Mitropolitul tomitan Paternus era, după nume, de origine latină, adică daco-roman autohton, probabil, călugărit şi format teologic şi spiritual în una din vestitele mănăstiri ale Eparhiei Tomisului.

A ajuns păstor al Daciei Pontice, după o lungă perioadă de circa 60 de ani (460-520), pentru care nu se cunoaşte încă numele nici unui episcop tomitan. ("Patericul Românesc", 2011)

Prima atestare documentară este inscripţia latină de pe un vas de cult din argint aurit, descoperit în anul 1912, făcut de Paternus la începutul secolului VI pentru Catedrala mitropolitană din Tomis, unde donatorul este intitulat "episcopus mitropolitanus". După această însemnare şi alte câteva de mai târziu se atestă că Episcopia Tomisului a fost ridicată la începutul secolului VI la rang de mitropolie şi că avea sub jurisdicţia sa un număr de 14 episcopii sufragane, existente în toate oraşele mari ale Daciei Pontice.

În 'Lista' tuturor scaunelor mitropolitane şi episcopale din Patriarhia ecumenică, existente la începutul secolului VI, publicată în anul 1891 de bizantinologul Cari de Boor, sub denumirea de "Notitia Episcopatuum", sunt trecute sub jurisdicţia Mitropoliei Tomisului 14 scaune episcopale: Axiopolis (Cernavodă, judeţul Constanţa), Capidava (Capidava, judeţul Constanţa), Carsium (Hârşova, judeţul Constanţa), Callatis (Mangalia), Constantiana (judeţul Constanţa), Histria (Istria, judeţul Constanţa), Tropaeum Traiani (Adamclisi, judeţul Constanţa), Troesmis (Igliţa, judeţul Tulcea), Noviodunum (Isaccea, judeţul Tulcea), Aegyssus (judeţul Tulcea), Salsovia (Mahmudia, judeţul Tulcea), Halmyris (Dunavăţul de Jos, judeţul Tulcea), Zaldapa (judeţul Tulcea), Dionysopolis (Balcic).

Sub mitropolitul Paternus, Eparhia Tomisului a ajuns poate la cea mai mare înflorire duhovnicească şi organizatorică. Numărul mare al episcopiilor sufragane dovedeşte în bună parte încheierea procesului de creştinare a poporului român din Dacia Pontică, care avea în secolul VI peste 100 de bazilici (biserici) şi bisericuţe, cu numeroşi preoţi (prezbiteri) şi mănăstiri bine organizate, cu sute de călugări, sihastri, cavioţi (trăitori în peşteri) misionari şi cu teologi de o înaltă cultură clasică şi mistic-dogmatică, recunoscută peste tot.

Aşa cum a fost grupul monahilor sciţi în frunte cu scriitorul bisericesc Ioan Maxenţiu, care a susţinut formula teologică "Unul din Sfânta Treime a suferit în Trup". Această formulă, după multe controverse, a fost admisă şi recunoscută de împăratul Justinian în 533.

În anul 520, mitropolitul Paternus, fiind la Constantinopol, a participat cu alţi 20 de ierarhi la alegerea noului patriarh ecumenic, Epifanie. În scrisoarea adresată papei Hormisda cu acest prilej, Paternus semnează al şaptelea sub titlul: "Paternus, misericordia Dei, episcopus provinciae Scythiae metropolitanus".

În cadrul arhiepiscopiei sale, mitropolitul Paternus pregăteşte călugări şi preoţi misionari, pe care îi trimite la nord de Dunăre, în Dacia Carpatică, ajungând să organizeze parohii şi mici aşezări monahale până în văile Oltului şi Argeşului, Câmpia Bărăganului, Codrii Vlăsiei, ţinutul Buzăului, Ţara Vrancei şi sudul Moldovei. (surse: "Patericul Românesc", arhimandrit Ioanichie Bălan; Ediţia a VI-a, revăzută şi îngrijită de arhimandrit Petru Bălan; Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011; https://www.revistateologica.ro) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Horia Plugaru, editor online: Irina Giurgiu)

Explicaţie foto: Discul episcopului Paternus

Sursa foto: istorieveche.ro