JO 2020: Jocurile Olimpice de vară din anul 1992 (Barcelona)
Ediţia a XXV-a a Jocurilor Olimpice de vară s-a desfăşurat la Barcelona, în perioada 25 iulie-9 august 1992, potrivit olympics.com. Jocurile au fost deschise de regele Juan Carlos I al Spaniei. Pentru organizarea acestei ediţii jubiliare, spaniolii au avut contracandidate de seamă: Amsterdam (Olanda), Belgrad (Iugoslavia), Birmingham (Marea Britanie), Brisbane (Australia) şi Paris (Franţa).
În anii care au urmat ediţiei precedente a Jocurilor Olimpice, cea de la Seul din 1988, pe mapamond au avut loc schimbări politice majore. Apartheidul a fost abolit în Africa de Sud, astfel că această ţară a putut participa la Jocurile Olimpice de la Barcelona, pentru prima oară după 1960. Căderea "Zidului Berlinului" şi unificarea celor două Germanii a fost o altă mişcare politică semnificativă, precum şi cea a unirii celor două state yemenite. Fostul "Bloc Comunist" s-a spart şi el, iar URSS s-a despărţit în 15 republici separate.
La Olimpiada de la Barcelona a fost consemnată participarea Estoniei şi Letoniei pentru prima oară după 1936 şi a Lituaniei după 1928. Celelalte foste republici sovietice au participat, pentru prima şi ultima dată, ca o "echipă unificată" sub numele de Comunitatea Statelor Independente (CSI), chiar dacă învingătorii au fost onoraţi sub steagurile republicilor lor.
Pentru prima oară după 1972, Jocurile Olimpice nu au fost atinse de boicot.
La JO de la Barcelona au participat 9.356 de sportivi, din 169 de ţări, care au concurat la 23 de sporturi, potrivit cosr.ro.
România a fost reprezentată de 179 de sportivi, la 16 sporturi.
Baseball-ul a făcut parte din programul olimpic, după ce la şase ediţii ale Jocurilor Olimpice fusese sport demonstrativ. Titlul avea să-i revină Cubei. Alte noi sporturi au fost badmintonul şi judo feminin. Un punct de atracţie al JO din 1992 a constituit-o echipa masculină de baschet a Statelor Unite, care includea vedete ca Magic Johnson, Michael Jordan sau Larry Bird. "Dream Team" a reuşit să câştige turneul masculin marcând o medie de 117 puncte pe meci şi fără a cere vreun time-out.
Cel mai titrat sportiv a fost gimnastul bielorus Vitaly Scherbo, care a câştigat şase medalii de aur, patru dintre acestea fiind obţinute în aceeaşi zi.
Echipa CSI a obţinut titlul gimnasticii feminine cu 0,587 puncte avans faţă de reprezentativa României. Gimnasta Tatiana Lisenko, de 17 ani, a devenit prima sportivă non-româncă învingătoare la bârnă, după o dominare de două decenii a sportivelor noastre.
Cu patru medalii, dintre care două de aur, Lavinia Corina Miloşovici a fost lidera echipei noastre la gimnastică.
Elisabeta Lipă a dominat cursa de schif de la plecare şi până la sosire.
Deng Yaping, din Republica Populară Chineză, a devenit prima dublă campioană a tenisului de masă, disciplină aflată la a doua prezenţă la JO, notează Emanuel Fântâneanu în "România la Jocurile Olimpice" (Red. Publicaţiilor pentru Străinătate, 2000).
Cu excepţia probei de pistol liber (masculin), în toate celelalte întreceri de tir disputate la Mollet del Valles, finalele s-au încheiat cu noi recorduri olimpice.
Una dintre cele mai strânse finale din istorie la canotaj a fost cea de 8+1 masculin, echipajul canadian devansând România cu mai puţin de 30 de centimetri.
O luptă strânsă a fost şi în proba feminină de 100 m sprint. Atleta jamaicană Merlene Ottey a ocupat locul 5, chiar dacă a sosit la numai 6 sutimi de secundă în urma învingătoarei, americanca Gail Devers.
Tenismena americană Jennifer Capriatti, în vârstă de 16 ani, a învins-o în finală pe deţinătoarea titlului, germana Steffi Graff.
Andreas Keller a câştigat aurul la hochei pe iarbă cu echipa Germaniei, el fiind reprezentantul celei de-a treia generaţii în familia sa care câştigă o medalie în această probă. Bunicul său, Erwin, câştigase argintul în 1936, iar tatăl său, Carsten, aurul în 1972.
În clasamentul pe medalii, pe primul loc s-a aflat echipa CSI, fosta URSS, cu 45 de medalii de aur, 38 de argint şi 29 de bronz, urmată de SUA, cu 37 de medalii de aur, 34 de argint şi 37 de bronz, şi de Germania, pe locul al treilea, cu 33 de medalii de aur, 21 de argint şi 28 de bronz, conform olympics.com.
La această ediţie a Jocurilor Olimpice, România a obţinut 18 medalii, dintre care 4 de aur şi 6 de argint, ocupând un meritoriu loc 11 în clasamentul pe medalii, arată cosr.ro. AGERPRES (Documentare - Horia Plugaru, editor: Suzana Cristache Drăgan, editor online: Ada Vîlceanu)
Sursa foto: olympics.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Gimnasta Lavinia Miloșovici
Campioană olimpică și mondială la gimnastică, Lavinia Miloșovici s-a născut la 21 octombrie 1976, la Lugoj, județul Timiș. Lavinia Miloșovici este gimnasta care a obținut nota de 10 la Jocurile Olimpice de la Barcelona (1992), performanță reușită în premieră de Nadia Comăneci la JO de la Montreal, în 1976, menționează
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 21 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Mărturisitori: Visarion și Sofronie; Sf. Mc. Oprea; Sf. Preoți Mărturisitori: Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel; Sf. Cuv. Ilarion cel Mare Greco-catolice Sf. cuv. Ilarion cel Mare; Sf. cuv. Ursula Romano-catolice Ss. Ursula și îns., m.; Celin
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 21 octombrie
Este a 294-a zi a anului 2026. Au mai rămas 71 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 38 m și apune la 18 h 22 m. Luna răsare la 16 h 10 m și apune la 02 h 01 m. Maximul curentului de meteori Orionide. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Ioana Ruxandra Victoria Ciocan (independent), învestită ministru al Culturii (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Ioana Ruxandra Victoria Ciocan (independent) urmează să preia portofoliul Ministerului Culturii. *** Ioana Ruxandra Victoria Ciocan este licențiată în Arte, profilul Arte plastice și decorative, Specializarea Grafică,
Sorin Gabriel Ionescu (independent), învestit ministru delegat pentru Învățământ preuniversitar (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Sorin Gabriel Ionescu (independent) urmează să preia portofoliul de ministru delegat pentru Învățământ preuniversitar. *** Sorin-Gabriel Ionescu, profesor de istorie, directorul Colegiului Național Bănățean din T
Valentin Sorin Costreie (independent), învestit ministru al Educației și Cercetării (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Valentin Sorin Costreie (independent) urmează să preia portofoliul de ministru al Educației și Cercetării. *** Valentin Sorin Costreie a urmat cursurile Facultății de Filosofie a Universității din București unde a obținut li
Alexandru-Florin Rogobete (PSD), învestit ministru al Sănătății (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Alexandru-Florin Rogobete (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Sănătății. *** Alexandru-Florin Rogobete s-a născut la 21 aprilie 1991, conform https://www.cdep.ro/. Absolvent al Facultății de Chim
Marcel-Alexandru Stoica (PSD), învestit ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Marcel-Alexandru Stoica (PSD) urmează să preia portofoliul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. *** Marcel-Alexandru Stoica a studiat la Liceul Teoretic 'Radu Vlădescu' din localitatea Păt&
Petre-Florin Manole (PSD), învestit ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Petre-Florin Manole (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. *** Petre-Florin Manole s-a născut la 6 octombrie 1983. A urmat Colegiul Național &
Costinel Bogdan Dumitru (independent), învestit ministru delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Costinel Bogdan Dumitru (independent), urmează să preia portofoliul de ministru delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială. *** Bogdan Dumitru are un masterat în Matematică, Informatică (septembrie 1995 - i
Alexandru-Mihai Ghigiu (PSD), învestit ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Alexandru-Mihai Ghigiu (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene. *** Alexandru-Mihai Ghigiu s-a născut la 19 ianuarie 1989. Este absolvent al Facultății de Admini
Natalia-Elena Intotero (PSD), învestită ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Natalia-Elena Intotero (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor. *** Vicepreședintele Camerei Deputaților (din 1 sept. 2025), deputata PSD Natalia-Elena Intotero s-a născut la 14 ianuar
Florin-Ionuț Barbu (PSD), învestit ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Florin-Ionuț Barbu (PSD) urmează să preia portofoliul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. *** Florin-Ionuț Barbu s-a născut la 4 septembrie 1980. A absolvit Facultatea de Științe Economice, specia
Dumitru Chisăliță (independent), învestit ministru al Energiei (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Dumitru Chisăliță (independent) urmează să preia portofoliul de ministru al Energiei. *** Dumitru Chisăliță s-a născut la 23 august 1973, potrivit www.romgaz.ro. A absolvit Facultatea de Inginerie, Universitat
Daniel-Cătălin Zamfir (PSD), învestit ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Daniel-Cătălin Zamfir (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. *** Senatorul social-democrat Daniel-Cătălin Zamfir, liderul grupului PSD din Senat, s-a năs



