Folcloristica şi critica literară au stabilit, încă de la început, că Petre Ispirescu este autorul celei mai ample şi mai valoroase colecţii de basme româneşti - 70 de basme reprezentând 57 de tipuri, notează lucrarea "Dicţionarul folcloriştilor. Folclorul literar românesc" (Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1979). Totodată, este considerat a fi cel care a recreat basmul, potrivit volumului "Dicţionarul general al literaturii române" (Ed. Univers Enciclopedic, 2005). Întocmai ca povestitorii din materialul folcloric, el a păstrat schema, formulele fixe caracteristice speciei, oralitatea şi expresiile populare. Cele mai multe basme, dintre care se disting prin originalitatea simbolurilor şi expresia elevată "Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte", "Prâslea cel voinic şi merele de aur", "Balaurul cel cu şapte capete", "Fiul vânătorului" ş.a., au fost culese de la povestitori din Bucureşti, în general de condiţie modestă - mici meseriaşi, muncitori, soldaţi -, fapt care atestă originea folclorică a basmelor, numai câteva fiind povestite de studenţi, farmacişti, ofiţeri.

Petre Ispirescu s-a născut în ianuarie 1830, în mahalaua bucureşteană Pescăria Veche, unde tatăl său, Gheorghe, avea o frizerie. De origine transilvăneană, mama sa, Elena, era, se pare, o povestitoare neîntrecută, menţionează "Dicţionarul general al literaturii române" (Ed. Univers Enciclopedic, 2005). Înconjurat de părinţi, de ajutoarele tatălui său, dar şi de clienţii acestuia, copilul Petre Ispirescu a ascultat numeroase poveşti populare, în special basme, auzite de aceştia de la alţi oameni, care le auziseră la rândul lor de la bunici sau părinţi.

A învăţat cu dascălul de la Biserica Udricani şi a urmat câteva clase la şcoala dascălului Stan Lupescu de la Biserica Olteni (din 1840). A deprins "psaltichia" la Biserica "Domniţa Bălaşa", potrivit volumului "Dicţionarul scriitorilor români" (Ed. Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1998). Între 1844-1848, a fost ucenic la tipografia condusă de Z. Carcalechi, apoi, din 1854 a lucrat la tipografia lui Copaing, din 1858 fiind culegător în tipografia ziarului "Naţionalul", condus de Vasile Borescu, al cărui asociat a fost în perioada 1860-1863. Între 1863-1864 a lucrat în tipografia ziarului "Românul" al lui C.A. Rosetti, apoi la Tipografia Lucrătorilor asociaţi. Din 1867, a fost director al Tipografiei Statului. Co-asociat, din 1868, la Noua tipografie a laboratorilor români, devenită, în 1877, Tipografia Societăţii Academice Române, al cărei singur proprietar a rămas în 1879, notează "Dicţionarul scriitorilor români" (Ed. Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1998).

În 1862, la îndemnul lui Nicolae Filimon şi al lui Ion Ionescu de la Brad, Petre Ispirescu a publicat primul basm - "Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte" - în "Ţeranul român". În acelaşi an, a mai publicat încă cinci basme. Sub pseudonimul "Culegătorul-tipograf", el şi-a publicat toate operele până în 1879, când a îndrăznit să-şi scrie adevăratul nume, se arată în prefaţa volumului "Legende sau basmele românilor" ("Mari scriitori români, Petre Ispirescu", Ed. Cartea Românească, 1988).

Consacrarea a venit abia după zece ani, în 1872, când i-a apărut primul volum din "Legende sau basmele românilor. Ghicitori şi proverburi" (I-II, 1872-1876). Tot în 1872 a început colaborarea la "Columna lui Traian". A mai publicat la: "Analele literare", "Convorbiri literare", "Dorobanţul", "Familia", "Revista literară", "Revista pentru istorie, arheologie şi filologie", "Tribuna", "România liberă" ş.a., potrivit "Dicţionarului general al literaturii române" (Ed. Univers Enciclopedic, 2005).

Deşi a abordat toate speciile prozei folclorice, basmele au fost cele care i-au asigurat un loc în istoria literaturii noastre. Scriitorul şi-a arătat puterea extraordinară de a da viaţă unor închipuri ale minţii omeneşti, precum personajele fantastice ale basmelor, cu atât mai mult cu cât caracterul acestora era fixat de mai înainte, prin tradiţie. Pe de o parte, cititorul poate simţi suferinţa, bucuria, ura, iubirea feţi-frumoşilor, a fiicelor de împărat, a zmeilor, a balaurilor, dar poate simţi şi dinamismul faptelor lor. Din acest motiv, cititorul, indiferent de vârstă şi de cultură, se lasă dus de firul povestirii şi ia parte la evenimente cu acelaşi interes cu care urmăreşte întâmplările vieţii reale, se arată în volumul "Legende sau basmele românilor" ("Mari scriitori români, Petre Ispirescu", Ed. Cartea Românească, 1988).

Petre Ispirescu a folosit în redarea poveştilor auzite mijloace stilistice simple. Stilul vorbit, familiar, este unul foarte potrivit pentru povestire, în special pentru basme. El a scris ca şi cum ar fi stat de vorbă cu cititorii, ca şi cum aceştia l-ar fi ascultat istorisind şi nu citindu-l. Stilul său seamănă cu cel popular, fiind sobru, lipsit de podoabele curente şi artificiale din operele literare culte. Grija lui pentru stil nu a depăşit limitele fireşti ale genului. Ispirescu a înţeles natura intimă a povestirii şi nu numai a celei populare: pe povestitor îl interesează în primul rând evenimentele, înlănţuirea lor logică, şi pe cât posibil dramatică, pentru a captiva şi emoţiona pe ascultător.

Din opera sa mai amintim: "Snoave sau poveşti populare" (I-II, 1873-1874), "Isprăvile şi vieaţa lui Mihai Viteazul" (1876), "Din poveştile unchiaşului sfătos. Basme păgâneşti" (1879), "Pilde şi ghicitori" (1880), "Legende sau basmele românilor" (1882, prefaţă Vasile Alecsandri), "Basme, snoave şi glume" (1883), "Jucării şi jocuri de copii" (1885), "Din poveştile unchiaşului sfătos. Despre pomul Crăciunului" (1886), "Poveşti morale" (1886), "Opere complete" (I, 1901), "Poveştile unchiaşului sfătos" (1907), "Istoria lui Ştefan cel Mare şi Bun" (1908, 1921), "La Roşiorii de Vede" (1924), "Poveşti despre Vlad Vodă Ţepeş" (1936), "Viaţa şi faptele lui Vlad Vodă Ţepeş" (1937), "Bucăţi alese" (I-II, 1937), "Basmele românilor" (1939), "Opere" (I-II, 1969-1971), "Lupul pârcălab. Snoave şi zicători populare" (1970), "Pasărea măiastră" (1974), potrivit lucrării "Dicţionarul folcloriştilor. Folclorul literar românesc" (Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1979).

Petre Ispirescu a murit la Bucureşti, la 21 noiembrie 1887, aceasta fiind una dintre datele acreditate, cea de-a doua fiind 27 noiembrie. AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Doina Lecea, editor online: Andreea Preda)

Sursa foto: culturainiasi.ro