Cartea populară "Alexandria" a fost compusă, probabil, în secolele al III-lea sau al II-lea î.Hr., în limba greacă, în Egipt. Scrierea are la bază legendele despre Alexandru Macedon şi, se pare, o istorie a expediţiilor sale atribuită lui Callisthenes (c. 370-327 î.Hr.), potrivit https://istoriiregasite.wordpress.com. Circulând în numeroase variante, la mai multe popoare, naraţiunea despre faptele războinice ale cuceritorului macedonean a primit elemente noi, în spiritul vremurilor şi după caracterul popoarelor la care a pătruns.

Cele mai vechi texte sunt atestate în Imperiul Bizantin. Dintre acestea, versiunea numită în literatura de specialitate Pseudo-Callisthenes a constituit sursa nenumăratelor prelucrări ivite în Evul Mediu. Din Imperiul Bizantin, povestirea a pătruns în Apus prin traduceri latine, printre care cea a clericului Leon din secolul al X-lea, "Historia Alexandri Magni regis Macedoniae de proeliis", care a servit ca prototip versiunilor ulterioare. După un text latin, s-a făcut în secolul al XIII-lea traducerea sârbo-croată, identificată ca izvor al primei transpuneri româneşti a "Alexandriei", realizată în a doua jumătate a secolului al XVI-lea.

Cartea a cunoscut o rapidă răspândire, integrându-se fondului de cultură românească. Neagoe Basarab reproducea pasaje în "învăţăturile" sale; în 1562, mitropolitul Grigore al Sucevei punea să i se copieze la mănăstirea Neamţ versiunea sârbească a "Alexandriei". Manuscrisul primei traduceri româneşti nu s-a păstrat. Prin miscelaneul Codex Neagoeanus (1620), datorat preotului Ion Românul din satul Sânpetru (Hunedoara), s-a transmis cea mai veche copie cunoscută (incompletă). Copiştii din cele trei ţări româneşti, cei mai mulţi în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, au contribuit la răspândirea cărţii "Alexandria". În noile copii se introduceau episoade necunoscute versiunilor anterioare. Aşa se explică numeroasele variante, dintre care unele au rezultat din contaminarea cu cărţi populare înrudite (de exemplu, "Istoria Troadei").

După afirmaţia lui Antonio Maria del Chiaro, secretarul lui Constantin Brâncoveanu, în 1713 ar fi ieşit din tipografia lui Antim Ivireanul prima ediţie a cărţii, din care nu s-a păstrat nici un exemplar. În anul 1794, Dimitrie Iercovici o tipăreşte la Sibiu cu cheltuiala lui Simion Pantea din Sălciua de Sus. Doi ani mai târziu, cartea apare la Movilău în tipografia protopopului Mihail Strelbiţki. Din 1810, tipăriturile se succed la scurte intervale, astfel încât până în 1864 s-au scos unsprezece ediţii după textul din 1794. Alături de acestea, circulau şi multe copii manuscrise, de cele mai multe ori fragmentare.

Naraţiunea începe cu venirea în Macedonia a ultimului rege egiptean, Nehtinav, învins de Darie, împăratul perşilor. Aici, Nehtinav se îngrijeşte, împreună cu filosoful Aristotel, de educaţia lui Alexandru, moştenitorul regelui macedonean Filip. După moartea lui Filip, tânărul Alexandru urcă pe tron.

În prima parte a cărţii sunt povestite expediţiile lui Alexandru, dornic să cucerească lumea, în Solun, Antina, Râm, Ţara Leşească, Eghipet, Persida şi India. Victoria asupra trufaşului Darie, cucerirea Persidei, războiul cu Por, împăratul Indiei, sunt cele mai însemnate isprăvi ale eroului. În partea a doua a naraţiunii, Alexandru apare ca un înţelept care vorbeşte în maxime. Unele variante cuprind şi câteva mici istorisiri satirice, cu intenţii moralizatoare. Condamnat la un sfârşit tragic, prevestit de prorocul Ieremia, împăratul moare otrăvit de unul dintre supuşi. Ducipal, calul său credincios, îl pedepseşte pe făptaş. Bocetului soţiei lui Alexandru, Ruxanda, prezent numai în versiunile balcanice, i s-au adăugat elemente folclorice româneşti.

Cartea "Alexandria" a lăsat urme în literatura populară orală: în oraţii de nuntă, descântece, colinde, basme, zicători şi proverbe, legende. Ecouri din "Alexandria", cea mai răspândită carte populară la români, se întâlnesc la cronicari, la scriitori de la începuturile literaturii noastre moderne, iar mai târziu la D. Bolintineanu, I. Creangă, P. Ispirescu, G. Coşbuc, O. Goga, I. Agârbiceanu, M. Sadoveanu. (sursa: Dicţionarul general al literaturii române, vol. I, 2004, Editura Univers Enciclopedic) AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, editor: Marina Bădulescu)