11 martie - Ziua Naţională a Meseriilor
În fiecare an, la 11 martie este sărbătorită Ziua Naţională a Meseriilor, instituită prin Legea nr. 66/2019.
Potrivit actului normativ promulgat, Ministerul Educaţiei Naţionale, inspectoratele şcolare, instituţiile de învăţământ, precum şi Parlamentul, Preşedinţia, Guvernul, autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale organizează, cu ocazia acestei zile, evenimente educaţionale pentru promovarea învăţământului profesional şi tehnic, precum şi a meseriilor.
Fondurile necesare pentru organizarea manifestărilor prilejuite de celebrarea Zilei Naţionale a Meseriilor se asigură din bugetele instituţiilor de învăţământ, din bugetele autorităţilor publice centrale şi locale în limita alocaţiilor bugetare aprobate, se precizează în actul normativ promulgat.
Un prim demers în instituirea unei astfel de zile a aparţinut WorldSkills Romania (WSRo), fundaţie care promovează dezvoltarea de competenţe în meserii prin proiecte dedicate comunităţilor locale, care a anunţat, la 15 iulie 2016, în cadrul dezbaterii "Meseriile - arc peste timp", organizate cu prilejul Zilei Internaţionale a Tinerilor Meseriaşi (proclamată de UNESCO în 2015 şi sărbătorită pe 15 iulie), că îşi propune să iniţieze un proiect de lege prin care să se instituie o Zi naţională a meseriilor, urmărindu-se creşterea gradului de conştientizare şi schimbare a mentalităţii în privinţa importanţei şcolilor de meserii: "În momentul de faţă, copiii şi mai ales părinţii nu mai văd ca o posibilitate reală de a avea o viaţă bună pentru copilul lor în cazul în care acesta urmează o şcoală profesională. (...) Nu mai este o opţiune pentru părinţi şcoala profesională. (...) Trebuie să lucrăm la mentalitate, să avem ample campanii de conştientizare care să arate părinţilor şi viitorilor elevi din şcolile de meserii că este o opţiune reală care poate să le aducă un succes în viaţă şi un trai mai bun (...) Noi ne dorim ca această zi internaţională să fie sărbătorită în România în fiecare an. Vrem ca în România să existe o zi care să coaguleze aceste energii din domeniul meseriilor şi al învăţământului profesional şi tehnic pe plan naţional", a declarat pentru AGERPRES directorul de comunicare şi marketing al Worldskills Romania, Violeta Vijulie. Totodată, în cadrul dezbaterii s-a precizat că se doreşte ca Ziua naţională a meseriilor să fie dedicată tuturor meseriaşilor, indiferent de vârstă.
În martie 2018, un grup de parlamentari PNL şi PMP au depus în Parlament o propunere legislativă pentru instituirea Zilei Naţionale a Meseriilor, precizând, în expunerea de motive publicată pe site-ul www.cdep.ro, că prin actul normativ propus doresc să creeze un cadru naţional care să ofere ocazia de a promova învăţământul profesional şi tehnic: "În prezent, sunt 1.195 de instituţii de învăţământ profesional şi tehnic, la care se vor adăuga şcolile duale. Acestea sunt răspândite inegal pe teritoriul ţării. (...) Cea mai mare problemă cu care se confruntă educaţia profesională este imaginea prăfuită şi anacronică pe care o au instituţiile de învăţământ de acest tip. Relansarea învăţământului profesional şi tehnic în România poate fi realmente unul dintre motoarele care pun în mişcare creşterea economică. Însă, pentru ca acest obiectiv să fie atins, instituţiile de învăţământ profesional şi tehnic trebuie să devină o opţiune reală pentru absolvenţii de gimnaziu, nu un debuşeu pentru cei care nu reuşesc în învăţământul teoretic. (...) Prin acest proiect de lege dorim să oferim un cadru naţional care să ofere ocazia de a promova învăţământul profesional şi tehnic". Totodată, iniţiatorii proiectului legislativ au propus data 25 noiembrie pentru marcarea acestei zile, având în vedere că la 25 noiembrie 1864 domnitorul Alexandru Ioan Cuza a promulgat "Legea asupra instrucţiunii a Principatelor Unite Române", care statua pentru prima dată învăţământul profesional.
Propunerea legislativă a fost adoptată de Senat, la 26 septembrie 2018, cu o modificare importantă, ziua urmând, astfel, a fi celebrată la 11 martie, dată la care în 1864 a fost votată cu o largă majoritate "Legea asupra instrucţiunii a Principatelor Unite Române", promulgată la 25 noiembrie de domnitorul Alexandru Ioan Cuza. La 20 martie 2019, propunerea a fost adoptată de Camera Deputaţilor, iar la 18 aprilie 2019, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat Legea prin care se instituie ziua de 11 martie ca "Ziua Naţională a Meseriilor".
La 11 februarie 2020, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a lansat campania "Meseria face diferenţa!". Campania, care s-a derulat în toată ţara până la 11 martie 2020, de Ziua Naţională a Meseriilor, a avut drept scop prezentarea celor mai relevante meserii în care se pot forma absolvenţii de clasa a VIII-a, dar şi avantajele pe care le oferă învăţământul profesional şi profesional dual.
Învăţământul dual a fost introdus începând cu anul şcolar 2017-2018, an în care s-a înregistrat un număr de 2.268 elevi în prima promoţie pentru această formă de organizare a învăţământului profesional, potrivit unui comunicat de presă al MEC din 11 februarie 2020. Datorită eforturilor comune ale tuturor celor implicaţi, sprijiniţi de Ministerul Educaţiei şi Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic, numărul elevilor din învăţământul dual a crescut, ajungând în anul şcolar 2019-2020 la 12.908 elevi, aproape dublu faţă de anul şcolar precedent, mai indică acelaşi comunicat de presă. AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea, Ruxandra Bratu; editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Andreea Preda)
* Explicaţie foto: Evenimentul-manifest de arhitectură şi arte 'Street Delivery Meserie!', ediţia a XI-a. (Bucureşti, 12 iun. 2016)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu este al 270-lea Patriarh de Constantinopol, fiind întronizat în 1991 ca succesor al Patriarhului Dimitrie I. Anul acesta se împlinesc 35 de ani de la alegerea sa în demnitatea de Patriarh Ecumenic și 65 de ani de slujire clericală. Patriarhul Bartolomeu s-a născut în anul 1940, î
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Svanetia Superioară (Georgia)
Svanetia Superioară (Zemo Svaneti, în georgiană) este o zonă istorică și geografică din nord-vestul Georgiei, în sudul munților Caucazul Mare. Este cunoscută pentru peisajele sale alpine și pentru satele medievale, dominate de turnuri de apărare. Datorită arhitecturii defensive unice și planului urbanistic adaptat mediului montan, vechiul nucleu al așezărilor din
Cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș' (22-24 octombrie)
În zilele de 22, 23 și 24 octombrie 2026, este programată cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș'. Evenimentul, organizat la Cluj-Napoca de Fundația 'Dumitru Fărcaș', are ca principal scop promovarea celor mai buni tineri soliști instrumentiști de muzică populară și a celor specializați în folclorul românesc.
Ședință a CSAT: recentele incidente din Marea Neagră, printre temele discutate (cronologie 2025-2026)
Președintele Nicușor Dan a convocat o nouă ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) pentru 22 octombrie 2026, la ora 18:00, la Palatul Cotroceni. În cursul reuniunii, vor fi analizate implicațiile de securitate generate de recentele incidente de la Marea Neagră și vor fi evaluate măsurile de consolidare a capacității de rea
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 22 octombrie
Ortodoxe Sf. Ier. Averchie, episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii; Sf. 7 tineri din Efes Greco-catolice Sf. ep. Averchie; Cei 7 tineri m. din Efes; Sf. papă Ioan Paul al II-lea Romano-catolice Sf. Ioan Paul al II-lea, pp. Sfântul I
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 22 octombrie
Este a 295-a zi a anului 2026. Au mai rămas 70 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 39 m și apune la 18 h 20 m. Luna răsare la 16 h 30 m și apune la 03 h 09 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Gimnasta Lavinia Miloșovici
Campioană olimpică și mondială la gimnastică, Lavinia Miloșovici s-a născut la 21 octombrie 1976, la Lugoj, județul Timiș. Lavinia Miloșovici este gimnasta care a obținut nota de 10 la Jocurile Olimpice de la Barcelona (1992), performanță reușită în premieră de Nadia Comăneci la JO de la Montreal, în 1976, menționează
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 21 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Mărturisitori: Visarion și Sofronie; Sf. Mc. Oprea; Sf. Preoți Mărturisitori: Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel; Sf. Cuv. Ilarion cel Mare Greco-catolice Sf. cuv. Ilarion cel Mare; Sf. cuv. Ursula Romano-catolice Ss. Ursula și îns., m.; Celin
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 21 octombrie
Este a 294-a zi a anului 2026. Au mai rămas 71 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 38 m și apune la 18 h 22 m. Luna răsare la 16 h 10 m și apune la 02 h 01 m. Maximul curentului de meteori Orionide. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Ioana Ruxandra Victoria Ciocan (independent), învestită ministru al Culturii (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Ioana Ruxandra Victoria Ciocan (independent) urmează să preia portofoliul Ministerului Culturii. *** Ioana Ruxandra Victoria Ciocan este licențiată în Arte, profilul Arte plastice și decorative, Specializarea Grafică,
Sorin Gabriel Ionescu (independent), învestit ministru delegat pentru Învățământ preuniversitar (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Sorin Gabriel Ionescu (independent) urmează să preia portofoliul de ministru delegat pentru Învățământ preuniversitar. *** Sorin-Gabriel Ionescu, profesor de istorie, directorul Colegiului Național Bănățean din T
Valentin Sorin Costreie (independent), învestit ministru al Educației și Cercetării (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Valentin Sorin Costreie (independent) urmează să preia portofoliul de ministru al Educației și Cercetării. *** Valentin Sorin Costreie a urmat cursurile Facultății de Filosofie a Universității din București unde a obținut li
Alexandru-Florin Rogobete (PSD), învestit ministru al Sănătății (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Alexandru-Florin Rogobete (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Sănătății. *** Alexandru-Florin Rogobete s-a născut la 21 aprilie 1991, conform https://www.cdep.ro/. Absolvent al Facultății de Chim
Marcel-Alexandru Stoica (PSD), învestit ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Marcel-Alexandru Stoica (PSD) urmează să preia portofoliul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. *** Marcel-Alexandru Stoica a studiat la Liceul Teoretic 'Radu Vlădescu' din localitatea Păt&
Petre-Florin Manole (PSD), învestit ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Petre-Florin Manole (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. *** Petre-Florin Manole s-a născut la 6 octombrie 1983. A urmat Colegiul Național &









