Considerat creatorul şcolii româneşti de aerodinamică, inginerul Elie Carafoli s-a născut la 15 septembrie 1901, în oraşul Veria, lângă Salonic, Grecia.

A urmat cursurile Şcolii Comerciale române din Salonic, ale Liceului ''Gheorghe Lazăr'' din Bucureşti, ale Liceului de la Mânăstirea Dealu, apoi Institutul Politehnic din Bucureşti, pe care l-a absolvit în 1923, luându-şi licenţa în ştiinţele fizico-matematice, conform dicţionarului ''Membrii Academiei Române'' (2003).

A studiat, de asemenea, ştiinţele fizico-matematice la Universitatea Sorbona, unde a primit o bursă de studii între anii 1924-1928. În 1928 obţine, la Paris, titlul de doctor în ştiinţe fizice cu teza ''Contribuţii la teoria sustentaţiei în aerodinamică''.

Activitatea ştiinţifică şi-a început-o la catedra de Mecanica fluidelor de la Sorbona, fiind colaborator, în acelaşi timp, al Institutului Aeronautic de la Saint-Cyr al Sorbonei, unde lucrează sub conducerea profesorului Albert Toussaint şi întreprinde o serie de cercetări privind teoria şi trasarea profilurilor aerodinamice.

Împreună cu profesorul Albert Toussaint publică trei comunicări şi realizează o cuvă de vizualizare a mişcării fluidelor în jurul corpurilor specifice aviaţiei (''cuva Toussaint-Carafoli''), potrivit volumului ''Invenţii şi priorităţi româneşti în aviaţie'' (ing. Constantin C. Gheorghiu, Ed. Albatros, Bucureşti, 1979). Cu aceasta a efectuat numeroase experienţe, elaborând teorii originale. Dintre lucrările sale amintim studiul privind aripile de anvergură finită şi trasarea unor profile aerodinamice, care îi poartă numele - ''Profilele Carafoli''. Pe lângă activitatea ştiinţifică a desfăşurat şi o activitate didactică, ca asistent al celebrului profesor Paul Painleve, la Catedra de Mecanica Fluidelor de la Sorbona.

Întors în ţară în anul 1928, este numit profesor la Politehnica din Bucureşti şi, în acelaşi timp, inginer-şef al Serviciului de studii şi construcţii la Industria Aeronautică Română din Braşov (IAR). De numele său se leagă inaugurarea primului curs de aerodinamică şi mecanica avionului la Politehnica din Bucureşti, curs pe care avea să-l predea timp de 48 de ani. Cu ajutorul colaboratorilor săi a realizat prima suflerie aerodinamică subsonică din sud-estul Europei, intrată în funcţiune în 1930 şi inaugurată oficial în 1931. Ulterior a fost şef de catedră la Institutul Politehnic din Bucureşti, precum şi director al Institutului de Mecanică Aplicată.

Începând din 1929, împreună cu L. Virmoux şi un grup de ingineri, a studiat, proiectat şi construit la IAR - Braşov tipuri de avioane, precum IAR-11 CV (Carafoli-Virmoux), IAR-14, IAR-15 şi IAR-16, care, prin profilurile aerodinamice, formulele constructive îndrăzneţe (''aripa joasă'') şi prin performanţele excepţionale au reprezentat realizări recunoscute pe plan mondial. În 1938 a realizat avionul de vânătoare IAR-80, considerat, în epocă, unul dintre cele mai bune avioane, echipat cu motorul IAR K14-1000, care a stabilit, în 1940, recordul mondial pentru puterea specifică la motoarele cu piston.

Începând din 1945, cercetările lui Elie Carafoli s-au axat pe aerodinamica vitezelor mari şi asupra vitezelor supersonice. Desfăşurând vaste cercetări ştiinţifice şi experimentale, a elaborat o metodă pentru studiul aripilor dreptunghiulare, trapezoidale şi triunghiulare, cunoscute sub denumirea de ''aripi delta''. Utilizând metode proprii originale, a fost primul cercetător care a rezolvat problema aripilor cruciforme, cu aplicaţii la rachete.

Publică o serie de lucrări, atât în ţară cât şi în străinătate, şi are numeroase comunicări la Academia Română şi Academia de Ştiinţe din Paris. I-a fost încredinţată înfiinţarea şi organizarea Institutului de mecanică aplicată. A avut contribuţii la elaborarea analogiei hidrodinamice pentru studiul aripilor în regim supersonic (1949), imaginarea aripilor cu jeturi laterale (1962), elaborarea programului prioritar de aviaţie (1968) etc. I se datorează, de asemenea, şi crearea unei mari uzine de profil special, denumită Industria Română Mecanică şi Chimică (Mija), în apropierea oraşului Ploieşti.

Elie Carafoli a redactat, în perioada 1949-1952, cunoscutul ''Tratat de Aerodinamică'', apoi un alt celebru tratat, ''Aerodinamica vitezelor mari''.

Devine membru titular al Academiei Române la 12 august 1948, iar în perioada 1966-1983 este preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Tehnice a Academiei Române.

A fost distins cu numeroase premii şi medalii: premiul ''Louis Bréguet'' (1927), ''Medaille d'Honneur'' (1928), diploma ''Paul Tissandier'', conferită de Federaţia Internaţională de Aeronautică din Paris (1956), medalia ''Karl Friedrich Gauss'' conferită de Societatea ştiinţifică Braunschweig din RF Germania (1970), medalia ''Apollo-11'', decernată de NASA (1970) ş.a.

A fost membru al Academiei Internaţionale de Astronautică, preşedinte al Federaţiei Internaţionale de Astronautică (1969-1972), membru al Academiei de Arte şi Ştiinţe din Toulouse (1960), membru de onoare al Societăţii Regale de Aeronautică din Marea Britanie (1973), membru extraordinar al Societăţii de Astronomie ''Hermann Oberth'', membru în Biroul executiv al Consiliului Internaţional al Ştiinţelor Aeronautice (1966-1974).

Elie Carafoli a murit la 24 octombrie 1983, la Bucureşti.

În 2008 a fost înfiinţat Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Aerospaţială ''Elie Carafoli'' (INCAS). Printre facilităţile INCAS se numără laboratorul de Realitate virtuală, simulatoarele de zbor pentru Boeing 737 şi Airbus A320, departamentul UAV-uri, departamentele Suflerie subsonică şi Suflerie trisonică, dar şi cabina mock-up IAR-99 TD.

Laboratorul Aero-VR este primul laborator de Realitate Virtuală 3D imersivă şi interacţiune haptică cu subiect uman din Europa Centrală şi de Est, care poate atinge rezoluţii de proiecţie 4K, oferind şi unul dintre cele mai performante sisteme de vizualizare tridimensională (3D) din lume, potrivit edu.ro. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Liviu Tatu, editor online: Alexandru Cojocaru)