Alexandru Nazare (independent), învestit ministru al Finanțelor (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Alexandru Nazare (independent) urmează să preia portofoliul de ministru al Finanțelor.
***
Alexandru Nazare s-a născut la 25 iunie 1980, în Onești, județul Bacău.
A absolvit Facultatea de Științe Politice și Administrative din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, în 2005. În perioada 2002-2004, a absolvit European College of Liberal Arts - Berlin, specialitatea Relații Internaționale, Afaceri Europene, Teorie Politică, Neoconservatorism. A absolvit un master în Administrație Publică, la Hertie School of Governance (HSG) din Berlin (2015-2017), conform CV-urilor de pe site-urile cdep.ro și gov.ro.
Din septembrie 2005 până în septembrie 2007 a fost consilier de ministru la Ministerul Integrării Europene.
A lucrat la Parlamentul European (PE), unde a deținut următoarele poziții: consilier în cadrul Delegației Partidului Democrat Liberal - Grupul Partidului Popular European (septembrie 2007-februarie 2008); europarlamentar (decembrie 2008-iulie 2009); consilier parlamentar la PE (august-octombrie 2009), conform cdep.ro.
În perioada octombrie 2009-aprilie 2010 a deținut funcția de subsecretar de stat la Departamentul de Afaceri Europene din cadrul Guvernului, iar în intervalul aprilie-noiembrie 2010, a fost secretar de stat în cadrul Ministerului Finanțelor Publice. Din noiembrie 2010 până în februarie 2012, a fost secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.
Începând cu noiembrie 2019, a fost consilier la Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor.
A făcut parte din PDL începând cu 2008, iar din 2015 face parte din PNL, mai scrie site-ul cdep.ro.
În urma alegerilor parlamentare din 2012, a obținut un mandat de deputat pe listele PDL, în circumscripția electorală Brăila. Astfel, până în februarie 2015 a activat în grupul parlamentar al PDL, iar începând cu această dată a făcut parte din grupul parlamentar al PNL. În legislatura 2012-2016, a făcut parte din comisiile parlamentare pentru afaceri europene, pentru transporturi și infrastructură și pentru politică economică, reformă și privatizare, mai notează sursa citată.
A obținut un mandat de senator în urma alegerilor parlamentare din 6 decembrie 2020, pe listele PNL, în circumscripția electorală Prahova. În această calitate, a fost membru al Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital, al Comisiei pentru afaceri europene și al Comisiei pentru transporturi și infrastructură, conform site-ului https://www.senat.ro/.
Începând cu august 2020 a fost reprezentant cu Însărcinări Speciale al Guvernului României privind promovarea candidaturii României pentru găzduirea Centrului de Competențe, Industrial, Tehnologie și de Cercetare în materie de Securitate Cibernetică, conform gov.ro.
Între 9 februarie 2012 și 7 mai 2012 a fost ministrul Transporturilor și Infrastructurii în Guvernul Mihai Răzvan Ungureanu. A fost ministru al Finanțelor Publice în perioada dec. 2020 - iulie 2021, în Guvernul Cîțu.
A devenit membru al Consiliului de administrație al BNR, dar și-a suspendat această calitate pe durata mandatului de ministru, prin Hotărârea nr. 25 din 23 iunie 2025 pentru acordarea încrederii Guvernului, conform https://www.bnr.ro/.
A fost ministru al Finanțelor în Guvernul Ilie Bolojan (iun. 2025 - mai 2026) și ministru interimar al Finanțelor din 5 mai 2026, după ce Guvernul Ilie Bolojan a fost demis prin moțiune de cenzură.
Alexandru Nazare a mai fost propus pentru poziția de ministru al Finanțelor și în anterioarele guverne respinse recent: Guvernul Adrian Veștea (respins la 22 iunie 2026) și Guvernul Siegfried Mureșan (respins la 30 septembrie 2026). AGERPRES/(Documentare - Ionela Gavril; editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Anda Badea)
Citeşte şi:
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit de Parlament (oficial)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
A încetat din viață compozitorul Florian Lungu (fișă biografică)
Florian Lungu, unul dintre cei mai cunoscuți realizatori și comentatori de jazz din România, a murit, pe 9 noiembrie 2026, la vârsta de 83 de ani. ''A murit Florian Lungu, una dintre vocile emblematice ale jazzului rom&acir
Vizite ale președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în România (2021-2026)
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, are, la 9 noiembrie, întrevederi cu președintele Nicușor Dan, și cu premierul Luca Niculescu, în contextul vizitei sale în regiu
PERSONALITATEA ZILEI: Actrița și regizoarea Alexandrina Halic
Alexandrina Halic este o actriță și regizoare română, interpretă principală și una dintre prezențele emblematice ale Teatrului 'Ion Creangă' din București. Este renumită pentru rolurile sale pline de candoare, capacitatea de a trece de la personajele clasice la cele contemporane, precum și pentru integrarea în arta teatrală a elementelor de teatru radiofo
DOCUMENTAR: 100 de ani de la nașterea cineastului spaniol Vicente Aranda (9 noiembrie)
Vicente Aranda, regizor, scenarist și producător de film, a fost unul dintre membrii fondatori ai așa-numitei 'Școli de Film de la Barcelona' - un grup de cineaști catalani activi în anii '60, preocupați de modul în care cinematografia surprindea evenimente neașteptate din viața cotidiană, adoptând un stil specific culturii pop, potrivit
9-15 noiembrie - Săptămâna internațională a științei și păcii (ONU)
Organizația Națiunilor Unite dedică săptămâna dintre zilele de 9 și 15 noiembrie 2026 științei și păcii, celebrând contribuția științei și tehnologiei la promovarea păcii. Săptămâna internațională a științei și păcii încurajează intensificarea schimburilor academice pe o temă de importanță universală, contribuind totodată la o mai bună
DOCUMENTAR: Marina Warner, romancieră, istoric și mitografă, împlinește 80 de ani (9 noiembrie)
Romancieră, istoric și mitografă, Marina Warner și-a început cariera scriind despre artă și literatură, devenind ulterior una dintre cele mai respectate voci în domeniul mitologiei și al criticii culturale, notează site-urile https://mythlok.com/ și https://
9 noiembrie - Ziua internațională de combatere a fascismului și antisemitismului
La 9 noiembrie este marcată Ziua internațională de luptă împotriva fascismului și antisemitismului. Marcarea acestei zile are loc la inițiativa rețelei UNITED (reunește peste 500 de organizații membre), care luptă pentru combaterea rasismului, fascismului și oricăror forme contemporane de discriminare și antisemitism, potrivit
Gala Inovației și Performanței în Învățământul Dual, la Palatul Cotroceni (9 noiembrie)
Gala Inovației și Performanței în Învățământul Dual, organizată pe 9 noiembrie la Palatul Cotroceni, aduce în prim-plan oamenii, proiectele și parteneriatele din învățământul tehnologic dual din România. Organizată de Asociația Hands Across România, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, în parteneria
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 9 noiembrie
Ortodoxe Sf. Ier. Nectarie de la Eghina Sf. Mc. Claudiu, Castor, Sempronian și Nicostrat; Sf. Mc. Onisifor și Porfirie; Sf. Cuv. Matrona Duminica a 24-a după Rusalii Greco-catolice Sf. m. Onisifor și Porfirie; Sf. cuv. Matroana și Teoctista din Lesbos Romano-catolice Sfințirea Bazilicii din Lateran
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 9 noiembrie
Este a 313-a zi a anului 2026. Au mai rămas 52 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 03 m și apune la 16 h 55 m. Luna răsare la 07 h 21 m și apune la 16 h 30 m. Lună Plină la 09 h 02 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Scenaristul Richard Curtis
Richard Curtis s-a născut la 8 noiembrie 1956, în Noua Zeelandă, dar a studiat la Harrow și Oxford, unde l-a cunoscut pe Rowan Atkinson, alături de care a cunoscut succesul la BBC cu serialul de comedie 'Not the Nine O'Clock News'. Tot la Oxford a cunoscut-o și pe Helen Fielding, creatoarea personajului Bridget Jones, arată www.imdb.com. Ulte
8 noiembrie - Ziua internațională a radiologiei
Ziua internațională a radiologiei este marcată în fiecare an la 8 noiembrie, dată care reprezintă descoperirea razelor X de către Wilhelm Roentgen, în 1895. Marcarea acestei zile este o inițiativă a Societății Europene de Radiologie, a Societății Radiologice a Americii de Nord și a Colegiului American de Radiologie, cu scopul de a crește gradul de
8 noiembrie - Ziua martirilor români de la Beliș
La 8 noiembrie este marcată Ziua martirilor români de la Beliș, potrivit Legii nr. 138/2020. În 30 iunie 2020, Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a adoptat proiectul de lege prin care Horea, Cloșca și Crișan au fost declarați martiri și eroi ai națiunii române și, totodată, a stabilit marcarea la 8 noiembrie a Zilei mart
DOCUMENTAR: 80 de ani de la înființarea Institutului de Endocrinologie 'C. I. Parhon' (8 noiembrie)
Institutul de Endocrinologie 'C.I. Parhon' din București s-a înființat la 8 noiembrie 1946, purtând numele savantului C.I Parhon, care a contribuit semnificativ la dezvoltarea acestei discipline medicale în plan național și internațional. Institutul s-a înființat la data menționată, prin Decretul-lege nr. 895/1946 emis de regele
SĂRBĂTORI ORTODOXE: Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și al tuturor cereștilor puteri (8 noiembrie)
Soborul Sfinților îngeri se sărbătorește în a opta zi a lunii noiembrie, care este a noua lună după martie, întâia lună de la zidirea lumii, spre închipuirea numărului cetelor îngerești, în număr de nouă, pe care le-a numărat Sfântul Dionisie Areopagitul, ucenicul Sfântului Apostol Pavel. Aceste nouă cete s












