"Din lumea celor cari nu cuvântă" este o carte de schiţe şi povestiri destinate copiilor, scrisă de Emil Gârleanu (1878-1914).

A fost publicată în 1910, la Bucureşti.

Este cea mai cunoscută operă a lui Emil Gârleanu, textele cuprinse putând fi caraterizate drept poeme în proză naturiste, pline de lirism, duioşie şi ironie blândă, în care sunt descrise întâmplări alegorice din viaţa gâzelor, păsărilor, animalelor sau plantelor. Este un volum despre natură, ce descrie diferite întâmplări în centrul cărora se află diverse patrupede, păsări şi chiar plante.

Textul are un uşor aer moralizator, intenţia autorului fiind atât de a-i face pe cei mici să îndrăgească fiinţele necuvântătoare, dar şi să înveţe să evite unele din pericolele în care Gârleanu îşi imaginează simpaticele personaje.

Câteva dintre povestirile adunate în "Din lumea celor cari nu cuvântă" sunt: "Când stăpânul nu-i acasă!", "Grivei", "Musculiţa", "Gândăcelul", "În curtea mea".

Constantin Ciopraga scrie în "Dicţionarul general al literaturii române" (Ed. Univers Enciclopedic, 2005): "Posteritatea a arătat interes mai cu seamă volumului de schiţe 'Din lumea celor cari nu cuvântă', literatură de scurt metraj, fabule în fond, alcătuind un mic bestiarum. Diferite ca timbru narativ de scenariile animaliere semnate de N. Gane, I. Al. Brătescu-Voineşti şi M. Sadoveanu, miniaturile de aici se despart, de asemenea, de formula lui Jules Renard, moralistul amar din 'Histoires naturelles'. Gârleanu nu excelează prin plasticitate, prin cromatică, nici prin calităţi de observator al comportamentelor, dând mai degrabă curs liber fanteziei."

Prozatorul Emil Gârleanu a urmat Şcoala de Ofiţeri de Infanterie, devenind, în 1898, sublocotenent de infanterie în Regimentul 13 ''Ştefan cel Mare'', potrivit Dicţionarului Scriitorilor Români (Ed. Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1998). În 1900, a devenit student la Facultatea de Litere a universităţii ieşene, fără să urmeze cursurile.

Adept al mişcării sămănătoriste, a debutat literar în revista ieşeană ''Arhiva'' (1900), cu poezia ''Iubitei'' şi cu schiţa ''Dragul mamei'', semnate cu pseudonimul Emilgar. A fost redactor la revista sămănătoristă ''Făt-Frumos'' (pe care a editat-o în colaborare, 1904-1905), a mai colaborat la reviste ca ''Luceafărul'', ''Albina'', ''Neamul românesc'', ''Convorbiri literare'', ''Convorbiri critice'', semnând şi cu pseudonime.

A debutat editorial cu volumul ''Bătrânii. Schiţe din viaţa boierilor moldoveni'' (1905), urmat de ''Nucul lui Odobac'' (1910), ''Cea dintâi durere'' (1907), ''1877 - schiţe de război'' (1908) ş.a. Alături de poeţii Cincinat Pavelescu (care va deveni primul preşedinte al noii Societăţi, 1908-1909), Şt.O. Iosif şi Dimitrie Anghel, în aprilie 1908 a pus bazele Societăţii Scriitorilor Români prin convocarea, la 28 aprilie, a unei adunări a scriitorilor bucureşteni, la care au participat şi scriitori din provincie.

Ca director al Teatrului Naţional din Craiova (1911-1914), a contribuit semnificativ şi la realizarea filmului ''Cetatea Neamţului'' (1913), ale cărui scenariu şi regie le-a semnat. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Cristian Anghelache, editor online: Adrian Dãdârlat)