Fotbalul italian a propus istoriei fotbalului mulţi jucători extraordinari care au marcat evoluţia acestui fenomen. Unul dintre atacanţii italieni prolifici care au punctat decisiv aducându-şi contribuţia pentru echipele la care a jucat a fost Gianluca Vialli.

Anul 1964 a inclus pentru fotbalul italian câteva momente reper, formaţia Internazionale Milano a lui Helenio Herrera a învins echipa spaniolă Real Madrid, care domina întrecerile continentale, Roma a câştigat Cupa Italiei într-o luptă foarte strânsă, iar Bologna se impunea în cel de-al şaptelea titlu câştigat, potrivit site-ului https://thesefootballtimes.co/. În acelaşi an, la 9 iulie, se năştea la Cremona, în Lombardia, cel care avea să devină unul dintre atacanţii de marcă ai fotbalului italian, Gianluca Vialli.

La vârsta de nouă ani, Vialli parcurgea distanţa de 45 de minute de la locuinţa sa până la echipa de amatori AS Pizzighettone, începând pasiunea sa pentru fotbal. A debutat la seniori, la 16 ani, într-un meci în Serie C. După patru ani petrecuţi la formaţia locală Cremonese, perioadă în care echipa a promovat din Serie C pe prima scenă a fotbalului italian, pentru prima dată în 50 de ani, atacantul Vialli (19 ani) a atras atenţia multor cluburi ale Italiei, încheind sezonul ca cel mai bun marcator.

Interesul cluburilor mari din Italia pentru Gianluca Vialli nu a trezit şi dorinţa jucătorului de a semna cu unul dintre acestea, în schimb a ales să îmbrace, în 1984, tricoul echipei Sampdoria Genova.

În primul său sezon la Sampdoria, a făcut echipă în atac cu Roberto Mancini, încheind campionatul pe locul patru şi câştigând Cupa Italiei pentru prima dată în istorie. Cei doi au înscris ambele goluri în cea de-a doua repriză a finalei jucate împotriva echipei AC Milan, a cărei linie de apărare era condusă de marele Franco Baresi. Venirea managerului Vujadin Boskov, de la Ascoli, în sezonul 1996-1997, la cârma tehnică a echipei avea să determine explozia celor doi în atacul Sampdoriei, coroborată şi cu plecarea de la echipă a jucătorilor Souness şi Francis. Vialli şi Mancini aveau să devină cunoscuţi, pentru colaborarea perfectă din atacul Sampdoriei şi pentru golurile marcate, drept ''gemenii golului''. Sampdoria a cucerit Cupa Italiei în 1988 şi în 1989, trofee urmate de Cupa Cupelor, la nivel continental, în anul 1990. Încununarea acestui parcurs extraordinar a venit în sezonul 1990-1991, când Sampdoria a câştigat, pentru prima dată, Scudetto. Mancini devenise un lider din teren al echipei, iar Vialli a marcat, cu o frecvenţă extraordinară, fiind cel mai bun marcator al campionatului. Cu cei doi în echipă, Sampdoria a urcat în fruntea performanţei fotbalului italian şi a concurat pentru prima dată în competiţiile continentale intercluburi. În 1992, echipa a avut un parcurs bun în cupele europene, cu doar două înfrângeri, până la finala cu FC Barcelona. Disputată pe Wembley Stadium din Londra, la 20 mai 1992, finala a fost câştigată de echipa spaniolă cu scorul de 1-0 prin golul marcat de olandezul Ronald Koeman.

În 1992, Vialli a semnat cu Juventus Torino, Sampdoria încasând 12 milioane de euro pentru fostul său atacant. În primul sezon la Juventus, echipa a încheiat pe locul patru, performanţă greu acceptată de suporterii echipei. În Cupa UEFA, Vialli a marcat în meciurile cu Anorthosis Famagusta din Cipru şi Sigma Olomouc din Cehia. ''Bătrâna Doamnă'' a trecut de Benfica Lisabona şi Paris Saint-Germain, astfel că Vialli avea să joace cea de-a doua finală europeană consecutivă, potrivit portalului https://thesefootballtimes.co/. Câştigarea trofeului european, prin victoria în faţa echipei germane Borussia Dortmund, a însemnat salvarea unui întreg sezon.

Foto: (c) DAVIDE GENNARI/EPA

Cu managerul Giovanni Trapattoni, venit de la cârma lui Internazionale Milano, Vialli nu a mai cunoscut forma extraordinară de la Sampdoria cu antrenorul Vujadin Boškov, însă contribuţia sa în meciurile de pe final de campionat, un hat-trick în confruntarea cu Lazio Roma (6-1 scor final) şi golul victoriei în ultima etapă cu Udinese au arătat că acesta merită să continue la Juventus Torino, notează site-ul https://thesefootballtimes.co/. Juventus a pierdut lupta pentru titlu, iar venirea lui Marcello Lippi, care a petrecut aproape întreaga carieră la Sampdoria, avea să reprezinte o nouă oportunitate pentru Vialli. A înscris încă de la debutul campionatului, pe Stadio delle Alpi, ambele goluri ale victoriei cu Bari (2-0), repetând performanţa (2-1) cu fostul său club Cremonese. Juventus a cunoscut o formă excelentă cu Lippi la timonă, iar Vialli marca într-un ritm constant comparativ cu perioada Trapattoni. Lippi reuşise să transforme echipa torineză, Vialli marca, iar cu o diferenţă considerabilă de puncte faţă de a doua clasată, Lazio Roma, Juventus câştiga titlul de campioană a Italiei după mulţi ani. Jucau din nou finala cupei UEFA, chiar cu o echipă colegă de Serie A, Parma, aceasta din urmă având să producă surpriza şi să câştige trofeul.

În anul următor, Juventus a pierdut titlul în faţa lui AC Milan, dar s-a calificat în finala Champions League, unde a întâlnit echipa olandeză Ajax Amsterdam. Vialli marcase în ambele meciuri ale semifinalei cu francezii de la Nantes. În finala de la Roma, de pe Stadio Olimpico, Ravanelli a deschis scorul, finlandezul Litmanen a egalat pentru Ajax, iar meciul s-a prelungit la loviturile de penalty. Juventus a câştigat trofeul, iar Vialli a devenit, odată cu echipa, câştigător al Cupei Campionilor Europeni. Cu acest ultim meci şi cu trofeul câştigat, se închidea un capitol din cariera lui Vialli, care pleca de la Juventus să semneze, în 1996, cu echipa londoneză Chelsea.

Mutarea în Premier League avea să fie una dintre provocările carierei pentru atacantul italian. Echipa londoneză trecea, de asemenea, printr-un proces de transformare odată cu aducerea altor jucători străini - italienii Gianfranco Zola şi Roberto Di Matteo, de la Parma şi Lazio, precum şi a francezului Frank Lebouef, de la Strasbourg.

După trei partide jucate pe Stamford Bridge Stadium, Vialli marca în victoria, scor 2-0, cu cei de la Coventry. A marcat, din nou, în egalul 3-3 cu rivalii de la Arsenal Londra, pe stadionul Highbury. În acel sezon, Chelsea a încheiat pe locul şase, dar a câştigat Cupa Asociaţiei profesioniste engleze de fotbal în acel sezon, iar Vialli a fost cel mai bun marcator.

Sezonul 1997-1998 a fost cel mai bun al lui Gianluca Vialli la Chelsea. A reuşit patru goluri în victoria 6-0 cu cei de la South Yorkshire. Debarcarea olandezului Ruud Gullit, din calitatea de manager-jucător, a reprezentat oportunitatea acordată lui Vialli să preia, după 18 luni petrecute în fotbalul englez, dubla calitate de manager şi jucător. Chelsea a câştigat şase dintre cele zece meciuri rămase până la finalul sezonului, Vialli a marcat cu Crystal Palace, Tottenham şi Bolton. A câştigat Cupa Ligii şi a ajuns în finala Cupei Cupelor, unde aveau de înfruntat formaţia germană VfB Stuttgart. Mutările tactice realizate de Vialli au adus trofeul pe Stamford Bridge. În deschiderea noului sezon competiţional, Chelsea a învins în finala Supercupei Europei deţinătoarea Champions League Real Madrid. Chelsea a încheiat pe locul trei şi a ajuns în semifinala Cupei Cupelor, însă a pierdut confruntarea cu echipa spaniolă Mallorca. Vialli s-a retras din activitatea de jucător profesionist şi a rămas manager tehnic.

La finalul sezonului 1999/2000, echipa londoneză a încheiat pe locul cinci, cu 26 de puncte în urma lui Manchester United, care câştiga titlul. Londonezii au câştigat, prin golul lui Di Matteo, trofeul Cupa Asociaţiei profesioniste engleze de fotbal. Era primul sezon în Champions League pentru Chelsea Londra, care a reuşit, avându-l la timonă pe Gianluca Vialli, să ajungă până în faza sferturilor de finală, unde a marcat o victorie cu 3-1 pe Stamford Bridge în faţa echipei Barcelona, pentru ca în Spania să piardă calificarea. În sezonul următor nu a reuşit să câştige vreun meci de la debutul campionatului, în 22 august, până în la sfârşitul lunii septembrie, astfel încât Vialli a fost demis şi înlocuit cu al său compatriot italian Claudio Ranieri. Se încheia astfel o perioadă extraordinară la echipa londoneză, unde a îmbrăţişat pentru prima dată haina de antrenor.

A fost abordat de cei de la Watford, din prima divizie engleză, însă nu a reuşit performanţa de la Chelsea.

În calitate de jucător în tricoul naţionalei Italiei a bifat 59 de prezenţe şi a reuşit să marcheze 16 goluri, potrivit site-ului https://www.transfermarkt.com/. A îmbrăcat, din nou, haina de antrenor, colaborând cu bunul său prieten Roberto Mancini pe banca naţionalei Italiei, reuşind câştigarea Campionatului EURO 2020, desfăşurat la Londra, în anul 2021.

Iubitor al fotbalului, Vialli şi-a adus expertiza şi în studioul media, colaborând în calitate de comentator pentru reţeaua Sky Italia.

În 2006, alături de reputatul jurnalist de fotbal Gabriele Marcotti, a lansat cartea ''The Italian Job: A Journey to the Heart of Two Great Footballing Cultures'', o incursiune într-o paralelă formidabilă despre fotbalul englez şi cel italian.

A fost diagnosticat, în 2017, cu o formă de cancer pancreatic. A dus acest "meci" cu încredere, aşa cum avea să mărturisească în martie 2022, într-un documentar pentru o reţea americană de filme, indică agenţia Reuters. La 6 ianuarie 2023, fostul internaţional italian de fotbal Gianluca Vialli a murit, la vârsta de 58 de ani, după "meciul" foarte greu cu o boală dificilă, potrivit clubului de fotbal Sampdoria Genova. A fost unul dintre cei mai prolifici atacanţi italieni şi un tactician inovator. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Marina Bădulescu, editor online: Anda Badea)