La mijlocul lunii martie 1821, când "Adunarea norodului" se găsea în preajma oraşului Bucureşti, iar eteriştii înaintau şi ei spre acelaşi obiectiv, începuse să fie evident că nu se mai putea conta pe un sprijin din afară. În noaptea de 14 spre 15 martie 1821, consulul general rus Pini primise instrucţiuni de la ambasada din Constantinopol prin care i se ceruse să condamne public acţiunea lui Ipsilanti, aceasta după ce mai înainte i se ordonase dezavuarea lui Tudor Vladimirescu, se arată în ampla lucrare "Istoria românilor", apărut sub egida Academiei Române, Secţia de Ştiinţe Istorice şi Arheologie (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003).

După ce trimisese o delegaţie Divanului ţării, împreună cu un "memorandum", cerând "unirea cu dânsul" pentru "interesul patriei", la 10 martie 1821, Tudor ordonase începerea marşului spre Bucureşti. Deplasarea, în pofida timpului complet nefavorabil, s-a executat cu o medie de peste 25 km pe zi, ceea ce corespundea normelor de marş ale trupelor regulate din epocă. Întregul traseu a fost parcurs într-o disciplină şi ordine remarcabile, demonstrând temeinicia pregătirii efectuate şi autoritatea comandantului oastei revoluţionare, indică lucrarea "Istoria militară a poporului român" (Editura Militară, Bucureşti, 1987).

Dezavuarea Rusiei a provocat grăbirea tratativelor dintre Tudor Vladimirescu şi boierii rămaşi la Bucureşti, mulţi dintre ei probabil "făgăduiţi", şi a determinat dezvoltarea contactelor cu otomanii, menţinute, de altfel, de la începutul revoluţiei. Negocierile cu boierii, începute în timpul şederii "Adunării norodului" în Oltenia, s-au desfăşurat intens mai ales după ce Tudor Vladimirescu a ajuns în preajma Capitalei. La Ciorogârla el a primit vizita mitropolitului, a lui Alexandru Filipescu-Vulpe şi a lui Dinicu Golescu. "Negocierile nu au însemnat o diminuare a autorităţii slugerului. Vladimirescu şi-a păstrat poziţia dominantă şi el a acceptat să cârmuiască cu boierii, dar "cârmuindu-i" el pe ei" ("Istoria românilor", Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003).

La 16 martie, Tudor Vladimirescu a sosit la Bolintin, lângă Bucureşti. Conform înţelegerii sale cu şefii Eteriei, el avea să se unească cu Ipsilanti, să cucerească scaunul domniei şi să ajute trecerea armatei greceşti peste Dunăre, se arată în ampla lucrare "Tudor Vladimirescu şi mişcarea eteristă în ţările româneşti" a istoricului Andrei Oţetea (publicată de Institutul de Studii şi Cercetări Balcanice, Bucureşti, 1945). Dezavuarea mişcării sale şi a lui Ipsilanti de către ţarul Alexandru i-a răsturnat toate planurile şi l-a silit la o înţelegere cu boierii. Tudor Vladimirescu sosise la Bolintin "cu Adunarea cea mare", adică cu corpul principal al armatei sale din care un detaşament fusese trimis la Cotroceni, iar altul la Ciorogârla Domnească, proprietatea lui Constantin Samurcaş, urmând ca joncţiunea tuturor trupelor sale să se facă la Bucureşti, indică lucrarea "Tudor Vladimirescu '821", autor acad. Andrei Oţetea (Colecţia "Biblioteca de Istorie", Bucureşti, 1971).

Apropiindu-se de Bucureşti, mişcarea lui Tudor se apropia de momentul critic care avea să-i fixeze caracterul, scopul şi destinul (Andrei Oţetea, "Tudor Vladimirescu şi mişcarea eteristă în ţările româneşti"). Prin proclamaţiile sale, Tudor trezise nădejdi imense în sufletul ţăranilor. Agitaţia ţăranilor, la rândul ei, stârnise îngrijorarea clasei boiereşti pe care Tudor a urmărit de la început să şi-o facă prietenă, nu duşmană. La apropierea lui Tudor de Bucureşti, boierii au fost cuprinşi de panică. Unii se temeau să se compromită faţă de Turcia, alţii faţă de Rusia. La vestea că trupele lui Alexandru Ipsilanti au sosit la Buzău şi se îndreaptă spre Bucureşti, a început emigraţia. Primul care a părăsit Bucureştii a fost banul Grigore Brâncoveanu care, la 12 martie, s-a retras la moşia sa de la Mogoşoaia, apoi a plecat la Braşov. Agitaţia în oraş creşte pe măsură ce veştile despre apropierea lui Tudor şi a lui Ipsilanti de Bucureşti se confirmă.

La 16 martie 1821, în ziua sosirii sale la Bolintin, Tudor adresează "către toţi dumnealor prea cinstiţi boierii, către toţi negustorii şi către toţi lăcuitorii din oraşul Bucureşti, atât cei de loc cât şi cei streini, câţi lăcuiesc acolo", o nouă proclamaţie, prin care le vesteşte că a sosit cu o armată de 16.000 de oameni la marginile oraşului, unde are "să se adune toată ţara, cu mic cu mare; şi acolea au să aştepte până când vor sosi trimişii, oameni credincioşi ai prea-puternicii împărăţii, ca să cerceteze jalnica lor stare şi să le facă dreptate şi orânduială bună".("Tudor Vladimirescu '821", autor acad. Andrei Oţetea)

În noua proclamaţie, Tudor Vladimirescu declara încă o dată că scopul ridicării poporului era câştigarea "dreptăţilor cele folositoare la toată obştea". Repetând că necazurile care se abătuseră asupra ţării se datoraseră regimului fanariot, căruia i se raliaseră şi unii "boieri pământeni", subliniind faptul că oastea revoluţionară, ce număra acum efective totale de peste 16.000 de oameni, deţinea controlul întregii regiuni de dincolo şi de dincoace de Olt, Tudor făcea cunoscută intrarea sa iminentă în Capitală şi cerea să i se dea un răspuns imediat în scris "de voiţi binele de obşte sau nu". Pentru că, spunea el în încheierea proclamaţiei, "oricare va fi la un glas şi întru unire cu creştinescul norod, ce este pornit numai pentru dreptate, acela se va numi patriot", iar cine se va împotrivi "în veac se va căi". ("Istoria militară a poporului român", Editura Militară, Bucureşti, 1987).

Totodată, proclamaţia invita pe toată lumea, "mici şi mari, parte bisericească şi mirenească, veri de ce neam şi lege va fi", ca să trimită lui Tudor "răspuns înscris, iscălit de toate isnafurile, şi de toţi, mici şi mari, precum şi de toţi ostaşii câţi vă aflaţi în Bucureşti şi vă hrăniţi dintr-această ţară ca să ştim de voiţi binele de oşte sau nu". ("Tudor Vladimirescu '821", autor acad. Andrei Oţetea)

Proclamaţia a avut un efect politic deosebit, Divanul ţării hotărându-se să colaboreze cu Tudor Vladimirescu. Aceasta în condiţiile în care consulii puterilor străine, cu excepţia celui prusian, precum şi caimacamii desemnaţi de Înalta Poartă, aflând şi despre dezavuarea ţarului, părăsiseră în grabă Bucureştii, indică lucrarea "Istoria militară a poporului român" (Editura Militară, Bucureşti, 1987). Astfel, la 16 martie au plecat la Braşov şi consulul rus Pini, Iordache şi Grigore Filipescu, Alecu Ghica, Constantin Samurcaş ş.a., arată istoricul Andrei Oţetea în lucrarea "Tudor Vladimirescu şi mişcarea eteristă în ţările româneşti". AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu; editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Irina Giurgiu)