Săptămâna europeană 1-5 martie 2021
Parlamentul European a anunţat că trimite în judecată Comisia Europeană la Curtea de Justiţie a UE pentru eşecul în ce priveşte reglementarea reciprocităţii vizelor UE-SUA şi a respins posibilitatea stabilirii unei noi date pentru votul său asupra acordului comercial post-Brexit. Executivul Uniunii Europene a condamnat decizia guvernului britanic de a prelungi perioada de graţie privind controalele alimentare între Marea Britanie şi Irlanda de Nord. Potrivit unui raport intern al Frontex, alegaţiile privind încălcarea unor drepturi fundamentale de către oficiali ai agenţiei în timpul unor incidente cu migranţi în Marea Egee nu pot fi respinse pe deplin. Acestea sunt câteva dintre cele mai semnificative teme care au vizat activitatea instituţiilor comunitare în perioada 1-5 martie 2021.
Comisia Europeană
Comisia Europeană a avansat, la 4 martie 2021, reguli pentru respectarea principiului ''la muncă egală, salariu egal'' şi le-a recomandat celor 27 de state membre ale UE să introducă amenzi pentru a obliga companiile să renunţe la diferenţele de venituri între bărbaţi şi femei, indică AFP. "Egalitatea veniturilor este un drept din 1957 şi, cu toate acestea, astăzi, în UE, femeile câştigă mai puţin decât bărbaţii, iar diferenţa de venituri între sexe se ridică în prezent la 14,1%", a indicat Comisia Europeană într-un document. Proiectul Comisiei preconizează ca statele membre să impună sancţiuni specifice şi amenzi pentru încălcări ale regulii privind egalitatea de venit.
La 3 martie 2021, executivul comunitar a prezentat o Strategie privind drepturile persoanelor cu handicap (2021-2030), care îşi propune să asigure participarea lor deplină în societate, în condiţii de egalitate cu celelalte persoane din UE şi din afara acesteia, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene (CE). Noua strategie, pe zece ani, o actualizează pe cea precedentă şi contribuie la implementarea Pilonului european al drepturilor sociale, care serveşte drept busolă politicilor sociale şi în materie de ocupare a forţei de muncă din Europa. Strategia sprijină punerea în aplicare de către UE şi statele sale membre a Convenţiei Naţiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap la nivel UE şi naţional. Documentul prezintă iniţiativele-cheie grupate în jurul a trei teme principale: drepturile existente în UE, o viaţă independentă şi autonomie şi asigurarea nediscriminării şi egalităţii de şanse.
Executivul Uniunii Europene a condamnat, la 3 martie 2021, decizia guvernului britanic de a prelungi perioada de graţie privind controalele alimentare între Marea Britanie şi Irlanda de Nord, pe care o evaluează drept "o încălcare" a acordului Brexit, conform unui comunicat al Comisiei citat de AFP. Decizia britanică constituie "o încălcare" a dispoziţiilor protocolului nord-irlandez încheiat în cadrul acordului de Brexit dintre UE şi Regatul Unit, precum şi "obligaţia de bună-credinţă" prevăzută în acordul respectiv. Decizia "subminează" atât activitatea comisiei comune însărcinate să supravegheze punerea în aplicare a tratatului între UE şi fostul stat membru - care a părăsit definitiv blocul european la 1 ianuarie 2021 -, cât şi "încrederea reciprocă" necesară pentru soluţiile de cooperare. UE regretă această decizie unilaterală pusă în practică fără informarea comisarului european de resort. Guvernul britanic a hotărât, la 3 martie 2021, să prelungească până la 1 octombrie perioada de graţie privind controversatele controale asupra produselor agroalimentare între Marea Britanie şi Irlanda de Nord, prevăzută pentru a permite companiilor să se adapteze la noile aranjamente post-Brexit.
La 1 martie 2021, Comisia Europeană a anunţat că alocă ajutor umanitar de 95 de milioane de euro în acest an pentru Yemen, conform DPA. Ajutorul este destinat pentru "cele mai urgente nevoi" ale yemeniţilor, printre care alimente, îngrijire sanitară, asistenţă financiară, apă şi salubrizare, educaţie şi alte servicii esenţiale.
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
Parlamentul European
Parlamentul European trimite în judecată Comisia Europeană (CE) la Curtea de Justiţie a UE (CJUE) pentru "eşecul de a acţiona" în ce priveşte reciprocitatea vizelor UE-SUA, a anunţat, la 4 martie 2021, purtătorul de cuvânt al PE, Jaume Duch. "SUA nu au ridicat obligativitatea vizelor de scurtă şedere pentru cetăţenii din Bulgaria, Croaţia, Cipru şi România, declanşând mecanismul de reciprocitate din regulamentul 2018/1806. PE a cerut Comisiei să adopte o suspendare temporară a scutirilor pentru cetăţenii americani", a mai precizat Jaume Duch. Legislativul comunitar a adoptat în octombrie 2020 o rezoluţie prin care solicita CE să ia măsurile prevăzute în legislaţia UE pentru a garanta reciprocitatea deplină a vizelor între UE şi SUA. Textul îndemna CE să prezinte un act juridic ce prevede suspendarea pentru o perioadă de douăsprezece luni a exonerării de obligaţia de a deţine viză pentru cetăţenii SUA, după cum este stabilit în aşa-numitul mecanism de reciprocitate. În conformitate cu legislaţia UE, în cazul în care o ţară terţă nu elimină obligativitatea vizelor în termen de 24 luni de la data notificării oficiale a unei situaţii de lipsă de reciprocitate, Comisia trebuie să adopte un act juridic de suspendare a exonerării cetăţenilor săi de obligaţia de a deţine viză pentru o perioadă de 12 luni.
Parlamentul European a respins, la 4 martie 2021, posibilitatea stabilirii unei noi date pentru votul său asupra acordului comercial post-Brexit, conform Reuters. Liderii de grupuri din PE au refuzat să stabilească în şedinţa Conferinţei preşedinţilor o dată în luna martie pentru votul asupra acordului comercial post-Brexit, după ce guvernul britanic a extins unilateral perioada de graţie pentru controale asupra importurilor alimentare în Irlanda de Nord, decizie despre care blocul comunitar susţine că încalcă termenii acordului de separare. În replică, executivul de la Londra a transmis, la 4 martie 2021, că nu a încălcat tratatul de Brexit încheiat cu UE prelungind unilateral o măsură specifică privind Irlanda de Nord menită să faciliteze schimburile comerciale, potrivit AFP. Este o măsură "temporară" menită să evite perturbări majore "în cadrul unei aplicări pragmatice şi proporţionale a protocolului nord-irlandez", a indicat într-un mesaj pentru Parlamentul European secretarul de stat pentru Irlanda de Nord, Brandon Lewis. Comisia Europeană a transmis, la 3 martie 2021, că va răspunde cu mijloacele legale prevăzute de acordul de Brexit şi acordul comercial.
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a stabilit, la 2 martie 2021, că reformele judiciare din Polonia ar putea contraveni legislaţiei Uniunii Europene, potrivit dpa, fiind vorba de eliminarea posibilităţii unei revizuiri judecătoreşti efective a respingerii unor magistraţi în procedura de nominalizare la Curtea Supremă de Justiţie. Reformele vizează Consiliul Judiciar Naţional şi împiedică apelurile candidaţilor nerecomandaţi de Consiliul Judiciar Naţional pentru Curta Supremă. Statele membre ale UE au obligaţia "de a oferi căi de atac suficiente pentru a asigura protecţia legală efectivă a persoanelor în domeniile reglementate de legile UE", potrivit unui comunicat al CJUE. Ultimul cuvânt trebuie să îl aibă Curtea Supremă Administrativă a Poloniei. Dacă aceasta din urmă constată o încălcare a legislaţiei europene, trebuie să elimine prevederile legale controversate, indiferent dacă acestea sunt de natură legislativă sau constituţională, potrivit CJUE.
Frontex
Un raport intern al agenţiei UE pentru frontiere Frontex a consemnat că alegaţiile privind încălcarea unor drepturi fundamentale de către oficiali ai agenţiei în timpul mai multor incidente cu migranţi în Marea Egee nu pot fi respinse în totalitate. Agenţia europeană pentru poliţia de frontieră şi garda de coastă a fost criticată după ce media au relatat că reprezentanţi ai săi nu au împiedicat respingerea unor ambarcaţiuni cu migranţi de către gărzile de coastă greceşti, cu toate că s-au aflat în proximitatea respectivelor incidente. Respingerea migranţilor în porturile de origine sau în apele internaţionale este ilegală, potrivit legislaţiei internaţionale şi a Uniunii Europene. Raportul, citat la 5 martie 2021 de dpa, subliniază necesitatea de a îmbunătăţi procedurile de raportare şi monitorizare ale agenţiei.AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Horia Plugaru, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
16 august - Ziua națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conștientizare a violențelor împotriva creștinilor
La 16 august este marcată Ziua națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conștientizare a violențelor împotriva creștinilor. Plenul Camerei Deputaților a adoptat la 24 iunie 2020, cu 258 de voturi, proiectul de lege prin care a fost declarată ziua de 16 august ca Zi națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conșt
Proclamarea locală a canonizării Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu (16 august)
Proclamarea locală a canonizării Sfintei Maria Brâncoveanu va avea loc la Biserica 'Sfântul Gheorghe - Nou' din Capitală, unde se păstrează moaștele Sfinților Martiri Brâncoveni și ale Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu. Duminică, 16 august, de la ora 9:00, are loc Sfânta Liturghie la Biserica 'Sfântul Gheorghe - N
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 16 august
Ortodoxe Aducerea Sf. Mahramă a Domnului din Edesa la Constantinopol; Sf. Martiri Brâncoveni: Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu, Matei, și sfetnicul Ianache; Sf. Doamnă Maria Brâncoveanu; Sf. Cuv. Iosif de la Văratic; Sf. Mc. Diomid; Duminica a 11-a după Rusalii Greco-cat
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 16 august
Este a 228-a zi a anului 2026. Au mai rămas 137 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 20 m și apune la 20 h 20 m. Luna răsare la 10 h 35 și apune la 21 h 48 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
15 august - Ziua Marinei Române
La 15 august este sărbătorită anual Ziua Marinei Române, concomitent cu sărbătoarea creștină a Adormirii Maicii Domnului, ocrotitoarea marinarilor de pretutindeni. Tradiția sărbătoririi Marinei Române la 15 august, odată cu sărbătoarea Sfintei Maria - Praznicul Adormirii Maicii Domnului, a fost reluată după 1990. Ziua Marinei Rom&aci
15 august - Ziua Maramureșului
La 15 august este sărbătorită Ziua Maramureșului, instituită prin Legea nr. 133/2025, promulgată prin Decretul nr.780/2025 din 14 iulie 2025, conform www.cdep.ro. Propunerea legislativă pentru instituirea zilei de 15 august ca Ziua Maramureșului, pentru recunoașterea identității
SĂRBĂTOARE ORTODOXĂ: Adormirea Maicii Domnului (15 august)
Adormirea Maicii Domnului este prăznuită de Biserica Ortodoxă în 15 august. Numită în popor (mai ales în părțile Moldovei) și Uspenia (de la termenul slav corespunzător) sau Sfântă-Maria Mare, aceasta este sărbătoarea în amintirea zilei în care Sfânta Fecioară și-a dat obștescul sfârșit. După Înălțarea Domn
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 15 august
Ortodoxe Adormirea Maicii Domnului Greco-catolice Adormirea Maicii Domnului Romano-catolice Adormirea Maicii Domnului Ss. Tarciziu, m.; Iacint, pr.; Stanislau Kostka, călug. Adormirea Maicii Domnului este sărbătorită de Biserica Ortodoxă
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 15 august
Este a 227-a zi a anului 2026. Au mai rămas 138 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 18 m și apune la 20 h 21 m. Luna răsare la 09 h 23 și apune la 21 h 29 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 10-14 august 2026
Oprirea controlată a Reactorului 2 al Centralei Nucleare de la Cernavodă, prezentarea Raportului trimestrial asupra inflației de către Guvernatorul BNR, producerea a două accidente rutiere grave și cucerirea medaliei de aur la 100 m liber, la Campionatele Europene de natație de la Paris, de către înotătorul David Popovici sunt câteva dintre cele mai importante ev
Săptămâna europeană 10-14 august 2026
Reuniunea ad-hoc a Grupului de Coordonare pentru Electricitate, Estonia primește prima sa plată în cadrul instrumentului de apărare SAFE, noi reguli în UE, din 12 august, privind ambalajele și deșeurile de ambalaje, consultare publică deschisă cu privire la noua sa strategie a UE privind drepturile victimelor, adoptare de norme armonizate pentru cân
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Sâmbătă, 15 august, este sărbătorită Ziua Marinei Române. Sunt programate evenimente în șase orașe: Constanța, Mangalia, Brăila, Tulcea, Galați și București, se arată într-un comunicat al Forțelor Navale Române. 'Centrul de greutate al activităților va fi la Constanța, pe faleză și în raionul maritim d
PERSONALITATEA ZILEI: Cântărețul David Hallyday
David Hallyday părea predestinat unei cariere în muzică; părinții săi au fost legenda rock franceză Johnny Hallyday și cântăreața pop Sylvie Vartan, cuplul 'la modă' al Franței în anii '60. Hallyday s-a născut David Smet (numele real al tatălui său) pe 14 august 1966, în Boulogne-Billancourt. De la vârsta de patru ani,
DOCUMENTAR: 110 ani de la începerea Războiului de Eliberare și Întregire Națională (1916-1919) (14 august)
În 1916, ofensiva armatei ruse în Galiția (22 mai/4 iunie-31 iulie/13 august), încheiată cu străpungerea frontului austro-german la Luțk, a generat intensificarea presiunilor diplomatice ale Antantei asupra României. În aceste împrejurări, la 4/17 august 1916, la București, România a semnat Tratatul de alianță și Conve
DOCUMENTAR: 30 de ani de la moartea dirijorului și compozitorului Sergiu Celibidache (14 august)
Sergiu Celibidache este una dintre cele mai fascinante și influente personalități din istoria muzicală a secolului XX. Dirijorul român a cucerit scena internațională prin rigoarea tehnică, profunzimea filosofică și abordarea neconvențională a actului artistic. Cariera sa a marcat etape de o importanță majoră, de la preluarea conducerii Filarmonicii din B












