TIMP LIBER DE ACASĂ: Lansarea, în premieră naţională, a producţiei ''Water Song''
La 22 martie 2021, Programul Naţional Cantus Mundi România şi Administraţia Naţională "Apele Române" lansează în mediul online primul proiect sonor participativ dedicat apei, intitulat "Water Song" ("Cântecul Apei").
Producţia "Water Song" reprezintă o creaţie muzicală originală şi colectivă, realizată în premieră naţională cu participarea copiilor din comunitatea Programului Naţional Cantus Mundi, derulat de Corul Naţional de Cameră "Madrigal - Marin Constantin". Va putea fi urmărită, gratuit, la adresa https://www.facebook.com/events/554690035456229.
"Water Song" este lansat sub forma unui videoclip care conţine înregistrări trimise de copii cu sunete ale apei din natură, ale cursurilor de apă care le sunt dragi, reprezentative pentru zona din care provin. Aceste înregistrări vor fi mixate cu voci ale corurilor din program, precum şi cu intervenţii sonore ale ansamblului de percuţie Young Beats al Cantus Mundi, coordonat de muzicienii Zoli Toth şi Bogdan Pop.
"Water Song" este o iniţiativă dedicată protejării mediului şi preţuirii unei resurse fundamentale, apa, arată Emil Pantelimon, managerul Corului Naţional de Cameră "Madrigal - Marin Constantin", într-un comunicat de presă remis AGERPRES.
La rândul său, ing. Laszlo Barabas, director general al Administraţiei Naţionale "Apele Române", a arătat că "Apa este cea mai importantă resursă naturală a planetei noastre, iar o apă curată este garanţia unei vieţi sănătoase. De aceea, alături de sloganul mondial 'Preţuieşte apa', îl aşezăm pe cel promovat de către instituţia noastră în ultimii 15 ani: 'Să păstrăm apele curate!' şi care ar trebui să devină un principiu de viaţă pentru toţi".
Deloc întâmplător, 22 martie este şi Ziua mondială a apei, dată stabilită, în anul 1992, de Organizaţia Naţiunilor Unite prin adoptarea rezoluţiei 47/193. În 2021, ONU ne invită să conştientizăm valoarea apei în viaţa noastră şi importanţa acesteia din perspectivele ecologică, socială şi culturală.
Programul Naţional Cantus Mundi (www.cantusmundi.ro) este cel mai mare program de integrare socială prin muzică din România, iniţiat de reputatul dirijor Ion Marin şi derulat cu implicarea membrilor Corului Naţional de Cameră "Madrigal - Marin Constantin". După 10 ani de activitate, Programul reuneşte sub umbrela sa peste 1.665 de coruri. Aproape 60.000 de copii şi tineri, alături de dirijorii lor, participă la promovarea cântului coral pe întreg cuprinsul ţării, depăşind barierele legate de etnie, condiţie socială şi capacităţi fizice sau psihice, construind astfel nuclee culturale complexe.
Producţia "Water Song" nu este prima iniţiativă ecologistă a Programului Naţional Cantus Mundi. La 9 februarie 2021, a fost lansat proiectul digital "Şcoala de mediu Cantus Mundi", alături de Teodora Iacob - jurnalist, activist de mediu şi fondatorul Asociaţiei "Nature Talks". Creat sub forma unui serial video de zece episoade, proiectul a fost publicat săptămânal pe canalele de social media Cantus Mundi România şi Nature Talks.
"Water Song" şi "Şcoala de mediu Cantus Mundi" se integrează într-un proiect mai amplu al Programului Cantus Mundi România, de familiarizare a copiilor şi tinerilor cu informaţii de bază despre ecologie şi acţiunile concrete pe care le pot realiza în sprijinul naturii. Programul Naţional Cantus Mundi a adăugat acest subiect strategiei sale educaţionale de mai bine de 5 ani, prin diferite acţiuni care au solidarizat în mod activ copiii şi tinerii din comunitate, prin transmiterea unui mesaj important de respect şi responsabilitate faţă de natură.
Administraţia Naţională "Apele Române" administrează apele din domeniul public al statului şi infrastructura Sistemului Naţional de Gospodărire a Apelor formată din lacuri de acumulare, diguri de apărare împotriva inundaţiilor, canale, derivaţii interbazinale, prize de apă şi alte lucrări specifice, precum şi infrastructura sistemelor naţionale de veghe hidrologică, hidrogeologică şi de monitorizare a calităţii resurselor de apă aflate în patrimoniul său, în scopul cunoaşterii şi a gestionării unitare pe ansamblul ţării a resurselor de apă de suprafaţă şi subterane. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Doina Lecea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu este al 270-lea Patriarh de Constantinopol, fiind întronizat în 1991 ca succesor al Patriarhului Dimitrie I. Anul acesta se împlinesc 35 de ani de la alegerea sa în demnitatea de Patriarh Ecumenic și 65 de ani de slujire clericală. Patriarhul Bartolomeu s-a născut în anul 1940, î
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Svanetia Superioară (Georgia)
Svanetia Superioară (Zemo Svaneti, în georgiană) este o zonă istorică și geografică din nord-vestul Georgiei, în sudul munților Caucazul Mare. Este cunoscută pentru peisajele sale alpine și pentru satele medievale, dominate de turnuri de apărare. Datorită arhitecturii defensive unice și planului urbanistic adaptat mediului montan, vechiul nucleu al așezărilor din
Cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș' (22-24 octombrie)
În zilele de 22, 23 și 24 octombrie 2026, este programată cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș'. Evenimentul, organizat la Cluj-Napoca de Fundația 'Dumitru Fărcaș', are ca principal scop promovarea celor mai buni tineri soliști instrumentiști de muzică populară și a celor specializați în folclorul românesc.
Ședință a CSAT: recentele incidente din Marea Neagră, printre temele discutate (cronologie 2025-2026)
Președintele Nicușor Dan a convocat o nouă ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) pentru 22 octombrie 2026, la ora 18:00, la Palatul Cotroceni. În cursul reuniunii, vor fi analizate implicațiile de securitate generate de recentele incidente de la Marea Neagră și vor fi evaluate măsurile de consolidare a capacității de rea
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 22 octombrie
Ortodoxe Sf. Ier. Averchie, episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii; Sf. 7 tineri din Efes Greco-catolice Sf. ep. Averchie; Cei 7 tineri m. din Efes; Sf. papă Ioan Paul al II-lea Romano-catolice Sf. Ioan Paul al II-lea, pp. Sfântul I
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 22 octombrie
Este a 295-a zi a anului 2026. Au mai rămas 70 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 39 m și apune la 18 h 20 m. Luna răsare la 16 h 30 m și apune la 03 h 09 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Gimnasta Lavinia Miloșovici
Campioană olimpică și mondială la gimnastică, Lavinia Miloșovici s-a născut la 21 octombrie 1976, la Lugoj, județul Timiș. Lavinia Miloșovici este gimnasta care a obținut nota de 10 la Jocurile Olimpice de la Barcelona (1992), performanță reușită în premieră de Nadia Comăneci la JO de la Montreal, în 1976, menționează
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 21 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Mărturisitori: Visarion și Sofronie; Sf. Mc. Oprea; Sf. Preoți Mărturisitori: Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel; Sf. Cuv. Ilarion cel Mare Greco-catolice Sf. cuv. Ilarion cel Mare; Sf. cuv. Ursula Romano-catolice Ss. Ursula și îns., m.; Celin
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 21 octombrie
Este a 294-a zi a anului 2026. Au mai rămas 71 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 38 m și apune la 18 h 22 m. Luna răsare la 16 h 10 m și apune la 02 h 01 m. Maximul curentului de meteori Orionide. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Ioana Ruxandra Victoria Ciocan (independent), învestită ministru al Culturii (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Ioana Ruxandra Victoria Ciocan (independent) urmează să preia portofoliul Ministerului Culturii. *** Ioana Ruxandra Victoria Ciocan este licențiată în Arte, profilul Arte plastice și decorative, Specializarea Grafică,
Sorin Gabriel Ionescu (independent), învestit ministru delegat pentru Învățământ preuniversitar (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Sorin Gabriel Ionescu (independent) urmează să preia portofoliul de ministru delegat pentru Învățământ preuniversitar. *** Sorin-Gabriel Ionescu, profesor de istorie, directorul Colegiului Național Bănățean din T
Valentin Sorin Costreie (independent), învestit ministru al Educației și Cercetării (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Valentin Sorin Costreie (independent) urmează să preia portofoliul de ministru al Educației și Cercetării. *** Valentin Sorin Costreie a urmat cursurile Facultății de Filosofie a Universității din București unde a obținut li
Alexandru-Florin Rogobete (PSD), învestit ministru al Sănătății (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Alexandru-Florin Rogobete (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Sănătății. *** Alexandru-Florin Rogobete s-a născut la 21 aprilie 1991, conform https://www.cdep.ro/. Absolvent al Facultății de Chim
Marcel-Alexandru Stoica (PSD), învestit ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Marcel-Alexandru Stoica (PSD) urmează să preia portofoliul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. *** Marcel-Alexandru Stoica a studiat la Liceul Teoretic 'Radu Vlădescu' din localitatea Păt&
Petre-Florin Manole (PSD), învestit ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Petre-Florin Manole (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. *** Petre-Florin Manole s-a născut la 6 octombrie 1983. A urmat Colegiul Național &









