DOCUMENTAR ÎN IMAGINI: 60 de ani de la eclipsa totală de Soare vizibilă şi din România
Pe 15 februarie se împlinesc 60 de ani de la eclipsa totală de Soare din 1961, vizibilă şi din România.
"Fenomenul a început în sudul Franţei odată cu răsăritul soarelui - umbra Lunii trecând apoi prin centrul Italiei, Iugoslavia, Bulgaria, România şi Ucraina de Sud, Ural, şi se va încheia în Siberia de vest odată cu apusul Soarelui. Eclipsa va putea fi văzută numai din localităţile aşezate în drumul umbrei Lunii. Umbra Lunii, de forma unui cerc turtit cu diametrul mare de 300 de kilometri şi diametrul mic de 120 km, se va deplasa spre răsărit, cu viteza de 660 m/s.", scria ziarul "România Liberă", la 15 februarie 1961.

Foto: (c) ZAHARESCU /Arhiva istorică AGERPRES

Eclipsa totală de Soare din 15 februarie 1961, urmărită şi de pe teritoriul României.
Foto: (c) ZAHARESCU /Arhiva istorică AGERPRES
Publicaţia amintită mai sus dădea şi recomandări pentru modul în care trebuia privit Soarele "În timpul eclipsei este necesar ca Soarele să fie privit numai prin ochelari de sudură, sticle afumate, sau clişee fotografice expuse la lumină şi developate. Este indicat să privim soarele cu ochiul liber numai în timpul totalităţii eclipsei."

Eclipsa totală de Soare privită din Bucureşti.
Foto: (c) MARIA POSTELNICU / Arhiva istorică AGERPRES
Acelaşi ziar nota "La noi în ţară eclipsa va fi vizibilă între orele 8,40 şi 11,18 ca parţială la nord de linia de trecere prin Tr. Severin-Ploieşti-Brăila, şi totală la sud de această linie (linia centrală trecând prin Zimnicea- Constanţa). Durata totalităţii va fi pe linia centrală de 2 minute 33 secunde de la Zimnicea şi de 2 minute 37 secunde la Constanţa La Bucureşti eclipsa va dura între orele 8,43 şi 11,12 având faza maximă la ora 9,55; eclipsa totală se va vedea aici timp de două minute şi 10 secunde."

Foto: (c) ALEXANDRU IONESCU / Arhiva istorică AGERPRES
O eclipsă totală apare o dată la 40 de ani, vizibilă din aceeaşi regiune de pe pământ. Cele parţiale sunt mai dese. Eclipsa este un fenomen natural cunoscut de mii de ani. Există consemnări ale eclipselor cu cel puţin 4.000 de ani înainte de Hristos.

Eclipsa totală de Soare privită din Bucureşti.
Foto: (c) ALEXANDRU IONESCU / Arhiva istorică AGERPRES
"Observatorul astronomic din Bucureşti şi-a pregătit tot utilajul ştiinţific pentru urmărirea eclipsei. La observator au mai fost instalate o serie de aparate teleobiective, dispozitive pentru măsurat polarizarea luminii cerului, aparate fotogrametrie etc.", nota ziarul "Scânteia" din acea zi.

Foto: (c) PETRE DUMITRESCU / Arhiva istorică AGERPRES
O eclipsă totală de Soare este unul dintre cele mai spectaculoase fenomene astronomice şi apare atunci când Luna trece între Pământ şi Soare, printr-un punct al orbitei sale eliptice, relativ aproape de Pământ şi produce o umbră. În timpul unei eclipse totale, Luna este suficient de aproape de Pământ pentru ca o parte a umbrei să cadă pe Terra.

Foto: (c) PETRE DUMITRESCU / Arhiva istorică AGERPRES
Persoanele care se află pe acea parte a Terrei unde cade umbra, văd Soarele complet acoperit de Lună, deci văd o eclipsă totală de Soare. În timpul fazei de totalitate pot fi observate cromosfera solară, coroana şi protuberanţele solare, toate fiind extrem de preţioase şi pentru observatorul amator, dar mai ales pentru cercetări ştiinţifice care nu ar putea fi realizate altfel.

Eclipsa totală de Soare privită de la Observatorul Astronomic.
Foto: (c) PETRE DUMITRESCU / Arhiva istorică AGERPRES
O eclipsa totală de Soare este un fenomen astronomic mai rar, eclipsa anterioară vizibilă din România a avut loc la 20 noiembrie 1816, iar următoarea s-a produs la 11 august 1999. Eclipsa Solară totală este considerată ca fiind unul dintre cele mai impresionante fenomene astronomice vizibile de pe Pământ, potrivit site-ului eclipse.gsfc.nasa.gov.

Eclipsa totală de Soare din 1999 (Râmnicu Vâlcea - România)
Foto: (c) ARTUR MUSTATA / Arhiva istorică AGERPRES
Următoarea eclipsa totală de Soare vizibilă din România o vom putea observa din România la 3 septembrie 2081, dar până atunci vom avea parte de mai multe eclipse parţiale de Soare. În deceniul care abia a început le vom putea urmări la 25 octombrie 2022 (acoperirea Soarelui fiind de 38%), 2 august 2027 (acoperirea Soarelui fiind de 51%), şi la 1 iunie 2030, având cea mai mare acoperire a Soarelui, respectiv 83% şi faţă de toate celelalte eclipse parţiale care vor avea loc până în 2050, potrivit www.astro-urseanu.ro. AGERPRES/ (Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Cerasela Bădiţă)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
5 octombrie - Ziua mondială a habitatului (ONU)
Ziua mondială a habitatului este sărbătorită, anual, în prima zi de luni a lunii octombrie, în 2026, la data de 5 octombrie, și este recunoscută de Organizația Națiunilor Unite drept un prilej de a reflecta asupra situației localităților urbane și asupra dreptului fundamental al tuturor oamenilor la o locuință adecvată. Ziua mondială a habitatului dă startul even
5 octombrie - Ziua mondială a arhitecturii
Ziua mondială a arhitecturii ('World Architecture Day') este sărbătorită în prima zi de luni din octombrie a fiecărui an, în 2026 fiind marcată la data de 5 octombrie. În 2026, tema zilei este 'Housing is a Human Right. Build It.', conform https://www.uia-architectes.org/.
5 octombrie - Ziua mondială a educației
Ziua mondială a educației este marcată în fiecare an la 5 octombrie, începând cu anul 1994. Educația transformă vieți și se află în centrul misiunii UNESCO de a construi pacea, de a eradica sărăcia și de a stimula dezvoltarea durabilă. A fost desemnată de UNESCO și marchează semnarea, în 1966, a ''Recomandării UNESCO/OIM (
A patra rundă de consultări președinte - partide în vederea desemnării premierului (cronologie 2026)
Președintele Nicușor Dan va avea luni, 5 octombrie, o nouă rundă de consultări privind desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru cu președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din Parlament. Potrivit Administrației Prezidențiale, consultările vor avea loc după următorul program: * ora 14:00 - Partidul Social Democrat (PS
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 5 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu; Sf. Mc. Haritina Greco-catolice Sf. m. Haritina Romano-catolice Sf. Faustina Kowalska, călug.; Ff. Albert Marvelli; Bartolo Longo Sfinții Cuvioși Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu au fost
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 5 octombrie
Este a 278-a zi a anului 2026. Au mai rămas 87 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 18 m și apune la 18 h 49 m. Luna răsare la 00 h 53 m și apune la 16 h 26 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru, editor online: Gabriela Badea)
DOCUMENTAR: Actrița Susan Sarandon împlinește 80 de ani (4 octombrie)
Susan Sarandon, actriță de o versatilitate și o profunzime emoțională remarcabile, a câștigat, în 1996, un premiu Oscar pentru interpretarea sa - lipsită de artificii estetice, dar captivantă - a unei călugărițe care oferă consiliere condamnaților la moarte în filmul 'Dead Man Walking' (1995), semnat de regizorul Tim Robbins, menționează
Săptămâna mondială a spațiului cosmic (ONU) (4-10 octombrie)
La 4-10 octombrie este marcată Săptămâna mondială a spațiului cosmic, sub auspiciile Organizației Națiunilor Unite, potrivit www.un.org. Săptămâna mondială a spațiului cosmic, marcată în fiecare an în perioada 4 - 10 octombrie, a fost proclamată prin Rezoluția 54/68 din 6 decembrie 1999 a
4 octombrie - Ziua națională a gastronomiei și a vinului românesc
Ziua națională a gastronomiei și a vinului românesc este sărbătorită în fiecare an, în prima duminică a lunii octombrie, iar în 2026, la 4 octombrie. În 2017, în urma primului congres de gastronomie și vin, Chef Nico Lontraș (Rare Foods Services), Cezar Ioan (Cezar Connaisseur SRL) și Cosmin Dragomir (
4 octombrie - Ziua mondială a mersului pe jos
Ziua mondială a mersului pe jos este marcată în primul weekend al lunii octombrie. În 2026, evenimentul principal este programat pentru 4 octombrie, potrivit site-ului oficial www.worldwalkingday.org. Este o inițiativă a Asociației Internaționale a Sportului pentru Toți (TAFISA) și se adr
4 octombrie - Ziua internațională a animalelor
Ziua internațională a animalelor este marcată, anual, la 4 octombrie, cu scopul de a promova drepturile și bunăstarea tuturor animalelor, fie ele cu stăpân sau fără, sălbatice sau domestice, potrivit worldanimalday.org.uk. Evenimentele dedicate acestei zile sunt coordonate la nivel global î
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 4 octombrie
Ortodoxe Sf. Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae; Sf. Sfințit Mc. Ierotei, episcopul Atenei Duminica a 19-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 19-a după Rusalii. Sf. ep. Ieroteu; Sf. Francisc de Assisi Romano-catolice Duminica a 27-a de peste an Sf. Francisc din Assisi Sf&acir
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 4 octombrie
Este a 277-a zi a anului 2026. Au mai rămas 88 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 17 m și apune la 18 h 51 m. Luna nu răsare în această zi. Apune la 15 h 52 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru, editor online: Ady Ivaşcu)
PERSONALITATEA ZILEI: Francisc din Assisi, întemeietorul Ordinului Franciscan
Francisc din Assisi a fost trecut în rândul sfinților Bisericii Catolice de papa Grigore al IX-lea, la 16 iulie 1228. S-a născut în anul 1182, fiind primul copil al soților Petru și Pica Bernardone. Petru Bernardone era negustor de stofe și la întoarcerea dintr-o călătorie în interesul comerțului său a aflat de nașterea primului s
Cea de-a treia ediție a Galei Ana Aslan (3 octombrie)
La 3 octombrie 2026, este programată cea de-a treia ediție a Galei Ana Aslan, eveniment dedicat excelenței în cercetarea și îmbunătățirea calității vieții la vârsta matură. Manifestarea va fi găzduită de Teatrul 'Maria Filotti' din Brăila, orașul natal al savantei, și se va desfășura sub deviza 'Excelență, Medicină, Comunitate', arată














