Poetul George Coşbuc s-a născut la 20 septembrie 1866, la Hordou, în judeţul Bistriţa-Năsăud, într-o familie numeroasă, tatăl fiind preot greco-catolic, iar mama, fiică de preot. A copilărit la ţară şi a fost pasionat de literatură de mic, la cinci ani învăţând să citească.

După ce a absolvit clasele primare şi gimnaziale la şcoli din satul natal, din Telciu şi din Năsăud (1874-1876), a urmat cursurile liceale la Năsăud, dobândind o înclinaţie pentru literatura clasică şi pentru limba germană, conform dicţionarului ''Membrii Academiei Române'' (2003) şi ''Dicţionarului scriitorilor români'' (Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1995).

Sursa foto: ziarulmetropolis.ro 

În perioada 1882-1883, a publicat poezii şi traduceri în revista liceului, ''Muza someşeană''. În 1884, s-a înscris la Facultatea de Filosofie şi Literatură a Universităţii din Cluj, unde a urmat cursuri de teoria şi istoria retoricii la greci şi romani, sintaxa greacă, istoria literaturii latine, istoria vechilor greci. În acelaşi an a devenit membru în comitetul Societăţii ''Iulia'' a studenţilor români. Activitatea de poet şi traducător a început-o la Societatea de lectură ''Virtus Romana Rediviva'', al cărei membru extraordinar şi preşedinte a devenit,

Sursa foto: historia.ro 

Invitat de scriitorul Ioan Slavici, a început să colaboreze la revista ''Tribuna'' din Sibiu, al cărei redactor a devenit în 1887 şi unde a debutat oficial, cu poezia ''Filosofii şi plugarii''. În paginile acestei reviste a publicat, între anii 1888-1889, poezii precum ''Nunta Zamfirei'', ''Rada'', ''Mânioasă'', ''Fata morarului'', ''Crăiasa zânelor'', ''Numai una''.

Sursa foto: dragusanul.ro 

Începând din 1889, s-a stabilit la Bucureşti, unde a avut mai multe funcţii la diferite instituţii: funcţionar la Ministerul Cultelor (1890-1893), şef al Biroului administrativ şi de corespondenţă al Casei Şcoalelor (1902), şef al Biroului de activităţi extraşcolare (1907). Din această postură, a efectuat călătorii în ţară cu scopul de a-i îndruma pe învăţători şi pe profesori, s-a preocupat de distribuirea de cărţi în bibliotecile rurale, a organizat conferinţe săteşti, notează dicţionarele amintite.

În paralel cu activitatea literară şi educaţională, a desfăşurat şi o intensă activitate publicistică. A editat, împreună cu Ioan Slavici şi I.L. Caragiale, revista ''Vatra'' (1894), în paginile căreia a publicat poeziile ''Doina'', ''Noi vrem pământ'', ''In opressores'', ''Dragoste învrăjbită'', ''Paşa Hassan'', ''Scara'', ''Iarna pe uliţă'', ''Lupta vieţii'' ş.a. De asemenea, a editat ''Semănătorul'' în (1901), împreună cu Al. Vlahuţă, şi ''Viaţa literară'' (1906). A mai colaborat la publicaţiile ''Albina'', ''Convorbiri literare'', ''Epoca literară'', ''Flacăra'', ''Foaia ilustrată'', ''Povestea vorbei'', ''Românul'', ''Vieaţa''.

Pe lângă versuri, Coşbuc a publicat şi studii despre însemnătatea estetică şi poetică a creaţiei populare: ''Elementele literaturii poporale'' (1900), ''Legendele mănăstirilor noastre'' (1902), ''Ghicitorile poporale'' (1903), ''Naşterea proverbilor'' (1903), ''Baladele poporale'' (1903). Ca traducător, şi-a oprit atenţia asupra unor capodopere ale literaturii universale: ''Odiseea'' de Homer, ''Eneida'' de Vergiliu, ''Divina Comedie'' de Dante.

"Faptul că George Coşbuc a consacrat atâta timp lucrărilor de traducere se explică în bună parte prin natura talentului lui. Coşbuc era ceea ce se numeste uneori un poet obiectiv. Îi plăcea să pornească de la teme istorice sau legendare, de la situaţii reale de viaţă. Chiar expresia sentimentelor individuale se organizează la el prin mijlocirea unui rol sau de sub o mască.", scria criticul literar Tudor Vianu, potrivit site-ului https://www.poeziile.com/.

Creaţiile sale în versuri sau în proză au fost reunite în volume precum ''Balade şi idile'' (1893), ''Fire de tort'' (1896), ''Povestea unei coroane de oţel'' (1899), ''Ziarul unui pierde-vară'' (1902), ''Dintr-ale neamului românesc'' (1903), ''Cântece de vitejie'' (1904). 

''Coşbuc este unul dintre cei mai marcanţi promotori ai elegiei civice din lirica românească, reeditând fie ipostaza eroului, a legislatorului, precum în 'Decebal către popor', fie imaginea eroului deopotrivă tragic şi mesianic, în 'Moartea lui Gelu', fie, în sfârşit, pe aceea a eroului prin excelenţă războinic, în 'Paşa Hassan' (...)'', notează ''Dicţionarul scriitorilor români'' (Editura Fundaţiei Culturale Române, 1995).

A fost ales membru corespondent (la 1 aprilie 1900), apoi membru titular (la 20 mai 1916) al Academiei Române, menţionează dicţionarul ''Membrii Academiei Române'' (2003).

Poetul a murit la Bucureşti, în data de 9 mai 1918. Satul natal (Hordou) în prezent îi poartă numele. Acolo există Casa Memorială "George Coşbuc", una dintre cele mai vechi clădiri din Ţara Năsăudului, potrivit site-urilor www.casememoriale.ro şi www.complexulmuzealbn.ro.

"Coşbuc are filosofia lui, exprimată şi într-o poveste veselă, care este absenţa oricărei filosofii dialectice, supunerea împreună cu poporul la datinile ce simbolizează impenetrabilitatea misterului. (...). Şi într-o baladă, şi într-alta, atmosfera este fabuloasă, ca şi la Eminescu, ca spre a sugera realitatea fenomenelor, dar ţinuta grupurilor, vorbirea lor e ţărănească. În legănarea mulţimilor, în trecerea mecanică de la o atitudine la alta, de la deznădejdea ca bocete la plânsul înfundat şi plata resemnare, în toată această demonstraţie de ceasornic arhaic care merge, exterior şi interior, inexorabil, stă vraja acestor poeme al căror sens ultim liric este inutilitatea reacţiilor personale în faţa rotaţiei lumii. Strofele ingenioase, frazele apăsate şi sentenţioase slujesc de minune scopului.", nota criticul literar George Călinescu, conform site-ului https://www.poeziile.com/. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, Ruxandra Bratu; editor: Horia Plugaru, editor online: Andreea Preda)

Sursa foto: radioromaniacultural.ro