O PERSONALITATE PE ZI: Pictorul Paul Cézanne
Paul Cézanne a fost un artist francez, pictor postimpresionist, a cărui operă a pus bazele tranziţiei de la concepţia privind activitatea artistică din secolul al XIX-lea la o viziune nouă a artei, radical diferită, în secolul al XX-lea. Se poate spune că Cézanne a constituit puntea de legătură între impresionism şi cubism.
Adesea numit părintele artei moderne, opera sa demonstrează o măiestrie a designului, a culorii şi a compoziţiei. A folosit planuri de culoare şi mici tuşe de pensulă care se acumulează pentru a forma câmpuri complexe. Picturile transmit studiul intens al lui Cézanne asupra subiectelor expuse, o luptă tenace pentru a face faţă complexităţii percepţiei vizuale umane, potrivit www.paulcezanne.org.
Pictorul Paul Cézanne s-a născut în oraşul Aix-en-Provence, din sudul Franţei, la 19 ianuarie 1839, fiind fiul unui bancher bogat. A fost înscris la Colegiul Bourbon, iar acesta a fost locul în care l-a întâlnit pe viitorul scriitor Emile Zola, cu care a avut o strânsă prietenie.
În 1856, Cézanne a început să ia lecţii de desen şi pictură la École des Beaux-Arts. Tatăl său fiind împotriva deciziei lui de a deveni artist, a urmat cursurile Universităţii din Aix-en-Provence studiind dreptul, dar a continuat, în paralel, şi studiile de artă.
La începutul creaţiei sale, a fost influenţat de impresionişti, pe care i-a considerat inovatori în tehnica redării luminii. Multe dintre primele lucrări ale artistului au fost pictate în tonuri întunecate, sugerând expresionismul romantic şi mohorât al generaţiilor anterioare.
Cea mai semnificativă influenţă asupra operei artistului de la prima maturitate s-a dovedit a fi Camille Pissarro, un pictor mai în vârstă, care nu numai că i-a oferit încurajarea morală de care avea nevoie nesiguranţa lui Cézanne, dar l-a introdus şi în noua tehnică impresionistă de redare a luminii exterioare.
Împreună cu pictorii Claude Monet, Auguste Renoir şi alţi câţiva, Pissarro dezvoltase un stil de pictură care presupunea lucrul în aer liber şi la scară redusă. În 1872, Cézanne s-a mutat la Pontoise, unde a petrecut doi ani lucrând alături de Pissarro. Un rezultat al acestei schimbări în exprimarea artistului a fost faptul că subiectele romantice şi religioase au început să dispară din pânzele lui Cézanne, iar gama sumbră şi întunecată a paletei sale a început să facă loc unor culori mai proaspete şi mai vibrante, potrivit www.biography.com.
Mai mulţi artişti impresionişti din acea perioadă, inclusiv Pissarro, au recunoscut talentul uluitor al lui Paul Cézanne. Cu toate acestea, operele lui Cézanne au fost adesea respinse de Saloane.
Picturile lui Cézanne din anii 1870 sunt o mărturie a influenţei pe care mişcarea impresionistă a avut-o asupra artistului. "Casa spânzuratului" (1873-1874) şi "Portretul lui Victor Choque" (1875-1877), pentru care a folosit tuşe scurte şi încărcate, sunt caracteristice stilului impresionist.
Încrederea lui Paul Cézanne a fost reînnoită prin participarea la o expoziţie de artă în 1874, organizată de un grup de artişti radicali ale căror lucrări erau frecvent respinse de Saloane. Lucrările expuse au fost denumite impresionism, care a devenit o mişcare artistică în secolul al XIX-lea. Această expoziţie a fost prima din alte opt organizate între 1874 şi 1886. Cu toate acestea, Cézanne a decis să participe doar la prima şi la a treia expoziţie impresionistă, care a avut loc în 1877.
La sfârşitul anilor 1870 şi în anii '80, Cézanne s-a îndepărtat de multe dintre contactele sale pariziene şi şi-a petrecut o mare parte din timp în Aix, oraşul său natal. În spatele dorinţei sale de a lucra în izolare au existat câteva motive, precum faptul că direcţia personală a lucrărilor sale de artă nu era în acord cu capodoperele altor impresionişti. În plus, lucrările sale au primit feedback negativ din partea mai multor persoane, motiv pentru care i-a lipsit interesul de a-şi expune public lucrările timp de aproximativ 20 de ani după expoziţia sa impresionistă.
A lucrat în continuare încercând să redea volumele nu cu ajutorul liniei, ci exclusiv prin culoare. Peisajele, naturi moarte, portretele lui Cézanne se impun prin forme distincte care se nasc din acordurile sau contrastele de tonuri calde şi reci ("Marea la Estaque", "Portretul doamnei Cézanne", "Muntele Sainte Victoire"). Pictura lui cunoaşte o deplină înflorire între 1880-1895. El îşi defineşte personalitatea progresiv, dar cu multă încetineală şi cu multă prudenţă.
În 1886, Cézanne supărat din cauza a ceea ce el a considerat a fi referiri deghizate la propriile sale eşecuri într-unul dintre romanele lui Zola, a rupt relaţiile cu cel mai vechi susţinător al său. În acelaşi an, a moştenit averea tatălui său şi, în cele din urmă, la vârsta de 47 de ani, a devenit independent din punct de vedere financiar, însă din punct de vedere social a rămas destul de izolat, potrivit www.paulcezanne.org..
Abia în 1901, cu cinci ani înainte de a muri, s-a hotărât să-şi construiască un mare atelier, dar majoritatea timpului l-a petrecut în mijlocul naturii pentru a surprinde cât mai bine aspecte pe care apoi le-a redat prin arta sa. În ultimii săi ani, mulţi artişti mai tineri au călătorit la Aix pentru a-l observa lucrând. Atât stilul său, cât şi teoria sa au rămas misterioase şi criptice; pentru unii părea un primitiv naiv, în timp ce pentru alţii era un maestru sofisticat al procedeelor tehnice. Intensitatea culorii sale, împreună cu rigoarea aparentă a organizării compoziţionale, au indicat celor mai mulţi că, în ciuda disperării frecvente a artistului, acesta a sintetizat elementele expresive şi reprezentative de bază ale picturii într-o manieră extrem de originală, potrivit www.repropaint.com.
În 1895, în mare parte la îndemnul lui Pissarro, Monet şi Renoir, negustorul de artă Ambroise Vollard a expus câteva dintre picturile lui Cézanne. Ca urmare, interesul publicului pentru opera lui Cézanne a început încet-încet să se dezvolte. Artistul a trimis tablouri la Salon des Indépendants din Paris în 1899, 1901 şi 1902, iar la Salon d'Automne din 1904 i s-a oferit o cameră întreagă, artistul ajungând la statutul de figură legendară.
Cézanne a murit în oraşul său natal, Aix, la 22 octombrie 1906. La Salonul de Automne din 1907, realizările artistice ale lui Cézanne au fost onorate printr-o mare expoziţie retrospectivă. Picturile din ultimele trei decenii ale vieţii, printre care "Golful Marsilia din L'Estaque" (1883-1885), "Mont Sainte-Victoire" (1885-1887), "Jucătorii de cărţi" (1890-1892), "Zaharniţa, perele şi ceaşca albastră" (1866) şi "Marii scăldători" (1895-1905), au stabilit noi paradigme pentru dezvoltarea artei moderne, potrivit www.biography.com
În cele patru decenii de carieră, Cézanne a creat peste 900 de picturi în ulei şi 400 de acuarele, iar operele lui au deschis calea pentru arta modernă, potrivit www.paulcezanne.org. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Doina Lecea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: www.paulcezanne.org
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ioana Ruxandra Victoria Ciocan (independent), învestită ministru al Culturii (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Ioana Ruxandra Victoria Ciocan (independent) urmează să preia portofoliul Ministerului Culturii. *** Ioana Ruxandra Victoria Ciocan este licențiată în Arte, profilul Arte plastice și decorative, Specializarea Grafică,
Sorin Gabriel Ionescu (independent), învestit ministru delegat pentru Învățământ preuniversitar (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Sorin Gabriel Ionescu (independent) urmează să preia portofoliul de ministru delegat pentru Învățământ preuniversitar. *** Sorin-Gabriel Ionescu, profesor de istorie, directorul Colegiului Național Bănățean din T
Valentin Sorin Costreie (independent), învestit ministru al Educației și Cercetării (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Valentin Sorin Costreie (independent) urmează să preia portofoliul de ministru al Educației și Cercetării. *** Valentin Sorin Costreie a urmat cursurile Facultății de Filosofie a Universității din București unde a obținut li
Alexandru-Florin Rogobete (PSD), învestit ministru al Sănătății (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Alexandru-Florin Rogobete (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Sănătății. *** Alexandru-Florin Rogobete s-a născut la 21 aprilie 1991, conform https://www.cdep.ro/. Absolvent al Facultății de Chim
Marcel-Alexandru Stoica (PSD), învestit ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Marcel-Alexandru Stoica (PSD) urmează să preia portofoliul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. *** Marcel-Alexandru Stoica a studiat la Liceul Teoretic 'Radu Vlădescu' din localitatea Păt&
Petre-Florin Manole (PSD), învestit ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Petre-Florin Manole (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. *** Petre-Florin Manole s-a născut la 6 octombrie 1983. A urmat Colegiul Național &
Costinel Bogdan Dumitru (independent), învestit ministru delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Costinel Bogdan Dumitru (independent), urmează să preia portofoliul de ministru delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială. *** Bogdan Dumitru are un masterat în Matematică, Informatică (septembrie 1995 - i
Alexandru-Mihai Ghigiu (PSD), învestit ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Alexandru-Mihai Ghigiu (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene. *** Alexandru-Mihai Ghigiu s-a născut la 19 ianuarie 1989. Este absolvent al Facultății de Admini
Natalia-Elena Intotero (PSD), învestită ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Natalia-Elena Intotero (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor. *** Vicepreședintele Camerei Deputaților (din 1 sept. 2025), deputata PSD Natalia-Elena Intotero s-a născut la 14 ianuar
Florin-Ionuț Barbu (PSD), învestit ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Florin-Ionuț Barbu (PSD) urmează să preia portofoliul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. *** Florin-Ionuț Barbu s-a născut la 4 septembrie 1980. A absolvit Facultatea de Științe Economice, specia
Dumitru Chisăliță (independent), învestit ministru al Energiei (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Dumitru Chisăliță (independent) urmează să preia portofoliul de ministru al Energiei. *** Dumitru Chisăliță s-a născut la 23 august 1973, potrivit www.romgaz.ro. A absolvit Facultatea de Inginerie, Universitat
Daniel-Cătălin Zamfir (PSD), învestit ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Daniel-Cătălin Zamfir (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. *** Senatorul social-democrat Daniel-Cătălin Zamfir, liderul grupului PSD din Senat, s-a năs
Ștefan-Radu Oprea (PSD), învestit ministru al Apărării Naționale (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Ștefan-Radu Oprea (PSD) urmează să preia portofoliul Ministerului Apărării Naționale. *** Fostul Secretar General al Guvernului (iun. 2025 - apr. 2026) Ștefan-Radu Oprea este licențiat în inginerie mecanică și electric
Radu Marinescu (PSD), învestit ministru al Justiției (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Radu Marinescu (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Justiției. *** Radu Marinescu s-a născut la 25 mai 1973 și este licențiat al Facultății de Drept 'Nicolae Titulescu', Universitatea din Craiova (1991-1
Sebastian-Dănuț Neculăescu (independent), învestit ministru al Afacerilor Externe (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Sebastian-Dănuț Neculăescu (independent) urmează să preia portofoliul Ministerului Afacerilor Externe. *** Sebastian-Dănuț Neculăescu este diplomat de carieră, activând în Ministerul Afacerilor Externe al Rom&aci
