Ionela Tîrlea a început atletismul când avea 13 ani, cu profesoara Viorica Enescu, apoi a avut-o antrenoare pe Liliana Năstase. A avut o ascensiune rapidă, mai ales la probele de 200 metri, 400 metri şi 400 metri garduri. Avea 16 ani când a cucerit, la Campionatele Mondiale de juniori de la Seul (1992), titlul cu ştafeta de 4x400 metri a României şi medalia de bronz la 400 metri. În 1994, la CM de juniori de la Lisabona (Portugalia), a urcat pe prima treaptă a podiumului la 400 metri garduri şi pe a doua cu ştafeta de 4x400 metri. În 1998 a câştigat primul loc la Campionatul European (400 metri garduri) şi locul al doilea la Campionatul European în sală (400 metri), iar în 1999, la CM de seniori de la Maebashi (Japonia), a cucerit medalia de aur la 200 metri. A avut mai multe participări la Jocurile Olimpice, cea mai importantă medalie a sa fiind cea de argint, obţinută în 2004 la Atena (400 metri garduri). Deţine titlurile de Maestru al Sportului (1992), Maestru Emerit al Sportului (1998), iar în 2000 Preşedinţia României i-a conferit ordinul naţional "Serviciul Credincios". S-a retras din activitatea competiţională în 2009, iar în 2013 a devenit mama unei fetiţe, Ilinca. De zece ani lucrează la Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR). Ionela Tîrlea a povestit despre momente legate de cariera sa sportivă, dar şi despre alte evenimente la care a participat după retragerea din activitatea competiţională într-un interviu acordat AGERPRES, răsfoind fotografii din Arhiva Foto a Agenţiei.

* * *

AGERPRES: Ionela, am pregătit multe fotografii cu tine, din diferite etape ale vieţii, unele din perioada competiţională, altele mai recente. Te invit să le privim împreună, să le comentăm şi să ne spui ce amintiri te leagă de momentele surprinse de fotografiile AGERPRES.
Ionela Tîrlea: Să ştii că abia aşteptam să ne întâlnim pentru acest interviu, fiindcă l-am văzut pe cel realizat de tine cu colega mea Violeta (Beclea Szekely - n.r.) şi mi-a plăcut ideea. Hai să vedem pozele, e posibil ca pe unele să nu le am...

AGERPRES: Uite, asta e prima, din 1998.
Ionela Tîrlea: Ce tinerică eram! 1998 e un an important pentru mine, atunci am câştigat pentru prima dată Campionatul European la 400 metri garduri. A fost la Budapesta. Probabil că poza e făcută după campionat, pentru că la competiţie îmi amintesc că aveam părul lung. Dar eu am făcut multe pariuri în care am pus la bătaie părul, aşa că... E posibil să fi pierdut un pariu (râde - n.r.)!

AGERPRES: Cum aşa? Ce fel de pariuri?
Ionela Tîrlea: De tot felul... Mereu mi-a plăcut să am părul lung, dar când puneam un pariu cu cineva, pariam pe păr, că nu aveam pe ce altceva, iar când pierdeam pariul, mă tundeam. Să-ţi dau un exemplu: în 2001, la Mondiale, colegii mei de lot îmi spuneau că o să intru în finală, iar eu spuneam "nu, nu am nicio şansă". "Ba o să intri, punem pariu?", au zis. "Bine, dacă voi o să aveţi dreptate, eu mă tund", am pariat pe părul meu... Şi am intrat în finală, aşa că m-am tuns.

AGERPRES: Nu contează, părul a crescut din nou. Finala era mai importantă.
Ionela Tîrlea: Aşa e!

AGERPRES: Două fotografii din acelaşi moment...
Ionela Tîrlea: Îmi amintesc perfect. Sunt din 1999, când am câştigat la Mondialele de sală, în Japonia, la Maebashi. În fotografii sunt cu cele două colege ale mele, au fost şi ele medaliate - în stânga este colega şi prietena mea Violeta (Beclea Szekely - n.r.), iar în mijloc este Gabriela Szabo, doar noi trei am fost medaliate la acea ediţie, pozele sunt de la sosirea în aeroport. Este unul dintre titlurile mele preferate, pentru că a fost o surpriză pentru mine, o surpriză pentru toată lumea. Eram aşa de fericită... Deşi Violeta şi Gabi erau mult mai valoroase decât mine, ca performanţe, eu mă simţeam aşa de importantă... Câştigasem la o probă pe care eu nu o practicam de obicei, 200 de metri.

Foto: (c) ARTUR MUSTATA / Arhiva istorică AGERPRES

AGERPRES: Uite ce elegantă eşti aici! Ai primit un trofeu.
Ionela Tîrlea: Îmi amintesc bluza, era foarte frumoasă! Poza e din 2002, în acel an am câştigat Europenele, la München, iar aici eram la festivitatea de acordare de către Ministerul Tineretului şi Sportului a premiilor pentru sport pe anul acela - "Galaxia tineretului şi sportului 2002". A fost o surpriză şi medalia câştigată la ediţia asta, la proba de 400 metri garduri.

AGERPRES: Tot în 2002, la Gala presei sportive.
Ionela Tîrlea: Uite, aici în spatele meu e Dan Grecu!

Foto: (c) CATALIN BURLACU / AGERPRES FOTO

AGERPRES: Avem şi o poză cu tine în mişcare, eşti în plină acţiune.
Ionela Tîrlea: Asta e la antrenament! Îmi dau seama după echipament, iar pista de alergare e cea de la stadionul "23 August", mă rog, fostul "23 August", acum e Arena Naţională. Stadionul de acolo atunci avea şi pistă de atletism. Vara numai acolo mă antrenam. Nu veneam la stadionul "Tineretului" pe vremea aia.

AGERPRES: O altă poză, tot cu tine pe pista de atletism.
Ionela Tîrlea: Asta e de la Olimpiada din Grecia, la Atena, din 2004, am ieşit pe locul doi. Eu mi-aş fi dorit să fiu pe locul întâi, dar era aproape imposibil. În poză se văd şi Fani Halkia din Grecia, cea care a câştigat locul întâi, şi Jana Pittman din Australia, care a venit pe locul patru. Doamne, era un vacarm pe stadion când au prezentat-o pe Fani! Dar era normal, doar era de-a lor, din Grecia. Iar eu îmi doream să vină sfârşitul lumii, să se scufunde stadionul, aşa de emoţionată eram. Îţi dai seama ce senzaţie copleşitoare era, cu 50.000 de spectatori în jur? Şi toţi scandau numele lui Fani.

Foto: (c) ANJA NIEDRINGHAUS / AGERPRES FOTO

AGERPRES: Alte fotografii din 2004, la sosirea ta de la Atena.
Ionela Tîrlea: A, uite-l pe naşu!

Foto: (c) IOAN WEISL / AGERPRES FOTO

AGERPRES: Serios? E naşul tău?
Ionela Tîrlea: Da, eu am concurat şi pentru CSM PUB Arad, am fost legitimată acolo doi-trei ani, E clubul unde naşul meu, Ion Sandu, era preşedintele de onoare. El a fost naş de cununie la fosta mea căsătorie. Şi el a fost atlet. Aici eram la Gala Laureaţilor pe anul 2004 a CSM PUB Arad. Atunci am primit titlul de cetăţean de onoare al Aradului, împreună cu atletul Marian Oprea. Ne-au făcut o primire foarte frumoasă, îmi amintesc că au închis circulaţia, ne-au adus cu avion privat. Uite, poza asta e chiar la sosirea pe aeroport, cu primarul de atunci! Şi aici e Marian Oprea, amândoi luasem locul doi la Olimpiadă.

AGERPRES: Aveai şi coroniţa de lauri pe cap.
Ionela Tîrlea: Da, abia venisem de la Atena, am stat o zi apoi ne-am dus la Arad. Asta nu o să uit niciodată, pentru că am fost atât de emoţionată şi de fericită! Să vezi atâţia oameni adunaţi pentru tine, atâţia copii care veniseră să ne vadă, ne-au adus flori. Poate unii dintre copii nici nu ştiau ce înseamnă atletism, dar ştiau că noi am făcut ceva pentru ţara asta. Eu am ajuns la CSM PUB Arad de la CSM Oltchim. De la Arad am mers la CSM Călăraşi, apoi la Dinamo, unde am stat trei sau patru ani. Am concurat şi pentru Fenerbahçe Istanbul din Turcia, apoi pentru Sporting Lisabona din Portugalia şi din nou pentru alt club din Turcia, Enka Spor se numeşte. E un fel de rivalitate între aceste două cluburi din Turcia, cam aşa cum e la noi între Steaua şi Dinamo.

AGERPRES: Încă o fotografie din 2004, tot la aeroport.
Ionela Tîrlea: Aici veneam de la Campionatele Mondiale de sală de la Budapesta. Uite, purtam un tricou pe care imprimat chipul actriţei Marilyn Monroe, eram toată roz (râde - n.r.). Cei din familie îmi spuneau să nu-l mai port, dar mie îmi plăcea la nebunie. La Budapesta am ieşit pe locul patru, dar am reuşit să luăm medalie cu ştafeta.

Foto: (c) RAZVAN CHIRITA / AGERPRES FOTO

AGERPRES: După întoarcerea de la Atena, tu şi colegii din lot aţi fost decoraţi la Cotroceni.
Ionela Tîrlea: Vai, ce mândră am fost că am primit decoraţia asta! O am acasă. Uite, în poza asta suntem toţi! Şi Marius Urzică, şi Marian Drăgulescu de la gimnastică, Marian Oprea tot de la atletism şi Viorica Susanu de la canotaj. Eram toţi emoţionaţi, ne aflam în faţa preşedintelui ţării, care ne-a felicitat şi ne-a decorat. E un gest frumos, acesta pe care l-au făcut şi îl fac toţi cei care au fost preşedinţi ai ţării. Înseamnă o recunoaştere a valorii sportivilor, a meritelor lor. Şi cred că nu fac asta doar din raţiuni de protocol, sau din complezenţă, ci chiar am simţit că ne apreciază pentru ce facem pentru ţară. Până la urmă, noi, sportivii, am reprezentat şi reprezentăm România în competiţii.

Foto: (c) PAUL BUCIUTA / AGERPRES FOTO

AGERPRES: Urmează o poză în care eşti alături de o doamnă despre care toate colegele tale cu care am vorbit până acum au avut doar cuvinte frumoase.
Ionela Tîrlea: Doamna Iolanda Balaş... O, Doamne, cum ar putea cineva să vorbească despre doamna Iolanda altfel decât frumos şi cu respect!? Pe lângă faptul că a fost nume mare în sportul românesc, doamna Iolanda era un om extraordinar, vorbea frumos cu toată lumea, nu deranja cu nimic pe nimeni. A făcut foarte mult pentru atletismul românesc, ajuta pe oricine. Îmi amintesc ceva formidabil: am fost la un concurs, la Budapesta, cu dumneaei. Toţi oamenii din jur - ziarişti, concurenţi, participanţi, antrenori - îşi făceau semn când o zăreau şi spuneau "Uite-o pe doamna Iolanda Balaş". O cunoştea toată lumea. Fotografia asta e la întoarcerea de la Atena, iar lângă mine, cu spatele, e nepoţica mea, fata surorii mele. Acum nepoţica are 25 de ani. Ce repede au trecut anii!

Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO

AGERPRES: Din nou fotografii cu tine în acţiune...
Ionela Tîrlea: Asta e proba de ştafetă de la Atena, tot din 2004. În fotografie e şi Maria Rus. Ne-am dorit foarte mult să ne clasăm pe un loc bun, era ultima zi de competiţie şi eram ultimul schimb la ştafetă. Se văd grimasele mele pe faţă. Am tras mult pentru proba asta şi am reuşit o performanţă bună, am ieşit pe locul şase, dar ulterior a fost descalificată o echipă şi am urcat pe locul cinci.

Foto: (c) BOGDAN MARAN / AGERPRES FOTO

AGERPRES: La proba de 400 metri garduri...
Ionela Tîrlea: Aici e prima parte a cursei. Din păcate, eu aveam o tehnică destul de deficitară, se vede în fotografii. Proba de 400 metri garduri e o probă grea, n-ai voie să pierzi timp sărind, la propriu, prea mult peste gard. Trebuie să-l treci cât mai razant. Una dintre adversarele mele trecea foarte rapid, ca să nu piardă secunde. Eu de multe ori, când intervenea oboseala, îl săream şi pierdeam secunde. Mă rog, era o tehnică - trebuie să treci primele garduri cu 15 paşi, după care încă două cu 16 paşi, e o chestie de matematică. Eu n-am avut curajul să mai trec un gard cum mi-au spus cei din staff, poate că aş fi fost mai aproape de finiş.

Foto: (c) BOGDAN MARAN / AGERPRES FOTO

AGERPRES: Aici eşti la finala cursei.
Ionela Tîrlea: Da, ea e Fani (Halkia - n.r.), care a ieşit campioană olimpică. Nu-i venea să creadă că a ieşit pe primul loc. Eu mă uitam pe tabela de afişaj şi aşteptam să-mi apară numele, să fiu sigură că am ieşit pe locul doi. Când am văzut că pe tabelă scrie Ionela Tîrlea Manolache, atunci purtam şi numele din fosta mea căsătorie, am avut certitudinea că sunt vicecampioană şi m-am putut bucura.

Foto: (c) ANJA NIEDRINGHAUS / AGERPRES FOTO

AGERPRES: Mai ai echipamentul pe care îl purtai aici, la proba de 400 metri garduri?
Ionela Tîrlea: Nu mai am decât pantofii cu cuie. Sunt aici, la Muzeul Sportului din incinta clădirii COSR. Echipamentele în general le-am dat, mai ales copiilor care se antrenează.

AGERPRES: Urmează o imagine de la inaugurarea stadionului Dinamo.
Ionela Tîrlea: Da, am fost invitată să tai panglica inaugurală, alături de alte persoane - domnul Ilie Floroiu, care atunci era preşedintele Federaţiei de Atletism, domnul Marcel Popescu - el era atunci preşedintele clubului Dinamo. A fost o onoare pentru mine să fiu invitată, ştiu că s-au tăiat mai multe bucăţi, am păstrat o bucată din panglică, o am acasă.

AGERPRES: Trecem la anul 2007.
Ionela Tîrlea: Eram la Campionatul Naţional de atletism, pe stadionul Dinamo, am concurat la ştafetă 4x400 de metri. Uite, aici e şi prietena mea Angela Moroşanu.

AGERPRES: O fotografie în care eşti lângă Traian Băsescu...
Ionela Tîrlea: A, stai să-ţi spun cum a fost cu fotografia asta! Eram la Izvorani, unde era prezentat lotul olimpic care urma să plece la Olimpiada de la Beijing, în 2008. Domnul Băsescu era prezent acolo, iar eu îl urmăream pentru că voiam să-l rog să facem o poză împreună, dar îmi era jenă să mă duc la el. L-am rugat pe domnul Octavian Belu să vorbească dumnealui cu unul dintre bodyguarzi, să îl întrebe pe domnul Băsescu dacă e de acord să facem împreună o poză. Şi a acceptat. Deja aveam fotografii cu domnul Ion Iliescu, aveam şi cu domnul Emil Constantinescu. Voiam şi cu domnul Băsescu! (râde - n.r.)

AGERPRES: Am ajuns la fotografii de la Beijing.
Ionela Tîrlea: Asta e chiar la sosire, uite mascotele! Eram cu Angela Moroşanu şi cu Adelina Gavrilă.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO

AGERPRES: În următoarele porţi echipament sportiv...
Ionela Tîrlea: Aici eram la încălzire, înainte de start. Îmi dau seama pentru că aveam colanţi lungi şi nu se vede numărul de concurs. În competiţie purtam numărul de concurs pe bustieră. A, ce frumoasă e poza asta! Ţin minte că atunci am alergat în serie cu o atletă dintr-o ţară din zona arabă, cam aşa ceva. Iar religia nu-i permitea să alerge cu capul descoperit, aşa că a concurat cu o băsmăluţă pe cap. I-am reţinut figura. Eu fusesem accidentată şi mă durea călcâiul. Până la finalul cursei, fata cu băsmăluţă m-a întrecut. Ia uite ce muşchi aveam! Nu mai e cazul acum. Muşchii se fac aşa de greu şi se pierd atât de repede... Dacă nu faci mişcare, dacă nu faci sport, se atrofiază imediat.

AGERPRES: Anul 2010...
Ionela Tîrlea: Eram la vernisajul expoziţiei "Sporturile de iarnă în timbre şi imagini". Şi anul 2010 înseamnă foarte mult pentru mine, pentru că a fost primul an în care am lucrat aici, la COSR. De fapt, prima zi de lucru a fost în 14 decembrie 2009. Şi de la început am fost în birou cu Violeta (Beclea Szekely - n.r.), ea m-a iniţiat, am învăţat multe de la ea. 

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO

AGERPRES: Două fotografii de la acelaşi eveniment, în 2012.
Ionela Tîrlea: Aici am participat din partea COSR la conferinţa de presă în care era prezentat un proiect organizat de un partener al nostru, se numea "Muţumesc, mamă!", chiar înaintea începerii Jocurilor Olimpice de la Londra. Cei care participam trebuia să spunem o poveste reală din viaţa noastră. Şi aveam nişte emoţii... Eu, de fel, sunt foarte vorbăreaţă, dar când văd o cameră de filmat în faţă, am trac. Şi le-am povestit cum am început să fac atletism. Aveam 13 ani şi eram la coafor, cu mama şi cu sora mea. Nu mă coafam eu, nici sora mea - că atunci nu era ca în zilele de azi, să meargă la salon şi copilele. Se coafa mama. Eram două fetiţe foarte slăbuţe, aveam nişte picioare subţiri. În coafor se afla doamna Viorica Enescu, prima mea antrenoare. Ne-a văzut cum ne zbenguiam pe acolo, şi eu şi sora mea. Ne-a întrebat dacă vrem să mergem la atletism. Eu nici nu ştiam ce înseamnă atletism. A doua zi ne-am dus amândouă. Sora mea, după două zile, a zis că nu mai calcă pe la stadion, decât în calitate de spectator. Iar eu am continuat. Aşa că în cazul meu n-a fost o selecţie propriu-zisă, la un club şcolar sau la şcoală. Eu am fost selectată la coafor (râde - n.r.)! Aşa a fost să fie.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO

AGERPRES: De atunci, de când erai mică, săreai garduri?
Ionela Tîrlea: Oho! În primul rând, săream pârleazul! Eu sunt din Vâlcea, mai precis de lângă Horezu, unde se fac oalele alea frumoase din ceramică, ştii tu! Sunt olteancă sută la sută. Şi chiar săream gardul la vecini când eram copil!

AGERPRES: Câteva fotografii de la Campionatele Internaţionale ale României, din 2013.
Ionela Tîrlea: După cum vezi, aici eram mai grăsuţă. O născusem de câteva luni pe fetiţa mea, nu avusesem tip să dau jos kilogramele acumulate în timpul sarcinii. Dar eram foarte fericită, pentru că aveam acasă o prinţesă, pe Ilinca. Uite, aici e prietena mea Monica Iagăr. Cu Monica am împărţit aceeaşi cameră la multe competiţii, în multe cantonamente, am împărţit şi bucurii, şi momente neplăcute. Iar în fotografia asta este domnul Nicolae Mărăşescu, un alt om care a făcut multe pentru atleţi şi pentru atletismul românesc.

AGERPRES: Am ajuns la două fotografii făcute aici, în faţa COSR, unde ne aflăm acum.
Ionela Tîrlea: Da, ştiu momentul! Eram cu Violeta (Beclea Szekely - n.r.), cu Laura (Badea Cârlescu - n.r.) şi cu Alina Dumitru. Noi înmânam cheile maşinilor pe care le primiseră campionii de la Rio (Rio de Janeiro, Brazilia - n.r.), în 2016. Toţi primiseră cadou de la sponsorul nostru un autoturism. Ştii ce bucurie mi-ai făcut cu pozele astea? Mi-am amintit de atâtea clipe frumoase! Şi pozele sunt foarte frumoase!

Foto: (c) ILIE BUMBAC / AGERPRES FOTO

AGERPRES: Dacă te-au bucurat şi ţi-au plăcut atât de mult, ţi le oferim.
Ionela Tîrlea: Mulţumesc din suflet! Nici nu-mi trecea prin cap că mi le vei da, chiar voiam să te rog să-mi laşi una care mi-a plăcut foarte mult. Să vezi ce-o să se bucure şi Ilinca, mereu îmi spune "Mami, îmi mai arăţi poze cu tine de când alergai?". Acum i le voi arăta pe acestea, pe care nu le aveam.

AGERPRES: Şi eu îţi mulţumesc pentru că ţi-ai găsit răgaz să depănăm împreună amintirile tale.
Ionela Tîrlea: Cu mare plăcere. A fost o bucurie să stăm de vorbă şi îmi place ideea asta de interviu cu fotografii. Imaginile produc un declic în memoria mea, iar acum am revăzut atâtea secvenţe din momente frumoase, atâţia oameni pe care îi respect şi îi preţuiesc, alături de mine în fotografii.

AGERPRES/(autor: Marina Bădulescu, redactor Arhiva Foto: Elena Bălan, Mihaela Tufega, editor: Cristian Anghelache, editor online: Adrian Dãdârlat)