Cutremur 1977: Nume ale vieţii artistice care şi-au pierdut viaţa în urma seismului
Cutremurul din 4 martie 1977, cu o magnitudine de 7,2 grade pe scara Richter, a făcut aproximativ 1.570 de victime, dintre care peste 1.390 numai în Bucureşti. În Capitală, peste 33 de clădiri mari s-au prăbuşit, majoritatea fiind situate în centrul oraşului.
Între aceste victime, pe lângă actorul Toma Caragiu, regizorul Alexandru Bocăneţ, cântăreaţa Doina Badea - pe care deja i-am amintit în documentarele precedente -, s-au aflat şi alte nume importante ale vieţii artistice din România - actriţa Eliza Petrăchescu, scenograful Liviu Popa, mezzosoprana Mihaela Mărăcineanu, cântăreaţa de muzică populară Filofteia Lăcătuşu, pianistul Tudor Dumitrescu, cascadorul Tudor Stavru.
***
Actriţa Eliza Petrăchescu s-a născut la Vaslui, la 15 iunie 1911. A absolvit Conservatorul de artă dramatică din Iaşi, în 1932, potrivit volumului "1234 cineaşti români" (Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1996). A avut o prestigioasă activitate teatrală, pe scena Naţionalului din Iaşi şi la Teatrul Naţional din Bucureşti. Activitatea ei ca actriţă s-a concretizat în roluri foarte diverse, complexe, care au rămas în amintirea spectatorilor.
Sursa foto: www.ziarulmetropolis.ro
Din filmografia sa amintim: "Bijuterii de familie" (regia Marius Teodorescu, 1957), "Pasărea furtunii" (regia Dinu Negreanu, 1957), "Setea" (regia Mircea Drăgan, 1960), "Poveste sentimentală" (regia Iulian Mihu, 1961), "Codin" (regia Henri Colpi, 1963), "Amintiri din copilărie" (regia Elisabeta Bostan, 1965), "Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte" (regia Sergiu Nicolaescu, 1971), "Nunta de piatră" (regia Dan Piţa, Mircea Veroiu, 1972), "Felix şi Otilia" (regia Iulian Mihu, 1972), "Ilustrate cu flori de câmp" (regia Andrei Blaier, 1974), "Tănase Scatiu" (regia Dan Piţa, 1975).
***
Scenograful de teatru şi film Liviu Popa s-a născut la 17 octombrie 1921, la Oradea. A absolvit Institutul de Arhitectură "Ion Mincu", promoţia 1952, potrivit site-ului http://aarc.ro/. A semnat scenografia (uneori în colaborare) a numeroase filme, dintre care amintim: "Ciulinii Bărăganului" (regia Louis Daquin, 1957), "D-ale carnavalului" (regia Gheorghe Naghi, Aurel Miheles, 1958), "Setea" (regia Mircea Drăgan, 1960), "Celebrul 702" (regia Mihai Iacob, 1961), "Dragoste la zero grade" (regia Cezar Grigoriu, Geo Saizescu, 1964), "Dacii" (regia Sergiu Nicolaescu, 1966), "Tinereţe fără bătrâneţe" (regia Elisabeta Bostan, 1969), "Facerea lumii" (regia Gheorghe Vitanidis, 1971), "Felix şi Otilia" (regia Iulian Mihu, 1971), "Zestrea domniţei Ralu" (regia Dinu Cocea, 1971), "Porţile albastre ale oraşului" (regia Mircea Mureşan, 1973), "Casa de la miezul nopţii" (regia Gheorghe Vitanidis, 1975), "Premiera" (regia Mihai Constantinescu, 1976) ş.a., potrivit volumului "1234 cineaşti români" (Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1996). De asemenea, a fost şi actor în câteva filme, în roluri mici, episodice, cum este cel din filmul "Paraşutiştii" (regia Dinu Cocea, 1972). A semnat scenografia şi pentru spectacole de teatru.
În 1972, a obţinut Premiul Asociaţiei Cineaştilor din România, pentru filmul "Felix şi Otilia", ecranizare după "Enigma Otiliei" de George Călinescu.
***
Mezzosoprana Mihaela Mărăcineanu s-a născut în 1942. Apreciată artistă a scenei lirice româneşti, ea a fost solistă a Operei Române din Bucureşti. Unele dintre rolurile sale emblematice au fost cele din operele "Carmen" de Georges Bizet, "Trubadurul" de Giuseppe Verdi, "Italianca în Alger" de Gioachino Rossini.
A apărut, alături de Mihai Panghe, Alfred Hoffman, Silvia Voinea şi Florin Diaconescu, pe LP-ul "Solişti ai Operei Române din Bucureşti", lansat de Electrecord, pe care se află înregistrări alături de Orchestra de Studio a Radioteleviziunii Române dirijată de Carol Litvin şi Ludovic Baci, conform site-ului https://www.discogs.com/.
***
Pianistul Tudor Dumitrescu s-a născut la 6 decembrie 1957. A studiat muzica de la vârsta de patru ani, mai întâi sub îndrumarea tatălui său, compozitorul Gheorghe Dumitrescu. A absolvit Liceul de muzică nr. 1 din Bucureşti şi Conservatorul "Ciprian Porumbescu". Între 1972 şi 1973 a participat la cursurile Universităţii de muzică "Franz Liszt" din Weimar.
A debutat ca pianist la concertele de tineret susţinute de Ateneul Român. Au urmat recitaluri la Radioteleviziune şi participarea la Festivalul Naţional al Tinerilor Muzicieni. A cântat împreună cu orchestre simfonice din Bucureşti, Cluj-Napoca, Satu Mare, Craiova, Timişoara, Iaşi sau în diferite ansambluri camerale.
A scris piese pentru pian, lieduri, o lucrare pentru violoncel solo, un sextet pentru corn francez şi coarde. În decembrie 1988, la Bucureşti a fost iniţiat Concursul Internaţional de Pian "Tudor Dumitrescu". A doua ediţie a concursului a fost organizată în iunie 2009, conform volumului "Întâlniri cu muzicieni ai secolului XX" de George Sbârcea (Editura Muzicală, Bucureşti, 1984).
***
Solista de muzică populară Filofteia Lăcătuşu s-a născut la 7 iunie 1947 în satul Dealu Roşu, comuna Alunu, judeţul Vâlcea. A activat la Orchestra "Doina Gorjului" din 1969 până la sfârşitul vieţii, evoluând sub bagheta dirijorilor Gelu Barabancea şi Stelian Ghiocel. A efectuat turnee în ţară şi în străinătate.
Din repertoriul artistei amintim: "Lung e drumul Gorjului", "Jiule pe malul tău", "Gorjule, plai însorit", "Am auzit o minciună", "Lume, lume mi-ai fost dragă", "Am plâns neicuţă de dor", "De dragul gorjenilor", "Gilortule, apă rece", "Dragoste ce ai de gând", "De ce neică m-ai lăsat", "Cine-n lume a iubit", "Neică, plaiul tău gorjean", "Cine m-aude cântând", "Dor pribeag de unde vii", "Ascultă gorjeanule", potrivit volumului "Lăutari şi solişti din Gorj" (Editura Măiastra, Târgu Jiu, 2006).
***
Cascadorul Tudor Stavru s-a născut în 1939, la Cernavodă şi a fost sportiv la Clubul Dinamo Bucureşti, unde a practicat kaiac-canoe. A făcut parte din prima generaţie de cascadori, formată de regizorul Sergiu Nicolaescu, în 1965-1966, selectând foşti sportivi de performanţă.
A debutat în calitate de cascador în filmul ''Dacii'', în 1967. Apoi a fost nelipsit din filmele istorice regizate de Sergiu Nicolaescu (''Mihai Viteazul'' (1971), ''Cu mâinile curate'' (1972), ''Ultimul cartuş'' (1973), ''Un comisar acuză'' (1974), ''Osânda'' (1976), ''Pentru Patrie'' (1977), ''Războiul Independenţei (serial TV, 1977) - regia Doru Năstase, Sergiu Nicolaescu, Gheorghe Vitanidis), dar şi în filmele altor regizori (''Săgeata căpitanului Ion'' - regia Aurel Miheleş (1972), ''Adio, dragă Nela'' - regia Cornel Todea (1972), ''Păcală'' (1974) - regia Geo Saizescu , ''Patima'' (1975) - regia Mircea George Cornea), potrivit site-ului cinemagia.ro.
În seara cutremurului se afla, împreună cu alţi colegi cascadori, la Râmnicu Vâlcea, unde filmau o comandă specială. A doua zi, au revenit toţi în Bucureşti, pentru a ajuta la operaţiunile de salvare, declara pentru AGERPRES, în 2017, cascadorul Paul Fister. Începând din 5 martie, timp de o săptămână, Tudor Stavru şi colegii lui Mircea Pascu, Aurel Popescu, Paul Fister, Szobi Cseh, Dan Steinhardt au fost zi şi noapte printre ruinele clădirilor prăbuşite din Bucureşti.
Sursa foto: ciclism.ro
În penultima seară de căutări la blocul "Nestor", Paul Fister şi Tudor Stavru au fost duşi în strada Al. Sahia (actuala stradă J.L. Calderon), unde era un imobil dărâmat. Se auzise o bătaie în zid, semn că exista un supravieţuitor care trebuia salvat. Cei doi au reuşit să scoată de sub dărâmături o fată, Livia Negoescu, care împlinise 22 de ani chiar în ziua cutremurului. Apoi s-au pregătit să plece spre Buftea cu autobuzul. Dar Tudor Stavru a pierdut autobuzul şi s-a întors la blocul "Nestor", să ceară o maşină care să-l ducă la Buftea. Impresionat de rugăminţile unui bătrân, a urcat din nou pe ruine, pentru a recupera ceva din apartamentul acestuia. La coborâre, a pus piciorul pe o grindă, sprijinindu-se în antebraţ de un perete, pentru a trece dintr-un balcon în altul. Dar o bucată din peretele de care se sprijinea s-a desprins şi Stavru a căzut în gol de la mare înălţime. A murit puţin mai târziu, la Spitalul Floreasca. A fost înmormântat la Cernavodă, la funeralii fiind prezenţi colegi cascadori, dar şi regizorii Sergiu Nicolaescu şi Doru Năstase. AGERPRES/ (Documentare - Marina Bădulescu, redactor arhiva foto - Elena Bălan, editor: Ruxandra Bratu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
7 iunie - Ziua mondială a siguranței alimentare (ONU)
Ziua mondială a siguranței alimentare este marcată anual pe 7 iunie. Tema zilei în 2026 este 'From burden to solutions - safe food everywhere', conform site-ului www.who.int/. Ziua este marcată anual începând cu 2019, pentru a atrage atenția, a inspira acțiuni și a ajuta la prevenirea
7 iunie - Ziua Națională a Supraviețuitorilor de Cancer
Pe 7 iunie 2026, în prima zi de duminică a lunii iunie, este marcată Ziua Națională a Supraviețuitorilor de Cancer, instituită prin Legea nr.18/2022. În 2021, la inițiativa senatoarei PNL, Nicoleta Pauliuc, supraviețuitoare de cancer, mai mulți deputați și senatori ai PNL au depus la Senat un proiect de Lege privind declararea primei zile de dumini
7 iunie - Ziua sportului românesc
În 2026, Ziua sportului românesc este marcată în data de 7 iunie, prima duminică din luna iunie. Un proiect legislativ privind instituirea Zilei sportului românesc în prima duminică din luna iunie a fost depus în 2022, la Senat, de mai mulți parlamentari. 'Din ce în ce mai puțini români practică activități sp
CM2026: Cupa Mondială din 2018, pe scurt
* Cea de-a 21-a ediţie a turneului final al Cupei Mondiale FIFA la fotbal s-a desfăşurat, la 14 iunie - 15 iulie 2018, pentru prima dată într-o ţară din Europa de Est, în Rusia, potrivit fifa.com. * Cele 64 de partide s-au desfăşurat pe 12 stadioane din 11 oraşe: stadioanele Lujniki şi Spartak (Mosco
Reuniune informală a miniștrilor apărării ai UE în Cipru (7-8 iunie)
Miniștrii apărării ai Uniunii Europene se reunesc în Cipru, în zilele de 7-8 iunie 2026, pentru o reuniune informală pe tema priorităților din Politica de securitate și apărare comună a UE, conform site-ului https://cyprus-presidency.consilium.europa.eu/. Discuțiile din 8
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 7 iunie
Ortodoxe Sf. Sfințit Mc. Teodot, episcopul Ancirei; Sf. Mc. Zenaida Duminica întâi după Rusalii Greco-catolice Duminica 1-a după Rusalii. Sf. m. Teodot al Ancirei. Romano-catolice Duminica a 10-a de peste an Sf. Robert, abate
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 7 iunie
Este a 158-a zi a anului 2026. Au mai rămas 207 zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 32 m și apune la 20 h 57 m. Luna răsare la 01 h 07 m și apune la 11 h 56 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru, editor online: Gabriela Badea)
PERSONALITATEA ZILEI: Bjorn Borg, legendă vie a tenisului mondial
Bjorn Borg este unul dintre cei mai mari tenismeni din toate timpurile. A fost primul jucător care a câștigat 11 titluri de Mare Șlem, a cucerit 66 de titluri de simplu în carieră, a excelat simultan pe zgură și iarbă, și a dominat competițiile profesioniste în anii 1970 și începutul anilor 1980. S-a născut la 6 iunie 1956, la Stockholm
CM2026: Cupa Mondială din 2014, pe scurt
* Cea de-a 20-a ediţie a Cupei Mondiale FIFA la fotbal a fost găzduită, în perioada 12 iunie - 13 iulie 2022, de Brazilia, potrivit fifa.com. * A fost pentru a doua oară când Brazilia a găzduit Cupa Mondială, după ediţia din 1950, precum şi a cincea oară când competiţia a fost organizată î
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 6 iunie
Ortodoxe Sf. Cuv. Ilarion cel Nou, egumenul Mănăstirii lui Dalmat; Sf. Cuv. Visarion Greco-catolice Sf. cuv.Visarion, făcătorul de minuni și Cuv. Ilarion cel Nou Romano-catolice Sf. Norbert, ep. Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou, egumenul Mă
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 6 iunie
Este a 157-a zi a anului 2026. Au mai rămas 208 zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 32 m și apune la 20 h 57 m. Luna răsare la 00 h 46 m și apune la 10 h 49 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 1-5 iunie 2026
Desemnarea de către președintele Nicușor Dan a lui Eugen Tomac pentru funcția de premier, autodetonarea unei drone maritime în Portul Civil Constanța, desfășurarea unei ședințe a Consiliului de Securitate al ONU la cererea României ca urmare a prăbușirii unei drone peste un bloc din Galați, participarea ministrului român de externe la reuniunea ministerială
Săptămâna europeană 1-5 iunie 2026
Comisia Europeană a recomandat mai multor state să pună capăt progresiv controalelor la frontierele interne din Uniunea Europeană (UE) pentru o cooperare regională mai eficientă. Eurodeputații și statele europene au ajuns la un acord pentru a înăspri politica migraționistă a UE. Executivul UE a prezentat Pachetul european privind suveranitatea tehnologică. Preș
PERSONALITATEA ZILEI: Actorul și producătorul Mark Wahlberg
Actorul american Mark Wahlberg este unul dintre artiștii respectați care au reușit să treacă de la idolul pop adolescent la actor aclamat. Nominalizat la Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru interpretarea din 'The Departed' (2006) și cu recenzii pozitive pentru interpretarea sa din 'The Fighter' (2010), Wahlberg este și un actor de come
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
*Evenimentul european Green Week este marcat pe 5 iunie la Constanța, cu manifestări ce vin să tragă semnale de alarmă asupra tuturor problemelor ce țin de mediul înconjurător și utilizarea rațională a resurselor, dar mai ales de conservarea ecosistemului marin. La început de sezon estival, organizația neguvernamentală MareNostrum aduce în at











