Înfiinţarea Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), la conferinţa generală de la San Francisco (25 aprilie-26 iunie 1945), a reprezentat momentul de aşezare a lumii postbelice în slujba păcii şi securităţii internaţionale. Principiile Cartei Naţiunilor Unite aveau să reprezinte cadrul necesar desfăşurării relaţiilor interstatale la nivelul sistemului ONU.

Lucrările primei sesiuni a Adunării Generale a Naţiunilor Unite, principalul for consultativ al statelor la nivelul organizaţiei, s-au deschis la 10 ianuarie 1946 la Methodist Central Hall din Westminster, Londra, potrivit www.history.com şi https://historyhouse.co.uk. În cadrul sesiunii a fost ales, cu 28 de voturi pentru şi 23 împotrivă, primul preşedinte al Adunării în persoana politicianului belgian Paul-Henri Spaak, în defavoarea contracandidatului său, norvegianul Trygve Lie, fost ministru de externe al Norvegiei în perioada 1940-1946.

Prima sesiune a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite s-a desfăşurat la 17 ianuarie 1946, la Church House, Westminster, Londra. Primul secretar general al Naţiunilor Unite a fost ales, la 1 februarie 1946, omul politic norvegian Trygve Halvdan Lie. Acesta a deţinut mandatul în perioada 2 februarie 1946-noiembrie 1952, conform www.un.org.

Trygve Halvdan Lie s-a născut la 16 iulie 1896, la Oslo. A absolvit Universitatea din Oslo, în 1919, obţinând o licenţă în Drept. A fost consilier juridic al Federaţiei Uniunii de Comerţ Norvegiene (1922-1935). S-a ocupat de coordonarea portofoliului justiţiei (1935-1939) în guvernul condus de Johan Nygaardsvold, fiind apoi ministru al comerţului şi industriilor (iulie-septembrie 1939). La declanşarea celui de-Al Doilea Război Mondial, a fost numit ministru al transportului maritim, poziţie din care a coordonat măsurile logistice care au sprijinit salvarea flotei norvegiene, după invazia nazistă din aprilie 1940. În decembrie 1940, a devenit ministru interimar de externe al Norvegiei, iar din februarie 1941 a preluat pe deplin coordonarea acestui portofoliu. Încă din 1936, fusese ales membru al parlamentului de la Oslo, fiind reales în 1945. Ca urmare a demisiei cabinetului la 12 iunie 1945, Trygve Lie a fost numit ministru de externe al coaliţiei interimare care a preluat guvernarea, iar odată cu instalarea noului cabinet a fost desemnat la coordonarea diplomaţiei norvegiene, în octombrie 1945. A fost cel care a condus delegaţia norvegiană la lucrările Conferinţei Naţiunilor Unite din San Francisco, în aprilie 1945, şi preşedintele Comitetului III pentru redactarea propunerilor Consiliului de Securitate asupra Cartei ONU. A condus, de asemenea, în calitate de preşedinte, delegaţia norvegiană la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, la Londra, în ianuarie 1946.

Alegerea lui Trygve Lie, cu 46 de voturi pentru şi 3 împotrivă, drept primul secretar general al Naţiunilor Unite, la 1 februarie 1946, a confirmat implicarea sa încă din anii războiului în sprijinul eforturilor păcii şi securităţii internaţionale. În 25 ianuarie 1946, propunerile luate în calcul pentru funcţia de secretar general îi vizaseră pe: omul politic canadian Lester Pearson, Stanoje Simic din partea Iugoslaviei, ministrul de externe Eelco van Kleffens al Olandei, ministrul de externe polonez Wincenty Rzymowski, Henri Bonnet din partea Franţei şi norvegianul Trygve Lie, potrivit lucrării "In the Cause of Peace: Seven Years with the United Nations" (Trygve Lie, The Macmillan Company, New York, 1954). Propunerea fusese discutată de reprezentanţii celor cinci state permanente ale Consiliului de Securitate, la 28 ianuarie 1946, iar ca urmare a votului membrilor Adunării Generale, Trygve Lie avea să preia oficial mandatul la 2 februarie 1946, cu prilejul celei de-a 22-a reuniuni a Adunării. În timpul mandatului său, Trygve Lie a contribuit la stabilirea regulilor procedurale care permiteau secretarului general să intervină în discuţiile Consiliului de Securitate şi a contribuit la stabilirea sediului ONU la New York, conform www.globalpolicy.org. A fost mai degrabă un politician pragmatic, căutând soluţii aplicate, estompând deseori eticheta sofisticată a diplomaţiei. În acest sens, a sprijinit retragerea sovietică din Iran, încetarea focului din regiunea Kashmir şi a ajutat la înfiinţarea statului Israel. A cerut statelor membre să recunoască Republica Populară Chineză.

În data de 1 noiembrie 1950, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a prelungit, cu trei ani, mandatul de secretar general al ONU al lui Trygve Lie, începând cu data de 1 februarie 1951. În cadrul acestui al doilea mandat al său, Uniunea Sovietică a refuzat să-l recunoască în funcţia de secretar general ca urmare a sprijinului său pentru intervenţia ONU în conflictul din Coreea în 1950. A pierdut şi sprijinul SUA, după ce senatorul american Joseph Mccarthy a avansat alegaţii potrivit cărora ar fi desemnat ca membri ai echipei sale persoane care nu ar fi fost loiale SUA, potrivit www.globalpolicy.org. Pe acest fond, în noiembrie 1952, Trygve Lie avea să îşi înainteze demisia din funcţia de secretar general. După părăsirea sistemului ONU, a deţinut funcţii la nivel local şi în instituţii naţionale din Norvegia. În 1958, Adunarea Generală a ONU a decis să găsească o soluţie la disputa de frontieră dintre Etiopia şi Somalia. Adunarea Generală i-a cerut regelui Olav al Norvegiei să se ocupe de această chestiune. Regele Olav la numit pe Trygve Lie, în 1959, mediator pentru soluţionarea litigiului. La 30 decembrie 1968, Trygve Halvdan Lie, politicianul norvegian care a deţinut primul funcţia de secretar general al ONU, a încetat din viaţă. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Doina Lecea, editor online: Gabriela Badea) 

*** Sursa fotografiei din deschidere: (c) www.un.org