Carol Davila, medic şi farmacist român de origine franceză, este cel care, în colaborare cu Nicolae Kretzulescu, a pus bazele învăţământului medical din ţara noastră, înfiinţând în 1857, la Bucureşti, Şcoala Naţională de Medicină şi Farmacie. Ca o recunoaştere a meritelor lui Carol Davila, atât Universitatea de Medicină şi Farmacie din Bucureşti cât şi Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central din Bucureşti poartă azi numele său.

Carol Davila s-a născut la 8 aprilie 1828, la Parma, în Italia. Data şi locul naşterii, precum şi numele la naştere (Carlos Antonio Francisco Davila) al celebrului medic sunt menţionate astfel în diploma de bacalaureat în ştiinţele fizice, eliberată în anul 1850 la Rennes, potrivit volumului ''Tinereţea lui Carol Davila'' (autor: G. Brătescu, Editura Albatros, Bucureşti, 1979).

În perioada 1843-1845 Carol Davila a efectuat un stagiu în spiţeria farmacistului Leon Le Sant din Nantes. Despre această perioadă Carol Davila avea să scrie în 1861: ''Am început cariera mea medicală la anul 1843, ca elev în farmacie (...)'' . În 1845 s-a mutat la Angers, pentru a continua practica farmaceutică în oficina lui C.S. Ollivier.

Şi-a luat examenul de bacalaureat în litere la 12 aprilie 1847, la Angers, fapt care i-a deschis calea către studiile la nivel universitar. Astfel, la 1 noiembrie 1847 s-a înscris la Şcoala de medicină din Angers. Înainte de această dată, el frecventase la această şcoală, ca farmacist practicant, unele cursuri destinate atât mediciniştilor, cât şi elevilor farmacişti. În 1848 s-a prezentat şi a reuşit la concursul pentru ocuparea unui post de asistent la catedra de anatomie însărcinat cu conducerea lucrărilor practice de disecţie

De mare importanţă în pregătirea sa au fost stagiile de extern şi intern pe care le-a efectuat mai ales la Spitalul Hôtel-Dieu, rezervat bolnavilor săraci. În vara anului 1849 a participat la o misiune privind combaterea epidemiei de holeră care izbucnise în comunele Champigné şi Cherré, din departamentul Maine-et-Loire. La 26 decembrie 1849 i-a fost decernată o medalie de argint ''drept recompensă a zelului şi devotamentului dovedit în cursul ultimei epidemii de holeră''.

Şi-a susţinut bacalaureatul în ştiinţele fizice la 13 iunie 1850, la Rennes, iar odată cu obţinerea acestei diplome şi-a putut continua studiile la Facultatea de medicină din Paris.

Iniţiativa angajării unui medic francez în serviciul sanitar al oştirii române i-a aparţinut domnului Ţării Româneşti Barbu Ştirbei, iar Carol Davila a acceptat să vină aici. La 12 aprilie 1853 a debarcat la Giurgiu, iar a doua zi, la 13 aprilie, a sosit la Bucureşti. La sosire a fost înştiinţat că va fi atât medic-şef al spitalului militar, cât şi medic-şef al armatei Ţării Româneşti, se arată în volumul ''Tinereţea lui Carol Davila''.

Bunul său renume, câştigat la scurt timp de la sosirea aici, i-a atras curând tot mai multe solicitări pentru consultaţii în cazurile dificile. La 10 septembrie 1853 a fost înălţat de la gradul de ştabdoctor (echivalent cu cel de maior) la cel de oberştabdoctor (locotenent-colonel). În aprilie 1853 a preluat postul de medic-şef al Spitalului ostăşesc ''Mihai Vodă''. Trei ani mai târziu, la 6 martie 1856, Barbu Ştirbei a semnat actul pentru organizarea Şcolii de chirurgie de la Spitalul ''Mihai Vodă''.

Carol Davila, în colaborare cu Nicolae Kretzulescu (care obţinuse, la Paris, titlul de doctor în medicină şi deschisese la Spitalul Colţea din Bucureşti, în 1842, o şcoală de mică chirurgie), a pus bazele învăţământului medical din ţara noastră, înfiinţând în 1857, la Bucureşti, Şcoala Naţională de Medicină şi Farmacie. Cu toate greutăţile întâmpinate, Şcoala Naţională de Medicină şi Farmacie s-a dezvoltat treptat, astfel încât la 12 noiembrie 1869 a devenit posibilă înfiinţarea Facultăţii de medicină din Bucureşti, care şi-a deschis cursurile la 22 noiembrie 1869. A fost prima facultate de medicină de pe teritoriul ţării noastre, potrivit site-ului Universităţii de Medicină şi Farmacie ''Carol Davila'' din Bucureşti (https://umfcd.ro).

În iulie 1858 Carol Davila a fost decorat cu ''Legiunea de onoare'' în grad de Cavaler.

După Unirea Principatelor Române, în 1859, bucurându-se de la început de încrederea şi preţuirea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, i-a fost încredinţată îndată conducerea supremă a serviciului sanitar civil şi militar. A realizat apoi, în doar cinci ani, reforme extrem de importante: a pregătit şi înfăptuit contopirea administraţiilor sanitare din Moldova şi Ţara Românească, a creat instituţia medicilor de arondisment, a înfiinţat consilii de igienă şi salubritate în oraşe, a înfiinţat noi spitale şi a mărit numărul paturilor în cele existente, a instituit concursuri pentru toate funcţiile medicale, a pus bazele presei medicale româneşti, a editat prima ''Farmacopee română'', potrivit volumului ''Tinereţea lui Carol Davila''. De asemenea, a amenajat laboratorul de chimie de la Spitalul Colţea, primul din România, şi a pregătit prin toate mijloacele deschiderea Facultăţii de medicină din Bucureşti. Pentru meritele sale, domnitorul Cuza l-a ridicat, în 1860, la gradul de general.

Datorită activităţii lui Carol Davila au luat fiinţă în ţara noastră o serie de societăţi ştiinţifice - ''Societatea medicală'' (1857), ''Societatea de Cruce Roşie'' (1876), ''Societatea ştiinţelor naturale'' (1876) -, precum şi două reviste medicale: ''Monitorul medical'' (1862) şi ''Gazeta medicală'' (1865). În timpul Războiului pentru independenţă (1877-1878), Carol Davila a condus serviciul militar al armatei. Înainte de război se îngrijise de buna dotare a ambulanţelor în vederea efortului militar care se întrezărea. Pentru conducerea şi organizarea Serviciului sanitar al armatei pe timpul campaniei a fost distins cu ''Steaua României'' în grad de Comandor şi cu ''Virtutea Militară''.

Carol Davila a murit la 24 august 1884, la Bucureşti.

Un apologet al său, Eniu Bălteanu, scria în 1886: ''Nu există fiinţă omenească pe pământul României care să nu pronunţe numele Davila cu respect sau cel puţin cu sfială; oricine a umblat mai mult prin satele noastre s-a putut încredinţa despre adevărul acestor spuse''. Iar medicul Valeriu L. Bologa, istoric al medicinii, îl caracteriza pe Carol Davila ca fiind ''un om providenţial'' întrucât ''în timpul lui Davila, prin Davila, la îndemnul lui Davila, cu ajutorul colaboratorilor şi elevilor lui Davila s-a organizat medicina românească, ajungând la un nivel european'' (volumul ''Tinereţea lui Carol Davila'').

Construcţia clădirii actuale a Facultăţii de medicină a fost complet terminată şi inaugurată în ziua de 12 octombrie 1903, când s-a făcut şi inaugurarea statuii lui Carol Davila, aşezată în faţa facultăţii. Iniţiativa ridicării unui monument al lui Davila a fost luată la primul congres medical naţional, care a avut loc la Bucureşti în octombrie 1884. Statuia, operă a lui Carol Storck, a fost turnată în bronz în atelierele Şcolii de arte şi meserii din Bucureşti, se menţionează pe site-ul https://umfcd.ro/. AGERPRES/ (Documentare - Ruxandra Bratu; editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Explicaţie foto: Bustul medicului Carol Davila situat în incinta Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila" din Bucureşti.(21 aug. 2013)