La 24 iunie, în calendarul popular sunt celebrate Sânzienele sau Drăgaica. Ele sunt asociate sărbătorii creştine a Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul şi a Aducerii Moaştelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, dar sunt prilejuite şi de solstiţiul de vară, ziua cea mai lungă a anului, care marchează mijlocul verii agrare.

"În credinţa populară, Sânzienele erau considerate a fi nişte femei frumoase, divinităţi nocturne care plutesc în aer sau umblă pe pământ în noaptea de 23 spre 24 iunie, cântă şi dansează, fac să rodească ogoarele, înmulţesc animalele şi păsările, lecuiesc bolile şi suferinţele oamenilor. În noaptea când se deschid cerurile, fetele strâng flori de Sânziene şi le pun sub pernă pentru a-şi visa ursitul", se arată pe site-ul https://muzeul-satului.ro/. Sărbătoarea Sânzienelor marchează mijlocul verii şi este considerat cel mai bun moment pentru culegerea plantelor de leac, potrivit site-ului amintit.

Etnologul Ion Ghinoiu aminteşte, în volumul "Sărbători şi obiceiuri româneşti" (Ed. Elion, 2002), că solstiţiul de vară "a fost determinat empiric prin observarea atentă a reperelor terestre", îndeosebi a bioritmului unor plante, cum ar fi sânziana sau drăgaica, sau a unor păsări, cum ar fi cucul, "cel mai cunoscut reper pentru scurgerea anuală a timpului". De îndată ce soseşte pe plaiurile româneşti, cucul începe a cânta, vestind, la finalul lunii martie, echinocţiul de primăvară, când ziua este egală cu noaptea. Este celebrat, în calendarul popular, la 25 martie, prin Ziua Cucului, zi în care creştinii prăznuiesc Buna Vestire sau Blagoveştenia. După trei luni de cântat, se opreşte brusc, la sfârşitul lunii iunie, în perioada solstiţiului de vară, drept pentru care, în limbaj popular, sărbătoarea este denumită şi "Amuţitul Cucului".

Sânzienele îşi au originea într-un străvechi cult solar, potrivit site-ului crestinortodox.ro. Conform credinţei populare, în noaptea de 23 spre 24 iunie, cerurile se deschid, iar Sânzienele sau Drăgaicele, personaje mitice nocturne, apar în cete, de obicei în număr impar, cântă şi dansează pe câmpuri, această sărbătoare fiind a Soarelui, a poftei de viaţă, a dragostei şi a fertilităţii.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO

Denumirea sărbătorii provine, cel mai probabil, de la zeiţa silvestră Santa Diana, dar Sânzienelor li se mai spune Frumoasele, Zânele sau Drăgaicele. În mitologia românească, sunt cunoscute şi sub alte denumiri, precum: Dânse, Vâlve, Iezme, Irodiade, Nagode, Vântoase, Zâne, Domniţe, Măiastre, Împărătesele Văzduhului şi încă multe altele, în funcţie de regiune. Considerate a fi nişte femei frumoase, Sânzienele înzestrează plantele cu puteri vindecătoare, împart rod holdelor şi femeilor căsătorite, înmulţesc păsările şi animalele, tămăduiesc bolile şi suferinţele oamenilor, apără semănăturile de grindină şi de vijelii. Ele sunt zâne bune, dar, atunci când oamenii le nesocotesc, pot deveni şi forţe distructive.

Sânziana este o plantă erbacee frumos mirositoare, care creşte prin fâneţe sau livezi, fiind cunoscută sub două denumiri zonale: ''sânziană'', în Oltenia, Banat, Transilvania, Bucovina, Maramureş, nordul Moldovei, şi ''drăgaică'', în Dobrogea, centrul şi sudul Moldovei, Muntenia. În credinţa populară, această floare are nenumărate proprietăţi magice. Din flori de sânziene şi din spice de grâu, fetele tinere împletesc cununi, pe care le poartă pe cap în ceremonialul numit Jocul Drăgaicei, reprezentând zeiţa agrară. Cununile pot fi fie păstrate până în anul următor, agăţate la uşa de intrare a casei, la ferestre, la stâlpii porţilor, la pietrele de hotar şi pe crucile mormintelor, pentru a apăra oamenii, animalele şi recolta de forţele nefaste, malefice şi de stihiile naturii, fie pot fi aruncate pe casă sau pe şură, vestind cum va fi anul care va urma, în funcţie dacă rămân sau nu pe acoperiş. De asemenea, floarea de sânziană este un reper calendaristic agrar. Dacă înfloreşte înainte de sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, înseamnă că vegetaţia plantelor este prea avansată, iar după ce înfloreşte sânziana, se începe cositul.

Sânzienele sau Drăgaica reprezintă una dintre cele mai îndrăgite serbări câmpeneşti, sărbătoare aşteptată cu nerăbdare de fetele tinere, care obişnuiau, printre altele, să strângă flori de sânziene pentru a le pune sub pernă în noaptea dinainte, pentru a-şi visa ursitul. În unele zone, fetele îşi făceau cununi din aceste flori, pe care le lăsau în noaptea respectivă în grădină. Dacă le găseau dimineaţa pline de rouă, era semn sigur de măritiş, arată site-ul crestinortodox.ro.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO

Zeiţă agrară ce protejează lanurile de grâu şi femeile măritate, Drăgaica, este invocată de fecioare la vremea căsătoriei şi de neveste cu copii în braţe, în timpul dansului ei nupţial, Jocul Drăgaicei, alaiul său fiind format din zâne fecioare şi din fete frumoase. În sudul Munteniei, fata care joacă rolul zeiţei este îmbrăcată ca o mireasă, purtând rochie albă şi cunună împletită din flori de sânziene pe cap, însemn al cununiei. În alte zone, Drăgaica este aleasă, fiind cea mai cuminte, cea mai frumoasă şi cea mai bună la inimă dintr-un grup de şapte fete, potrivit site-ului calendarulortodox.ro. După ce este aleasă, fata este împodobită cu spice de grâu şi, alături de restul fetelor, îmbrăcate în alb, porneşte prin sat. La fiecare răscruce de drumuri, fetele fac o horă şi cântă voioase. Tot de Sânziene au loc şi renumitele bâlciuri sau iarmaroace, un bun prilej pentru întâlnirea tinerilor în vederea căsătoriei.

Şi în anul acesta, în ziua de 24 iunie, Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" din Bucureşti găzduieşte evenimentul cultural "La porţile soarelui. De Sânziene la Muzeul Satului", care readuce în atenţie tradiţiile şi obiceiurile acestei zile: de la împletirea coroniţei din flori de Sânziene, la aruncarea ei pe casă, de la portul unei cămeşi, până la descifrarea simbolurilor cusute pe ea şi participarea la târgul de Sânziene, potrivit site-ului https://muzeul-satului.ro/. AGERPRES/(Documentare - Andreea Onogea, Ruxandra Bratu; editor: Marina Bădulescu, editor online: Ada Vîlceanu)