logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

DOCUMENTAR: Cineastul spaniol Juan Antonio Bardem, 100 de ani de la naştere (2 iunie)

Image

Regizorul şi scenaristul Juan Antonio Bardem s-a născut la Madrid, la 2 iunie 1922, într-o familie de actori remarcabili, părinţii săi fiind Rafael Bardem şi Matilda Munoz Sampedro, arată site-ul oficial al Academiei Regale de Istorie, https://dbe.rah.es/.

A studiat la Şcoala Specială de Ingineri Agricoli din Madrid (1943-1948) şi a obţinut o diplomă de agronom. A lucrat în cadrul Ministerului Agriculturii (1946), dar a ales să studieze regia, din 1947, în prima clasă a nou înfiinţatului Institut de Cercetare şi Experienţe Cinematografice (IIEC). Acolo s-a alăturat grupului de tineri viitori regizori, în care se aflau, printre alţii, Luis García Berlanga, Florentino Soria şi Agustín Navarro. Totuşi, nu a obţinut diploma de absolvire din cauza suspendării practicii pe care trebuia să o prezinte.

 


În timpul petrecut la IIEC, a participat la proiecte precum "Paseo por una guerra antigua" (1947) şi "Barajas, aeropuerto internacional" (1950), a scris mai multe scenarii, cum ar fi "Cerco de ira" pentru profesorul de la Institut, Carlos Serrano de Osma, şi a scris critică de film la publicaţii precum "Index", "La hora" şi, ani mai târziu, la "Objective", revistă pe care a fondat-o în 1953, potrivit https://www.biografiasyvidas.com/.

A debutat cu filmul "Esa pareja feliz" (1951), pe care l-a co-regizat împreună cu Luis García Berlanga, pelicula fiind o radiografie a Spaniei de atunci. Au scris împreună scenariul pentru filmul "Bienvenido, Mister Marshall" (1952). Intenţia lor a fost de a co-regiza filmul, însă în urma unor neînţelegeri cu compania de producţie, regizor a fost Berlanga.

 


Peliculele "Cómicos" (1954) şi "Felices Pascuas" (1954) reprezintă debutul său ca regizor şi scenarist, fiind filme în care a arătat, cu anumite dezechilibre, că ştie să redea imaginea potrivită poveştilor îndepărtate apropiindu-le de lumea teatrului, a companiilor de repertoriu şi de comedia dulce-amăruie. Juan Antonio Bardem a fost un profesionist a cărui prezenţă a fost evidentă în toate acele evenimente şi proiecte naţionale şi internaţionale care au căutat înălţimea intelectuală. Prezenţa sa la Convorbirile de la Salamanca din 1955 nu a trecut neobservată. Acolo a lăsat celebra şi discutabila sa intervenţie asupra defectelor cinematografiei spaniole, care era "ineficientă din punct de vedere politic, un fals social, nesemnificativă din punct de vedere intelectual". Erau vremuri intense din punct de vedere politic, în care tinerii căutau alternative la cinematograful care domina scena spaniolă la acea vreme, potrivit https://www.biografiasyvidas.com/.

 


Următoarele două filme ale lui Bardem i-au sporit prestigiul devenind unul dintre cei mai importanţi realizatori de film din lume. În "Muerte de un ciclista" (1955) şi "Calle mayor" (1956), două pelicule care au iritat autorităţile, regizorul şi-a exprimat amărăciunea vieţii spaniolilor sub regimul Francisco Franco. A fost arestat în timpul filmărilor pentru "Calle Mayor" şi era încă în închisoare când "Muerte de un ciclista" a câştigat Premiul Criticii la Festivalul de Film de la Cannes.

În 1958, Bardem a devenit preşedinte al companiei de producţie UNINCI. El a fost responsabil pentru producţia "Viridiana" (1961), a lui Luis Bunuel, ale cărei urmări au provocat mari schimbări în industria cinematografică spaniolă: mulţi şi-au pierdut locurile de muncă, în timp ce sfera de activitate a UNINCI a fost redusă drastic.

Timp de un deceniu, între peliculele "La venganza" (1957) şi "El último día de la guerra" (1968), Bardem a abordat poveşti care, dintr-un angajament politic, s-au concentrat pe analiza realităţilor sociale, precum cea a secerătorilor din Mexicul secolului al XIX-lea sau a lumii dominate de luptele cu tauri. Sunt filme care nu au avut succes din punct de vedere creativ şi cu puţine ecouri la public, indică https://www.biografiasyvidas.com/.

 


La începutul anilor 1960 a putut realiza alte două filme în concordanţă cu abordările sale critice şi cinematografice: "A las cinco de la tarde" (1961) şi "Nunca pasa nada" (1963). Din acest moment, dificultăţile întâlnite în munca sa l-au condus către un cinematograf comercial. Au fost angajamente, ca regizor şi scenarist, în cadrul cărora a întâlnit personalităţi din cinematografia spaniolă şi a trecut prin etape foarte diferite. A lucrat cu Sara Montiel regizând filmul "Variétés" (1970), apoi cu Marisol pentru "La corrupción de Chris Miller" (1972), "El poder del deseo" (1975) şi cu Alfredo Landa pentru pelicula "El puente" (1976), care a primit Marele Premiu la Festivalul de Film de la Moscova din anul următor, notează https://dbe.rah.es/.

Şi-a recăpătat suflul politic odată cu "Siete días de enero" (1978), un film despre evenimentele dintr-o firmă de avocaţi ai muncii din Madrid, şi cu coproducţia "La advertencia" (1982), o poveste centrată pe un lider comunist bulgar. Această revenire nu a avut continuitate şi ultimul său film a fost "Resultado final" (1997).

 


Începând cu anii 1980, el a regizat episoade sau seriale pentru televiziune precum "Jarabo" (1985), "Lorca, muerte de un poeta" (1987) şi "El joven Picasso" (1992).

Multe dintre filmele lui Juan Antonio Bardem au fost selectate pentru cele mai importante festivaluri internaţionale de film (Cannes, Veneţia, Berlin etc.). Pelicula "La venganza" (1957) a fost nominalizată la Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin.

 


În 1986, i-a fost decernată Medalia de Aur pentru Arte şi în 2002 a primit premiul Goya de Onoare din partea Academiei de Arte şi Ştiinţe Cinematografice fiindu-i recunoscută întreaga sa activitatea cinematografică. Tot în 2002, şi-a publicat memoriile reunite în volumul intitulat "Y todavía sigue. Memorias de un hombre de cine", conform https://dbe.rah.es/.

Marele cineast Juan Antonio Bardem a încetat din viaţă la 30 octombrie 2002, la vârsta de 80 de ani. Asociaţia Regizorilor de Film din Spania i-a acordat post-mortem Premiul de Onoare, potrivit https://www.biografiasyvidas.com/.AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea, editor: Horia Plugaru, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Sursa foto: www.imdb.com

Afisari: 71

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 13-10-2026 11:00

DOCUMENTAR: Muzicianul Paul Simon împlinește 85 de ani (13 octombrie)

Muzicianul Paul Frederic Simon este recunoscut pe plan internațional atât pentru succesul avut alături de Art Garfunkel, cât și pentru cariera solo. De-a lungul celor peste șase decenii de activitate, a câștigat 16 premii Grammy și a fost inclus de două ori în Rock and Roll Hall of Fame, arată www.pau

Documentare 13-10-2026 08:00

Consiliul Afaceri Generale al UE: CFM și statul de drept în Ungaria, pe agendă (13 octombrie 2026)

Consiliul Afaceri Generale al Uniunii Europene se reunește la 13 octombrie, la Luxemburg, pentru a discuta, între altele despre Cadrul Financiar Multianual (CFM), statul de drept în Ungaria sau scutul european pentru democrație. De asemenea, miniștrii afacerilor europene ai statelor membre vor pregăti, în cadrul reuniunii, Consiliul European de toamnă, info

Documentare 13-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 13 octombrie

Ortodoxe Aducerea moaștelor Sfântului Apostol Andrei la Iași; Sf. Mc. Carp, Papil, Agatodor, Agatonica și Florentie Greco-catolice Sf. m. Carp, Papil și Agatonica Romano-catolice Sf. Romeo, ep.; Fer. Alexandrina În 13 octombrie este sărbăto

Documentare 13-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 13 octombrie

Este a 286-a zi a anului 2026. Au mai rămas 79 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 28 m și apune la 18 h 35 m. Luna răsare la 10 h 35 m și apune la 19 h 30 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 12-10-2026 10:00

12 octombrie - Ziua mondială a artritei

Ziua mondială a artritei (World Arthritis Day - WAD) este marcată, în fiecare an, la 12 octombrie. A fost stabilită de către Arthritis and Rheumatism International (ARI) în 1996, menționează www.awarenessdays.com. Este o zi de conștientizare la nivel mondial, dedicată unei mai bune î

Documentare 12-10-2026 09:00

12 octombrie - Ziua limbii, alfabetului și culturii armene

În fiecare an, la 12 octombrie, este marcată Ziua limbii, alfabetului și culturii armene, instituită prin Legea nr. 181/2019. În calendarul Bisericii Armene, la 12 octombrie sunt sărbătoriți Sfinții Traducători, călugărul Mesrop Maștoț, patriarhul Sahak Partev și ucenicii lor, care au tradus Biblia în limba armeană, în prima jumătate a

Documentare 12-10-2026 08:00

Consiliul Afaceri Externe al UE: Ucraina, extinderea, Orientul Mijlociu, pe agendă (12 octombrie)

Consiliul Afaceri Externe (CAE) al Uniunii Europene (UE) se reunește la 12 octombrie 2026, la Luxemburg, pentru a discuta, între altele, teme precum Ucraina, extinderea, Orientul Mijlociu etc, informează site-ul https://www.consilium.europa.eu/. Reuniunea Consiliului Afaceri Externe de la Lux

Documentare 12-10-2026 03:15

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 12 octombrie

Ortodoxe Sf. Mc. Prov, Tarah și Andronic; Sf. Ier. Cosma, episcopul Maiumei Greco-catolice Sf. m. Prob, Tarah și Andronic Romano-catolice Ss. Serafim, călug.; Felix al IV-lea, pp.; Carlo Acutis Sfinții Mucenici Prov, Tarah și Andronic sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 1

Documentare 12-10-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 12 octombrie

Este a 285-a zi a anului 2026. Au mai rămas 80 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 27 m și apune la 18 h 37 m. Luna răsare la 09 h 26 m și apune la 19 h 00 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 11-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Actorul Luke Perry

Actorul Luke Perry, unul dintre protagoniștii serialului de televiziune 'Beverly Hills 90210', s-a născut la Mansfield, Ohio, la 11 octombrie 1966. De mic visa să devină star de cinema, motiv pentru care a părăsit orașul natal și s-a îndreptat spre Hollywood în 1984, pentru a urma o carieră actoricească. Aici, pentru a-și plăti cursuri de actorie, a efect

Documentare 11-10-2026 10:00

11 octombrie - Ziua Școlii Ardelene

La 11 octombrie, în fiecare an, este marcată Ziua Școlii Ardelene, instituită prin Legea nr. 93 din 2014. Inițiativa acestui proiect legislativ, la care au aderat ulterior mai mulți parlamentari, îi aparține reprezentantului Uniunii Democratice a Slovacilor și Cehilor din România, deputatul bihorean Adrian Miroslav Merka. 'De-a lungul ist

Documentare 11-10-2026 09:00

11 octombrie - Ziua internațională a fetelor (ONU)

Ziua internațională a fetelor este marcată la 11 octombrie, în întreaga lume. La 19 decembrie 2011, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat Rezoluția 66/170, prin care ziua de 11 octombrie a fost declarată Ziua internațională a fetelor. Această zi are drept scop recunoașterea drepturilor și a problemelor cu care se confruntă fetele din î

Documentare 11-10-2026 03:15

SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 11 octombrie

Ortodoxe Sf. Ap. Filip, unul dintre cei 7 diaconi; Sf. Ier. Teofan Mărturisitorul, episcopul Niceei Duminica a 21-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 21-a după Rusalii. Sf. ap. Filip, dintre cei 7 diaconi; Sf. cuv. Teofan Mărturisitorul; Sf. papă Ioan al XXIII-lea Romano-catolic

Documentare 11-10-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 11 octombrie

Este a 284-a zi a anului 2026. Au mai rămas 81 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 25 m și apune la 18 h 39 m. Luna răsare la 08 h 15 m și apune la 18 h 36 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 10-10-2026 12:00

FRAGMENT DE ISTORIE: 80 de ani de la aprobarea Tratatului de Pace cu România în cadrul Conferinței de Pace de la Paris (10 octombrie)

La 10 octombrie 1946, în cadrul Conferinței de Pace de la Paris a fost aprobat Tratatul de Pace cu România. Conferința, care a reunit echipele de negociatori ale guvernelor SUA, Uniunii Sovietice, Marii Britanii, Franței și altor Puteri Aliate, în total 21 de națiuni, și-a deschis lucrările la 28 iulie 1946 și s-a desfășurat în acord cu