Brazilia a oferit planetei spectacol fotbalistic de înaltă clasă prin echipa naţională dar şi la nivel individual prin jucători fantastici. Generaţia cariocas a anilor '70 şi '80 a inclus nume sonore pentru fotbalul mondial. Un număr 10 veritabil al acelei generaţii desena fotbalul cu pasele sale şi clarviziunea în joc, ducând spectacolul din teren într-o altă galaxie a fotbalului. A fost unul dintre cei mai mari fotbalişti brazilieni ai tuturor timpurilor.

Pe numele său real Arthur Antunes Coimbra, Zico s-a născut la 3 martie 1953 în Rio de Janeiro.

Înzestrat de Dumnezeu cu o serie de calităţi remarcabile pentru fotbal, Zico s-a impus la mijlocul terenului drept unul dintre cei mai buni mijlocaşi din istorie, prin pasele sale şi prin modul în care încheia fazele - marcând, potrivit https://www.sportskeeda.com/.

La 7 ani a început să joace fotbal. În 1967, la doar 14 ani a înscris nouă goluri într-un meci al echipei sale Juventude Club cu River, atrăgând atenţia tuturor şi devenind căutat pentru talentul său, potrivit https://www.footballhistory.org. Avea să îmbrace, în 1971, tricoul echipei Flamengo, pentru care a jucat timp de 12 sezoane (1971-1983), pentru ca ulterior să semneze pentru doi ani cu echipa italiană Udinese (1983-1985), refuzând oferte de la cluburi mult mai titrate precum AC Milan, Real Madrid sau AS Roma, conform https://www.footballhistory.org/. A jucat pe acelaşi post întreaga sa carieră, mijlocaş ofensiv, confirmând prin cifrele statistice talentul şi tot ceea ce a pus Dumnezeu în el ca jucător. Accidentările cumulate în meciurile de la Cupa Mondială din 1982 l-au determinat să părăsească Udinese, după ce fusese desemnat în 1984 cel mai bun jucător din Il Calcio, conform www.infodb.it. Cu un an înainte (1983) fusese desemnat cel mai bun jucător al anului de revista britanică World Soccer. A revenit, ulterior, în ţara natală la echipa care l-a consacrat unde a jucat până în 1989. S-a transferat ulterior, în 1991, la echipa niponă Kashima Antlers Soccer, unde a confirmat din nou valoarea de superjucător, iar graţie talentului său extraordinar a devenit o legendă pe plan local, fiind denumit de fanii niponi, pentru implicarea, profesionalismul şi devotamentul său, drept ''Dumnezeul Fotbalului''.

În cele 212 apariţii pentru Flamengo a marcat 123 de goluri. Pentru toate echipele de club pentru care a jucat a marcat în total 192 de goluri în 332 de partide.

Cu Flamengo a câştigat, în 1981, Cupa Intercontinentală şi Copa Libertadores şi patru titluri naţionale (1980, 1982, 1983, 1987). Prin încununarea cu aceste trofee, Zico a fost desemnat Jucătorul Anului în 1981 şi 1983.

Debutul său internaţional a fost consemnat cu prilejul Jocurilor Olimpice din 1972, unde a jucat în cinci partide şi a înscris golul calificării împotriva Argentinei. A îmbrăcat de 71 de ori tricoul naţionalei Braziliei pentru care a marcat 48 de goluri, participând la trei ediţii ale Cupei Mondiale (1978, 1982, şi 1986) într-o echipă de stele venită parcă din altă galaxie în care se mai regăseau jucători precum Socrates, Falcao, Junior, Serginho, Eder. A impresionat la ediţia din 1982 a Cupei Mondiale, fusese votat în 1981 şi, din nou, un an mai târziu cel mai bun jucător sud-american. Zico a fost un număr 10 clasic, impresionând atât prin calităţile sale de coordonator de joc dar şi ca marcator, înregistrând cifre extraordinare în statisticile fotbalului, potrivit www.thesefootballtimes.co.

A fost considerat al doilea Pele. Legenda lui Flamengo era un jucător perfect din punct de vedere tehnic. Putea lega jocul între mijlocul terenului şi atacanţi, putea pasa la fel de bine cu ambele picioare şi avea o viziune incredibilă în teren. A fost un marcator prolific şi un expert al loviturilor libere. Numărul 10 a fost exponentul ultim în angrenajul inspiraţiei creatoare a echipei magnifice a lui Tele Santana.

A fost desemnat al optulea jucător FIFA al secolului XX printr-un vot al unui juriu de specialitate în 1999, iar în 2004 a fost selectat în topul FIFA al celor mai mari jucători ai tuturor timpurilor în viaţă.

Potrivit www.goal.com, a fost jucătorul cu cele mai multe goluri marcate din lovituri libere, respectiv 101 reuşite.

Zico a fost cel de-al cincilea cel mai bun marcator pentru echipa naţională a Braziliei cu 48 de reuşite în 71 de meciuri oficiale. În 1994, s-a retras, agăţând ghetele în cui. A continuat să joace pentru echipa naţională a Braziliei de fotbal pe plajă, contribuind prin 12 reuşite să ajute Brazilia la câştigarea Cupei mondiale de fotbal pe plajă în 1995.

A îmbrăcat pentru prima dată haina de antrenor la echipa niponă Kashima Antlers, preluând ulterior timona altor echipe printre care prima selecţionată a Japoniei, Fenerbahce Istanbul, Bunyodkor, CSKA Moscova, Olimpiacos Pireu, selecţionata Irakului, Al-Gharafa şi FC Goa.

În 1996 a înfiinţat Centrul de Fotbal Zico, în Brazilia, pentru ca în 1999 să pună bazele unui alt club de fotbal ''CFZ de Brasilia''. În perioada 1996-2002 a fost director în cadrul clubului nipon Kashima Antlers, unde avea să revină, în august 2018, în calitate de director tehnic, potrivit Globoesporte.com.

Considerat de mulţi drept cel mai mare pasator din toate timpurile, un veritabil marcator şi jucătorul cu cele mai multe goluri înscrise din faze fixe, Zico a rămas în amintirea tuturor iubitorilor fotbalului drept unul dintre cei mai mari fotbalişti din istorie. Marele Pele sublinia: ''Zico este singurul jucător care s-a asemănat cu mine ca stil de joc.'', potrivit https://www.footballhistory.org. Pentru fanii niponi şi pentru mulţi alţi iubitori ai fotbalului de pe mapamond, Zico rămâne - ''Dumnezeul Fotbalului''. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Andreea Preda)

Sursa foto: footballhistory.org