Între 2/14 şi 8/20 aprilie 1866, s-a desfăşurat plebiscitul prin care populaţia din Principatele Române a fost consultată asupra aducerii pe tronul ţării a unui prinţ străin: Carol de Hohenzollern-Sigmaringen - Carol I, viitorul rege al României (1866-1914).

Înlăturarea lui Alexandru Ioan Cuza, la 11/23 februarie 1866, a determinat o acutizare a crizei politice din ţara noastră, între grupările opoziţiei existând mari frământări în legătură cu succesiunea la domnie. Raţiunile reactualizării problemei prinţului străin, cerinţă formulată încă din anul 1857, în cadrul Divanurilor ad-hoc, aveau drept obiectiv menţinerea stabilităţii interne, a coeziunii şi unităţii naţionale, consolidarea autonomiei şi pregătirea terenului pentru dobândirea mai rapidă a independenţei, pentru modernizarea statului.

Pentru coaliţie n-a fost deloc uşor să aducă un principe străin. În plan extern, turcii aduseseră trupe la Dunăre şi puneau în pericol Unirea (firmanul din noiembrie 1861 aprobase Unirea numai pe durata domniei lui Al.I. Cuza). Între Prusia şi Austria stătea să izbucnească un război şi atenţia Europei era concentrată asupra acestuia. Pe de o parte, putea fi un lucru bun pentru tânărul stat român, care ar fi fost lăsat în pace (Austria tocmai manifestase o atitudine ameninţătoare faţă de România), dar, în aceeaşi măsură, putea fi şi un lucru rău pentru că nu avea cine să oprească Imperiul Otoman. În acelaşi timp, în interior, o mişcare separatistă izbucnea la Iaşi, la 3 aprilie 1866, organizată de diplomaţia rusă, care găsise momentul potrivit pentru a destrăma unirea celor două Principate. Mişcarea condusă de boierul rusofil Nicolae Rosetti-Roznovanu a fost înfrântă de Locotenenţă în aceeaşi zi. ("O istorie a românilor", Ion Bulei, Editura Meronia, 2007)

Iniţial, Locotenenţa Domnească, care a preluat conducerea ţării după înlăturarea lui Cuza, a adresat propunerea de a urca pe tronul României contelui Filip de Flandra, din dinastia domnitoare a Belgiei. Desemnarea contelui de Flandra ca domn al Principatelor Române a provocat nemulţumiri în rândul unora din Puterile garante, precum Prusia, Austria, Rusia, dar mai ales Franţa, ceea ce a determinat guvernul belgian să comunice delegaţiei române prezente la Bruxelles, refuzul contelui Filip de a primi coroana Principatelor Române.

În aceste condiţii, Ion C. Brătianu aflat la Paris cu prilejul Conferinţei Puterilor garante şi noul agent diplomatic din capitala Franţei, Ioan Bălăceanu, au propus guvernului Ion Ghica candidatura principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen. Având aprobarea guvernului, Ion C. Brătianu s-a deplasat la Dusseldorf (19/31 martie 1866) unde a fost primit în audienţă de tatăl principelui, Carol-Anton de Hohenzollern, guvernatorul Rhenaniei, şi a avut apoi o întrevedere şi cu fiul acestuia. Răspunsul a fost considerat pozitiv de Brătianu, care a anunţat imediat guvernul de la Bucureşti. Principele Carol a avut consultări cu Napoleon al III-lea, care aprobase acest demers cu mult timp înainte, şi cu Otto von Bismarck, cancelarul Prusiei, care de asemenea, îl sfătuise să accepte, şi a hotărât să primească propunerea fără aprobarea prealabilă a Marilor Puteri, ai căror reprezentanţi se aflau în conferinţă. La 25 aprilie/7 mai, Carol l-a informat pe Ion C. Brătianu asupra deciziei sale.

Pentru a pune Puterile garante în faţa faptului împlinit, Locotenenţa Domnească a publicat o "proclamaţie către popor", la 30 martie/11 aprilie 1866, prin care recomanda alegerea printr-un plebiscit a principelui german Carol - Ludovic de Hohenzollern ca domnitor al Principatelor Române sub numele de Carol I.

Decretul pentru organizarea plebiscitului chema poporul român să se pronunţe dacă "voieşte să se suie pe tronul ereditar al Principatelor Unite Române principele Carol-Ludovic de Hohenzollern, sub numele de Carol I". În acest scop, toţi românii în vârstă de peste 25 de ani, care se bucurau de drepturi civile şi politice, întrunind condiţiile de alegători pentru consiliile comunale urbane şi rurale, urmau să-şi înscrie votul, pentru sau contra, într-unul dintre cele două registre separate aflate la cancelariile comunale.

În proclamaţia, semnată de Locotenenţa Domnească şi de membrii guvernului, era exprimată convingerea că astfel se va pune frâu "tuturor intrigilor şi uneltirilor ce au drept scop sugrumarea naţionalităţii noastre", că "d-astă dată voinţa naţiunii va fi încoronată cu cea mai deplină izbândă", arată lucrarea "Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947). Carol I" (Vol. I, Ioan Scurtu, Editura Enciclopedică, 2004).

Plebiscitul, organizat între 2/14 şi 8/20 aprilie 1866, s-a încheiat oficial cu un rezultat favorabil aducerii pe tronul României a principelui Carol de Hohenzollern: 685.869 voturi "pentru", 12.837 "abţineri" şi 224 "contra". În condiţiile externe de atunci, caracterizate prin încercarea unor mari puteri (Imperiul Otoman, Rusia) de a obţine separarea Principatelor şi anularea Unirii din 1859, rezultatul plebiscitului avea mai curând semnificaţia apărării statului naţional.

În urma alegerilor parlamentare din 9/12-17/29 aprilie 1866 (Locotenenţa Domnească şi guvernul anunţaseră la 17/29 martie, dizolvarea corpurilor legiuitoare în vederea organizării unor noi alegeri parlamentare), Adunarea Deputaţilor şi Senatul au deschis lucrările noii sesiuni la 28 aprilie/10 mai 1866. După dezbateri privind chestiunea alegerii domnitorului (109 deputaţi s-au pronunţat pentru alegerea principelui Carol, iar şase s-au abţinut), Adunarea a adoptat o declaraţie în care se afirmă: "înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor, că voinţa nestrămutată a Principatelor Unite este de a rămânea ceea ce sunt, o Românie una şi nedespărţită, sub domnia ereditară a unui principe străin, luat dintr-una din familiile suverane ale Occidentului şi că principele ereditar al României una şi nedespărţită este principele Carol-Ludovic de Hohenzollern Sigmaringen, pe care şi Adunarea la rândul său îl proclamă sub numele de Carol I.", arată "Enciclopedia şefilor de stat şi de guvern ai României" (Editura Meronia, 2011). AGERPRES/ (Documentare - Irina Andreea Cristea; editor: Ruxandra Bratu, editor online: Simona Aruştei)

Explicaţie foto: Vernisajul expoziţiei "Marea Unire - 1918" organizată de Muzeul Naţional de Istorie a României; coroana Regelui Carol I, purtată şi de Regele Ferdinand la Încoronarea de la Alba Iulia.