Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu
Acțiune pe A1 pentru combaterea vitezei excesive și verificarea legalității transporturilor
În perioada 25 - 26 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea - Deva au desfășurat activități specifice pentru combaterea conducerii autovehiculelor cu viteză peste limita legală, precum și acțiuni pe linia verificării legalității transportului de marfă și persoane, având ca scop creșterea gradului de disciplină rutieră și prevenirea producerii accidentelor de circulație.
În cadrul acțiunilor desfășurate, polițiștii au verificat 103 autovehicule și au aplicat 99 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 118.170 de lei.
Dintre acestea, 60 au fost pentru încălcarea regimului legal de viteză, 7 pentru neportul centurii de siguranță, 3 pentru ITP expirat și 19 pentru alte abateri la regimul rutier, fiind aplicate sancțiuni și pentru nerespectarea legislației în domeniul transporturilor rutiere pentru abateri precum lipsa utilizării cartelei tahograf, lipsa licenței sau a copiei conforme ori lipsa atestatului profesional.
Totodată, polițiștii au reținut 9 permise de conducere, toate pentru depășirea vitezei legale, au retras 8 certificate de înmatriculare și au dispus suspendarea dreptului de utilizare a 5 vehicule.
Activitățile s-au desfășurat prin utilizarea echipamentelor radar și prin controale în trafic, vizând atât conducătorii auto care nu respectă regimul legal de viteză, cât și operatorii de transport.
Exemple semnificative:
La data de 25 aprilie a.c., în jurul orei 13.50, polițiștii din cadrul Biroului Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea - Deva au depistat pe Autostrada A1, la km. 325, un bărbat în vârstă de 43 din județul Prahova în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 203 km/h.
Șoferul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.025 de lei, iar ca măsură complementară s-a aplicat și suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 120 de zile.
La data de 26 aprilie a.c., în jurul orei 13.40, polițiștii au depistat pe autostrada A1, la km. 270, pe sensul de mers Sebeș - Sibiu, un cetățean străin, în vârstă de 39 de ani, în timp ce conducea un ansamblu rutier format din autoutilitară și remorcă, iar în urma controlului efectuat s-a constatat faptul că acesta efectua transport de persoane și bunuri contracost fară a deține copie conformă de transport în cont propriu pentru transportul efectuat.
Conducătorul ansamblului a fost sancționat contravențional cu amenda în valoare de 8.000 de lei, fiindu-i suspendat dreptul de utilizarea a autovehiculului pe o perioada de 6 luni, conform H.G. nr. 1317/2023.
Polițiștii Brigăzii Rutiere vor continua acțiunile pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente și pentru creșterea siguranței tuturor participanților la trafic.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.