SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 14 iulie
Ortodoxe
Sf. Ap. Achila; Sf. Mc. Iust şi Iraclie; Sf. Cuv. Nicodim Aghioritul
Greco-catolice
Sf. ap. Aquila, din cei 70; Sf. aep. Iosif Mărturisitorul
Romano-catolice
Sf. Camil de Lellis, pr.
Sfântul Apostol Achila este pomenit în calendarul creştin ortodox la 14 iulie.
A fost ucenicul Sfântului Apostol Pavel şi a fost hirotonit episcop de acesta. Sfântul Achila era iudeu de neam, din părţile Pontului, locuind în Italia cu soţia sa, Priscila, mai înainte de a fi creştini.
În urma edictului dat în anul 49 de împăratul Claudiu împotriva iudeilor (Fap.18, 2-3), s-a refugiat, împreună cu soţia sa, de la Roma la Corint.
Sfinţii Achila şi Priscila l-au însoţit pe Sfântul Pavel în călătoria sa misionară, îmbarcându-se pe o corabie care mergea spre Siria. Au ajuns împreună la Efes, unde cei doi soţi au rămas.
S-au întors la Roma după moartea împăratului Claudiu.
Când Sfântul Apostol Pavel a ajuns din nou în Corint, a scris de acolo Epistola sa către Romani, în care amintea de aceşti ucenici ai săi, despre care spunea: "Îmbrăţişaţi pe Priscila şi Acvila, împreună-lucrători cu mine în Hristos Iisus, care şi-au pus grumazul lor pentru viaţa mea şi cărora nu numai eu le mulţumesc, ci şi toate Bisericile dintre neamuri" (Sf. Ap. Pavel, Romani, cap. 16; 3, 4).
După un timp cei doi s-au întors de la Roma în Efes, unde au rămas alături de Sfântul Apostol Timotei. Sfântul Achila a fost ucis de necredincioşi şi a aflat odihnă la ceruri.
Sfinţii Achila şi Priscila sunt prăznuiţi împreună la 13 februarie, iar la 14 iulie este sărbătorit Sfântul Acvila singur.
* Sfântul Nicodim Aghioritul s-a născut în anul 1749, în Naxos, localitate aflată în sud-estul arhipelagului Ciclade din Marea Egee. În timpul şcolii, pe care a făcut-o la Smirna, a devenit un bun cunoscător al scrierilor Sfinţilor Părinţi, al aghiografiei şi al dreptului canonic.
La 26 de ani, după câteva vizite în Sfântul Munte, a intrat în monahism, la Mănăstirea Dionisiu. După doi ani de ascultare, a fost tuns rasofor şi a primit numele de Nicodim, primind ascultarea de secretar şi citeţ.
După doi ani, Sfântul Macarie din Corint l-a vizitat şi i-a cerut să corecteze şi să pregătească pentru tipar "Filocalia", lucrare enciclopedică privind viaţa spirituală şi rugăciunea.
Sfântul Nicodim s-a retras din mănăstire într-o chilie, pentru a săvârşi această lucrare. La fel a făcut şi pentru alte scrieri, cum sunt "Everghetinos" şi "Tratatul despre Sfânta Împărtăşanie".
Auzind de Sfântul Paisie de la Neamţ, care avea o mie de călugări în obştea monahală din Moldova, Sfântul Nicodim a pornit cu corabia spre această destinaţie. Dar, prin providenţa dumnezeiască, o furtună l-a împiedicat să-şi atingă scopul.
A înţeles din acesta întâmplare că Dumnezeu avea alt plan cu el şi a mers să vieţuiască într-o chilie din Capsala, unde a copiat o seamă de manuscrise pentru nevoile sale sufleteşti, dăruindu-se neîncetat rugăciunii.
S-a retras apoi într-o insulă aproape pustie lângă Eubeea, în anul 1782, unde a scris "Manualul sfaturilor bune", sau "Paza celor cinci simţiri".
În vârstă de 32 de ani, singur, lipsit de cărţi şi notiţe şi neavând alte resurse decât memoria sa fabuloasă şi dialogul continuu cu Dumnezeu, Sfântul Nicodim a expus în această operă o sinteză a tuturor învăţăturilor spirituale ale Sfinţilor Părinţi. El învaţă cum se poate dezrobi mintea de înlănţuirea plăcerilor simţurilor, pentru a-i permite înălţarea prin rugăciunea inimii la cugetările duhovniceşti ale contemplaţiei.
Sfântul Nicodim a tradus o antologie a Sfintelor Canoane, operă pe care a numit-o "Pidalion". Această lucrare a fost editată prima dată la Leipzig, în anul 1800. A redactat, după doi ani de muncă, "Sinaxarul", care cuprinde toţi sfinţii Bisericii.
A trecut la cele veşnice pe 14 iulie 1809. Tomosul de canonizare al Sfântului Nicodim Aghioritul a fost emis de patriarhul ecumenic Atenagora I împreună cu membrii Sinodului pe 31 mai 1955. (sursă: vol. "Vieţile Sfinţilor") AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel; editor: Liviu Tatu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Gimnasta Lavinia Miloșovici
Campioană olimpică și mondială la gimnastică, Lavinia Miloșovici s-a născut la 21 octombrie 1976, la Lugoj, județul Timiș. Lavinia Miloșovici este gimnasta care a obținut nota de 10 la Jocurile Olimpice de la Barcelona (1992), performanță reușită în premieră de Nadia Comăneci la JO de la Montreal, în 1976, menționează
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 21 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Mărturisitori: Visarion și Sofronie; Sf. Mc. Oprea; Sf. Preoți Mărturisitori: Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel; Sf. Cuv. Ilarion cel Mare Greco-catolice Sf. cuv. Ilarion cel Mare; Sf. cuv. Ursula Romano-catolice Ss. Ursula și îns., m.; Celin
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 21 octombrie
Este a 294-a zi a anului 2026. Au mai rămas 71 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 38 m și apune la 18 h 22 m. Luna răsare la 16 h 10 m și apune la 02 h 01 m. Maximul curentului de meteori Orionide. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Ioana Ruxandra Victoria Ciocan (independent), învestită ministru al Culturii (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Ioana Ruxandra Victoria Ciocan (independent) urmează să preia portofoliul Ministerului Culturii. *** Ioana Ruxandra Victoria Ciocan este licențiată în Arte, profilul Arte plastice și decorative, Specializarea Grafică,
Sorin Gabriel Ionescu (independent), învestit ministru delegat pentru Învățământ preuniversitar (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Sorin Gabriel Ionescu (independent) urmează să preia portofoliul de ministru delegat pentru Învățământ preuniversitar. *** Sorin-Gabriel Ionescu, profesor de istorie, directorul Colegiului Național Bănățean din T
Valentin Sorin Costreie (independent), învestit ministru al Educației și Cercetării (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Valentin Sorin Costreie (independent) urmează să preia portofoliul de ministru al Educației și Cercetării. *** Valentin Sorin Costreie a urmat cursurile Facultății de Filosofie a Universității din București unde a obținut li
Alexandru-Florin Rogobete (PSD), învestit ministru al Sănătății (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Alexandru-Florin Rogobete (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Sănătății. *** Alexandru-Florin Rogobete s-a născut la 21 aprilie 1991, conform https://www.cdep.ro/. Absolvent al Facultății de Chim
Marcel-Alexandru Stoica (PSD), învestit ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Marcel-Alexandru Stoica (PSD) urmează să preia portofoliul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. *** Marcel-Alexandru Stoica a studiat la Liceul Teoretic 'Radu Vlădescu' din localitatea Păt&
Petre-Florin Manole (PSD), învestit ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Petre-Florin Manole (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. *** Petre-Florin Manole s-a născut la 6 octombrie 1983. A urmat Colegiul Național &
Costinel Bogdan Dumitru (independent), învestit ministru delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Costinel Bogdan Dumitru (independent), urmează să preia portofoliul de ministru delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială. *** Bogdan Dumitru are un masterat în Matematică, Informatică (septembrie 1995 - i
Alexandru-Mihai Ghigiu (PSD), învestit ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Alexandru-Mihai Ghigiu (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene. *** Alexandru-Mihai Ghigiu s-a născut la 19 ianuarie 1989. Este absolvent al Facultății de Admini
Natalia-Elena Intotero (PSD), învestită ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Natalia-Elena Intotero (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor. *** Vicepreședintele Camerei Deputaților (din 1 sept. 2025), deputata PSD Natalia-Elena Intotero s-a născut la 14 ianuar
Florin-Ionuț Barbu (PSD), învestit ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Florin-Ionuț Barbu (PSD) urmează să preia portofoliul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. *** Florin-Ionuț Barbu s-a născut la 4 septembrie 1980. A absolvit Facultatea de Științe Economice, specia
Dumitru Chisăliță (independent), învestit ministru al Energiei (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Dumitru Chisăliță (independent) urmează să preia portofoliul de ministru al Energiei. *** Dumitru Chisăliță s-a născut la 23 august 1973, potrivit www.romgaz.ro. A absolvit Facultatea de Inginerie, Universitat
Daniel-Cătălin Zamfir (PSD), învestit ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Daniel-Cătălin Zamfir (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. *** Senatorul social-democrat Daniel-Cătălin Zamfir, liderul grupului PSD din Senat, s-a năs



