Tudor Vladimirescu a acceptat cu greutate, la sfârşitul lunii martie, întrevederea cerută de şeful Eteriei, şi numai după ce Ipsilanti a trimis pe Sava, ca ostatic, în tabăra pandurilor. Venind la întâlnire, amândoi comandanţii "aveau pază bună de oameni înarmaţi şi gata de luptă la cel mai mic semn", arăta Mihai Cioranu, martor al evenimentelor, în lucrarea "Revoluţia lui Tudor Vladimirescu", citat de Mircea T. Radu, în lucrarea sa "1821 - Tudor Vladimirescu şi revoluţia din Ţara Românească" (1978). Episcopul Ilarion i-a slujit lui Tudor de interpret. Întâlnirea a avut loc, potrivit surselor istorice, la Bucureşti, dincolo de bariera Podului Mogoşoaiei, în casele de la Cişmeaua lui Mavrogheni, potrivit lucrării "Istoria românilor" (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003).

În cadrul întrevederii, Alexandru Ipsilanti i-a cerut lui Tudor să se unească cu tabăra eteriştilor, în vederea războiului cu turcii. Vladimirescu a răspuns că este de acord să se alieze armatelor ruseşti, dar că el nu poate schimba obiectivul mişcării sale, spre a se alătura unei acţiuni care, nesprijinită de ruşi nu poate izbuti. El a arătat că îndatorirea sa este aceea de a ţine seama de interesele şi de situaţia Ţării Româneşti, care trebuie ferită de ocupaţia otomană. A adăugat că lupta pentru eliberarea Greciei nu trebuie purtată aici şi a cerut lui Ipsilanti să treacă Dunărea, pentru a nu atrage asupra Principatelor urgia invaziei turceşti.

"Prinţule, fără ajutorul Rusiei, noi nu cutezăm a ridica steagul împotriva turcilor, căci ştii ce cruzi sunt ei! Şi-apoi, ei sînt suzeranii noştri, şi avem tratate cu dînşii, pe care trebuie a le respecta, şi vrem să scutim nenorociri sărmanei noastre patrii" (Mihai Cioranu). Relatarea lui Cioranu infirmă presupunerea că Tudor a jurat credinţă Eteriei, ea încheindu-se cu precizarea că imediat după întrevedere s-au văzut efectele neînţelegerii dintre cei doi conducători. Ipsilanti a ordonat arnăuţilor ce se alăturaseră lui Tudor, să vină în tabăra sa: "Ipsilanti a doua zi a dat poruncă ca, fără zăbavă, oricâţi arnăuţi vor fi subt steagul lui Tudor să vie numaidecât subt steagurile celorlalţi arnăuţi ai săi... Astfel, chiar în ziua aceea s-a dat pe faţă ura ce era între Tudor şi Ipsilanti", se arată în lucrarea "1821 - Tudor Vladimirescu şi revoluţia din Ţara Românească" (Mircea T. Radu, 1978).

Această separare a celor doi lideri revoluţionari nu trebuie interpretată însă ca o ruptură a lui Tudor de propriul său program de până atunci. Chiar dacă mişcarea pandurilor a fost într-un fel stimulată şi de pregătirile Eteriei, iar Vladimirescu, la început, a promis eforiei eteriste din Bucureşti, ca în cazul războiului ruso-turc să dea "o mână de ajutor" lui Ipsilanti, spre a înlesni "trecerea peste Dunăre a oştirilor Eteriei greceşti" (potrivit lui Chiriac Popescu, un alt martor al evenimentelor din 1821, autor al lucrării "Memoriul despre mişcarea lui Tudor Vladimirescu", citat în aceeaşi lucrare amintită mai sus), faptul acesta nu-l putea împiedica pe Tudor să aibă, din capul locului, obiective proprii, o poziţie politică deosebită de a Eteriei, faţă de jugul turco-fanariot din Principate.

Ca atare, dacă Vladimirescu n-a convenit cu Ipsilanti, la Bucureşti, să atace pe turci (când ţarul se declara solidar cu sultanul), el a rămas consecvent liniei lui politice anterioare, aşa cum o exprimase în proclamaţii şi în alte acte ale sale.

Iată cum descrie colonelul rus I.P. Liprandi (autor al lucrării "Răscoala pandurilor sub conducerea lui Tudor Vladimirescu", amintit în aceeaşi lucrare menţionată mai sus), întrevederea de la Bucureşti: "Prinţul a căutat prin toate mijloacele să convingă pe Tudor să colaboreze cu el şi să unească lagărul pandurilor cu al eteriştilor. Acesta s-a opus însă cu dârzenie...la insistenţa stăruitoare a prinţului şi i-a cerut dovezi scrise despre coparticiparea Rusiei. În cele din urmă...., Tudor i-a spus: "Prinţe! Scopul dvs. este cu totul opus scopului meu. Locul dvs. nu este aici. Duceţi-vă, treceţi Dunărea şi luptaţi cu turcii. În ceea ce mă priveşte, eu nu intenţionez să mă lupt cu ei". Apoi a adăugat: " ŤPuterea dvs. este prea slabă ca să vă puteţi măsura cu cea a turcilor, şi dacă nu sînteţi sprijiniţi de vreo mare putere, vă aşteaptă numai nenorociriť". Şi Liprandi conchide: "Răspunsul lui Tudor era prea limpede şi sincer şi prinţul a văzut că toate speranţele sale de a-l îndupleca să treacă de bună voie de partea sa trebuie să rămână zadarnice. Atunci el a căutat să cumpere, cu ajutorul lui Iordache, pe căpitanii lui Tudor"... În acelaşi timp, "pentru ca eteriştii să nu bănuiască refuzul lui Tudor de a acţiona în înţelegere cu ei", Ipsilanti "a răspândit zvonul că Tudor a jurat chiar că le va da ajutor; ceea ce era foarte departe de adevăr, deoarece aceasta a fost singura lor întrevedere şi ei s-au despărţit foarte nemulţumiţi." ("1821 - Tudor Vladimirescu şi revoluţia din Ţara Românească", Mircea T. Radu, 1978).

Asupra întrevederii s-au păstrat versiuni diferite. În orice caz, toate concordă în a arăta că Vladimirescu a cerut dovezi privind venirea armatei ruse şi întrucât acestea nu i s-au putut oferi, el a refuzat să se angajeze într-o luptă inegală cu armatele otomane; dimpotrivă, i-a dat să înţeleagă prinţului eterist, că trebuia să părăsească Ţara Românească, pentru a nu fi provocată invazia otomană. Cu toate divergenţele, cei doi conducători au trebuit însă să găsească un mod pentru a putea coexista în grelele împrejurări existente. A fost stabilit în fapt un condominium al lor asupra Ţării Româneşti, în cadrul căruia Ipsilanti şi-a putut păstra însă un număr mai mic de judeţe faţă de cele supuse autorităţii lui Vladimirescu, doar judeţele dinspre munte de la est de Olt, dar şi în acestea Vladimirescu şi-a exercitat autoritatea asupra unor zone de la graniţă. ("Istoria românilor", Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003)

În timp ce forţele principale ale lui Vladimirescu s-au deplasat spre mănăstirea Cotroceni, unde s-a instalat şi slugerul, Ipsilanti s-a retras la Târgovişte. Deplasarea la Cotroceni a coincis cu măsurile militare intensificate pe care le-a ordonat Vladimirescu şi în primul rând cu fortificarea taberei principale a "Adunării norodului". Au fost depuse, totodată, eforturi pentru înmulţirea rândurilor oştirii revoluţionare, pentru dotarea ei cu armament şi muniţii şi ostaşii au fost supuşi unor intense exerciţii militare. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea; redactor Arhiva Foto: Elena Bălan; editor: Ruxandra Bratu, editor online: Simona Aruştei)