://op.europa.eu/.

În cadrul Congresului s-au impus două curente de opinie: tendinţa unionistă, care se opunea ferm limitării suveranităţii statelor, şi tendinţa federalistă, care a solicitat crearea, în regim de urgenţă, a unei federaţii învestite cu propriile sale puteri care să poată fi impuse statelor membre. Unii federalişti radicali susţineau chiar modificarea structurilor interne ale statelor membre prin intermediul descentralizării politice, economice şi culturale, informează site-ul https://www.cvce.eu/.

Lucrările Congresului s-au finalizat cu adoptarea, de către cele trei comisii tematice, a unor rezoluţii, fără efecte juridice. Acestea prevedeau, între altele că "a sosit momentul pentru Europa ca statele să transfere unele dintre drepturile lor suverane, pentru a le exercita de acum înainte în comun, în vederea coordonării şi dezvoltării resurselor acestora", se menţionează pe site-ul https://op.europa.eu/.

Uniunea sau Federaţia, al cărei scop va fi asigurarea securităţii popoarelor alcătuitoare, trebuie să fie independentă faţă de orice putere şi să nu constituie a ameninţare la adresa oricărei alte naţiuni, mai arată rezoluţiile.

De asemenea, rezoluţiile Congresului propuneau convocarea de urgenţă a unei Adunări Europene, aleasă de parlamentele naţionale, precum şi crearea unei Carte a drepturilor omului, care să fie deschisă spre semnare tuturor ţărilor europene democratice şi care să fie garantată prin crearea unei curţi supranaţionale de justiţie.

Practic, aceste rezoluţii includeau, într-o fază incipientă, instituţii care aveau să se formeze în următorii ani, respectiv Consiliul Europei, Parlamentul European sau Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), mai scrie sursa citată.

Concret, în octombrie 1948, Comisia Internaţională a Mişcărilor pentru Unitatea Europeană a devenit o mişcare europeană al cărei obiectiv era să influenţeze cursul evenimentelor, exercitând o presiune constantă asupra liderilor politici din ţările din vestul Europei, precum şi asupra opiniei publice din acele ţări.

În consecinţă, în urma unor negocieri intense, Comisia a promovat înfiinţarea Consiliului Europei, al cărui Statut a fost semnat la Londra, la 5 mai 1949. Ideea unei Carte şi a unei Curţi a Drepturilor Omului, deja luată în considerare de diverşi participanţi la Congresul de la Haga, a câştigat şi ea rapid teren. Ca urmare, la 4 noiembrie 1950, la Roma, reprezentanţii statelor membre ale Consiliului Europei au semnat Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care prevedea instituirea unui sistem judiciar menit să asigure punerea în aplicare şi respectarea convenţiei respective.

În plan cultural, eforturile întreprinse de Mişcarea Europeană au avut succes în a duce la înfiinţarea, în 1950, la Geneva, a Centrului European pentru Cultură şi la inaugurarea, în acelaşi an, la Bruges, a Colegiului Europei, care oferea formare avansată în diverse ştiinţe umaniste din perspectiva unităţii europene. Cu toate acestea, Rezoluţia economică a Congresului de la Haga nu a avut efect imediat. Acest lucru nu a împiedicat un număr mare de probleme deja ridicate de Comitetul Economic şi Social - în domenii precum agricultura, uniunea monetară şi libera circulaţie a persoanelor - să facă progrese substanţiale în anii următori, devenind uneori chiar catalizatorul dezvoltării procesului de integrare europeană, conform, https://www.cvce.eu/. AGERPRES/ (Documentare - Ionela Gavril, editor: Suzana Cristache Drăgan, editor online: Andreea Preda)

Sursa foto: cvce.eu