Carol I, domnitor (1866-1881) şi rege (1881-1914), a fost ales de elita politică românească, dintre principii Europei, şi adus pe tronul ţării, pentru a consolida unirea celor două Principate, Moldova şi Ţara Românească, pentru a conferi prestigiu noului stat, pentru a calma luptele interminabile pentru putere între facţiunile interne şi pentru a reprezenta un factor de stabilitate, într-un moment crucial al dezvoltării României. Considerat întemeietorul Dinastiei Române, potrivit site-ului familiaregala.ro, Carol I a condus ţara spre modernizare şi independenţă, aflându-se în fruntea trupelor româno-ruse, în timpul Războiului de Independenţă din 1877-1878, încheiat prin Tratatul de la Berlin.

Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig s-a născut la Sigmaringen (sudul Germaniei), la 8/20 aprilie 1839, fiind cel de-al doilea fiu al prinţului Karl Anton von Hohenzollern-Sigmaringen şi al prinţesei Joséphine Frederica Luise de Baden, potrivit www.familiaregala.ro. A absolvit cursurile şcolii superioare de cadeţi (1856) şi a urmat cursurile Şcolii de artilerie şi geniu din Berlin (1857). A participat şi la audierea unor cursuri de literatură franceză şi istorie a artei la Universitatea din Bonn (1863). Până în 1866 a fost locotenent în Regimentul 2 dragoni de gardă. În 1864, a participat ca voluntar în armata Prusiei, la Războiul împotriva Danemarcei, arată https://peles.ro.

Arborele genealogic al Regelui Carol I, imprimat la Viena, este primit în custodie, în cadrul unei ceremonii, la Muzeul Naţional de Istorie a României, Bucureşti, 20 decembrie 2013. 

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO

În 1866, când Ion C. Brătianu i-a oferit coroana României lui Carol, acesta se afla la Coburg, în calitate de căpitan în Regimentul 1 dragoni din gardă. Avea reputaţia unui ofiţer distins şi era considerat un exemplu de virtute atât în viaţa personală, cât şi în cea publică. Propunerea a fost acceptată şi prin plebiscitul din 2/14-8/20 aprilie 1866, Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a fost ales domnitor al României, sub numele de Carol I. La 10 mai 1866, însoţit de Ion C. Brătianu, prinţul a intrat în Bucureşti. La 11/23 noiembrie 1866, Poarta Otomană a emis firmanul de învestitură al lui Carol, notează lucrarea "Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947). Carol I" (Ioan Scurtu, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2004, vol.1).

La 3/15 noiembrie 1869, principele Carol se căsătorea cu principesa germană Elisabeta de Wied. Fiica lor, Maria, născută la 27 august/8 septembrie 1871, a murit trei ani mai târziu, îmbolnăvindu-se de scarlatină. În această situaţie, Carol a desemnat ca moştenitor al tronului pe Ferdinand, fiul fratelui său mai mare, Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen.

(de la stg. la dr.) Fotografie cu Principele Ferdinand, Principele Hohenzollern, Principesa Maria, Regele Carol I, Kromprintz (moştenitorul Germaniei) şi Regina Elisabeta, la Castelul Peleş, 1 octombrie 1909.

Foto: (c) Arhivele Naţionale ale României/AGERPRES

Domnitorul Carol I a acordat, în perioada anilor 1869-1876, o atenţie specială înzestrării armatei române cu mijloace de luptă corespunzătoare, pentru a respinge o invazie otomană. A tratat cu fermitate şi demnitate cu ţarul Rusiei, Alexandru al II-lea şi cu miniştrii acestuia problemele cooperării militare şi politice dintre cele două state, apărând interesele României. Nu a acceptat ca armata română să participe la războiul antiotoman sub comandă rusească. Carol I a obţinut păstrarea individualităţii şi unităţii de comandă a trupelor române şi a primit comanda trupelor ruso-române de la Plevna, şeful Statului Major fiind generalul rus Pavel D. Zotov, notează volumul "O istorie sinceră a poporului român" (Florin Constantiniu, Editura Univers Enciclopedic, 2008).

România nu a fost acceptată la tratativele de pace de la San Stefano (19 februarie/3 martie 1878) iar faptul că Rusia a anexat cele trei judeţe din sudul Basarabiei, Cahul, Bolgrad şi Ismail, Dobrogea revenea României, a determinat o stare de tensiune între cele două state. Carol I i-a răspuns ţarului, care ameninţa cu dezarmarea armatei române, că "armata care s-a luptat la Plevna sub ochii împăratului şi ai Alteţei Sale Imperiale va putea fi zdrobită, dar nu va reuşi nimeni niciodată să o dezarmeze". O eventuală confruntare armată a fost înlăturată, Marile Puteri convocând un Congres de pace la Berlin, în iunie-iulie 1878. A fost recunoscută independenţa României, dar acest lucru a fost condiţionat, printre altele, de acceptarea cedării sudului Basarabiei către Rusia, România urmând să primească Delta Dunării, Dobrogea şi Insula Şerpilor, potrivit lucrării "O istorie a românilor" (Ion Bulei, Editura Meronia, 2007).

Parlamentul a proclamat România regat la 14/26 martie 1881. Alteţă regală din 1878, când Consiliul de Miniştri de la 9/21 septembrie a hotărât acest lucru, domnitorul Carol I a fost încoronat rege al României la 10/22 mai 1881, moment care a coincis cu împlinirea a 15 ani de domnie. Coroana regelui a fost confecţionată din oţelul unui tun capturat la Plevna în 1877, iar cea a reginei a fost realizată din aur. Începând din 1866, ziua de 10 Mai a fost Ziua Naţională a României şi se sărbătorea cu mult fast.

Coroana Regelui Carol I purtată şi de Regele Ferdinand la Încoronarea de la Alba Iulia, expusă la  Muzeul Naţional de Istorie a României, la vernisajul expoziţiei "Marea Unire - 1918", Bucureşti, 28 noiembrie 2003.

Foto: (c) VIOREL LĂZĂRESCU / AGERPRES FOTO

La 18/30 octombrie 1883, regele Carol I a favorizat încheierea Tratatului politico-militar secret dintre România şi Austro-Ungaria, la care au aderat ulterior Germania (în aceeaşi zi) şi Italia (3/15 mai 1888). Tratatul a reprezentat, printre altele, ieşirea României din izolarea politică, evitarea posibilităţii unei înţelegeri între Austro-Ungaria şi Rusia pe seama sa, obţinerea unei garanţii de securitate împotriva planurilor hegemonice ale Rusiei, consolidarea poziţiilor României şi a dinastiei de Hohenzollern în Europa de Sud-Est, considerate de Germania şi Austro-Ungaria ca un factor de stabilitate în această parte a Europei, avantaje economice pe piaţa Europei Centrale. Acest tratat a fost în vigoare până la 14/27 august 1916, când România a intrat în Primul Război Mondial de partea Antantei.

România a intervenit în al doilea război balcanic izbucnit la 16/29 iunie, declarând război Bulgariei. Regele Carol I, în calitate de comandant suprem al armatei, şi-a stabilit cartierul general la Corabia, precizează volumul "Istoria României în date" (Editura Enciclopedică, 2003). Conferinţa de Pace de la Bucureşti din 16/29 iulie-28 iulie/10 august 1913, a pus capăt conflictului. Prin tratatul semnat la 28 iulie/10 august, României i-a revenit partea din sudul Drobrogei (judeţele Durostor cu reşedinţa la Silistra, şi Caliacra cu reşedinţa la Bazargic, reprezentând Cadrilaterul, cu o suprafaţă de 7.726 km pătraţi şi o populaţie de 378.027 de locuitori) până la linia Turk-Smil-Ekrene. În urma acestui tratat, situaţia internaţională a României s-a consolidat.

La 15/28 iulie 1914, Austro-Ungaria a declarat război Serbiei şi a trecut la presiuni diplomatice asupra guvernului român, spre a determina România să intre în război alături de Puterile Centrale, indicând tratatul semnat în 1883.

La Consiliul de Coroană din 21 iulie/3 august 1914, regele Carol I s-a pronunţat pentru intrarea României în război alături de Puterile Centrale, afirmând cu hotărâre "că datoria României e să execute tratatele ce o leagă de Tripla Alianţă" fiind convins de victoria germană, notează volumul "România, 1866-1947" (Keith Hitchins, 2017). Dar cei prezenţi s-au pronunţat pentru neutralitate, afirmând că tratatul încheiat în 1883 avea în vedere situaţia în care Austro-Ungaria ar fi fost atacată, ori, aceasta atacase Serbia, astfel încât România nu era obligată să intervină. În faţa acestei situaţii, regele Carol I a conchis: "constat că reprezentanţii ţării, aproape în unanimitate, au cerut neutralitatea României. Ca rege constituţional mă supun votului dumneavoastră." ("Istoria românilor. De la independenţă la Marea Unire (1878-1918)", vol. VII, TOM II, Editura Enciclopedică, 2003).

Primul rege al României, Carol I, a încetat din viaţă la Sinaia, la 27 septembrie/10 octombrie 1914, la vârsta de 75 de ani. A fost înmormântat la Curtea de Argeş, în Biserica episcopală, unde, după doi ani de la moartea sa, a fost înmormântată şi soţia sa, regina Elisabeta (17/29 decembrie 1843-18 februarie 1916).

Mormântul Regelui Carol I (1881-1914) şi al Reginei Elisabeta (1881-1914), Mănăstirea Curtea de Argeş, 19 octombrie 2019.

Foto: (c)  SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO

În cei 48 de ani de domnie ai lui Carol I, au avut loc numeroase acţiuni de modernizare a ţării în plan demografic, economic, social, administrativ, politic şi cultural. România avea în 1866, 4.115.818 locuitori, iar în 1914 ajunsese la 7.771.341 locuitori. În 1867 a fost adoptată moneda naţională şi în 1870 a fost fondată Monetăria statului, când s-au bătut primele monezi de argint, iar în 1880 a fost înfiinţată Banca Naţională a României. În 1869, a fost inaugurată oficial linia de cale ferată Bucureşti-Giurgiu, respectiv prima gară a Bucureştilor, Gara Filaret, urmată în 1872 de inaugurarea Gării de Nord din Bucureşti, care s-a numit până în 1888, Gara Târgoviştei, potrivit www.familiaregală.ro.

A fost creată la 16 iulie 1876, la Bucureşti, Societatea Naţională de Cruce Roşie a României. La 8 iunie 1897 a fost pusă piatra fundamentală a Palatului "Casa de Depuneri, Consemnaţiuni şi Economie" (C.E.C), în prezenţa cuplului regal. Palatul a fost inaugurat în anul 1900. În 1895 a fost inaugurat Podul Carol I, peste Dunăre, de la Feteşti-Cernavodă proiectat de inginerul Anghel Saligny, cel mai mare din Europa la acea vreme. A fost adoptată Legea de încurajare a industriei naţionale (12/24 mai 1887). Numărul fabricilor a crescut, remarcabil, de la 39 în 1866 la 461 în 1906. România era, însă, o ţară agricolă, exportând cereale (între 1910-1914) în proporţie de 73,7%, restul fiind reprezentat de lemn şi produse petrolifere, notează volumul "O istorie sinceră a poporului român" (Florin Constantiniu, Editura Univers Enciclopedic Gold, 2008)

Podul Regele Carol I, redenumit Podul Anghel Saligny, în memoria proiectantului şi executantului renumitei construcţii feroviare, şi construit între anii 1890 şi 1895 pentru asigurarea legăturii Bucureşti - Constanţa. Podul se află la 30 metri peste nivelul ridicat al apelor Dunării, este înscris în lista Monumentelor Istorice sub denumirea Podul Carol I cu statuile ”Dorobanţii”, are o deschidere centrală de 190 metri şi alte 4 deschideri de 140 metri şi este construit alături de un viaduct cu 15 deschideri de 60 metri.

Foto: (c)  SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO

Tot în această perioadă au fost construite Universităţile din Iaşi şi Bucureşti, Ateneul Român, Castelul Peleş. În Bucureşti, între 1880-1883, cursul râului Dâmboviţa a fost amenajat şi în 1882, a fost introdus iluminatul electric. La 17 ianuarie 1906 a fost promulgată prima Lege a Brevetelor de Invenţie şi s-a înfiinţat "Biroul Brevetelor" (astăzi, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci). S-au construit, în 1906, 40 de spitale rurale, dintre care unele sunt în funcţiune şi astăzi. A fost înfiinţat, în 1908, Observatorul Astronomic cu planetariu ("Observatorul Popular"), arată https://peles.ro.. AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; redactor Arhiva Foto: Mihaela Tufega; editor: Suzana Cristache Drăgan, editor online: Alexandru Cojocaru)

* Explicaţie foto din deschidere: Bustul Regelui Carol I, creaţia artistului Dimitrie Măţăoanu, expus la Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR), la vernisajul expoziţiei ''1913. Al Doilea Război Balcanic şi Pacea de la Bucureşti'', organizate cu ocazia împlinirii unui secol de la semnarea, la Bucureşti, a Tratatului de Pace care punea capăt celui de-al Doilea Război Balcanic (10 august 1913), Bucureşti, 8 august 2013.