O PERSONALITATE PE ZI: Giuseppe Garibaldi, lider al unificării Italiei
Giuseppe Garibaldi s-a impus în istoria Italiei şi a continentului european drept unul dintre cei mai de seamă lideri ai tumultuosului secol al XIX-lea. Reprezentant al Italiei moderne, al poporului italian şi dedicat principiilor dreptăţii şi echităţii internaţionale, a fost personalitate puternică marcantă a patriotismului italian şi, totodată, foarte apreciat de oameni pentru simplitatea şi amabilitatea sa, potrivit publicaţiei History Today - https://www.historytoday.com/.
Considerat drept unul dintre părinţii dedicaţi ai procesului de unificare modernă a Italiei, implicarea sa consistentă în lupta pentru eliberare i-a conferit un rol şi un statut aparte în istoria Italiei.
S-a născut la 4 iulie 1807, la Nisa. Şi-a urmat tatăl pe mare, în 1832 obţinând certificarea de căpitan pentru nave comerciale. Întâlnirea ulterioară cu unul dintre liderii mişcării Giovine Italia l-a determinat să se alăture luptei pentru eliberare naţională. Pentru implicarea, în 1835, în organizarea unei revolte avea fie condamnat ''in absentia'', fiind nevoit să părăsească teritoriul italian, potrivit https://www.sunsigns.org.
Plecat în America de Sud, în 1834, pentru o perioadă de 14 ani, a fost căpitan naval pentru republica Rio Grande do Sul. În 1841, în Uruguay, a coagulat un grup armat care a repurtat numeroase victorii, în perioada 1842-1848, împotriva dictatorului argentinian Juan Manuel. Reuşitele sale au avut ecou în Europa. S-a întors în Italia cu o parte din forţele sale, oferindu-şi serviciile militare papei Pius al IX-lea, dar care l-a refuzat. S-a implicat, alături de regele Piemontului şi Sardiniei, în luptele împotriva armatei austriece. Succesul militar l-a propulsat pentru sprijinirea luptei forţelor republicane la Roma.
În Bătălia de la Velletri (mai 1849) învinge mare parte din forţele franceze trimise de Napoleon al III-lea, potrivit https://www.historyofwar.org/. Contribuie în luptele pentru asediul Romei (4-29 iulie 1849), fără sorţi de izbândă. Nereuşind să obţină azil în Europa, ajunge în Maroc. Mulţi dintre oamenii săi l-au părăsit, doar o parte foarte restrânsă i-a fost alături în momentele grele, dar a rămas apreciat pentru curajul şi tenacitatea sa.
Părăseşte calea armelor şi alege, din nou, să brăzdeze marea cu ambarcaţiunea pe care a cumpărat-o şi a înregistrat-o la Newcastle, desfăşurând activităţi comerciale pe mapamond. Întrerupe periplul comercial concomitent cu declanşarea celui de-al doilea război italian de independenţă. Se alătură ideii de unificare avansată de Camillo di Cavour, regele Piemontului. A pus bazele unităţii de voluntari ''Cacciatori Delle Alpi'' şi a fost desemnat conducător al armatei Piemontului. Forţele sale au reuşit să decimeze o mare parte a armatei franceze. A cucerit numeroase teritorii pentru regele Piemontului, cu excepţia Romei. În conjunctura anului 1870, cu prilejul războiului franco-prusac, regele Victor Emanuel al II-lea a fructificat momentul şi a capturat Roma, pe care a alipit-o, la 2 octombrie 1870, Italiei. Acesta avea să fie pasul ultim pentru unificarea Italiei.
Garibaldi a jucat rolul său în procesul de unificare a Italiei, fiind considerat de mulţi sabia care a acţionat pe palierul militar, Mazzini fiind un foarte activ lider politic, iar Cavour creierul luptei naţionale. Prin măsurile active adoptate, regele Victor Emanuel al II-lea a contribuit decisiv la consolidarea procesului de unificare, potrivit https://www.historydiscussion.net/.
A militat pentru abolirea papalităţii. A fost ales membru al Armatei naţionale franceze după ce a consiliat militar Franţa împotriva Prusiei.
A fost ales membru al Parlamentului italian şi a pus bazele Ligii Democraţiei.
''Puţini lideri politici au reuşit să capteze atenţia publică asemenea lui Garibaldi, ceea ce arată reputaţia sa respectabilă şi puterea sa de convingere şi de apropiere a minţilor oamenilor'', potrivit cercetătoarei Lucy Riall în lucrarea sa ''Risorgimento: The History of Italy from Napoleon to Nation State'' (Palgrave, 2009), potrivit https://www.ukessays.com/.
La 2 iunie 1882, Giuseppe Garibaldi a murit la ferma sa.AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Suzana Cristache Drăgan, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: www.historytoday.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
FRAGMENT DE ISTORIE: 65 de ani de la începutul construirii zidului Berlinului (13 august)
Zidul Berlinului a reprezentat simbolul cel mai important al istoriei războiului rece, perioada de confruntare a celor două blocuri, Uniunea Sovietică și Occident, după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial. Împărțirea Berlinului a evidențiat sferele de influență trasate după război între cele două blocuri. Sectoarele Berlinului au fos
13 august - Ziua internațională a stângacilor
Ziua internațională a stângacilor este o sărbătoare globală dedicată creșterii gradului de conștientizare cu privire la provocările și experiențele unice ale stângacilor. Această zi evidențiază creativitatea, adaptabilitatea și caracterul distinctiv al stângacilor, care reprezintă aproximativ 10% din populația lumii. Este, de asemenea, o oportunitate de a p
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 13 august
Ortodoxe Odovania Schimbării la Față a Domnului; Mutarea moaștelor Sf. Cuv. Maxim Mărturisitorul; Sf. Cuv. Dorotei și Dositei Greco-catolice Aducerea moaștelor Sf. Maxim Mărturisitorul la Constantinopol Romano-catolice Ss. Ponțian, pp. m. și Hipolit, pr. m.; Ioan Berc
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 13 august
Este a 225-a zi a anului 2026. Au mai rămas 140 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 16 m și apune la 20 h 24 m. Luna răsare la 06 h 51 și apune la 20 h 49 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Fostul tenismen Pete Sampras împlinește 55 de ani (12 august)
Pete Sampras, considerat unul dintre cei mai mari jucători din toate timpurile, a dominat tenisul masculin în anii 1990 și la începutul anilor 2000 cu jocul său puternic de serviciu și voleu. Poreclit 'Pistol Pete', a câștigat 14 titluri de Grand Slam, din care șapte titluri la Wimbledon, cinci la US Open și două la Australian Open. &
12 august - Ziua internațională a tineretului (ONU)
Ziua internațională a tineretului este marcată în fiecare an la 12 august, aducând problemele tineretului în atenția comunității internaționale și celebrând potențialul tinerilor ca parteneri în societatea globală de astăzi, potrivit https://www.un.org. Propunerea marcării unei astf
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 12 august
Ortodoxe Sf. Mc. Fotie și Anichit Greco-catolice Sf. m. Fotie și Anicet Romano-catolice Sf. Ioana Francisca de Chantal, călug. Sfinții Mucenici Fotie și Anichit sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 12 august.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 12 august
Este a 224-a zi a anului 2026. Au mai rămas 141 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 15 m și apune la 20 h 26 m. Luna răsare la 05 h 30 și apune la 20 h 24 m. Lună nouă la 20 h 37 m. Eclipsă de Soare vizibilă în România doar ca eclipsă parțială și numai în regiunile d
PERSONALITATEA ZILEI: Regizorul de film documentar Patricio Guzman
Regizorul Patricio Guzman Lozanes este unul dintre cei mai importanți documentariști din istoria cinematografiei latino-americane și mondiale. Opera sa, întinsă pe mai bine de șase decenii, reprezintă o cronică neîntreruptă a memoriei, a traumei istorice și a luptei pentru dreptate în Chile. S-a născut la 11 august 1941, în Santiago de
11 august - Ziua mondială a instrumentului muzical steelpan (ONU)
'Steelpan' (cunoscut și sub numele de 'pan' sau 'steel drum') este un instrument muzical originar din Trinidad și Tobago. Se utilizează folosind o pereche de bețe drepte cu vârf de cauciuc. Steelpan a apărut din grupurile de percuție de carnaval din Trinidad și Tobago de la începutul secolului al XX-lea, notează site-ul ONU,
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 11 august
Ortodoxe Sf. Ier. Nifon, patriarhul Constantinopolului; Sf. Mare Mc. Evplu, arhidiaconul Greco-catolice Sf. m. Euplu; Sf. Clara de Assisi Romano-catolice Ss. Clara, fc.; Suzana, m. Sfântul Nifon, patriarh al Constantinopolului, este pomenit &icir
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 11 august
Este a 223-a zi a anului 2026. Au mai rămas 142 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 14 m și apune la 20 h 27 m. Luna răsare la 04 h 07 și apune la 19 h 55 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: Primul omnibus a circulat la Nantes (10 august 1826)
La Nantes, în Franța, omul de afaceri și pionierul transportului public Stanislas Baudry (1777-1830) a deschis prima linie de omnibus la 10 august 1826, potrivit https://www.1-jour.fr/. Cele două trăsuri trase de cai, fiecare cu o capacitate de 16 persoane, ofereau servicii gratuite între centrul
FRAGMENT DE ISTORIE: 180 de ani de la fondarea Institutului Smithsonian (10 august)
La 10 august 1846 a fost creat, în baza unui document al Congresului american, semnat de președintele James K. Polk (1845-1849), Institutul Smithsonian - cel mai mare complex muzeal, educațional și de cercetare din lume, cuprinzând 21 de muzee, 14 centre educaționale și de cercetare, precum și Grădina Zoologică Națională, conform
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 10 august
Ortodoxe Sf. Mc. Laurențiu (arhidiaconul); Sf. Sfințit Mc. Xist, episcopul Romei; Sf. Mc. Ipolit Duminica a 9-a după Rusalii Greco-catolice Sf. arhidiac. m. Laurențiu Romano-catolice Sf. Laurențiu, diacon m. Sfântul Mucenic Laurențiu este p












