Prestigioasă figură a vieţii politice interne, dar şi a politicii externe din perioada interbelică, diplomatul Nicolae Titulescu a avut ca obiectiv principal păstrarea independenţei, a integrităţii teritoriale a României şi afirmarea acesteia pe plan internaţional: "Viaţa mea a fost o luptă continuă în scopul de a croi pentru România un loc în viaţa lumii, apărându-i, totodată, interesele naţionale", notează http://revistasferapoliticii.ro/.

Nicolae Titulescu s-a născut la 4/16 martie 1882, la Craiova. A urmat cursurile şcolii primare la pensionul "Jules Javet" (1888-1892) şi a absolvit, în 1900, Liceul "Nicolae Bălcescu", ambele din Craiova, cu premiul de onoare la examenul de bacalaureat. Beneficiar al unei burse la Paris, s-a înscris la Facultatea de Drept şi de Studii Politice. În 1903 a obţinut licenţa în drept, fiind primul clasat pe facultate. În 1905, şi-a susţinut teza de doctorat "Essai sur une theorie generale des droits eventuels" şi a obţinut cea mai înaltă distincţie "magna cum laudae", potrivit dicţionarului "Membrii Academiei Române (1866-2003)" (Ed. Enciclopedică/Ed. Academiei Române, Bucureşti, 2003).

S-a întors în ţară şi s-a înscris în Baroul Avocaţilor din Bucureşti. A fost numit profesor suplinitor (1905-1909) la catedra de drept civil a Facultăţii de Drept din Iaşi. În 1909, a fost numit profesor titular la catedra de drept civil de la Facultatea de Drept din Bucureşti, unde a rămas până în 1931. În perioada în care a fost profesor a publicat lucrări cu privire la diverse domenii ale dreptului civil: "Observaţiuni asupra reorganizării Facultăţii de Drept" (1904); "Asupra legii pentru înstrăinarea bunurilor statului" (1905); "Principiile autorizării maritale" (1905); "Problema cesiunei uzufructuare" (1905); "Cum trebuie să înţelegem educaţiunea juridică" (1907); "Împărţeala moştenitorilor" (1907), potrivit http://aman.ro/.

În 1907 a editat la Craiova ziarul "Ţăranul", în care a susţinut cauza ţăranilor români, o serie de aspecte fiind reluate şi în lucrarea "Problema responsabilităţii juridice a statului şi a comunelor cu privire la ultimele răscoale ţărăneşti", consemnează volumul amintit mai sus.

A devenit, în 1909, membru al Partidului Conservator-Democrat condus de Take Ionescu. A părăsit formaţiunea politică în 1921, în urma decesului lui Take Ionescu şi a scăderii popularităţii partidului. La 8 noiembrie 1912, a fost ales deputat de Romanaţi, reales în 1914. În 1913 a rostit, în Camera Deputaţilor, discursul "Poziţia României faţă de evenimentele din Balcani".

Vernisajul expoziţiei temporare ''1913. Al Doilea Război Balcanic şi Pacea de la Bucureşti'', organizată de Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR), cu ocazia împlinirii unui secol de la semnarea, la Bucureşti, a Tratatului de Pace care punea capăt celui de-al Doilea Război Balcanic (10 august 1913); în imagine: Hotărârea Consiliului de Miniştri, din 13 noiembrie 1913, prin care generalul Constantin Coandă, Nicolae Titulescu, generalul Gh. Iannescu, lt. col. Ion Pavelescu şi maiorul Victor Seicaru sunt numiţi în Comisia mixtă însarcinată cu trasarea noii frontiere cu Bulgaria şi documentul prin care, la 5 noiembrie 1913, preşedintele Consiliului de Miniştri solicită Corpurilor Legiuitoare aprobarea proiectului de lege referitor la modificarea graniţelor ţării.

Foto: (c) SORIN LUPŞA/AGERPRES FOTO

Nicolae Titulescu s-a implicat activ în acţiunile ce priveau desăvârşirea unităţii statului naţional român, susţinând unirea Transilvaniei cu România. În 1915, a rostit la Ploieşti discursul "Inima României": "România nu poate fi întreagă fără Ardeal... Ardealul e inima României geografice! Din culmile ei izvorăsc apele care au scăldat românismul în istorie". Din septembrie 1918 a devenit membru în Consiliul Naţional Român înfiinţat la Paris, alături de Traian Vuia, Take Ionescu, Constantin Mille, se arată în lucrarea ''Reflecţii - Nicolae Titulescu'' (Editura Albatros, 1985).

Între anii 1916-1918, în perioada în care capitala României era la Iaşi, a deţinut funcţia de ministru de Finanţe în cadrul guvernului condus de Ion I. C. Brătianu. A fost din nou ministru al finanţelor între anii 1920-1921, în guvernul condus de Alexandru Averescu.

A fost desemnat prim-delegat al României la Conferinţa de Pace de la Paris (1919-1920) şi a fost co-semnatar al Tratatului de la Trianon. De asemenea, a fost conducătorul delegaţiei României la Conferinţa de la Spa (iulie 1920), unde a susţinut interesele României.

Şi-a început cariera diplomatică la 16 decembrie 1921, când a dobândit calitatea de trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar al României la Londra (1921-1927). A fost numit ministru al Afacerilor Străine (1927-1928, 1932-1936), calitate în care şi-a adus o importantă contribuţie la redeschiderea sau la înfiinţarea legaţiilor României la Helsinki (1927), Lisabona (1928), Buenos Aires (1928), Santiago de Chile, Ciudad de Mexico, Montevideo, Teheran (1935).

Bustul diplomatului român Nicolae Titulescu (1882-1941), Atena, 17 octombrie 2012.

Foto: (c) RADU BURAGA/AGERPRES FOTO

Diplomatul Nicolae Titulescu s-a numărat printre semnatarii pactului de organizare a Micii Înţelegeri (1933). În acelaşi an, la Londra, a semnat, în numele Guvernului României, Convenţia de definire a agresiunii, aducându-şi o substanţială contribuţie la redactarea textului uneia dintre ele ("Convenţia Litvinov-Titulescu" sau "Formula Titulescu-Litvinov"). Tot în 1933, a semnat, la Ankara, Tratatul de amiciţie, neagresiune, arbitraj şi conciliaţiune dintre România şi Turcia, apoi, în 1934, Pactul Înţelegerii Balcanice şi Pactul de neagresiune şi conciliaţiune de la Rio de Janeiro etc. De asemenea, a fost însărcinat de guvernul român să reia tratativele cu delegaţia sovietică în vederea încheierii unui pact de neagresiune între România şi URSS.

A desfăşurat o intensă activitate ca delegat permanent al României în cadrul Societăţii Naţiunilor, la care România a aderat încă de la înfiinţare (1920). A fost numit reprezentant permanent al României pentru Consiliul Societăţii Naţiunilor (1928) şi a fost ales preşedintele celei de-a XI-a (10 sept.-4 oct. 1930) şi a celei de-a XII-a (7 sept. 1931) sesiuni ordinare a Adunării Generale a Societăţii Naţiunilor, fiind singura personalitate care a deţinut de două ori această funcţie.

Reprezentant de seamă al României, Nicolae Titulescu a participat la lucrările unor importante reuniuni internaţionale, între care: Conferinţa internaţională de la Londra, în care s-a dezbătut "Planul Dawes" (un plan al reparaţiilor de după Primul Război Mondial, 1924), ocazie cu care a prezentat memoriul "Les revendications de la Roumanie"; lucrările primei faze a Conferinţei internaţionale în problema reparaţiilor de război (Planul Young; Haga, 6-31 august 1929), dar şi la lucrările celei de-a doua faze a Conferinţei (3-20 ianuarie 1930); Conferinţa miniştrilor de Finanţe ai ţărilor aliate de la Londra, unde a prezentat un memoriu referitor la reglementarea reparaţiilor de război şi creanţelor speciale ale României; Conferinţa de dezarmare de la Geneva (1932), unde a propus soluţii destinate să garanteze pacea şi bunele relaţii dintre state; Conferinţa Balcanică de la Bucureşti (1932), prilej cu care a rostit un discurs privitor la consolidarea păcii şi apropierea între naţiunile balcanice; Conferinţa de la Geneva (1933), în care a susţinut iniţiativa sovietică privind definirea agresiunii şi agresorului; Conferinţa de la Montreux (1936), unde a încheiat o convenţie pentru strâmtorile Bosfor şi Dardanele. ("Membrii Academiei Române (1866-2003)", Ed. Enciclopedică/Ed. Academiei Române, Bucureşti, 2003)

Nicolae Titulescu a fost demis la 29 august 1936 din guvernul condus de Gheorghe Tătărăscu, ca urmare a unor puternice presiuni atât interne, cât şi externe.

A emigrat în Franţa, la Cannes, de unde şi-a continuat activitatea pentru asigurarea şi menţinerea păcii în lume. A vorbit în faţa Academiei diplomatice din Paris, a rostit discursurile "Despre metodele practice de a păstra pacea existentă" în Camera Comunelor de la Londra, şi "Situaţia internaţională a Europei" la New College al Universităţii Oxford. A vorbit despre evoluţia situaţiei internaţionale şi atitudinea Marea Britanii faţă de evenimentele europene, în faţa Comitetului pentru Pace şi Apărare din Mare Britanie, prezidat de Winston Churchill.

Lansarea cărţii ”Politica externă a României”, autor Nicolae Titulescu, la sediul Ministerului Afacerilor Externe (29 martie 1994).

Foto: (c) VIOREL LĂZĂRESCU/AGERPRES FOTO

La 31 mai 1930 a fost ales membru de onoare al Academiei Române, iar la 28 mai 1935, membru titular. A fost vicepreşedinte (1927) şi preşedinte (1934) al Academiei Diplomatice Internaţionale din Paris, al Societăţii Internaţionale de Filologie, Ştiinţe şi Arte Frumoase (1929), membru în Comisia de Cooperare Intelectuală Internaţională de la Geneva, membru al Curţii Permanente de Arbitraj de la Haga. I-a fost acordat titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţilor din Atena (1933) şi Bratislava (1937).

A scris pentru "Dicţionarul Diplomatic" al Academiei câteva articole: "Suveranitatea statelor", "Pactul Înţelegerii Balcanice", "Pactul societăţii Naţiunilor în legătură cu pactul Briand-Kellog", "Organizarea păcii". Din lucrările sale, mai amintim: "Essai sur une théorie générale des droits éventuels" (1908); "Discurs" (1914, 1915); "La Réforme agraire en Roumanie et les Optants Hongrois de Transylvanie" (Paris, 1924); "L'Attentat de Marseille" (1935); "La politique extérieure de la Roumanie" (1936); "Reflecţii" (1985); "Basarabia, pământ românesc" (1992); "Documente confidenţiale" (1992); "Politica externă a României (1937)" (1994); "Nicolae Titulescu - Pledoarii pentru pace" (1996); "Opere complete" (vol. I, 2001), "Opera politico-diplomatică (iulie 1927-iulie 1928)" (partea I, partea a II-a, 2003), "Opera politico-diplomatică. Corespondenţă, vol. I (1921-1931)" (partea I, partea a II-a, 2004), "Opera politico-diplomatică (1 ianuarie 1937-31 decembrie 1937)" (partea I, partea a II-a, partea a III-a, 2007).

Marele diplomat român a murit la Cannes, la 17 martie 1941. A fost înhumat la 24 martie, în cimitirul Bisericii ruse "Sf. Mihail" din Cannes. În ciuda dorinţei sale exprimată prin testamentul scris la 5 ianuarie 1940, de a fi înmormântat la Braşov, timp de cinci decenii, corpul său neînsufleţit a rămas în Franţa, de unde a fost adus în ţară abia în 1992.

Mormântul diplomatului român Nicolae Titulescu (1882-1941) din curtea bisericii Sfântul Nicolae, Şcheii Braşovului, 2 mai 2007.

Foto: (c) BOGDAN BĂRBULESCU/AGERPRES FOTO

La 15 martie 1992, a avut loc ceremonia reînhumării rămăşiţelor pământeşti ale lui Nicolae Titulescu, la Biserica Sf. Nicolae din Şcheii Braşovului, respectându-se astfel dorinţa sa testamentară, de a fi îngropat în România, la Braşov. AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea, redactor Arhiva Foto: Elena Bălan; editor: Marina Bădulescu, editor online: Alexandru Cojocaru)

* Explicaţie foto din deschidere: Efigia lui Nicolae Titulescu din curtea Palatului Păcii de la Haga, Ţările de Jos, 15 septembrie 2008.