Giuseppe Garibaldi s-a impus în istoria Italiei şi a continentului european drept unul dintre cei mai de seamă lideri ai tumultuosului secol al XIX-lea. Reprezentant al Italiei moderne, al poporului italian şi dedicat principiilor dreptăţii şi echităţii internaţionale, a fost personalitate puternică marcantă a patriotismului italian şi, totodată, foarte apreciat de oameni pentru simplitatea şi amabilitatea sa, potrivit publicaţiei History Today - https://www.historytoday.com/.

Considerat drept unul dintre părinţii dedicaţi ai procesului de unificare modernă a Italiei, implicarea sa consistentă în lupta pentru eliberare i-a conferit un rol şi un statut aparte în istoria Italiei.

S-a născut la 4 iulie 1807, la Nisa. Şi-a urmat tatăl pe mare, în 1832 obţinând certificarea de căpitan pentru nave comerciale. Întâlnirea ulterioară cu unul dintre liderii mişcării Giovine Italia l-a determinat să se alăture luptei pentru eliberare naţională. Pentru implicarea, în 1835, în organizarea unei revolte avea fie condamnat ''in absentia'', fiind nevoit să părăsească teritoriul italian, potrivit https://www.sunsigns.org.

Plecat în America de Sud, în 1834, pentru o perioadă de 14 ani, a fost căpitan naval pentru republica Rio Grande do Sul. În 1841, în Uruguay, a coagulat un grup armat care a repurtat numeroase victorii, în perioada 1842-1848, împotriva dictatorului argentinian Juan Manuel. Reuşitele sale au avut ecou în Europa. S-a întors în Italia cu o parte din forţele sale, oferindu-şi serviciile militare papei Pius al IX-lea, dar care l-a refuzat. S-a implicat, alături de regele Piemontului şi Sardiniei, în luptele împotriva armatei austriece. Succesul militar l-a propulsat pentru sprijinirea luptei forţelor republicane la Roma.

În Bătălia de la Velletri (mai 1849) învinge mare parte din forţele franceze trimise de Napoleon al III-lea, potrivit https://www.historyofwar.org/. Contribuie în luptele pentru asediul Romei (4-29 iulie 1849), fără sorţi de izbândă. Nereuşind să obţină azil în Europa, ajunge în Maroc. Mulţi dintre oamenii săi l-au părăsit, doar o parte foarte restrânsă i-a fost alături în momentele grele, dar a rămas apreciat pentru curajul şi tenacitatea sa.

Părăseşte calea armelor şi alege, din nou, să brăzdeze marea cu ambarcaţiunea pe care a cumpărat-o şi a înregistrat-o la Newcastle, desfăşurând activităţi comerciale pe mapamond. Întrerupe periplul comercial concomitent cu declanşarea celui de-al doilea război italian de independenţă. Se alătură ideii de unificare avansată de Camillo di Cavour, regele Piemontului. A pus bazele unităţii de voluntari ''Cacciatori Delle Alpi'' şi a fost desemnat conducător al armatei Piemontului. Forţele sale au reuşit să decimeze o mare parte a armatei franceze. A cucerit numeroase teritorii pentru regele Piemontului, cu excepţia Romei. În conjunctura anului 1870, cu prilejul războiului franco-prusac, regele Victor Emanuel al II-lea a fructificat momentul şi a capturat Roma, pe care a alipit-o, la 2 octombrie 1870, Italiei. Acesta avea să fie pasul ultim pentru unificarea Italiei.

Garibaldi a jucat rolul său în procesul de unificare a Italiei, fiind considerat de mulţi sabia care a acţionat pe palierul militar, Mazzini fiind un foarte activ lider politic, iar Cavour creierul luptei naţionale. Prin măsurile active adoptate, regele Victor Emanuel al II-lea a contribuit decisiv la consolidarea procesului de unificare, potrivit https://www.historydiscussion.net/.

A militat pentru abolirea papalităţii. A fost ales membru al Armatei naţionale franceze după ce a consiliat militar Franţa împotriva Prusiei.

A fost ales membru al Parlamentului italian şi a pus bazele Ligii Democraţiei.

''Puţini lideri politici au reuşit să capteze atenţia publică asemenea lui Garibaldi, ceea ce arată reputaţia sa respectabilă şi puterea sa de convingere şi de apropiere a minţilor oamenilor'', potrivit cercetătoarei Lucy Riall în lucrarea sa ''Risorgimento: The History of Italy from Napoleon to Nation State'' (Palgrave, 2009), potrivit https://www.ukessays.com/.

La 2 iunie 1882, Giuseppe Garibaldi a murit la ferma sa.AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Suzana Cristache Drăgan, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.historytoday.com