logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

DOCUMENTAR: Cea de-a 95-a ediţie a galei premiilor Oscar

Image

La 12 martie 2023, are loc cea de-a 95-a ediţie a galei premiilor Oscar, decernate de Academia Americană de Film pentru cele mai bune realizări cinematografice ale anului 2022. Locul de desfăşurare al ceremoniei este Dolby Theatre din Los Angeles, conform oscars.com.

Spectacolul este produs şi regizat de Glenn Weiss în colaborare cu Ricky Kirshner. Rolul de prezentator îi aparţine actorului de comedie Jimmy Kimmel, aflat în această postură pentru a treia oară, după ediţiile premiilor Oscar din 2017 şi 2018.

Nominalizările la cele 23 de categorii au fost anunţate la 24 ianuarie 2023 de către actorii Riz Ahmed şi Allison Williams. Filmul cu cele mai multe nominalizări, în număr de 11, este comedia-dramă "Everything Everywhere All at Once", regizată şi produsă de Daniel Kwan şi Daniel Scheinert. Pe locul al doilea se află peliculele "All Quiet on the Western Front" şi "Banshee of Inisherin", fiecare cu 9 nominalizări, urmate de "Elvis", cu una mai puţin.

Etapa nominalizărilor a adus cu sine numeroase recorduri şi premiere. Este prima dată când două continuări, "Avatar: the Way of Water" şi "Top Gun: Maverick", se întrec la categoria Cel mai bun film în cadrul aceleiaşi ediţii a Oscarurilor. În premieră, nici unul dintre cei cinci candidaţi pentru titlul de Cel mai bun actor, nu mai fusese nominalizat la această categorie până acum. Compozitorul John Williams, în vârstă de 90 de ani, a devenit cea mai vârstnică persoană nominalizată la Oscar şi tot el a devenit persoana în viaţă cu cele mai multe nominalizări la Oscar, în număr de 53.

Steven Spielberg a devenit primul regizor nominalizat la categoria Cel mai bun regizor de-a lungul a şase decenii. După 43 de ani, Judd Hirsch a primit a doua sa nominalizare la Oscar, la categoria Cel mai bun actor în rol secundar. Actriţa Angela Bassett a intrat în istoria premiilor Academiei de film americane după ce a devenit prima vedetă din universul cinematografic Marvel nominalizată la Oscar într-o categorie de interpretare, graţie rolului său din filmul ''Black Panther: Wakanda Forever''.

 

Foto: (c) JOHN G. MABANGLO/EPA


 

Cel mai bun film va fi desemnat dintre următoarele zece titluri: "All Quiet on the Western Front", "Avatar: The Way of Water", "The Banshees of Inisherin", "Elvis", "Everything Everywhere All At Once", "The Fabelmans", "Tár", "Top Gun: Maverick", "Triangle of Sadness", "Women Talking".

La categoria Cel mai bun regizor, nominalizaţi sunt: Martin McDonagh pentru "The Banshees of Inisherin"; Daniel Kwan şi Daniel Scheinert - "Everything Everywhere All at Once"; Steven Spielberg - "The Fabelmans"; Todd Field - "Tár" şi Ruben Östlund - "Triangle of Sadness".

Cei cinci nominalizaţi la categoria Cel mai bun actor sunt: Austin Butler pentru rolul Elvis Presley din filmul "Elvis"; Colin Farrell pentru rolul Pádraic Súilleabháin din "The Banshees of Inisherin"; Brendan Fraser pentru rolul Charlie din "The Whale"; Paul Mescal pentru rolul Calum Paterson din "Aftersun" şi Bill Nighy pentru rolul Rodney Williams din "Living".

Cele cinci nominalizări la categoria Cea mai bună actriţă sunt: Cate Blanchett pentru rolul Lydia Tár din filmul "Tár"; Ana de Armas pentru rolul Norma Jeane Mortensen / Marilyn Monroe din filmul "Blonde"; Andrea Riseborough pentru rolul Leslie Rowlands din "To Leslie"; Michelle Williams pentru rolul Mitzi Schildkraut-Fabelman din "The Fabelmans" şi Michelle Yeoh pentru rolul Evelyn Quan Wang din "Everything Everywhere All at Once".

Oscarurile onorifice vor fi înmânate regizoarei şi producătoarei Euzhan Palcy, compozitoarei Diane Warren şi regizorului Peter Weir, în timp ce actorul şi regizorul Michael J. Fox va primi premiul umanitar "Jean Hersholt".

Precedenta ediţie a galei premiilor Oscar s-a desfăşurat la 27 martie 2022. Lungmetrajul "CODA" a câştigat premiul Oscar pentru cel mai bun film. Pelicula, regizată de Sian Heder, obţinuse deja, în 2022, premiile decernate de Sindicatul actorilor americani şi Sindicatul producătorilor americani. Jessica Chastain a triumfat la categoria Cea mai bună actriţă în rol principal, graţie interpretării sale din filmul "The Eyes of Tammy Faye", iar Will Smith a fost recompensat cu premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal pentru interpretarea sa din lungmetrajul "King Richard".

În 2021, ceremonia s-a desfăşurat în ziua de 25 aprilie, după ce a fost amânată cu două luni din cauza pandemiei de COVID-19. Marele câştigător al galei a fost lungmetrajul "Nomadland", care a triumfat la categoriile Cel mai bun film, Cea mai bună regie (Chloe Zhao) şi Cea mai bună actriţă în rol principal (Frances McDormand).

Primele premii ale Academiei Americane de Film, numite ulterior "Oscar", au fost acordate la 16 mai 1929, notează site-ul oscar.go.com, iar ceremonia a avut loc la Hotelul Hollywood Roosevelt.

După acea primă ediţie, ceremoniile de decernare a Premiilor Oscar au avut loc la hotelurile Ambassador şi Biltmore, dar pe măsură ce evenimentul devenea tot mai grandios, sălile care îl găzduiau deveneau neîncăpătoare. Aşa se face că a fost mutat în diferite locuri, iar începând cu anul 2002, gala Oscarurilor are loc la Teatrul Dolby, numit, iniţial, Teatrul Kodak, notează site-ul www.oscars.org.

Statueta care se înmânează câştigătorilor reprezintă un cavaler cu o sabie care stă pe o rolă de film cu cinci cadre, reprezentând categoriile iniţiale ale Academiei: actorii, scenariştii, regizorii, producătorii şi tehnicienii. Mult râvnita statuetă a Oscarurilor măsoară 34 cm. A văzut lumina zilei la sfârşitul anilor '20, în urma creării Academiei de Arte şi Ştiinţe Cinematografice (Academia Americană de Film), în anul 1927, de către proprietarul Metro-Goldwyn-Mayer, Louis Mayer. A fost concepută de directorul artistic Cedric Gibbons şi lucrată de sculptorul George Stanley.

 

Foto: (c) JOHN G. MABANGLO/EPA


 

Denumită, oficial, Premiul de Merit al Academiei, statueta a rămas cunoscută sub numele de Oscar. Iniţial folosit ca o poreclă, originea acestui nume rămâne încă neclară. Cu toate acestea, se pare că a fost folosit pentru prima dată de către Margaret Herrick, bibliotecar al Academiei şi, ulterior, director executiv, căreia i s-a părut că statueta seamănă cu unchiul său, Oscar. Academia nu a oficializat acest nume până în 1939, cu toate că era deja foarte folosit, notează site-ul www.oscars.org.

Statuetele sunt realizate din bronz placat cu aur de 24 de carate şi cântăresc aproape 4 kg.

Filmele cu cele mai multe premii Oscar din istorie rămân "Ben-Hur" (1959), "The Lord of the Rings: The Return of the King" (2003) şi "Titanic" (1997), fiecare cu 11 reuşite. Le urmează musicalul "West Side Story" (1961) cu 10 premii Oscar. Persoana cu cele mai multe premii Oscar câştigate este Walt Disney, cu 22 de trofee competitive şi 4 onorifice. AGERPRES (Documentare - Horia Plugaru, editor: Cerasela Bădiţă, editor online: Anda Badea)

 

Citeşte şi:

 

OSCAR 2023/Covor de culoarea şampaniei şi echipă de intervenţie, pregătite pentru gala celei de-a 95-a ediţii

Afisari: 140

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 07-11-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Cantautorul și scriitorul Leonard Cohen

Supranumit ''trubadurul angoaselor'', Leonard Norman Cohen a fost un cantautor, poet și romancier evreu canadian, recunoscut pentru vocea sa baritonală și versurile profunde. De-a lungul carierei artistice de peste cinci decenii, a explorat teme precum iubirea, spiritualitatea și condiția umană. Printre cântecele sale emblematice se numără 'Dance Me

Documentare 07-11-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 7 noiembrie

Ortodoxe Sfinții 33 de mucenici din Melitina; Sf. Cuv. Lazăr din Muntele Galisiei (Sâmbăta celor adormiți - Moșii de toamnă) Greco-catolice Sf. m. 33 din Melitina; Sf. cuv. Lazăr Taumaturgul. Pomenirea morților Romano-catolice Sf. Villibrord, ep.

Documentare 07-11-2026 05:31

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 7 noiembrie

Este a 311-a zi a anului 2026. Au mai rămas 54 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 01 m și apune la 16 h 57 m. Luna răsare la 05 h 02 m și apune la 15 h 39 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 06-11-2026 13:25

Retrospectiva evenimentelor interne 2-6 noiembrie 2026

Vizita în România a subsecretarului pentru Politica de Apărare al Statelor Unite ale Americii, Elbridge Colby, semnarea unor documente prin care Ministerul Apărării din Republica Moldova devine partener al României în proiectul SAFE, moțiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Finanțelor, amenințarea cu bombă într-o aeronavă ateriz

Documentare 06-11-2026 12:00

DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară

* Vineri, 6 noiembrie, este vernisată expoziția AGERPRES 'Nadia. Perfecțiunea are o poveste'. Evenimentul se desfășoară la Centrul Cultural Județean Vaslui, în deschiderea Galei Excelenței în Educație, în cadrul căreia sunt premiați elevii cu performanțe deosebite la concursurile școlare. 'Am dorit foarte mult ca

Documentare 06-11-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Actrița și regizoarea Sally Field

Actrița și regizoarea Sally Field, deținătoare a premiilor Oscar, Emmy, Globul de Aur și Screen Actors Guild, s-a născut la 6 noiembrie 1946, în Pasadena, California. A debutat în serialul 'Gidget' (1965-1966), în care a dat viață personajului Frances Elizabeth 'Gidget' Lawrence. Doi ani mai târziu, a jucat în serialul TV 'Th

Documentare 06-11-2026 10:30

6 noiembrie - Ziua internațională pentru prevenirea exploatării mediului în timpul războaielor și al conflictelor armate (ONU)

Adunarea Generală a ONU a declarat, în 5 noiembrie 2001, data de 6 noiembrie a fiecărui an drept Ziua internațională pentru prevenirea exploatării mediului în timpul războaielor și conflictelor armate (A/RES/56/4). Adunarea Națiunilor Unite pentru mediu a adoptat, la 27 mai 2016, Rezoluția UNEP/EA.2/Res.15, care a recunoscut rolul ecosistemelor săn

Documentare 06-11-2026 10:00

DOCUMENTAR: Legendara handbalistă Luminița Huțupan-Dinu împlinește 55 de ani (6 noiembrie)

Considerată unul dintre cei mai valoroși portari din istoria handbalului feminin, Luminița Huțupan-Dinu s-a născut la 6 noiembrie 1971, la Piatra-Neamț, potrivit eurohandball.com. A început să joace handbal la vârsta de zece ani la clubul CSS Piatra-Neamț, evoluând inițial pe postul

Documentare 06-11-2026 08:00

A 30-a conferință de aderare a UE cu Muntenegru (6 noiembrie)

Cea de-a 30-a reuniune a Conferinței de aderare a UE cu Muntenegru are loc la Bruxelles, la 6 noiembrie 2026, cu scopul de a închide provizoriu negocierile privind capitolul 1 legate de libera circulație a mărfurilor, informează site-ul www.consilium.europa.eu. Precedenta reuniune a Conferinței de aderare cu Muntenegru, cea de-a 29-a, s-

Documentare 06-11-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 6 noiembrie

Ortodoxe Sf. Ier. Pavel Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului; Sf. Cuv. Luca din Sicilia Greco-catolice Sf. aep. Pavel Mărturisitorul al Constantinopolului Romano-catolice Sf. Leonard, pustnic Sfântul Pavel Mărturisitorul, patriarh al Con

Documentare 06-11-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 6 noiembrie

Este a 310-a zi a anului 2026. Au mai rămas 55 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 59 m și apune la 16 h 59 m. Luna răsare la 03 h 53 m și apune la 15 h 19 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 05-11-2026 11:00

DOCUMENTAR: 100 de ani de la nașterea scriitorului și pictorului britanic John Berger (5 noiembrie)

Eseist, romancier, scenarist, dramaturg, pictor și critic, John Berger este unul dintre cei mai influenți scriitori la nivel internațional din ultimii cincizeci de ani. Singur sau în colaborare - de exemplu, cu Jean Mohr - a publicat peste 30 de titluri, printre care romanul 'G.', distins cu Man Booker Prize, și bestseller-ul 'Ways of Seeing', un eseu a

Documentare 05-11-2026 09:00

PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Plajele debarcării aliate din Normandia în iunie 1944 (Franța)

Plajele debarcării forțelor aliate în Normandia în iunie 1944, operațiune care a hotărât soarta ostilităților pe frontul european în cel de-Al Doilea Război Mondial, sunt parte din Patrimoniul Mondial UNESCO din 26 iulie 2026, fiind recunoscute astfel la nivel internațional pentru importanța lor în istoria umanității, potrivit

Documentare 05-11-2026 09:00

5 noiembrie - Ziua mondială de conștientizare a riscului de tsunami (ONU)

Ziua mondială de conștientizare a riscului de tsunami (ONU) este marcată, anual, la data de 5 noiembrie, potrivit https://tsunamiday.undrr.org/. Tema din 2026, 'Be Tsunami Ready: Resilience Starts With You', continuă accentul pus în ediția din 2025 pe investițiile în pregătire (

Documentare 05-11-2026 08:30

5 noiembrie - Ziua internațională împotriva violenței și a bullying-ului la școală, inclusiv a cyberbullying-ului (UNESCO)

Ziua internațională împotriva violenței și a bullying-ului la școală, inclusiv a cyberbullying-ului, este marcată în 2026 în 5 noiembrie, care este prima zi de joi a lunii, potrivit site-ului UNICEF, https://www.unicef.org/. În acest an, tema zilei este 'Every learner safe and we