15 februarie - Ziua internaţională a copilului bolnav de cancer

La 15 februarie este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a copilului bolnav de cancer ("International Childhood Cancer Day" - ICCD). Începând din 2002, la iniţiativa organizaţiei Childhood Cancer International, în această zi sunt promovate campanii de colaborare la nivel internaţional pentru a spori gradul de conştientizare cu privire la cancerul infantil şi pentru a exprima susţinerea faţă de copiii şi adolescenţii diagnosticaţi cu cancer, faţă de supravieţuitorii acestei maladii şi faţă de familiile acestora.
"Childhood Cancer International" (CCI) reprezintă o reţea globală alcătuită din peste 160 de reţele care includ organizaţii înfiinţate în 90 de ţări de pe cinci continente, conform https://internationalchildhoodcancerday.org/.
"La fiecare trei minute, un copil moare de cancer. Gândeşte-te la asta! De Ziua internaţională a copilului bolnav de cancer, suntem uniţi pentru a face din cancerul infantil o prioritate naţională şi globală în domeniul sănătăţii copilului, în sprijinul Obiectivelor ţintă ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în domeniul cancerului la copii", menţionează site-ul amintit.
Simbolul Zilei internaţionale a copilului bolnav de cancer este fundiţa galben-aurie, al cărei scop este acela de a atrage atenţia asupra faptului că fiecare copil bolnav de cancer are dreptul la cea mai bună îngrijire medicală şi psihosocială posibilă, indiferent de ţara de origine, de rasă, de situaţia financiară sau de clasa socială. Totodată, fundiţa galben-aurie aminteşte că multe dintre decesele copiiilor cu cancer pot fi evitate prin diagnosticarea exactă, în timp util, prin accesul acestor copii la tratament şi îngrijire adecvată, la medicamente esenţiale de bună calitate.
"În fiecare an, peste 400.000 de copii şi adolescenţi cu vârsta sub 20 de ani sunt diagnosticaţi cu cancer. Rata de supravieţuire depinde de regiunea în care aceştia trăiesc - 80% în ţări cu venituri ridicate, dar numai 20% în ţări cu venituri mici şi medii. Obiectivul ţintă al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, de Ziua internaţională a copilului bolnav de cancer, este de a elimina suferinţa copiilor care luptă cu această boală şi de a atinge un procent de supravieţuire de cel puţin 60% pentru copiii diagnosticaţi cu cancer din întreaga lume până în 2030", precizează site-ul amintit.
În 2023, mesajul transmis este "We have a vision! Act now!", punând accentul pe omagiul adus copiilor şi tinerilor bolnavi de cancer pentru curajul şi rezistenţa lor, dar şi de pe recunoaşterea şi înţelegerea amprentei pe care vieţile lor o pun asupra lumii şi asupra viitorului comun, precizează https://internationalchildhoodcancerday.org/.
Marcarea anuală a acestei zile a determinat multe reţele şi instituţii mondiale importante să se alăture cauzei. Între acestea se află International Society of Pediatric Oncology (SIOP), European Society of Pediatric Oncologists ( SIOP Europe), Union for International Cancer Control (UICC), International Agency for Research on Cancer (IARC), International Childrens Palliative Care Network (ICPCN) şi Caring and Living Among Neighbours (CLAN).
Şi în România există organizaţii care organizează acţiuni pentru marcarea acestei zile. Una dintre ele este Asociaţia Little People, care a fost creată la iniţiativa fondatorilor Katie şi Shajjad Rizvi în 1996, în Cluj-Napoca, cu scopul de a oferi fiecărui copil şi adolescent bolnav de cancer sprijinul de care are nevoie. Asociaţia pune la dispoziţia domeniului oncopediatric din România şi Republica Moldova o serie de servicii de înaltă calitate, programe zilnice de susţinere psihosocială a pacienţilor, evenimente complexe pentru tinerii supravieţuitori de cancer, donare de aparatură medicală şi achiziţionare de medicamente greu accesibile, precizează site-ul www.thelittlepeople.ro.
Sursa foto: Asociatia Little People Romania/Facebook
Sursa foto: asociatiapavel.ro
O altă organizaţie este Asociaţia P.A.V.E.L. (Primind Ajutor, Viaţa Este Luminoasă) - o asociaţie fondată de părinţi ai căror copii au trecut prin afecţiuni oncologice, având drept scop apărarea drepturilor pacienţilor bolnavi de cancer, promovarea unor acţiuni de responsabilizare şi empatie socială, comunitară, individuală sau instituţională, îmbunătăţirea condiţiilor de spitalizare, terapie şi tratament, asigurarea de medicamente, servicii organizate de terapie ocupaţională, susţinere psihologică, notează site-ul www.asociatiapavel.ro. Asociaţia este membră a mai multor federaţii, coaliţii şi alianţe naţionale şi internaţionale. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Cristian Anghelache, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto: internationalchildhoodcancerday.org
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Papa Francisc (fișă biografică)
Papa Francisc, liderul spiritual al 1,4 miliarde de catolici, a murit la 21 aprilie 2025, la vârsta de 88 de ani, a anunțat Vaticanul într-un comunicat video, potrivit agențiilor de știri.
DOCUMENTAR: 110 ani de la nașterea actorului Anthony Quinn (21 aprilie)
Actorul Anthony Quinn s-a născut la 21 aprilie 1915, în localitatea mexicană Chihuahua (Mexic). În copilărie s-a mutat cu părinții în SUA, în Los Angeles. A început să practice boxul, dar a renunțat repede la cariera sportivă în favoarea artelor și arhitecturii. A studiat în cadrul unor seminarii private sub îndr
21 aprilie - Ziua mondială a creativității și inovației (ONU)
Ziua mondială a creativității și inovației este aniversată de Organizația Națiunilor Unite (ONU) anual, la data de 21 aprilie. Este marcată la șase zile de la data nașterii celui mai de seamă reprezentant al Renașterii italiene din perioada de apogeu a acesteia, Leonardo da Vinci (15 aprilie 1452) și cu o zi înaintea Zilei Planetei Pământ. În
21 aprilie - Ziua națională a luptei împotriva traficului ilicit de mărfuri
Ziua națională a luptei împotriva traficului ilicit de mărfuri este marcată la data de 21 aprilie, în vederea informării și conștientizării cetățenilor și a autorităților publice cu privire la efectele grave generate de acest fenomen. Aceasta a fost instituită prin Legea nr. 100 din 8 mai 2019, la inițiativa unui grup de parlamentari din mai multe partide politic
21 aprilie - Ziua Prieteniei dintre România și Republica Federală Germania
Ziua Prieteniei dintre România și Republica Federală Germania este marcată la data de 21 aprilie, pentru a sublinia importanța relațiilor bilaterale româno-germane, fiind sărbătorită pentru prima dată în 2024. Această zi a fost instituită prin Legea 79/2024 adoptată de Parlamentul României și promulgată la 4 aprilie 2024. Proiectul a fo
CITATUL ZILEI
''Soarele și luna luna răsar, dar lumina vieții numai din suflet izvorăște'' - Ioan Slavici (Omul și conviețuirea socială - ''Cugetări și reflecții'', Ed. Albatros, 1975)
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 21 aprilie
Ortodoxe Sfintele Paști (În această zi se săvârșește și Slujba Sfântului Ierarh Teotim, episcopul Tomisului, din 20 aprilie) Greco-catolice A II-a zi de Paști. Sf. ep. M. Ianuarie și cei împreună cu el; Sf. m. Teodor din Perga Pamfiliei Romano-catolice
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 21 aprilie
Este a 111-a zi a anului 2025. Au mai rămas 254 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 22 m și apune la 20 h 08 m. Luna răsare la 03 h 18 m și apune la 12 h 13 m. Luna la ultimul pătrar 04 h 35m. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Ruxandra Bratu)
PERSONALITATEA ZILEI: Episcopul Dosoftei Herescu, Episcopia Rădăuților (1710-1789)
Episcopul Dosoftei Herescu al Rădăuților, ctitor de locașuri sfinte, apărător al drepturilor românilor după anexarea Bucovinei la Imperiul habsburgic (1775), s-a născut în 1710. De loc din Bucovina, Dosoftei Herescu era ucenicul Cuviosului Sila, vestitul egumen al Schitului Sihăstria Putnei, care l-a călugărit și l-a făcut preot. În anul 1747
20 aprilie - Ziua limbii chineze (ONU)
Ziua limbii chineze este marcată la 20 aprilie și are drept scop să sublinieze contribuția limbii chineze, a literaturii și a poeziei în cultura lumii. Celebrarea acestei zile vizează promovarea multilingvismului, diversitatea culturală și utilizarea egală a celor șase limbi oficiale ale ONU, potrivit site-ului www.un.org
CITATUL ZILEI
''Să nu ne lenevim, trecându-ne vremea în zadar, pe care Dumnezeu ne-o dă spre pocăință. Ci în tot minutul să fim cu grijă că vine, vine ziua Domnului cea mare și înfricoșată, când fiecare va primi plata sa precum a lucrat în viață.'' - Mitropolitul Veniamin Costachi al Moldovei și Sucevei (1768-1846) (''Patericul R
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 20 aprilie
Ortodoxe Învierea Domnului nostru Iisus Hristos (Sfintele Paști) Greco-catolice Duminica Învierii Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos (Sfintele Paști). Sf. cuv. Teodor Trihina; Sf. Teotim al Tomisului Romano-catolice Învierea Domnului (Pașt
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 20 aprilie
Este a 110-a zi a anului 2025. Au mai rămas 255 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 23 m și apune la 20 h 06 m. Luna răsare la 02 h 42 m și apune la 11 h 01 m. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Ruxandra Bratu)
SĂRBĂTORI: Biserica Catolică sărbătorește Învierea Domnului (20 aprilie)
Duminică, 20 aprilie, este sărbătorită de Biserica Catolică, Duminica Paștelui: solemnitatea Învierii Domnului. Sfânta Liturghie este celebrată în Piața Sfântul Petru la ora 10.30, celebrarea euharistică fiind urmată de binecuvântarea 'Urbi et Orbi', conform calendarului slujbelor și ceremoniilor din Săptămâna Sfântă, publica
SĂRBĂTORI ORTODOXE: Învierea Domnului nostru Iisus Hristos (Sfintele Paști)
În Biserica Ortodoxă, anul acesta, la 20 aprilie, este Duminică Sfintelor Paști, sărbătoarea Învierii Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Numită în cântările Bisericii 'praznic al praznicelor și sărbătoare a sărbătorilor', Învierea Domnului este cel mai important eveniment care a avut loc &