Alături de "Proclamaţia de la Padeş", adresată locuitorilor Ţării Româneşti la 23 ianuarie 1821, "Cererile norodului românesc" reprezintă documente care sintetizează programul revoluţiei de la 1821 conduse de Tudor Vladimirescu. Documentul-program intitulat "Cererile norodului românesc" (cunoscut în două variante) a fost elaborat înaintea datei de 16 februarie 1821, după cum indică lucrarea ''Istoria României în date'' (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003).

După "Proclamaţia de la Padeş", un caracter mai complex îl au "Cererile norodului". ''Una din variantele păstrate ale acestui document poartă data de 17 ianuarie 1821, dar abia o lună mai târziu, la 15 februarie, un exemplar al "cererilor" a fost înaintat de Tudor marelui vornic Constantin Samurcaş. Este evident vorba de un document care a înregistrat amplificări şi îmbogăţiri succesive, pe măsura evoluţiei acţiunilor revoluţionare, ceea ce explică şi variantele sale'', arăta istoricul Dan Berindei într-un material apărut în publicaţia ''Magazin istoric" nr. 8 din 1977.

''Programul revoluţionar poate fi reconstituit în temeiul "Cererilor norodului", care, potrivit versiunilor păstrate, au cunoscut o îmbogăţire în cursul evenimentelor. Din păcate, varianta lor în 48 de articole, definită drept o Constituţie de un ziar britanic, chiar în acel an, încă n-a fost descoperită. În schimb, obiectivele interne şi externe ale revoluţiei mai sunt dezvăluite şi în alte documente'', se menţionează în ampla lucrare "Istoria românilor", apărut sub egida Academiei Române, Secţia de Ştiinţe Istorice şi Arheologie (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003).

Prin "Cererile norodului" erau preconizate o serie de măsuri concrete, menite să modifice structurile politico-administrative, încercându-se astfel crearea un nou cadru instituţional intern, premisă necesară transformărilor ulterioare, pentru a se asigura trecerea, în viitor, către statul modern.

În "Cererile norodului românesc" se regăsesc principiile de bază ale unei noi ordini sociale: voinţa poporului mai presus de toate (desfiinţarea Legiuirii Caragea, din 1818, modificarea cuantumului birului numai după consultarea prealabilă a norodului ş.a.), desfiinţarea privilegiilor (dregătoriile de stat, ''atât cele politiceşti cât şi cele bisericeşti'' de la ''cea mai mare până la cea mai mică'' - ''să nu se dea pe bani şi să se aibă în vedere nu obârşia ei ci meritul''), aplicarea unor reforme: a justiţiei, administraţiei, şcolii, armatei, desfiinţarea vămilor interne, punctează ''Istoria României în date'' (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003). "Caftane (ridicare în rang) cu bani să înceteze cu totul de a se mai face, nici după neam, ci numai după slujbă" şi "Toţi scutelnicii striinilor să lipsească cu totul", se arăta, de asemenea, în "Cererile norodului românesc" ("Magazin istoric" nr. 8/1977). De altfel, într-o scrisoare a sa din 11 februarie 1821 către vornicul Nicolae Văcărescu, Tudor Vladimirescu afirma că "patrie se cheamă norodul, iar nu tagma jefuitorilor".

Se cerea, de asemenea, desfiinţarea spătăriei ("Dregătoria spătării cei mari dimpreună cu toţi dregătorii săi şi cu toţi slujitorii spătării să lipsească cu totul, fiindcă este despre mare stricăciune ţării despre partea jăfuitorilor"), hătmăniei ("Hătmănia divanului să lipsească cu totul") şi vorniciei de poliţie ("Vorniciea de poliţie să lipsească cu totul, adică dregătoria aceştii vornicii, fiindcă este pricinuitoare de mare jăfuire norodului"), prevăzându-se în schimb constituirea unui corp de 4.000 de panduri şi a 200 de arnăuţi ("Magazin istoric" nr. 8/1977). Aceşti panduri şi arnăuţi urmau să fie scutiţi de dăjdii şi să aibă o "mică" soldă, acoperită "din veniturile mănăstirilor". Motivarea organizării corpului de oaste era: "pentru apărarea ţării de duşmani, spre fala oraşelor, spre paza graniţelor şi spre stăvilirea molimelor care bântuie adesea".

Măsurile preconizate în domeniul fiscal erau şi ele destinate să ducă la o limitare a abuzurilor tipice perioadei fanariote. În domeniul fiscal se cerea "stricarea" iniţiativelor lui Alexandru Suţu, scutirea de dări pe trei ani, eliminarea a două din cele şase dăjdii "întocmite" de Caragea, interzicerea sporirii oieritului, dijmăritului şi vinăriciului cu "măcar un bănuţ", suprimarea havaetului "tuturor vitelor şi al mărfurilor", ca şi a vămilor interne, neacceptându-se în această privinţă decât "vama ce se va lua la margini", însă "uşoară". În mod semnificativ se sublinia faptul că măsurile privind havaetul şi vămile erau menite să favorizeze comerţul. De asemenea, sarcina costisitoare a întreţinerii "podurilor" bucureştene urma a fi suportată din venitul vămilor, se arată în lucrarea "Istoria românilor", apărut sub egida Academiei Române (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003). Zapciii, care veneau în contact cel mai direct cu cei administraţi, urmau, potrivit "Cererilor norodului", să dea "chezăşie" că nu vor săvârşi "jaf". Chiar şi atunci când conducătorul revoluţiei cerea ţărănimii achitarea obligaţiilor fiscale, el nu uita să-i făgăduiască în viitor "mare uşurinţă", se mai remarcă în lucrarea citată mai sus.

''Cerinţa ca la atribuirea funcţiilor "să se aibă în vedere nu obârşia, ci meritul", ca şi cele privind sprijinirea activităţii comerciale prin îndulcirea fiscalităţii şi eliminarea abuzurilor au reflectat în special interesele păturilor mijlocii, de care slugerul era atât de legat. (...) Măsurile preconizate privind justiţia reflectau, de asemenea, poziţii modernizante şi înaintate. În afara reducerii numărului funcţionarilor judiciari, importante erau cerinţa privind reducerea taxelor judiciare, precum cea referitoare la abrogarea Legiurii lui Caragea, pe considerentul semnificativ că nu fusese făcută "cu voinţa a tot norodul". ("Istoria românilor", Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003)

În privinţa regimului politic se reliefează necesitatea existenţei a două instituţii de bază: domnul (a cărui putere este limitată) şi Adunarea norodului, iar în plan extern, obţinerea unei autonomii reale, fără întreruperea legăturilor cu Poarta şi contând în continuare pe protecţia Rusiei şi chiar a Imperiului habsburgic, mai indică ''Istoria României în date'' (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003).

În momentul în care oastea revoluţionară avea să pornească spre Bucureşti (28 februarie 1821) pentru ca, prin ocuparea Capitalei, întreaga ţară să fie supusă stăpânirii ei, programul revoluţiei, deşi amplificat şi în perioada următoare, era definit. ''Programul era, înainte de toate, opera lui Tudor Vladimirescu. Era un program în care fuseseră folosite atât unele idei mai vechi, prezente în memoriile şi proiectele de reformă anterioare, cât şi ideile proprii ale lui Vladimirescu, sinteze ale convingerilor sale, întemeiate pe situaţia concretă a ţării, pe perspectivele de evoluţie şi pe cerinţele naţiunii române. Era un program care îmbrăţişa problemele fundamentale din epocă ale poporului român. Programul a mai oglindit viziunea largă a conducătorului revoluţiei, spiritul său de sinteză şi, mai ales, poziţia sa clară naţională. Vladimirescu a fost conştient de necesitatea polarizării în jurul "Adunării norodului" a tuturor categoriilor sociale (şi din considerente externe), în jurul unui program de frăţietate''. ("Istoria românilor", Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003). AGERPRES/ (Documentare - Ruxandra Bratu; editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Irina Giurgiu)