Parlamentul României
Camera Deputaților

DECLARAȚIE DE PRESÃ

Tinerii României între dreptul la șansă și inegalitatea de destin

În iunie 2026, rata șomajului în rândul tinerilor cu vârste între 15 și 24 de ani a ajuns în România la 28,8%, în timp ce media Uniunii Europene era de 15,5%, iar această disproporție, care plasează România într-o poziție profund vulnerabilă în raport cu capacitatea sa de a integra economic și social generațiile tinere, ar trebui să constituie punctul de plecare al oricărei reflecții politice serioase asupra zilei de 12 august, pentru că valoarea pe care un stat o atribuie tinereții nu se măsoară în solemnitatea formulelor publice, ci în posibilitatea efectivă pe care o oferă unui tânăr de a transforma educația, competența și munca într-o existență autonomă.

Caracterul internațional al acestei zile ne obligă, mai mult decât orice altă perspectivă, la comparație, iar comparația este una dintre formele cele mai incomode ale adevărului politic, pentru că ea elimină explicațiile autoreferențiale și ne obligă să privim rezultatul concret al instituțiilor noastre în raport cu rezultatul instituțiilor altor state care funcționează în aceeași construcție europeană, sub aceleași libertăți fundamentale și într-o economie în care capitalul, profesiile și generațiile tinere circulă cu o viteză pe care politica națională nu o mai poate ignora.

În 2025, 19,2% dintre tinerii români cu vârste între 15 și 29 de ani nu aveau un loc de muncă și nu urmau nici educație, nici pregătire profesională, față de o medie europeană de 11%, în timp ce în Țările de Jos proporția era de 5,3%, în Suedia de 5,9%, iar în Slovenia de 7,6%, diferența nu descrie o generație mai puțin ambițioasă, ci capacități instituționale radical diferite de a transforma educația în calificare, calificarea în acces profesional, iar accesul profesional în independență economică.

Mai grav este faptul că această vulnerabilitate nu se distribuie uniform, ci reproduce și amplifică inegalitățile teritoriale și sociale, pentru că, în cazul tinerilor cu un nivel redus de educație, proporția celor rămași în afara muncii și a formării profesionale ajunge în România la 35,8%, în timp ce în Suedia și Polonia este de 6,1%, iar diferența dintre mediul rural și marile centre urbane atinge în România 20,5 puncte procentuale, cea mai mare din Uniunea Europeană.

Această cifră are o semnificație politică mult mai profundă decât pare la prima vedere, ea arată că geografia continuă să funcționeze ca un mecanism de distribuire inegală a șanselor, astfel încât locul în care se naște un copil poate influența decisiv accesul său ulterior la educație, la profesie, la venit și, în cele din urmă, la libertatea de a-și construi propria viață.

În 2025, 15,5% dintre tinerii români cu vârste între 18 și 24 de ani părăsiseră timpuriu educația și formarea, cea mai ridicată proporție din Uniunea Europeană, față de 9,1% media europeană, în timp ce Croația coborâse la 2,1%, iar Grecia, Irlanda și Polonia se situau la cel mult 4%; simultan, România avea cea mai redusă pondere a absolvenților de studii superioare în rândul persoanelor între 25 și 34 de ani, sub 25%, în condițiile în care media Uniunii Europene depășise 44%, iar mai multe state trecuseră de pragul de 60%.

Aceste două realități nu sunt independente, ci se întrețin reciproc și descriu o societate care pierde capital uman la ambele extremități ale traseului educațional, prea mulți tineri ies prematur din sistem, iar prea puțini ajung la nivelurile superioare de calificare de care depinde competitivitatea unei economii moderne.

În același registru trebuie citită și cifra de 15,1% a tinerilor români între 15 și 29 de ani aflați în deprivare materială și socială severă, față de 5,8% media Uniunii Europene, România înregistrând cea mai ridicată valoare dintre statele membre, într-o epocă în care discursul public asociază tinerețea aproape reflex cu digitalizarea, mobilitatea și inovarea, această statistică obligă la o corecție de perspectivă, pentru că pentru o parte consistentă a generației tinere problema fundamentală nu este alegerea între oportunități sofisticate, ci accesul la condițiile elementare care fac posibilă participarea socială.

Nici agenda tinerilor europeni nu corespunde portretului superficial care le este atribuit adesea. Un Eurobarometru realizat pe 25.863 de cetățeni cu vârste între 16 și 30 de ani din toate cele 27 de state membre arată că principala preocupare a tinerilor este creșterea prețurilor și costul vieții, indicată de 40% dintre respondenți, urmată de mediu și schimbările climatice, cu 33%, și de situația economică și crearea de locuri de muncă, cu 31%.
Așadar, generația tânără nu este detașată de realitatea economică, așa cum este descrisă uneori într-un discurs public comod, ci este profund preocupată de condițiile materiale ale autonomiei sale, posibilitatea de a munci, de a locui independent, de a întemeia o familie, de a economisi, de a putea proiecta o existență care să nu fie suspendată permanent între precaritate și plecare.

În județul Vaslui, aceste decalaje dobândesc o expresie socială mult mai severă, pentru că ele nu descriu doar diferențe de performanță economică, ci condiționează accesul unei întregi generații la educație, autonomie profesională și mobilitate socială. La sfârșitul anului 2025, rata șomajului înregistrat în județul Vaslui era de 8,90%, față de 3,29% la nivel național, iar în evidențele județene figurau 9.671 de șomeri, într-un asemenea spațiu economic, alegerea unui tânăr nu se produce între mai multe perspective profesionale echivalente, ci adesea între acceptarea unei piețe locale înguste, deplasarea zilnică, relocarea către un centru urban sau plecarea definitivă.

În același an, prin serviciile AJOFM Vaslui au fost încadrate 749 de persoane sub 30 de ani, dintre care 627 de tineri NEET, ceea ce demonstrează că intervenția instituțională produce rezultate atunci când există instrumente funcționale, dar același raport consemnează că în 2025 nu au existat fonduri alocate pentru subvenționarea locurilor de muncă destinate absolvenților potrivit art. 80 din Legea nr. 76/2002, iar această contradicție dintre dimensiunea nevoii și capacitatea efectivă de intervenție merită mai multă atenție politică decât orice declarație generică despre susținerea tinerilor.

Vasluiul nu este lipsit de inteligență, de talent sau de ambiție, după cum nici România nu suferă de un deficit natural de competență, ceea ce produce diferența este distribuția profund inegală a oportunităților, pentru că aptitudinea umană nu se naște proporțional cu produsul intern brut al unui județ, în timp ce posibilitatea de a o transforma în educație, profesie și statut social depinde încă, într-o măsură inacceptabil de mare, de familia în care te-ai născut, de localitatea în care ai crescut și de distanța față de un centru economic important.

Aceasta este, poate, una dintre contradicțiile fundamentale ale societății românești contemporane, proclamăm juridic egalitatea cetățenilor, dar tolerăm economic și educațional o distribuție a șanselor care face ca doi tineri cu aceeași inteligență, aceeași disciplină și aceeași capacitate de muncă să intre în viața adultă cu perspective radical diferite doar pentru că unul s-a născut într-un oraș prosper, iar celălalt într-o comună din Vaslui. Într-o asemenea realitate, migrația tinerilor nu poate fi redusă la tentația unui salariu mai mare, pentru că plecarea este adesea rezultatul unei concluzii mult mai grave, convingerea că raportul dintre merit și recompensă, dintre educație și statut, dintre muncă și ascensiune socială funcționează mai previzibil în altă parte decât acasă. Iar când o generație ajunge să considere plecarea nu drept expresie a libertății sale, ci drept condiție a realizării sale, problema nu mai aparține exclusiv pieței muncii, ci devine o problemă de legitimitate a modelului social pe care statul îl oferă propriilor cetățeni.

De aceea, 12 august ar trebui să ne oblige la o întrebare pe care politica o evită prea des, ce autoritate morală are un stat să ceară unei generații încredere, loialitate și participare, dacă nu reușește să îi ofere o legătură credibilă între competență, efort și șansă? Iar dacă România rămâne statul european cu cea mai ridicată proporție de tineri NEET, cu cea mai mare rată de părăsire timpurie a educației, cu cea mai redusă participare la studiile superioare în rândul tinerilor adulți și cu un șomaj juvenil apropiat de dublul mediei europene, atunci tema reală a Zilei Internaționale a Tineretului nu este celebrarea unei vârste, ci examinarea lucidă a unui contract social care, pentru prea mulți tineri, nu mai produce suficientă încredere pentru a-i convinge că își pot construi aici viitorul.

Raisa ENACHI,
Deputat de Vaslui