FRAGMENT DE ISTORIE: 160 de ani de la declanşarea războiului civil american
Alegerea preşedintelui Abraham Lincoln, la 6 noiembrie 1860, în fruntea Statelor Unite a marcat un moment de cotitură în istoria modernă americană. Acesta avea să fie unul dintre momentele, înscrise într-o serie succesivă, care s-au constituit drept cauze ale declanşării celui mai sângeros conflict de pe teritoriul american, cunoscut drept războiul civil american sau războiul de secesiune. Abraham Lincoln a fost primul preşedinte american republican, iar impactul schimbărilor aduse de politicile sale s-a sedimentat treptat în istoria modernă americană. A beneficiat de votul a 180 de electori şi a 1,86 milioane de voturi directe, potrivit www.historynet.com şi www.constitutioncenter.org. Abraham Lincoln a câştigat în toate statele libere şi în niciun stat în care era prezentă sclavia. Imediat după anunţarea rezultatului alegerilor, în Carolina de Sud au fost organizate reuniuni care abordau declanşarea acţiunilor de secesiune. La câteva zile de la alegerea sa ca preşedinte, la data de 10 noiembrie 1860 reprezentanţi ai Congresului au început să se întâlnească şi să expună posibilitatea declanşării secesiunii. La 20 decembrie 1860, statul Carolina de Sud a votat secesiunea.
Expunerile publice ale lui Abraham Lincoln privind abolirea sclaviei au reprezentat un important factor catalizator pentru statele din sud care au ales să declanşeze demersurile de secesiune faţă de Uniune. După Carolina de Sud, au urmat alte state, ajungându-se astfel la coagularea unei confederaţii şi ulterior la declanşarea ostilităţilor armate.
Abraham Lincoln, reputat orator, fără o bogată experienţă militară, învingător în alegeri mai degrabă ca un contracandidat, avea să declare că va face tot ce îi stă în putinţă pentru a menţine Statele Unite ale Americii ca o singură entitate statală, potrivit https://www.battlefields.org şi volumului ''The American Civil War - A Military History'' (John Keegan, Alfred A Knopf, New York, 2009). Lincoln a fost mânat de convingeri politice puternice, înrădăcinate în caracterul solid al auto-guvernării populare. Discursurile sale au constituit o adevărată campanie împotriva sclaviei. A refuzat să recunoască noua formă de unificare a statelor din sud sub forma unei entităţi independente şi în primăvara anului 1861 a izbucnit războiul civil, cea mai sângeroasă confruntare desfăşurată pe teritoriul american. Pe parcursul a doi ani, 1860-1861, unsprezece state au părăsit Uniunea şi au format Confederaţia. Una dintre cauzele cele mai catalizatoare în declanşarea conflictului a fost chestiunea abolirii sclaviei. La 9 februarie 1861, fostul senator Jefferson Davis a fost ales preşedinte al Confederaţiei Statelor Americii de către membrii convenţiei constituţionale confederate.
Situaţia complicată apărută aşeza într-o postură mai mult defensivă statele din nord care nu au lansat o declaraţie de război faţă de forţele Confederaţiei, considerând că aceste state fac parte, din punct de vedere constituţional, în continuare din Uniune şi, nerecunoscându-le declarata independenţă, nu puteau, deopotrivă, să declanşeze un război împotriva unei părţi a Uniunii, potrivit lucrării ''The American Civil War - A Military History''. Statele Confederaţiei au creionat inclusiv o constituţie, inspirată din cea a Uniunii, au format un executiv, cu sediul în Richmond - care era, din iulie 1861, şi capitala Confederaţiei, pe formatul similar celui din Washington.
De la momentul declanşării fazei armate a conflictului, prin atacul forţelor Confederaţiei în 12 aprilie 1861 asupra Fort Sumter, aflat în Carolina de Sud, ofiţerii celor două forţe combatante, care fuseseră colegi la academia West Point, se înfruntau pe câmpul de luptă. Forţele Confederaţiei aveau în componenţă ofiţeri iluştri precum Thomas ''Stonewall'' Jackson, Robert E. Lee, iar în fruntea cavaleriei pe J. E. B. Stuart şi Nathan Bedford Forrest, potrivit ''The American Civil War - A Military History''. Ceea ce lipsea însă forţelor armate ale statelor din sud era o minte strategică pentru a pune pe harta războiului proiecţia victoriei. O slăbiciune inerentă a conflictului era reprezentată de poziţia strategică a Confederaţiei, care exprima vizibil neputinţa conectării cu lumea exterioară, precum şi imposibilitatea de a mobiliza forţe comparabile cu cele ale Uniunii. În condiţiile date, forţele Confederaţiei au făcut tot ce a fost posibil, din punct de vedere militar. Războiul ar fi putut continua pe o durată mai mare de timp, prin strategia sa Joseph E. Johnston a militat şi a pus în practică strategia desfăşurării unei campanii ofensiv-defensive, prin evitarea confruntării directe şi schimbarea locaţiei pentru desfăşurarea luptei astfel încât să-i ofere un avantaj în teren. Generalul Ulysses S. Grant avea să aprecieze strategia lui Joseph E. Johnston, însă nu considera că este una câştigătoare în ecuaţia întregului conflict, el la rândul său împărtăşea strategia obţinerii victoriei şi avansării treptate în terenul inamic pentru confirmarea altor victorii. Robert Lee era un tactician genial şi un adevărat lider în plan operaţional, iar campaniile sale, desfăşurate în cadrul unor ofensive limitate, în teritoriul Uniunii în anii 1862-1863 reprezintă, încă, o modalitate prin care o forţă mai mică poate exercita presiune asupra uneia exponenţial mai mari. Prin seria de victorii succesive înregistrate generalul Robert Lee urmărea să descurajeze şi să scadă capacitatea de luptă a forţelor oponente precum şi susţinerea populaţiei din nord. Capacitatea sa organizaţională a influenţat condiţiile de desfăşurare a războiului şi a determinat forţele Uniunii să poarte, pentru o perioadă, război de apărare. Un alt dezavantaj major al Confederaţiei l-a reprezentat inabilitatea de obţinere a recunoaşterii diplomatice din partea marilor puteri europene, care au înţeles rolul economic internaţional al Statelor Unite şi nu au trimis dar nici au acceptat trimişi diplomatici la şi din Richmond.
Un aspect marcant al războiului civil american a fost îndârjirea şi frecvenţa bătăliilor, pe durata celor patru ani ai conflictului fiind purtate 237 de bătălii, alături de alte acţiuni sau incursiuni de intensitate redusă, generând pierderi umane consistente de ambele părţi. Războiul civil american a fost unul dintre conflictele cele mai sângeroase, factor generat de geografia războiului, astfel că forţele inamicului, în absenţa unor obiective geografice certe, reprezentau singura ţintă vizată. În ciuda îmbunătăţirilor înregistrate la nivelul medicinei, peste 620.000 de oameni şi-au pierdut viaţa între 1861 şi 1865, una dintre cauze fiind maladiile.
La 1 ianuarie 1863, Abraham Lincoln a emis Proclamaţia de Emancipare care a abolit sclavia în toate zonele care se aflau în confruntare împotriva Statelor Unite. Proclamaţia de emancipare a constituit cadrul necesar pentru eventuala eliberare a persoanelor aflate în sclavie pe întreg cuprinsul Statelor Unite ale Americii. Documentul avea să fie adoptat drept al 13-lea Amendament al Constituţiei Statelor Unite. În alegerile prezidenţiale din 1864, Abraham Lincoln avea să câştige un nou mandat de preşedinte chiar în faţa contracandidaţilor săi care ţinteau să semneze un tratat de pace cu statele din sud. La 14 aprilie 1865, preşedintele Abraham Lincoln avea să fie împuşcat de un simpatizant sudist, iar în ziua următoare a murit. Andrew Johnson a fost succesorul lui Abraham Lincoln în fruntea Statelor Unite ale Americii, iar unul dintre actele emise în timpul mandatului său a fost adoptarea celui de-al 14-lea Amendament al Constituţiei SUA în 1866. A reprezentat o adevărată lege a drepturilor, garantând persoanelor afro-americane egalitate privind drepturile politice şi juridice.
Războiul civil american a fost un conflict cu o specificitate aparte, ferocitatea confruntării a expus dârzenia cu care forţele combatante au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru distrugerea oponentului. În timpul confruntărilor, spre exemplu în timpul sângeroasei bătălii de la Gettysburg (1-3 iulie 1863), doar câteva regimente de fiecare parte combatantă au avut capacitatea de a acţiona eficient pe câmpul de luptă. Războiul s-a încheiat în prima săptămână a lunii aprilie 1865, în urma încercuirii forţelor Confederaţiei, fără posibilitatea retragerii, moment în care generalul Robert E. Lee declara: ''nu a mai rămas nimic de făcut decât să merg să îl văd pe generalul Grant, chiar dacă mai degrabă aş muri de o mie de ori''. Într-o încăpere din Appotomattox Court House, Virginia, Robert E Lee şi Ulysses S. Grant conveneau, la 9 aprilie 1865, asupra încheierii ostilităţilor în Virginia, treptat alte corpuri armate ale Confederaţiei aveau să depună armele până în mai 1865. Pacea s-a instaurat pe măsură ce statele Confederaţiei s-au întors în cadrul Uniunii şi au acceptat principiile pe care funcţiona aceasta, recunoscând deopotrivă şi prevederile adoptate, în ianuarie 1865, de abolire a sclaviei. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Mariana Zbora-Ciurel)
Sursa foto: www.nps.gov
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Actorul Paul Newman
Actorul Paul Newman s-a născut la 26 ianuarie 1925, la Shaker Heights, Ohio, SUA. A urmat studii la 'Shaker Heights School' iar apoi la Kenyon College, în Gambier, Ohio. Ulterior s-a înscris în Marina militară a SUA. A revenit la Kenyon College, unde și-a luat licența în științe economice (1949). A studiat actoria la Universitat
FRAGMENT DE ISTORIE: 30 de ani de la lansarea postului de televiziune BBC World (26 ianuarie)
În ziua de 16 ianuarie 1995, a început să emită postul de televiziune BBC World. Din anul 2008 până în 2023, denumirea acestuia a fost BBC World News, iar în prezent este BBC News, potrivit bbc.com. Proprietate a BBC Global News Ltd., o filială a BBC Studios, BBC News difuzează buletine de știri, docu
26 ianuarie - Ziua internațională a energiei curate (ONU)
Ziua internațională a energiei curate, marcată pe 26 ianuarie, a fost declarată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite (rezoluția A/77/327) ca un apel pentru conștientizare și pentru o mobilizare a acțiunilor pentru o tranziție justă și incluzivă la energie curată în beneficiul oamenilor și al planetei. 26 ianuarie este, de asemenea, data înființă
CITATUL ZILEI
'Tinerii trebuie să fie avertizați în privința cultului unei așa-zise ordini care nu răspunde în fața rațiunii, dar mai ales în privința conceptului de disciplină, care este deseori prezentată drept scop în sine, nefiind niciun moment adusă în discuție întrebarea cu privire la scopul sau finalitatea acestei discipline. Iar fetișizarea
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 26 ianuarie
Ortodoxe Sf. Ier. Iosif cel Milostiv, mitropolitul Moldovei; Sf. Cuv. Xenofont, Maria, Arcadie și Ioan Duminica a 32-a după Rusalii Greco-catolice Duminica 32 dR. Sf. cuv. Xenofon și familia sa Romano-catolice Duminica a 3-a de peste an Ss. Timotei și Tit, ep.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 26 ianuarie
Este a 26-a zi a anului 2025. Au mai rămas 339 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 40 m și apune la 17 h 17 m. Luna răsare la 05 h 37 m și apune la 13 h 37 m. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Roxana Losneanu)
DOCUMENTAR: 10 ani de la moartea cântărețului Demis Roussos (25 ianuarie)
Demis Roussos, pe numele real Artemios Ventouris Roussos, s-a născut la 15 iunie 1946, în Alexandria, Egipt, având tată grec și mamă egipteană de origine italiană, potrivit imdb.com. Pasionat de mic de muzică, a fost fascinat de ritmurile arabe, pentru ca la vârsta de zece ani să descopere jazz-ul și să &i
CITATUL ZILEI
'Cunoaștem de asemenea legile de bază care guvernează chimia și biologia. În principiu, ar fi trebuit să fim deci capabili de a determina modul în care lucrează creierul. Dar ecuațiile care guvernează creierul au aproape cu siguranță un caracter haotic, astfel că o mică schimbare în starea inițială poate duce la un rezultat foarte diferit. Așadar, &icir
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 25 ianuarie
Ortodoxe Sf. Ier. Grigorie Teologul, arhiepiscopul Constantinopolului; Sf. Ier. Bretanion, episcopul Tomisului Greco-catolice Sf. aep. Grigore din Nazianz; Sf. m. Bretanion al Tomisului Romano-catolice Convertirea Sf. Paul, ap.; Sf. Bretanion, ep. de Tomis
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 25 ianuarie
Este a 25-a zi a anului 2025. Au mai rămas 340 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 41 m și apune la 17 h 15 m. Luna răsare la 04 h 33 m și apune la 12 h 47 m. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Roxana Losneanu)
PERSONALITATEA ZILEI: Actorul Grigore Vasiliu Birlic
Unul dintre cei mai mari actori români de comedie, interpret strălucit al unor personaje din piesele lui Caragiale, Grigore Vasiliu Birlic a impresionat publicul și criticii teatrali prin creațiile sale actoricești complexe, având capacitatea de a trece foarte ușor de la un rol din registrul tragic la un rol din registrul comic și invers, se menționează pe site-u
DESTINAȚII DE WEEKEND: Sfârșit de săptămână în București și în țară
* Micro-expoziția 'Unirea Principatelor Române în creația pictorului Eugen Ispir (1909-1974)', dedicată evenimentului istoric din 24 ianuarie 1859, va fi accesibilă publicului, din 24 ianuarie, la sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) de pe Calea Victoriei. Micro-expoziția va putea fi vizitată, până pe 20 febru
24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române
Ziua Unirii Principatelor Române este sărbătorită, în fiecare an, la 24 ianuarie. În 1859, în ziua de 24 ianuarie/5 februarie, Alexandru Ioan Cuza era ales, în unanimitate, domn al Țării Românești, după ce fusese ales domn al Moldovei la 5/17 ianuarie 1859, ceea ce a reprezentat, în fapt, unirea celor două principate românești
CITATUL ZILEI
'Cine nu poate vedea nici ceea ce se află în fața ochilor săi și nu are nicio dorință de a produce o schimbare a bazei sociale, aceluia nu-i mai rămâne nimic altceva de spus decât ceea ce spunea și Wotan-ul lui Richard Wagner: 'Știi ce vrea Wotan? Sfârșitul.' De pe treapta socială pe care se află el, un astfel de om nu-și poate dori dec&ac
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 24 ianuarie
Ortodoxe Sf. Cuv. Xenia din Roma; Sf. Xenia din Petersburg (Tedeum) Greco-catolice Sf. cuv. Xenia; Sf. Francisc de Sales Romano-catolice Sf. Francisc de Sales, ep. înv. Sfânta Cuvioasă Xenia este pomenită de Biserica Ortodoxă în ziua