FRAGMENT DE ISTORIE: 45 de ani de când exploratorul japonez Naomi Uemura a ajuns la Polul Nord (1 mai)
La 1 mai 1978, exploratorul Naomi Uemura a devenit primul om care a ajuns la Polul Nord singur, cu o sanie trasă de câini, după ce a străbătut 500 de mile (peste 800 de kilometri) pe Oceanul Arctic îngheţat şi a supravieţuit atacului unui urs polar, relata New York Times la 2 mai 1978, conform site-ului www.nytimes.com. Exploratorul japonez, cu înălţimea de 1,6 metri şi greutatea de 59 de kilograme, a îndeplinit, după 57 de zile chinuitoare, ceea ce nimeni nu reuşise până atunci - să ajungă la Polul Nord într-o expediţie solo, aminteşte şi Enciclopedia Britannica.
Exploratorul în vârstă de 37 de ani a ajuns la destinaţie într-o zi de duminică, a anunţat National Geographic Society, unul dintre sponsorii expediţiei. Călătoria a început de la Cape Columbia, pe Insula Ellesmere, cel mai nordic punct din teritoriile canadiene. În cea mai mare parte a zilei de duminică, exploratorul singuratic a efectuat repetate măsurători cu sextantul, până când a fost sigur că a ajuns în vârful mapamondului, apoi şi-a aşezat tabăra şi a transmis prin radio ştirea realizării lui, mai nota New York Times.

Sursa foto: journal.rikumo.com
O aeronavă a aterizat la începutul acelei zile în apropierea taberei lui Uemura, iar instrumentele de navigare precise ale acesteia au confirmat că exploratorul a ajuns, într-adevăr la Polul Nord, transmitea un purtător de cuvânt al National Geographic.
Istoria expediţiilor la Polul Nord îi mai amintea până atunci pe Robert E. Peary, cel care ar fi descoperit Polul Nord, împreună cu Matthew Henson şi patru eschimoşi, la 6 aprilie 1909, şi pe Frederick A. Cook, care, conform declaraţiilor sale, ar fi ajuns acolo la 21 aprilie 1908, însoţit de un grup de eschimoşi. Deşi a mers doar cu o sanie trasă de câini, Uemura a beneficiat de tehnologii pe care predecesorii lui nu le aveau la dispoziţie: un radio, urmărire prin satelit şi hrană pentru câini furnizată cu transportul aerian.

Sursa foto: explorersweb.com
La trei zile după ce începuse călătoria, pe 6 martie 1978, un urs polar a sfâşiat cortul în care dormea Naomi Uemura, l-a distrus şi a mâncat cea mai mare parte din hrana pentru câini. Când ursul s-a întors în dimineaţa următoare, Uemura a fost trezit de lătratul câinilor. A împuşcat de la distanţă ursul, iar câinii s-au hrănit apoi din cadavrul animalului. Exploratorului i-au fost trimise apoi, pe calea aerului, un cort nou şi mâncare pentru câini.
Progresul lui Uemura a fost urmărit de satelitul meteorologic Nimbus, care trecea pe deasupra Polului Nord la fiecare 108 minute. Semnalele de la un radio transmiţător montat pe sanie erau recepţionate de satelit şi transmise către Centrul Spaţial Goddard, unde poziţia lui Uemura putea fi stabilită de mai multe ori pe zi.

Sursa foto: explorersweb.com
Călătoria sa a fost documentată fotografic de Ira Block, un fotograf de 27 de ani care mai îndeplinise o singură misiune pentru National Geographic. Ira Block l-a vizitat de câteva ori pe Naomi Uemura în expediţia sa. Conştient de faptul că succesul jurnalului acestui explorator se va baza pe fotografiile sale, împreună cu propriile relatări ale lui Uemura, Ira şi-a alocat timp pentru a-l învăţa pe explorator noţiunile de bază privind utilizarea aparatului foto oferit de National Geographic, modificând chiar şi camera cu un buton mare de declanşare, astfel încât Uemura să poată face fotografii în timp ce purta mănuşile sale groase. Pe parcursul acestei aventuri, Block a ajuns să fie expert în fotografierea pe vreme rece, într-un climat în care pelicula avea de suferit din cauza electricităţii statice, aminteşte site-ul www.nationalgeographic.com.
''Credeam că gheaţa oceanului va fi plată ca un patinoar. În schimb, avea creste formate în urma presiunii, dealuri de gheaţă, pe care Naomi trebuia să le taie pentru a înainta cu câinii şi sania'', a povestit Block pentru ediţia japoneză a National Geographic.
Uemura plănuia să se întoarcă prin Oceanul Arctic în Groenlanda şi apoi să continue spre sud pe insulă. Totuşi, din cauza unei spărturi în gheaţa arctică, va fi ridicat în aer şi transportat în nordul insulei. În Groenlanda, Uemura a căutat dovezi despre populaţii antice şi a continuat să ia probe de zăpadă, gheaţă şi aer pentru Institutul Naţional de Cercetare Polară din Japonia şi Institutul de Cercetare a Apei de la Universitatea Nagoya. Pe lângă National Geographic Society, Naomi Uemura a fost sponsorizat de publicaţia şi reţeaua de televiziune Mainichi şi revista Bungei Shunju din Japonia, relata New York Times.
Naomi Uemura s-a născut în Japonia, în februarie 1941. După ce a intrat la Universitatea Meiji, s-a înscris într-un club de alpinism. A urcat pe vârfurile Mont Blanc (4.807 de metri), Kilimanjaro (5.895 de metri), Aconcagua (6.960 de metri) şi Everest (8.848 de metri). Apoi, a ajuns şi pe vârful McKinley (6.194 de metri, în prezent denumit Denali), devenind primul om care a atins cele mai înalte puncte de pe cinci continente, conform site-ului www.uemura-museum-tokyo.jp/.
În 1972, a intrat singur în cel mai nordic sat al Groenlandei şi a locuit acolo timp de aproape 10 luni, învăţând cum poate călători cu sania trasă de câini. Până în primăvara anului 1976, parcursese o distanţă de aproximativ 12.000 km cu sania trasă de câini în Cercul Polar, iar în 1978, a devenit prima persoană din lume care a ajuns singură la Polul Nord şi a reuşit să traverseze Groenlanda, amintesc notele biografice publicate de muzeul care îi poartă numele.
În 1982, a plănuit să traverseze continentul Antarctica tot cu sania trasă de câini, dar a renunţat din cauza războiului din Insulele Falkland. În februarie 1984, a făcut prima ascensiune solo din lume pe McKinley într-o iarnă grea, dar a dispărut în timp ce cobora muntele, notează site-ul www.uemura-museum-tokyo.jp. AGERPRES/(Documentare - Roxana Losneanu, editor: Marina Bădulescu, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto din deschidere: explorersweb.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Retrospectiva evenimentelor interne 12-16 octombrie 2026
Depunerea în parlament de către premierul desemnat, Luca Niculescu, a listei de miniștri (PSD și independenți) și a programului de guvernare, stabilirea votului de învestitură pentru data de 20 octombrie, participarea președintelui Nicușor Dan la Consiliul European de toamnă (15-16 oct), precum și la reuniunea Prietenii Coeziunii sau la o discuție trilate
UPDATE Lista miniștrilor și programul de guvernare, depuse la parlament (calendarul formării guvernului)
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus, la Parlament, în seara zilei de 15 octombrie, lista cu membrii Guvernului și programul de guvernare. Lista este formată din 18 miniștri, dintre care doi sunt miniștri delegați. Membrii Guvernului propus sunt: * Prim-ministru - Luca Niculescu; * Viceprim-ministru ș
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Ediția a 36-a a Festivalului Național de Teatru București (FNT), program permanent al UNITER și unul dintre cele mai importante evenimente teatrale din România, are loc la București, în intervalul 16-25 octombrie 2026, potrivit https://fnt.ro/. Ediția din acest an cuprinde, pe lângă spectacolele
Cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru (16-25 octombrie)
Între zilele de 16 și 25 octombrie 2026, are loc Festivalul Național de Teatru, ajuns la ediția cu numărul 36. Timp de zece zile, spectacolele și evenimentele sunt găzduite de teatre și spații culturale din București, arată site-ul oficial al evenimentului, fnt.ro. Tema ediției de anul este '(...)perfect um
16 octombrie - Ziua mondială a alimentației (ONU)
Ziua mondială a alimentației este sărbătorită la 16 octombrie, în fiecare an. Decizia de a marca Ziua mondială a alimentației în această zi a fost luată în cadrul celei de-a XX-a sesiuni a Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO), care s-a desfășurat la Roma, în perioada 10-28 noiembrie 1979. Data de 16 oc
16 octombrie - Ziua europeană a resuscitării
Ziua europeană a resuscitării este marcată la 16 octombrie, cu scopul educării populației în ceea ce privește importanța acordării primului ajutor unei persoane care a suferit un stop cardio-respirator, în vederea reducerii numărului de decese înregistrate din această cauză. Inițiativă a Consiliului European de Resuscitare (ERC), această zi a
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 16 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Longhin Sutașul Greco-catolice Sf. Longin, sutașul; Sf. Margareta Maria Alacoque Romano-catolice Ss. Margareta M. Alacoque, călug.; Hedviga, călug.; Longin, m. Sfântul Mucenic Longhin Sutașul este pomenit în calendarul creș
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 16 octombrie
Este a 289-a zi a anului 2026. Au mai rămas 76 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 32 m și apune la 18 h 30 m. Luna răsare la 13 h 36 m și apune la 21 h 45 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
15 octombrie - Ziua națională a comerțului electronic
În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua națională a comerțului electronic, instituită prin Legea 144/2020, cu scopul informării și conștientizării cu privire la existența acestui tip de comerț. Senatul, în calitate de primă cameră sesizată, la 5 mai 2020, și Camera Deputaților, ca for decizional, la 30 iunie 2020, au adoptat propunerea le
15 octombrie - Ziua Părinților de Îngeri
În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua Părinților de Îngeri, o zi în care sunt comemorați copiii decedați în timpul sarcinii, la naștere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, potrivit https://www.cdep.ro/. Un proiect de le
Cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival (15-18 octombrie)
În intervalul 15-18 octombrie 2026, este programată cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival, la Cinema Astra din Brașov, potrivit draculafilm.ro. Evenimentul este dedicat în exclusivitate producțiilor cinematografice horror, SF, thriller, fantasy și supranaturale. În program sunt inclu
Consiliul European de toamnă din 15-16 octombrie 2026
Consiliul European de toamnă se reunește în zilele de 15 și 16 octombrie, la Bruxelles, pentru a lua în discuție competitivitatea, Ucraina, securitatea și apărarea europeană, migrația, extinderea UE etc. Bugetul pe termen lung al UE se va afla în centrul dezbaterilor, mai ales în condițiile propunerii recente a președinției irlandeze a Uniunii de a re
15 octombrie - Ziua internațională a femeilor din mediul rural (ONU)
La 15 octombrie este sărbătorită, sub auspiciile Națiunilor Unite, Ziua internațională a femeilor din mediul rural pentru a aduce în atenția publică rolul femeilor din comunitățile rurale în asigurarea bunăstării familiilor lor, a dezvoltării economiei rurale, dar și a comunității rurale în ansamblul său, potrivit
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 15 octombrie
Ortodoxe Sf. Magdalena de la Mălainița; Sf. Sfințit Mc. Lucian, preotul din Antiohia Greco-catolice Sf. pr. m. Lucian din Antiohia; Sf. Tereza de Avila Romano-catolice Sf. Tereza din Avila, fc. înv. Sfânta Magdalena (Măndălina) s-a născut &
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 15 octombrie
Este a 288-a zi a anului 2026. Au mai rămas 77 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 30 m și apune la 18 h 33 m. Luna răsare la 12 h 43 m și apune la 20 h 52 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)












